Există nişte aspecte întunecate ale vieţii mele, care nu cred că pot fi rezolvate decât dacă mi-aş vinde sufletul Diavolului. Nimic dramatic, staţi liniştiţi, n-am omorât pe nimeni, cel puţin nu în mod special, dar am unele chestiuni asupra cărora trebuie să mă aplec, ce pot fi îmbunătăţite doar pe această anume cale. Am judecat bine oportunitatea şi am ajuns la concluzia că aş fi dispus. Cei mai mulţi dintre noi se feresc de perspectiva îndatorării, mai ales unei instituţii cum este Purgatoriul, dar mie mi se pare că suntem doar exagerat de precauţi, în contextul în care acceptăm scenarii similare zi de zi: abonamente la mobil, cu convingerea c-o să vorbim pe gratis, relaţii amoroase, cu iluzia c-o să meargă şi, în general, trăitul, cu năzuinţa că ne cad jetoane la sfârşit, în funcţie de creditul acumulat. De fapt, orice pare atractiv în faza incipientă, de ale cărei consecinţe suntem perfect conştienţi şi pe care, totuşi, le acceptăm, doar fiindcă “vin după şi ne-om descurca”. Deci la fel de bine aş putea avea totul acum (da’ garantat), în contravaloarea sufletului meu, mai târziu, suflet pe care, sincer, cât pot scoate altundeva? Şi pe care nu-l utilizez în vreun fel nici deocamdată.
Aşadar, sunt pregătit să-l vând Diavolului cât mai urgent, ba chiar încântat.
Bun. Cum? Ştie cineva procedura? Nu. Se invocă? Habar n-avem. La sinucidere, de exemplu, e clar: fă-ţi doar curaj, că metoda-i simplă. V-aţi pus vreodată serios problema? Nu! Am auzit că se cumpără, dar nu avem cunoscuţi care să fi fost beneficiarii unei asemenea tranzacţii.
Vedeţi voi, ne speriem de lucruri care nici nu există. Nu poţi să-ţi vinzi sufletul Diavolului, deoarece nu există. Nici unul dintre ei. Sufletul sau Diavolul. Şi nici Dumnezeu, că la asta vroiam să ajung.
***
Mi se pare ipocrit cum ne simţim bine să mâncăm şi bem tot altundeva, dar să micţionăm sau defecăm – doar acasă… Eu, de exemplu, prefer să dau banii lui mie şi să fac mizerie la altcineva, pe gratis.
***
Mai departe. Tatăl mieu e din ce în ce mai gigolo. Şi maică-mea… femininul pentru asta, care-o fi ăla. Gigoală. Gigoloasă. Ea s-a-nscris la facultate, ştiţi, sau ar trebui să ştiţi, fiindcă anul acesta termină. Şi, în unele week-end-uri, se găteşte ţanţoş şi vine la Cluj pentru cursuri, predări, examene ş.a. La care în mare parte nu se duce la timp sau deloc, deoarece nu s-a pregătit îndeajuns, toată ziua petrecându-şi-o citind bloguri şi certându-se cu boii care-i cenzurează comentariile. La ălea câteva la care se prezintă e fiindcă i-am făcut eu lucrările pân’ târziu în dimineaţă. Da’ niciodată nu lipseşte de la cafelele, piţele, băutele şi ieşirile cu colegii universitari, de după cursurile pentru care, în mod paradoxal, a venit, dar la care nu s-a dus.
Ce treabă are Carcea-n toată socoteala – că cu el am început? Ei bine, niciuna. Respectiv, aia legată de Mirmen. El le are pe ale lui. Să vă explic. Vineri seara trebuia să vin în Zalău. Maică-mea era deja la noi, în Cluj. Când să mă pornesc şi eu în direcţie opusă, ca să nu mă-ntâlnesc cu ea, că n-am spălat aragazul, primesc un telefon:
“Darius. Mamă-ta a ajuns? Tu când vii? Hai mai bine dimineaţă.“
N-am pus întrebări…
Am venit dimineaţă, precum mi-a fost indicat. Nici n-am dat pe acasă, de frică, dar şi pentru că mi-a spus că e “dezordine”. Să nu aduc pe nimeni. Eu, da… io să nu aduc! Auzi, sfruntare. Bun, s-a făcut seară, sâmbătă, am stat până-n noapte în oraş, împotriva voinţei mele, unde am beiut, tot constrâns, nu c-aş fi vrut, încercând să amân plecarea acasă. Am primit un nou telefon, pe la 00:00. Încă eram prin birturi, cu ghiozdanu’ în braţe, cu paharu’ tremurându-mi în mâinile îngheţate.. Indicaţiile erau clare: după ce ajung, să nu las cheia-n uşă… Taică-miu avea să ajungă târziu.
***
Dacă tot sunt în Zalău, să vă povestesc şi ultimele noutăţi. Vă asigur că vă interesează. S-a deschis acilea o televiziune locală, care chiar rulează pe televizor, nu pe Google Video. Îi zice Club, nici nu cred că are TV în denumire, da’ mai are trei dungi de culori în siglă, pe care n-am putut să le disting, că păreau diferite la fiecare nouă afişare. Să vă zic, totuşi, ce mi se pare fascinant mie la această televiziune, după ce m-am uitat – pe MUTE, că nu m-am încumetat şi cu sunet – la 3 ore de loop ale spectacolului artistic de la Casa de Cultură a Sindicatelor, în care ansamblul folcloric de dans şi cântec de la grădiniţa cu program special era-mbrăcat, de la cea mai mică, la cel mai gras, în costum popular, exceptând coordonatoarea, care s-a vopsit mov în păr spre anume pentru această ocazie.
Ce mi se pare fascinant, deci, este matinalul. Nu, nu m-am uitat, din motive clar sugerate din denumire. Dar vă jur că ştiu pe cineva care şi-a făcut curaj. Să vi-l descriu, din datele obţinute de la el: gazdele emisiei de dimineaţă, la care se uită cred doar divizia de împachetat chiloţi la uzina Universal, când se schimbă tura sunt doi cameramani. Da, din echipa probabil de toţi atâţia oameni ai trustului.
***
Şi, în sfârşit, un week-end îl las singur…
(noroc că poliţiştii citesc Jegul şi m-au sunat repede, până să ajungă la presă)
Tweet
39 comentarii
zi si tu cevalink permanent
nu pot decat sa spun ca io cunosc o broasca pamfil.
link permanent
te-ai dus desigur la zalau ca sa asiguri darurile pentru saptamana viitoare cand ai sa vii incoace…
link permanent
Da’ care erau darurile, că nu mai reţin exact…?
link permanent
250-500g palinca de zalau si manivela aia muzicala deschid multe usi….
link permanent
Faci doar 45 de minutele pana in Giurgiu. Si ai mai multa grija de Pamfil. Arata in ultimul hal.
link permanent
Şi tu nu faci tot atâta până la Bucales?! Numa’ pretenţii de prinţesă. Vom vedea cum îmi permit şedinţele foto şi întâlnirile la nivel înalt. Şi banii. SCÂRBĂ!
(Sepuce: Notat.)
link permanent
“Eu, de exemplu, prefer să dau banii lui mie şi să fac mizerie la altcineva, pe gratis.” Gandire sanatoasa.
Bafta mamei tale la licenta.
link permanent
Dacă treaba aia cu vândutul sufletului este serioasă, dă-mi de ştire. Te sfătuiesc însă înainte să citeşti câte ceva despre mitul lui Faust, să nu spui că ai avut ceva scris cu litere mici pe contract. Mereu lumea se plânge că nu şi-a exprimat bine cererea, că nu a înţeles bine termenii contractului…
link permanent
Io nu-nţeleg unde se face. Io îmi doresc, semnez şi-n alb, numa’ să obţin ce poftesc. Dup-aia, plata, la urmă…
link permanent
Am eu acasa ceva carte unde iti explica cum poti chema pe DracuL la tine ca sa iti vinzi sufletul. Nu mai tin minte exact CUM se face, dar tre sa ai lumina stinsa (ironic, da) si sa repeti nu stiu ce incantatie de 3 ori si kaa-poof, apare il maestro. Nu ma intreba de unde am cartea. I had a lonely childhood.
link permanent
Dă cartea-ncoa’, deşi cre’că-i dumă. Da’ fă rost.
link permanent
E la Zalau, in biblioteca din camera mare, aia unde imi scartaie parchetul. Cand ne-om nimeri amndoi la capitala salajana, ti-o dau. N-o pun pe mami sa mi-o trimita ca se sperie. C’est bon?
link permanent
Greşit. Să-mi parvie.
link permanent
Gresit e sa-ti parvie. Am incheiat subiectul. Esti obraznic. Jaaaaap!
link permanent
@oana,muţumesc! şi guliţă fabulează fără scrupule, sacrificind imaginea propriei mame pentru subţirica lui literatură de ficţiune
link permanent
JURNALISM DE INVESTIGAŢIE!
link permanent
“pentru subţirica lui literatură de ficţiune”
Uhhhh….. asta tre’ ca a durut
You feel me ?
link permanent
Iaca nu mai simpatizaţi voi cu duşmanu’.
link permanent
from what i’ve heard, there ain’t no devil…that’s just god being drunk
link permanent
mda. cam complicata asta cu sufletu si vindutu lui care nu exista. da daca exista sa zicem si ti-l dai sa zicem lui care exista si el, atunci tu cu ce ramii, adica ce ai de cistigat daca-l vinzi daca nu mai ai cine sa face ceva cu profitu. io nu ma pot kk la altii ca am nevoie de intimitate, o carte buna, liniste, singuratate, muzica buna, dush, timp…
link permanent
Păi, îl vând PĂ ceva, acolo-i profitu’, oricum, sufletu’, dacă există, e de nimic… Da’ ei, fraierii…
link permanent
21 de grame. cam atât ai de vândut. nu te prea îmbogăţeşti din asta…
link permanent
N-am vândut nemica, încă, ameţiţilor! Că nu există ghişeu, darămite să fie deschis.
link permanent
eşti sigur? eu totdeauna te-am suspectat că ai făcut trocul ăsta de mai demult
link permanent
Tu atâta faci, suspectezi. Metoda jurnalistică a bănuielii. Da’ dovada nicicăieri.
link permanent
ar fi culmea acum să mă agit să şi dovedesc asta. chiar atât de important nu eşti. încă.
link permanent
Invers.
link permanent
acuma vad si eu comentariul meu needitat dinspre care nu se intelege prea mult ideea
dar cred ca m-am bazat pe inteligenta micului geniu de tine inspre a intelege pe toti si pe toate
e mult de filosofat pe tema sufletului si nimeni nu stie raspunsul corect. poate il gasim noi
link permanent
Eu ştiu răspunsul corect, că de aia întreb. Să râd de voi.
link permanent
licuruci, iar esti proastă
link permanent
@WhiteWolf,privit din spate,arăţi decent pentru vîrsta ta
link permanent
mirmen, imposibil sa fie altfel; am crescut in aer curat
Oricum, sunt eu decent la fel cum doamna mama ar putea intra ,macar, in rol de “dujmanu” vreodata
link permanent
faina postare despre parintii tai, gigolii. (ma indoiesc ca sunt gigoli). is simpatici iar tu esti cam dificil. când o sa cresti mare o sa-i intelegi mai bine.
link permanent
Eu sunt foarte simplu şi uşurel, aş putea zice. Tu te-nşeli. Cu crescutul mare ai dreptate, doar atât. Mă lăţesc de auzi cu urechile, nu doar vezi cu ochii.
link permanent
Devii pufos, Darius, nu te latesti.
link permanent
Seamana pe zi ce trece mai mult cu Pamfil. Ii scumpiLITIc.
link permanent
Câh!
link permanent
sti pe naiba raspunsul corect. nu cred pina nu vad
link permanent
Daca e serios ce ai scris e grav, iar daca nu tot grav e!