Darius Hero

Sunt, deci exist.

S

Aveți vreo explicație rațională pentru care, în marea majoritate a filmelor porno japoneze, e cenzurat doar penisul? Penisul bărbatului, mă refer; pentru că există o varietate largă de penisuri în acest gen artistic, pentru cei care sunteți fini consumatori. Întreb, deoarece mie mi se pare deopotrivă discriminator. Prima dată față de femei, ele nefiind considerate destul ce obscene cât să fie cenzurate, nici chiar în contextul în care ar trebui. Chiar dacă în alt context ar fi invers, adică ar fi discriminator să fie considerate obscene, când ele-s, mă-nțelegeți, delicate. Și, în al doilea rând, față de bărbați, cărora, chiar dacă n-am vrea să zicem explicit că ne-am plăcea să le vedem pulele, totuși n-ar trebui acoperite, în contextul în care vaginele, vibratoarele sau… imperfecțiunile genetice ale omoloagelor lor feminine sunt la vedere. Mi-a povestit cineva, zic.

***

Fără îndoială, cel mai tâmpit lucru pe care îl mai puteau inventa oamenii în întreaga lor existență, după ce au tot construit de capul lor structuri mai înalte (chiar decât cele deja făurite de natură), doar ca să aibă de unde se arunca de mai sus, când au epuizat toate scenariile posibile care să poată să depășească oarecumva, în pericol, măsurile de siguranță pe care tot ei le dezvoltaseră și odată ce au reușit să se adune strâns alăturea, într-o celebrare sportivă a însuși motivului care-i dezbina – competiția… este conceptul de dublu-maratonul.

Nimic nu s-a nimerit mai imbecil în lume decât organizarea a tot ce era putea fi mai istovitor omenește – maratonul, inspirat dintr-o cursă din vremuri antice, în care singurul participant a murit. Până acum. Când s-a decis, totuși, că ar fi poate prea puțin.

***

Mi-am dat seama că am început să nu mai folosesc, în vorbirea pe gură, din viața reală, unde-mi pot exercita liber darul graiului cu glasul vocii mele, cuvinte simple. Ci le înlocuiesc cu propoziții cretin formulate, într-o încercare complicată (nu inteligentă) de a explica ce vreau să zic. Spre exemplu, vroiam să îi povestesc uneia că eram odată, undeva, într-o baie și trebuia să ies în puța goală de la duș, ca să iau de la depărtare… SĂPUN. În schimb, n-am zis SĂPUN, ci i-am zis că trebuia să ies în puța goală de la duș, ca să iau de la depărtare… “din aia ca să te speli pe mâini cu ea, știi… aia-ni, cum îi la din aia”, în timp ce cu mâinile mimam preț de 20 de secunde, ca un alienat mintal, luatul săpunului și frecatul cu el pe mâini.

Dup-aia, când stau la masă, nu știu zice “dă-mi” și “șervețel”, care-i o alăturare relativ simplă de cuvinte nu ieșite din comun, ci am impresia că, dacă-s murdar pe mâini, nu-mi pot folosi coerent corzile vocale și tre’ să îngăimănez isteric “Îîî… mi! Ă! Ă! Ăî-mi!”, gesticulând prin aer cu degetele arătând ba cu fiecare în altă direcție, ba cu toate deodată către mine și negând (refuzând) obiectele pe care mi le propun comesenii, încercând să mă ajute, cuprinși de milă.

***

Xeros

Lăsați, că se putea și mai rău; o nimerit primul “x”.

***

Acuma să fi tot fo’ f’o câteva săptămâni când mi-am procurat niște bucăți de canapea, din magazinul Auchan, specializat în canapele, biciclete, accesorii pentru animale de companie, ciorapi la legătură, struguri și care are și brutărie proprie. Lângă micuța cantină improvizată lângă feronerie. Și covoare la metru pătrat. Da, mi-am procurat cele necesare înainte să-mi donați banii de triciclu și de criza financiară. Cu bani proprii. Cuiva.

Când am ajuns acasă, am montat bucățile de canapea una de cealaltă, rezultând într-o canapea. La câteva așezări obosite distanță, una dintre bucățile de care vă povestesc a cedat și s-a rupt pe la mijloc în două; amenințând astfel tot sistemul.

Am  decis să nu reiau întreaga procedură a achiziționării, în ordine inversă, prin demontare, ducere înapoi, iar apoi din nou, schimbare și transport, remontare, rupere. Ci mai bine să mă deplasez singur la vizuina celor vinovați și, sub adăpostul unui coș care să dea aparența cumpărăturilor, să fur o altă zăbrea de lemn, în locul celei defecte, de pe canapeaua expusă vizitatorilor, adică exact aceea afișată acolo ca să mă convingă pe mine să cumpăr o surată dintre ale ei, din depozit.

Procesul fraudulos-chirurgical de extragere a coastei de mobilier a durat aproximativ 25 de minute, cu învârtit de diversiune și tot tacâmul, până când am putut să mi-o vâr în pantaloni și să umblu spre ieșire cu ea până în brâu, ca-cum-virgulă aș fi fost operat la un coi de torsiune testiculară. Am fost într-atât de iscusit, încât nu s-a prins nici Mirmen care, până am furat obiectul, a hălăduit în necunoștință de cauză prin hypermarket, după care nu și-a dat seama că-mi scoteam chiloții din fund la fiecare pas.

Însă, mai de curând, dezastrul a lovit! Una dintre bucățile de plastic care susțin zăbrelele-victimă s-a decis tam-nesam că ea se strică. Ceea ce a adus din nou canapeaua mea în pragul catastrofei. De atunci, stăm doar cu câte-o bucă pe ea. Pentru că, fără jumătatea ei de plastic, partea de lemn scapă mereu din cadru și se aruncă în gol, în repetate tentative de sinucidere, ori de câte ori o presez și își amintește că n-are pe nimeni de cine să se agațe.

Am încercat să merg să fur alta. M-am simțit urmărit. Față de lamelele din lemn, capetele de plastic sunt mai greu de extras, pentru că sunt înfipte în niște găuri mai subțiri decât sunt ele groase. Am și rupt una (ceea ce nu trebuia să fac), încercând s-o scot, până când a trebuit să mă fac nevăzut, abandonând-o moartă, pe podeaua magazinului.

De aceea, ofer ocazia vizionării oricărui film cu toate cele necesare (la cererea câștigătorului), urmărit alături de mine, pe canapea, oricui reușește să fure o chestie de aia de plastic și să mi-o aducă. Atenție, trebuie trase afară forțat (foarte) și rapid, să nu le rămână puțele alea în cadru. Cel mai ușor e să trageți de una de aia de lemn în ea, după care alunecă jos ușor. [Auchan este în Iulius Mall Cluj, iar canapeaua prin mijloc, apoape de secțiune de scootere/biciclete, la mobilier.]

***

Vine Secu’!

VineSecu

Nu, mă. Ho!

[Editare ulterioară: Cineva sugera că am mai avut titlul ăsta. Și parcă și eu îmi amintisem, la un moment dat, că l-aș fi folosit. Da’ n-am găsit dovada că m-aș plagia singur. Și apoi am uitat iară. Și am uitat să vă spun că, deși mă plagiasem singur, am mai plagiat și pe alții. Că mai avusese un unu’ titlul. DAR, pentru a evita orice conflicte de interese, l-am rugat să nu-l mai fi avut el și gata. Să fie al meu, pe cale oficială. Și, deci, este. Apoi am descoperit că l-ar mai avea și încă câțiva, cărora le transmit: Folosesc acest titlu. De faaapt, pentru a evita o confuzie, vă rog să-l ștergeți voi și să-mi aparție mie.]

153 comentarii

  • Citind in diagonala, descopar ca Hudrea a fortat pe cineva. A silit. A siluit. Pe cine?, ca n-am rabdare sa caut pina la capat…

  • Pe tine te-am silit. Să recunoşti. Nu ştiu exact ce.

    Şi da, dragilor, noi 4 (ăştia de mai sus) suntem toţi la o bere, undeva într-o cafenea, nu spun care, punem ţara la cale. Vă pregătim o surpriză. Intrăm şi comentăm alternativ de pe MAC-ul lui Groza.

  • Pfuuu. ce minge la fileu. Să ezit, să nu ezit? Atac în forţă lung de linie? Sau scurt, năpraznic, în 3 metri? Hmm. Greu, greu.

    Sa fim totuşi eleganţi (căci veni-va el, toader, cu buldozerul, desigur):

    Da pe jeg l-ai înghiţit? Sau unde l-ai ascuns?

  • sa fie contextul ala in care esti grabita la modul general. daca nu … adica daca vrei sa spui ca te grabesti undeva … nu ma bag io in viata ta da’ asa in general… atunci poate sa fie ca te depesheshti.

    ati inteles.

  • Ah, şi am auzit (citit mai degrabă) de la soră-mea, chiar după ce ţi-am scris, că cică erai mare vedetă la “mica” voastră întâlnire şi că toţi trăgeau de tine. Şi că se aştepta ca tu să fii slab şi deşirat… că n-a apucat să vadă poze.. -_-

  • Se dépêcher aş fi zis şi eu. Dar ea vroia un participiu. Deci “sunt depeşat” parcă nu mergea acolo. Nu? Deci nu d-aia a întrebat, ci. Da.

    Tot cu Andi vorbeam şi eu. Îhî.

  • nope. a ghicit bie moni-poni. préssé. cand spui “sunt grabit” spui “je suis pressé”. cand spui “ma grabesc spre nemurire” spui “je me dépêche vers l’immortalité”. bine, pe mine ma doare undeva unde e parul rar de imortalitate dar ai inteles ideea.

  • Da, toadere, aia ziceam şi eu. Dar am scris în româneşte, poate de-aia.

    moni-poni :)) Ai zis! Aşa să-i rămână numele.

  • si pentru ca veni vorba, draga marian, eu in mamica-ta? pot? merge? cu unguent? fara? ca tu stii cum ii place femeii, mai cu scartz sau mai fara….

  • Pentru gazda noastra a tuturor, numitul Darius Groza.
    Exista pe aici un JEG (la propriu) numit jimerino. Mai posteaza el cite o mizerie dar acum e prea de tot.
    Vreau sa-l anunt pe aceasta cale ca mama mea e moarta de un an si jumatate si asa ceva NU se permite – chiar daca ar fi trait. Vreau sa-l anunt cu toata seriozitatea si aici, in mod public, ca am mijloacele necesare de a-i da de urma. Si chiar am sa o fac cu toate ca posteaza anonim. Si o sa-si inghita vorbele.
    Darius: daca vrei ca acest blog sa nu ajunga un jeg adevarat e cazul sa mai ai interventii din cind in cind. Inclusiv sa blochezi IP-ul unui nemernic ca asta. Hai ca esti baiat citit si nu incepator intr-ale tehnologiei. Poate chiar ar fi cazul sa introduci moderarea manuala, nu crezi ?
    Fiindca suntem intr-o perioada frumoasa si n-am chef sa-mi petrec timpul cu toti jegosii anunt oficial ca ma retrag de pe acest blog devenit acum in mod oficial UN JEG. Si asta datorita amicului tau jimerino.
    Poate voi reveni vreodata daca voi constata ca faci curatenie. Sau poate nu.
    Urez toate cele bune tuturor celor cu cap si bun simtz si sfatuiesc pe cei mai curati sa faca exact ce am facut si eu.

  • Nu stiti nici macar sa va certati… Va injurati sobru, cu spatele drept si privirea incruntata. Nu a-ti invatat nimic? Pai eu, cand ma porcaiesc o fac poetic, superior si cu spume la gura… Ce sunt astea, dezamagiri? Postati sa va impartasiti dezamagirea fata de ceilalti?

    Imi voi lua in curand un concediu de o saptamana… Oare mai gasesc Jegu’ cand ma intorc (semnul intrebarii. da, asta “?”)

    Floricele pe campii… Hai sa spunem cu totii: “Imi pare rau!” in afara de mine. Multa iubire va doresc!

  • Mariane Ese – deoarece ai scris în el “Darius Groza”. Şi, împotriva furtului de identitate, este această măsură.

    Altfel, nu, nu banez pe nimenea, puteţi să vă înjuraţi de tăte rudele, în viaţă sau decedate. (Nu, Măriene, nu zic că-mi convine şi-l încurajez.) Nu cred că moderarea sau “făcutu’ ordinii” e soluţia să ne comportăm inteligent. Desigur, e un stimulent să ne comportăm idiot, da’ iaca să vedem dacă reuşim, din proprie pornire, să ne depăşim condiţia.

    Într-o notă mai, zic eu, heh, umoristică (şi nu, Măriene, nu doresc să te necăjesc): de ce e mai jignitor ca cineva să dorescă să întreţină raporturi sexuale cu cea care ţi-a dat viaţă… când aceasta din urmă s-a dus… decât când mai e? Mi se pare curios. Ca să-mi susţin aceste vorbe, vă rog vizionaţi: http://www.youtube.com/watch?v=N_8oaimyDpo

    (am agiuns cu paste-uri din YouTube; închina-ne-vom noi odată, la şcoala Bibli, pe care l-am ocărât într-atât în timpul vieţii – că tot suntem în partea macabră; majoritatea ajung să fie apreciaţi aici, când ei sunt deja pe lumea cealaltă)

  • Poate sa defineasca Bijelu’ depasirea conditiei? Si daca poate, ne ofera si noua (mie) niste motive plauzibile pentru a ne (ma) indemna sa fac(em) acest pas? Ca eu am probleme serioase in a-mi gasi motivatii sa fac ceva… orice. De fiecare data cand imi merge mai bine, ma mananca in cur, sa-mi pun intrebarea “de ce?” si asa se duce totul pe carici… In afara de nevoile elementare, care imi inlesnesc taratul curului pe aici, pe planeta verde, intampin serioase probleme cand incerc sa intreprind actiuni la indemnul celorlalti.

    Si ca sa vada Bibli ca citesc ce scrie (ceea ce, normal, nu se intampla) pun si eu o piatra la ridicarea nivelului cultural de pa Jeg:

    Ce urma lasa soimi-n zbor
    Ce urma pestii-n apa lor
    Sa fii cat muntii de voinic
    Sau cat un pumn sa fii de mic
    Cararea mea si-a tuturor
    E tot nimic.

    Iorga sau Cosbuc – nu mai tin minte.

  • Toata hărmălaia asta de mai sus îmi aminteşte de o anecdotă cu un văcar şi un sat. Încă nu am hotărât însă atribuirea rolurilor, poate mă ajutaţi boi.. adică voi. Hihi.

  • Sfinte, lucrurile au ajuns putin cam departe. Darius, fa ceva, un post nou, o altfel de altercatie…ceva!
    Eu deja m-am speriat, ma bag in dulap. 😛

  • @Sofia: ce vrei să spui când apreciezi că lucrurile sfinte au ajuns prea departe ?

    Still in the closet ? [giggles]

  • N-am crezut că voi scrie vreodată aşa ceva, dar, iată (nu-i aşa?): sunt nevoit să est cu Groza, în tot ce-a zis mai sus Marianelui.

    Mariane, stai strâmb şi cujetă drept, îi vei da dreptate. Nu cenzurează nimeni nimic, nu banează nimeni IP-uri, nu-şi ia nimeni jucăriile să plece.

  • cred ca un simplu ‘imi pare rau’ de la jimmy ar fi binevenit. nu sunt tocmai un fan al lui mairan insa atunci cand se face o gafa e foarte simplu sa o repari de asemenea maniera.

  • Am incercat intai closetul, era ocupat…lucrurile sfinte oricum au ajuns prea departe, nu?
    Deci daca la closet nu se mai merge…in clozet cu mine. Acolo, sa-mi fie rusine…
    Eu cred ca toader a fumat iarba…cel putin la inceput, adica nu stiu, parca se simte. 😀

  • o sa vina si scuzele ca mi-a promis ca ma viziteaza. eu le am redactate, semnate si puse-n usa ca factura de la electrica.
    “pe aceasta cale” rog sa nu fiu cautat duminica, care este ziua mea de zacut. nu de alta dar au maivenit unii sa ma caute duminica si n-a iesit bine. in sensul ca nu m-au gasit si au consumat benzina aiurea.
    merci.

  • eu sunt convins ca bibli, desi nu il vedem, este printre noi si va vedea filmuletul tau si ii va provoca o mare bucurie. numaț sa nu mai cante nimeni. caclujul e mic (cred) si….nu vreau sa zic mai mult. plus ca stiu unde lucrezi.

  • hudrea, eu aduc tomberonul. d-alea bune, de bucuresti. d-alea suculente, d-alea de miros a acru in gura dupa betie. din tabla roasa de sobolani. ca si sobolanii au o foame…

  • tomberonul suculent se inclina si se rezeama de usa. se lasa asa ca sa se aseze bine sucurile din compozitia continutului si se asteapta dimineata. dimineata, saracul jeg tre’ sa se duca la vitrina (aici il editezi tu ca sa apara ca link) sa se facaca isi castiga existenta. si atunci tomberonul se pravale(baba) in holul de la intrare, sucurile din compozitia continutului invadeaza acelasi hol si paparazzi saie de dupe colturi ca sa imortalizeze jegul. jegul din hol. jegul fost in tomberon, dracu, ca ma enervati. atata jeg de nici nu mai stim la ce jeg facem referire.
    va dorim pofta buna.

De Darius Groza

Sociale