Stiu care-i diferenta intre bine si rau. Doar ca nu-s de acord cu ea…

NU o sa se vada Marte cat Luna pe 27 august. Repet, NU! Ci se inchide Yahoo!-ul. Tot. Nu doar messengeru’. A zis Presedintele Universului, Jay Russell. (Desi aia cu Marte mi-a zis una ca a verificat-o deocamdata din doua surse: mass-mess-uri diferite.)

Si iata ca am ajuns – dimpreuna, nu-i asa? – la o noua dilema (a mea). Incep sa realizez, desi nu-mi convine, ca agreez mai mult ce nu-mi place decat ce imi place. “Da’ de ce pizda ma-tii?“, va veti intreba negresit, ca pentru sine; si bine faceti, sunt mandru de voi, pentru ca exista un raspuns, iar el este rational, precum v-am si obisnuit:

In general – deci pentru fiecare dintre noi – lucrurile care ne plac sunt tot timpul mult mai greu de realizat decat lucrurile care nu ne plac. Poate traiati pana acum cu iluzia ca ceva neplacut e greu de realizat, comparativ cu ceva fain, care-i usor de obtinut, da’ mai ganditi-va o data… Asa-i ca mai bine sa nu mai traiti? Cu iluzia.

Pe de alta parte, lucrurile care ne displac (si de obicei – a le face) ne aduc cele mai multe beneficii. De asemenea, lucrurile care ne plac nu numai ca aduc doar prejudicii, dar nici macar nu ne mai sunt de folos pana la sfarsit, daca nu chiar se dovedesc la final a fi false si, deci, de fapt, rele de la inceput. Ca sa nu mai zic ca lucrurile care ne plac sunt in cea mai buna forma a lor (!) inca net inferioare fata de cea mai proasta situatie neplacuta (?), cel putin pana in momentul in care se ajunge la capat. Plus ca, prin definitie, la sfarsit nimic n-a fost, privind retrospectiv, “chiar asa de rau”, dar niciodata ceva n-o sa fie mai bun decat parea. Sa nu uitam ca lucrurile bune care se transforma in rele sunt mereu mult mai dramatice, comparativ cu mica diferenta intre un lucru rau, imbunatatit. Pentru ca a-ti fi bine si sa ti se faca rau nu e tot una cu a-ti fi rau si dup-aia doar a nu-ti mai fi, deci de a-ti fi doar normal. Niciodata nu se trece de la placut la in regula, ci direct la aiurea.

Si, la urma urmei, ce rost are sa alergi dupa lucruri bune, cand rele se gasesc la tot pasul? Doar pentru ca-s de firma? Oricum sunt exagerat de scumpe (mult mai scumpe decat merita) si de cele mai multe ori contrafacute – spre exemplu, sentimentele. (Nu, nu v-ati dat voi seama dintr-o data ca era de fapt o problema afectiva… linistiti-va.) Nu, serios, exceptand paranteza, CHIAR nu e o problema sentimentala. O sa si am curand o noua prietena, doar ca acuma suntem ambii ocupati, iar ea trebuie inainte sa mai fie cu cineva. Ma rog, asa s-au aranjat lucrurile.

Pana acum deja priviti consternati si cautati cu disperare diacriticele. Ei bine, nu sunt. Ele se afla nu. Blestemul sh si tz. Intr-adevar. M-a ajuns. Ne amintim cu totii de stindardul defunct al dreptatii “limbei”, anume “Crati-ma – atentat la cultura“, precum si toate celalalte articole in care sfidam martirizandu-mi armata de diacritice sub tavalugul tot mai popular al doctrinelor de tip “yo skriu kum vreau ks p mess“. Ei bine, inca nici nu mi-s deschise toate laditele cu lucrusoare aici, unde m-am mutat, pe noul MacIulianbook Pro (e fain, e gri – ca sa ma iau dupa criteriile unora), caci ce oroare mi se da mie sa constat? Ca degeaba mi-am pus eu “Romanian” si tricolorul mandrei noastre patrii peste tot pe unde-am prins, daca lumea nu vede. Si cum eu pentru voi fac totul, ma copchii, voua sa va fie bine, pai, ce rost are sa va scriu Cuvantul, cand voi vedeti patratele in loc de ș si È›? MNA, VEDETI?

Cu lacrime in ochi, va spui, am sunat la Apple Romania, mai-mai sa bat cu laptocu’-n tejghea, sa intreb acolo, firesc de altfel: “Valeleeeu, ce fac, doamnaaa?” si sa ma lamuresc de-ndata caci care-i calea sa va arat si voua fularelele si caciulitele cu care-mi imbrac eu literele la care tiu atat de mult. Degeaba. “Ioana” a zis ca nu se poace, din niste motive ce eu nu le-am inteles, deci, implicit, nici nu sunt valabile. Tot Ioana a fost cea care, cand Dacian mi-a pus in pericol copilul, mi-a zis ca sa sun la dimineata, ca ea e singura la birou. Da’ e simpatica Ioana. A zis sa-i spun Ioana.

***

Intre timp…

Eu: Da’ la voi cum se zice la chestiile alea pe care se taie pita?
Mana: Nu stiu, ca noi cumparam paine feliata.

***

Mna, bun. Am si inceput sa scriu acest teribil articol, in cruntele conditii feroviare romanesti, strans colac in juru’-mi noului calculacios, ce-mi tine de caldut in colaborare cu una dintre putin eficientele mele camasute estivale, ce le-am ales ca unice articole vestimentare in sejurul meu, adaugandu-ma victimelor deja celebrelor coduri rosii, cu singura diferenta ca, obisnuit cu ele, ma asteptam la unul, el, care n-a mai venit.

Nu, n-am scos MacIulinbook Pro-ul suprem in tren cu scopul bine definit de-al da catorva dubiosi sa-l incerce vreo doi ani, ci pentru ca – de data aceasta, din nefericire – nu e tipenie de babuta-n jur sa-mi tie de frig cu cateva sacose de gaini.

Pur si simplu e un cancer la munte, iar trenul este in el, muntele, si PE el (trenul) mai mult decat evident, la fel – daca nu mai mult – de frig, or la caldura nu da nimeni drumul din locomotiva, acesta fiind un tren al mortii ce se respecta, strapungand bezna noptii de capul lui, fara sa aiba nevoie de-un conductor.

Desi lipsa mea nu s-a extins prea mult, am reusit totusi sa coexist permanent online, prin amabilitatea maica-mii, care nu a facut rabat de la a mi se conecta pe useru’ de messenger, ramas pe vechiul calculator – acum invelit in goblenuri – si-mi a-mi pastra chiar vioaie relatia cu indeajuns de multi oameni din lista, oricum destui cat sa schimbe telefoane cu cativa dintre ei, pentru ca apropierea lor sa evolueze mai apoi la un alt nivel, afectiunea reciproca nemaiincapandu-le sub identitatea MEA.

Pe durata sederii mele in capitala, am fost purtat de colo-colo de imparateasa (titulatura ce-o puteti dobandi si domniile voastre…) Mana cea Ciutaca (… cu conditia) sa fiu imbuibat ca un porc decembrist pe la fiesce locatii alese, demne de statutul meu de jegolo latino ce ma regasesc.

Negresit ca am exersat muschii fesieri, strangand din buci – ca sa ma exprim asa elegant – inca din prima zi cand m-am asezat cu Macu’ la masa, revenit la Cluji. N-am sezut mult linistit si impacat, pana Dacian (desi am insistat sa nu-l mai incerce asemenea trairi) s-a gandit (io v-am zis?!) sa trebaluiasca pe la baterie si sa o scoata din mers, ca, deh!, n-am stricat numa’ toti banii din casa pe ea.

Pe cand, din seria “Sigur ca te tin minte. Esti tipul ala pe care nu-l cunosc.“, am descoperit cum sa nu ti-o iei de batut de la prietenu-so lu’ una si tot s-o obtii pe fata: oricum iti plac doar anumite aspecte ale sale, cum ar fi fundul, asa ca te limitezi la alea; in acest caz, teoretic, nu te dai la fata, ci te dai la diverse segmente ale ei de interes, ceea ce tie iti este permis, nefiind implicat sentimental; in momentul in care prietenului ei i se nazareste sa semnaleze nemultumiri, tu vei combate prin argumentul suprem ca nu, totusi nu esti un nesimtit, esti doar fascinat de sanii ei, de pilda; daca ea este de fata, desigur ca el nu se poate simti amenintat deoarece, ipotetic, nu o vrea pentru sani, ci pentru minte, suflet, caracter, stiti voi. Deci de ce l-ar deranja ca servesti si tu o felie? Sa-ncerce unu’ dintre voi si sa-mi ziceti cum merge.

Si, desigur, daca o zis dom’ Nastase ca desktop-urile de blogger la control, apai asa vom face. Ca norocu’ ca asta nu contravine prea mult principiilor mele de a nu da curs tag-urilor, totusi, daca eu l-am sfatuit pe ‘mnealui sa dea curs invitatiei lu’ Oana Dobre, o sa dau si eu curs invitatiei lui. Si bine ca n-am mai nimica inca salvat, deci va puteti delecta cu personalizarea hardului.

De asemenea, dac-ar fi sa dau mai departe, as da lu’ Sorel si lu’ Valeriu. Noroc ca nu ii. Sa dau mai departe, adica.

***

Desigur, trebuia sa fie si ciocolata cu crema de Jeg, odata s-odata. Mulțam, Sergiul.

***

Cat exces de zel sa ai sa-ti pui odorizant pe scooter? Desi l-o pus jos, deci o fi avand el ceva probleme…

***

Am facut poza de aproape, nu poate fi asa rau. Desi pare fioros…

***

S-atunci de ce sa-mi mai fac eu griji de diacritice VREODATA?

(apropo, asta era, desigur, pe acelasi zid cu poarta cainelui foarte rau)

***

Da, in caz ca va intrebati, in imaginea de mai jos, Iisus jurizeaza doi mici karatisti…

… iar dedesubt scrie “Iisus e senseiul meu”.

***

Se deduce si din textura fontului care-i targetu’…

***

Totusi, cat de idiot sa fii sa-ti faca reclama din doua bucati, ca pentru prosti, iar tu tot sa te-ncurci?

***

Precum si un blog de grup social ad-hoc, pe ghereta de bilete pentru autobuz. Ultima insemnare e a mea. M-am gandit ca ajuta.