Simplu e noul complicat

Doresc să introduc acest articol printr-o justificare, fiindcă nu-i pot zice “disclaimer”, când nime’ n-a “claimuit” încă nimica. Da’ o să fie cazu’: eu nu vreau și chiar nu-mi place să fac rău lu’ oameni, așa, doar că-s eu distractiv. Așa că să nu mă acuzați, măcar de tura asta, c-am făcut-o fără intenție și nu m-am putut abținehehehehehehe.

ULTERIOR: Am vorbit cu victima la telefon a doua zi și taaare drăguț mi-a prezentat cauza ei și m-a rugat atââât de frumos… Așa că iată, cu sufletul meu ce ziceți că nu-l posed: hai să-i protejez identitatea. Ați mai văzut voi așa ceva vreodată pe Jeg?

Deci. Se făcea că îl abordează pe amicul Valeriu “CCP” Cuc un domn, C.B. Jurnalist. Și blogăr și el, acolo la el pe blog. Prin urmare – Cebeu, din orașul cu același nume, Cebeu. Și îl roagă, deci îi propune, zic, lui ăsta mai măruntu’, care-i din Oradea el, de loc, următoarele:

Cebeu: am o oferta de colaborare pentru tine: sa cauti la biblioteca judeteana Oradea in ziarele locale din 1993, 1994, 1998 – cele d elimba romana dupa un nume
Cebeu: miine si/sau poimiine
Cebeu: trebuie rasfoite ziarele (sunt prinse in cataloage) ca o carte si sa te uiti in mare daca gasesti numele de care iti zic al unui Oradean.
Cebeu: Unde apare numele – daca va aparea vreodata
Cebeu: trebuie notat pe o hartie numele ziarului si data aparititiei
Cebeu: platesc 40 de lei
Valeriu Cuc: Considerînd că o să am de căutat prin peste 1000 de ziare, nu.
Cebeu: nu cred
Valeriu Cuc: Serios că nu-s de-acord.

Așa. Iar acesta din urmă îmi arată mie, așa, că și el e distractiv la rândul lui, ca mine, nu vrea să facă rău. Numai să ne hlizim un pic, că viața-i lungă.

Măi, să fie, îmi zic eu! 40 de RON, mă! Chiar dacă-i declin financiar, sclifositu’ întreținut desigur că râde de acești bani și nu-și mișcă hoitul sidefiu din casă pentru mărunți, pe care el îi mănâncă la un desert. Da’ mie mi-ar ajunge o lună de zile în huzur, cu tot cu scos o fată în oraș, mai ales că aș duce-o cu autobuzul.

Și numai ce mă trăznește pe mine ideea, că prea o ridicase la fileu: io, de exemplu… io pot fi din Oradea? Nu? Ba, desigur că pot. Și pot să îmi facă bine și 40 de lei, nu? Că nu mi-or fi stricând! Adică, da’ ce, eu nu pot să fac monitorizare? Sau să nu fac, că doară cine mă verifică și oricum îmi dă banii? Ba chiar așa!

Deci îi spun lu’ Val al meu că să mă recomande. Cum-ceee, eu nu pot să fiu faimosul Breje Grigorescu, elev în clasa a 12-a la Filologie-Jurnalism, pasionat de arhivism și cu un anumit fetiș pentru înregistrările telefonice? Ba pot!

Și mă sună Cebeu.

(să nu săriți iar că nu i-am zis că-nregistrez, că i-am zis chiar foarte explicit, da’ nu s-a prins, or aia nu-i vina mea)

Ziceți voi, păi, mă mai puteam io abține? Nu. Pe de altă parte, nici la Oradea n-aveam drum. Așa că nu m-am dus la Oradea. Articole cum se scriau în ’93, ’94 și ’98 pot scrie și eu! Ba chiar mai bune, cred, chiar îi pot da unui potențial cititor mai multe informații interesante decât există în realitate! Prin jurnalismul trans-temporal și trans-spațial și-n general mai meta, așa – o metodologie inventată de mine, pentru cazurile rare în care se relatează lucruri care au particularitatea că s-ar fi putut întâmpla altcumva, “și-deci” pot fi relatate din nou, mai bine. Nu tre’ musai să mă duc acolo și să mă documentez, când le pot scrie de aici, de la căldurică. Cum, de altfel, bine dă exemplu și Cebeu.

Așa că m-am pus pe scris. Iar detepistul din mine a luat o coală de hârtie în Photoshop, că-s ecologist, ș-am re-creat cătinel toată prima pagină a cotidianul independent Crișana, cu toate articolele de deschidere de ediție, translatându-le în “timpul vremii”, așa cum am crezut eu c-ar fi fost frumos să se fi întâmplat. Mi-am închiriat mine însumi și reclame în noua mea fițuică adusă-n prezent, din trecut, așadar un fel de viitor, față de atunci; fiindcă ziarul tradițional nu viețuiește fără ele, deci publicație profesionistă, nu căăă.

Și, mai ales, am inserat unul anume articol (“Pentru unii, orașul e numai al lor…“), cel care-l interesa pe Cebeu, după putințele mele de a-l ajuta, mai ales că nici unul dintre noi nu știam prea concret despre ce-i vorba de-adevăratelea și nici că mai conta, până la urmă… Da’ m-am spetit, nu, fiindcă trebuie să-mi câștig și eu pita, așa-i? Iată mai jos rodul muncii mele.

[ca să citiți totul-tot – aici]

Exact așa a ajuns și la solicitantul lor, Cebeul. Sper să-i fie de folos. Azi mi-au intrat și banii, pe care zic eu susțin că-i chiar meritam.

[nu, nu s-a zgârcit la 1 leu, mi l-a luat banca, doar ca să mă lase să mă uit la banii mei]

Au intrat pe contul (CU NUME) al prietenului bun al lui Bre Jeg Rigorescu, Darius Groza. Pe care Cebeu a zis încântat că-l chiar citește. Spre deosebire de ziarul Crișana, primit de el, unde mai multe ori scria tot de acest Darius Groza, în urmă cu 11 ani fictivi.

Hai, nu vă tot căcați pe dvs. Că i-i dau înapoi, dacă i-i mai trebuie. Și se și ocupă Valeriu cu adevărata documentare, gratuit! Dacă o mai fi necesar…

Desigur, cel mai frumos ar fi fost să-l las să se și inspire din ce l-am hrănit, să apară la gazetă oficial totul, înainte să public asta, dându-i șansa să se prindă, dacă l-or aduce împleticelile gazetărești până aici în timp util. Dar sunt și eu milostiv, că-i sfântul post al Paștelui, ce pizda mă-sii.

***

Ș-am zis că filmu’ de la NCN, de vineri. Iată-l. E 48 de minute, pentru interesați, ca să nu vă smiorcăiți iară că “da’ asta știam”. E despre blogging versus presă tradițională + online, dar tot presă. Și poate cu articolul de mai sus am demonstrat încă o dată deosebirile…