Darius Hero

Să lămurim o politică de lucru, ca să nu vă simțiți datori să-mi tot amintiți și știu că o faceți constructiv și dezinteresat: de câte ori scriu un articol, o să urmeze altul nou.

S

Care o să tot vină mereu, mereu tot mai târziu decât vă tot poftește mereu vouă suflețelul mereu al vostru tot. Bine? Atunci gata.


Nu vă duceți în Boiler. Discoteca. Pentru că o să ajungeți acolo vineri și o să beți sute de JÄgermeister și o să vă treziți afară pe la 01:00, cu un buzunar plin de șervețele de cin’-ști’-de-pă-unde, o să săriți gardul – care, apropo, e cu sârmă ghimpată, deci atenție – de la biserica aia de lângă și o să vă căcați acolo-n curte, rezemați cu capul în peretele care cel mai probabil dă spre altar, după care o să veniți acasă și o să mâncați toate aripioarele picante pe care le găsiți la Speed, cu mulți-mulți cartofi pai, după ce ați reușit să țineți o cură de slăbire de o săptămână doar cu ciorbici lungi și salate și fără pâine sau pastele voastre preferate și ați băut argilă detoxofiantă de trei ori pe zi de la ceva doctor pocăit, încât nu v-ați căcat de-ați ajuns în curtea bisericii în primul rând și o să vomați tot JÄgermeister de nuanțe consecutive de maron, în budă, deși l-ați plătit și o să vă fută sfinții dimineața în cap, unul câte unul, cronologic după calendarul creștin-ortodox, pentru fiecare lucru în parte înfăptuit în seara precedentă. Așadar, nu mergeți în Boiler, ei îi zic club, dar e discotecă, doar în eventualitatea în care vă place să întrețineți genul ăsta de activități, caz în care îl găsiți deschis la Fabrica de Pensule din Cluj-Napoca, cu programul disponibil pe SITE cu îndeajuns timp înainte și să ne vedem acolo!

***

Ăstea l-am primit de la Andra Szasz, parcă; dacă greșesc, să fiu ateționat. Alexandra Ardelean.

Nu înțeleg motivul pentru care angajatorul a simțit nevoia să dezvolte două versiuni de machete type cu layout-uri diferite, surprinse nu la mare distanță una de cealaltă.

Dacian insinuează că el crede că ăla vrea s-o și fută. Însă eu, educat decent, nu m-aș pripi cu afirmații hazardate răutăcioase și aluzive.

***

În altă ordine de idei, am văzut o hartă – da? – undeva, din aia mare, editată de Primăria unui oraș, o să las misterul să îl învăluie, lipită într-un birou, iar în jurul hărții era ticsit-ticsit cu spații ocupate de reclame, pe care reușise să le obțină autoritățile! de la diverși întreprinzători de prin părțile locului.

Mna, iar acești IMM-iști cu puternice aspirații spre marketing foloseau cu perseverență în definirea identității firmelor, prin rotație, doar două simboluri specifice urbei, bine trântite lângă obiectul de activitate al sereleurilor pe care și le promovau, fiecare cu niște sloganuri de mai că se lingeau pe deș’tele de copywriteri cu care le-au tastat, cel mai probabil la o mașină de scris. Tare m-am mai distrat eu și m-am mai veselit tot lecturând prin jurul hărții, după ce m-am familiarizat cu ea, hartă pentru care mulțumesc municipalității, nu cu mult diferită de ziarele de prin orașul meu natal, care pot conține urme de conținut, în mixul publicitar.

Un element cu statut de caracteristică utilizat cu regularitate era “Ulpia Traiana”, iar celălalt era înclinația localnicilor spre profesiunea de programator IT, cuprind de sfera largă a cuvântului “soft”.

Începem cu Ulpia/Traiana/Ulpia Traiana. Firmă de construcții: Ulpia Construct. Logic, nu? Slogan: Facem treaba! Păi, da. Mai departe: Autoservice Ulpia Traiana. Slogan: Reparăm bine! Ăia fac, ăștia repară, oricum – treaba sau bine, după caz. Ulpia Air TravelOricând, oriunde! Deci e cu călătorit, cu oriunde, cu oricând și, în fine, avionul. Și Ulpia, normal, cum altfel?! Vă dați voi seama, aeroport deschis non-stop cu direcția peste tot? Așa. Ulpia Traian Leasing se explică: Finanțează persoane fizice și juridice. Slogan făcut direct la Registrul Comerțului, luat DIN Registrul Comerțului, după dictare. Pentru mai multe detalii despre toate, Citiți zi de zi, an de an (să nu rămâneți în urmă) ce? Desigur: Ulpia Jurnal!

Care n-au avut loc la Ulpia sau la Traiana sau la ambele s-au profilat, ziceam, pe soft. Și așa le-a rămas numele. Cristal Soft. Nu? Multisoft. Și deloc în ultimul rând, ba chiar în primul și poate și al doilea – Info Soft.

Poziționările unele mai specializate decât celălalte se preling în line-uri recursiv direct din denumiri: O idee sclipitoare, de la cristal, același cristal din Cristal Soft. Calculatoare și Multisoft expert – program informatic de contabilitate (așa-i zice la slgoan, tot), după cum zice și numele firmei, tot Multisoft, la care mai adăugăm calculatoare, să nu facem toată ziua numa’ multi. Respectiv: Nu doar calculatoare, de la Info Soft, care probabil, pe lângă nu doar, distribuie programul Multisoft, procurat de la colegii cu același nume.

***

***

[Mai jos puteți servi niște editoriale ce le-am redactat ca să-i subminez din interior pe hoavării de la FTR, în ordine inversă cronologică a apariției, cu .]

Irinel, lesbienele și mama moartă a lui Băsescu

[publicat prima dată, pe 7 octombrie 2010, aici]

Nașpa. Da. Însă asta-i asocierea. Când mă gândesc la ceva, la orice, asta-mi vine în minte, în exact această ordine. Nu sunt un tip care să nu-și asume propriile perversiuni, înăbușite de imagini sumbre. Dar tura asta o să dau vina pe societate.

Nu cred că s-a ținut vreo competiție mai acerbă între trusturi de a păstra „pe prima pagină” o discuție interminabilă despre cât de puțin ar trebui să fie tratat decesul mamei președintelui, dacă ar exista o morală. Am surprins efectiv frazarea de genul: „televiziunea noastră ar trebui să reducă spre minimum mediatizarea unei tragedii personale a omului Băsescu”, urmată imediat de breaking news cu mutarea coșciugului.

Orele de difuzare începeau cu „nu mai mult de două minute să dezbatem puțin implicațiile…”, fiecare terminându-se seara târziu, cu teme de casă pentru dimineață și reluări toată noaptea.

În cealaltă parte, politicienii amuțeau în moralitate. Aceiași politicieni care, doar săptămâna trecută, cum auzeau de Băsescu, cum erau pe el, pe el, pe – nu-i așa? – mama lui.

Liderii partidelor se invitau reciproc la – să am pardon – decență. Cui căcat dintre ei nu i s-a oprit ciuda între dinți ca voma de sărbători, că nu mai puteau să-l suspende pe Președinte prin prime-time-uri, în fiecare zi?

Notă, să nu uit: Băsescu câștigă prin moartea mamei sale. Mna! Am zis-o. Care-i problema?! N-am zis că-i convine. Dar câștigă. Scandalizați-vă.

Dar stupoare: pentru prima dată la televizor, trebuia să se vorbescă despre probleme reale, punctate, fără atacuri la persoană, evitându-se elefantul dintre porțelanuri. Deontologii nu puteau vinde pita caldă (sau care nu se răcise încă, îmi scuzați imbecilitatea), iar demagogii nu puteau să-și ungă pe ea circul.

Salvarea n-a întârziat să apară: Irinel s-a lins în jacuzzi cu două doamne. Deodată! ȘI AU FILMAT!

***

De ce mâncăm rahat?

[publicat prima dată, pe 30 septembrie 2010, aici]

Vă voi fi obișnuit cu dileme de puternică încărcătură prin editorialele mele, așa că mă aștept ca titlul să vă ducă pe arătură.

Însă mă refer strict la lipsa de stăpânire de sine care ne împinge la a consuma aproape cu ambiție cele mai imbecile combinații chimice înșelătoare pe care le găsim în comerț. Și întreb retoric, că n-o să-mi dați un răspuns care să mă salveze.

Eu și mai toți cei pe care îi cunosc am intrat împreună într-o bulă de conștientizare a îngrășatului și distrugerii propriilor organisme la care participăm, hăpăind cu nesaț orice ne pică-n burtă.

Am încercat să dezvoltăm soluții și procese care să ne interzică a ne mai îndopa și a încerca să trăim cât mai sănătos. Avem resursele financiare și materiale să facem asta. Am recurs la a ne umili reciproc și pe sine, ca să ne convingem cu forța. Însă târziu în noapte (fix când este mai puțin indicat, că tot veni vorba), în taina intimității noastre de haple nesătule, recurgem la activitatea noastră preferată: de a aglutina hrană în cantități industriale.

Sunt convins că vă regăsiți în frustrările noastre, ale celor care realizăm autodegradarea care ne domină. Dacă sunteți totuși niște persoane care se știu controla și nu vă pătrund deloc deznădejdile ce vi le împărtășesc, vă rog să ne lăsați în pace cu suferința noastră și să mergeți să rumegați niște rucola fiartă cu tărâțe, mestecând fiecare îmbucătură de minim 24 de ori, înainte de ora 18:00, ca să ajute la digestie, cum obișnuiți, privindu-vă cu satisfacție reflexiile de prin vitrine.

Mie, de pildă, îmi place KFC-ul. Nu cred că o să se considere asta o reclamă, când o să adaug că molfăi bunătățile alea suculente conștient fiind că bag în mine nimic mai mult decât fecale alimentare. Valorile ăstea, cea publicitară și cea gastronomică, puse astfel împreună, or să se anuleze reciproc.

Recent am primit un filmuleț îngrozitor cu, evident, Pamela Anderson care dezvăluia foarte grafic cruzimea cu care sunt… “produși”, practic, acei puiuți drăgălași, cu ciocurile tăiate și care abia se țin pe picioare de cât îi umflă artificial.

Inutil să menționez că, doar la asocierea cu brandul, în capul meu sec mi se derulau prăjeli și maioneze contopindu-se, iar seara, cum am scăpat de la serviciu, gura mi-era deja la mall și se înfunda înecându-se cu haleală prostească, “gătită” cam din aceleași materiale în care este și ambalată.

Îmi fac veacul de la o zi la alta, petrecându-mi diminețile ținându-mă cu determinare de orificiul bucal, ca să nu bag în el ca spartul, hălăduind pierdut cu banii în mână prin unități comerciale, neștiind ce să aleg mai porcesc, după-amiezile uitându-mă cu scârbă dezaprobatoare la iaurturi și alte grețoșenii dintr-ăstea care chiar mi-ar face bine, iar serile cedând psihic și repezindu-mă ca un bivol cu fața în ceva nociv.

176 comentarii

  • scumpe @ügy! dej nu eşti supărăcios, ce bine. dar să nu mă mai bagi în categoria familiei cu diacritice că ne certăm la cap, unde nici unul din noi nu stă foarte bine.
    mă, lucreţiu a fost bărbat bine (deci eşti ok cu freza). şi comunist, da, dar mai de salon.
    şi? ai şi tu un belimi-ar zilber al tău? că mitzy_mo nu prea pare fo ană pauker.

  • @prietenul ottffsse, tu am spus o vorba marele! Am spus ca nu stam bine cu capul niceunul!

  • @ügyvéd: VAI, DAR RUŞINE! Propun să fii sancţionat de comunitatea bloggerilor de la Poplaca şi a zânelor copăceilor. Tu de guri de domnişoare să nu te iei câte zile oi avea, că poate intri în vreuna (la gură mă refer) şi te spurcă de nu mai ai zile. Până nu îţi ceri iertare vei fi urmărit de o gaşcă de angajaţi la salubritate născuţi la Cernobîl după 1986. Te pup şi te respect!

  • Bozgorul idiotul facem o pauza de Facebook pentru raspundem la bunii prietenile. La ottffse spunem La multi anii cu anticipatia! La altul prietenul mitzy ma abtin. Deocamdata. Si la el uram Sarbatori Fericite!

  • @ügyvéd: faptul că persoana ta ar putea avea cont pe facebook e un alt lucru pe care eu nu-l cred. Faptul că te abţii nu e de bine, dar nici nu te încurajez în vreun alt sens. Nu fii tu însuţi! Să nu mă superi, că a murit caracatiţa Paul şi port doliu.

  • @ügyvéd-fra: merge ca uns la inimă. Sărbători fericite şi ţie! Îţi doresc să sufli-n nai cu graţie. Căt despre câmp – îl am la inimă, deci îl bat cu mare drag, bineînţeles în limitele impuse de dragul Darius-san care veghează omniprezent.

  • @ügyvéd: PS: declaraţiile de dragoste mi le faci în privat, nu aşa, să vadă toată prostimea, că poate mai poftesc şi altele.

  • @ottffsse: :)) nici eu nu sunt de acord. Da’ uneori trebuie să joci după cum se cântă.

  • Buna dimineata spunem la voi bozgorele pungasele. Acum estem clipa sa facem la revedere de la prietenile de forumul si sa nu mai plictism pe el. Bozgorele mergem acasa la el. Luam la revedere de la prietenile cu aceasta melodia cantata de buna prietena de bozgorul: http://www.youtube.com/watch?v=Ib2kFj4S0vA

  • Nu pot să cred. ügyvéd-fra ne-a părăsit. Numai din cauza voastră, naţionalişti şovinişti ce sunteţi. Şi el care vroia numai Ardealu’… Trebuia să i-l dăm, la schimb pe Ungaria. Şi mai are şi nişte prieteni frumoşi. Trebuie să fim solidari, că la el în munţi nu există conexiune la internet. Drum bun, să ştii că nu te vom uita niciodată!

  • cine imi explica asa cum ar explica unui analfabet intr-ale informaticii cum sa pun in comentariu o poza? am ceva frumos o va arata.

  • razvan, trimiţi la jege, el judecă şi, în cazul în care-ţi acceptă umilul dar, data viitoare când va posta un articol, ceea ce s-ar putea întâmpla în următorul infinit de zile, într-un moment aleator, va apărea şi minunata-ţi poză.

    Sau cel puţin aşa cred eu că se întâmplă. Cine ştie, poate sunt nişte unicorni roz care-l ţin pe Darius sclav şi el le urmează vrerea până la ultima silabă şi poate nu le place poza ta şi ţi-o trimit înapoi de ziua ta, în plină acţiune, să ai parte de experienţele unei lumi alternative…

  • merge.
    so,răzvănel, tinypic e răspunsul tău.
    de-acum nu te mai intreba ce putem noi face pentru tine ci ce poţi face tu pentru noi.
    (mişto asta cu ”ci ce”)

  • Păi dacă nu mi se dau filmele pe care le doresc, lovesc şi eu cu o perversă de la Târgu Ocna, că ori suntem artişti ori nu suntem, o poezie patriotică pe care am citit-o acum ceva timp, o poezie pentru angoasă şi orchestră de suflători flatulenţi…

    ti-am mirosit cacatul: doar raiul are flori
    atat de parfumate pentru-a-ndulci-n somn sfintii.
    ti l-am gustat: doar roua, alcoolica, din zori
    invie-n mine astfel de-adanc puterea mintii
    si l-am mancat: iubito, ce har dumnezeiesc
    s-a pogorat asupra-mi in clipa longilina.
    pe urma chiar pisatul,ca dintr-un crin regesc,
    sorbintu-l-am si-n suflet potop e de lumina
    sunt,geniu,vad ideea,aud celeste lieduri
    si toate-s datorita acelui straniu fast
    de floci si buci crapate cand, laica, sub ziduri,
    cu fusta-n cap, pe vine, te caci iconoclast!

    si-apoi, crud univesrsul scotand din intuneric
    cu-o aurora-n spune fierbinti, te pisi feeric!

    ti-s bucile crescute frumos cum cozonacii
    lucrati in drajdii bune. si-s rumenite bland.
    si pizda ta miroase, cand iti desfaci lin cracii,
    cadelnicand cu dansa smirnele calde-n vant,
    a fir de voinicica pastrata-ntr-o scriptura
    de-un popa prins cu mana sub poale la femei.
    saliva ti se-ngroasa ca o smantana-n gura
    caci ai, crestata-n simturi, cerescul obicei,
    cu buze rasfrante, caramb de cizma moale,
    barbatilor de-a suge al treilea picior.
    chiloti cu epolete de maresal la sale
    porti tu pe curu-n lupte atotbiruitor.

    si-n vaile-n adance, sta gras si copt ca spicul
    de grau manos in toamna, cat vrabia, lindicul!

    (Emil Brumaru a scris aceste versuri, un poet pe care îl preţuiesc în stare de veghe şi cu care m-am contrazis virtual timp de cinci minute. :))

  • =)) după atâta amar de citeală p-acilea, în sfârţit am înţeles care e rostul JEG-ului. Pentru asta trebuie să mulţumesc Bibliotecarului.

  • Bun ! E voie să continuăm în acelaşi registru ? E normal ? E instructiv ?
    Să (ne) dăm drumul, deci:

    De te-agiţi pe la spate şi-nspre pizdă tînjeşti
    Dar în drum un cur mare şi gras întîlneşti
    Mai bine îl fuţi, decît să-l ocoleşti !!!

    Nu, nu e de la Emil Brumaru. E de la mine, e răspunsul pe care i l-am oferit uneia care a simţit ceva mişcare dezordonată şi m-a întrebat cu o voce surprinsă şi tremurătoare: eşti sigur că vrei să faci asta ?
    Pentru o reuşită deplină se recomandă o viaţă sănătoasă. Conform reclamelor de la televizor asta include şi consumul zilnic a doi litri de lichide.
    De preferinţă vin adevărat. Sau ţuică de Zalau, dar ăsta micu zice ca n-are.

  • @Bibliotecaru: parcă simt un fior nu ştiu pe unde. Dragă bibliotecare, nu ai încercat să cucereşti vreo damă cu o asemenea creaţie transcendentală? Eu zic că ţi-ar reuşi.

  • @ mitzy_mo
    Eu nu umblu să cuceresc dame. Dar dacă aş umbla să cuceresc dame, aş folosi propriile mele poezii. Ba chiar aş face, pe loc, unele.

    Dar aici se potriveşte Emil Brumaru… de exemplu în clipa lui lentă:

    Fara-ndemn intram în toamna
    Cîntecului plin de frica.
    Nici o aripa de înger
    Aerul nu-l mai despica.

    Mîna spre pamînt se lasa,
    Pipaie-ntre ierburi rana
    Larg deschisa. De sub pietre
    Serpi clociti prelingu-si zeama

    Ce-o sorbim c-o pofta veche
    Pîna mintea ni se strica.
    Fara rost intram în toamna
    Sufletului plin de frica…

De Darius Groza

Sociale