S-a terminat cu viața bună!

***
Azi am îmblat prin ploaie aproape o oră, de cu dimineață, pe la vreo 10 chioșcuri de ziare, ca să cot, respectiv procur nevoie-mare prea sfânta, mult anunțata și lăsată așteptândă întâie ediție de colecție enciclopedică distribuită – fețele – de către ziarul Cotidianul(punct). De ce am bătut atâta amar de drum, vă-ntrebați? Și pe bună dreptate o faceți, ei bine – deoarece nu erau la nici unul dintre cele precedente locuri prin care trecusem, îndreptându-mă astfel continuu spre următoriul, logic, nu? Ba da. Dat fiind că eu mă hrănesc cu cultură, a crescut creieru’-n mine când l-am văzut pe “Robby” pe la teveu, cum îmi zicea el mie, cititorul, să aștept, că totul va să fie bine.

***

Ba mai mult, eu încă de săptămâna trecută organizasem cursă de ștafetă prin oraș, să ajungă-n timp util reprezentanții mei, demarcați precum o pânză de păianjen, acoperind întreaga urbe și să-mi aducă de îndată educație pe pită, la preț redus. Doar că săptămâna trecută i-am mânat degeaba, că nu era vorba de lunea aia. Fiind, desigur, vorba de lunea asta, cu precădere azi, care ESTE luni și ESTE asta.

Când… stupoare: în TREI orașe din N-V României (Zalău, Baia Mare și Cluj-Napoca), Cotidianul a venit fie fără de cărțuliile promise, fie deloc. Adică fără măcar de el însuși. Nu putem afirma că am fost toți la toate vânzătoarele, da’ pentru un client obișnuit a fost imposibil de acaparat mult doritul exemplar. Repet, eu, locuind în buricul orașului universitar, n-am găsit nicări!

Conform unor cunoștințe din redacție, printre care și cumnatu’ lu’ Tudor, ajuns până acum de abia un biet redactor-șef al publicației, dar și dacă ne luăm după cuvântul respectabililor Ioana Calen și Cosmin Popan, ambii și amândoi reporteri de zi și de noapte la ziarul cu pricina, aflăm că cel puțin pe Cluj s-au distribuit până la ora 10 (dimineața) două tranșe de foi Cotidiene. plus volumele. Dintre care eu unul n-am văzut nici măcar o bucățică. Unde s-au chierdut bunurile culturale?! Le-a subtilizat direct distribuitorul? Le-au dosit la tarabă? N-au plecat de unde trebuiau de la-nceput?

Nu mă interesează! Eu, clientu’, găsesc direct responsabili de acest atac la bunul curs al formării mele empirice pe numiții Robert Turcescu (că pe el l-am văzut bătând toba), Mihnea Măruță (fără un motiv anume), Ioana Calen (că-i uuu! – cu dânsa avem metode proprii de compensație, să nu se-ngrijoreze) și Cosmin Popan (că mă enervează și nu-i la calculator numa’ când nu ți-l tre’, nu când îi nevoie să-ți dea fonturile din logo-ul foii).

Deși primul nu mă cunoaște și nici eu pe dumnealui, să facă bine totuși să reție în minte că-mi trimite regulat e-mail-uri în masă de cu fiecare sărbătoare, așa că să fie la fel de scrupulos și când dă sfoară-n țară că vin tipăriturile, da’ să le și trimită! Nu căăă…!

Cât despre ăialalți trei, nevolnicii, să binevoiască să dea dispoziții astfel încât acestelea nemulțumiri de tocmai le-am expus să fie mulțumite și cu plăcerite pe deasupra.

Și nu că să-mi îndese mie pe buricele degetelor în jos o carte, să renunț. Să primească tăt Cluju’, Zalău’ ȘI Baia Mare ce li se cuvine.

***

Io nu mă știu cu calculatoarele, sistemele de operare și alte cele, da’ Windowsu’ îmi dau seama relativ ușor că suge, doar când văd că, de câte ori încarcă, parcă ar fi mașina Kitt povestind la o pălincă, pe marginea șanțului, iar, când (nu dacă) se blochează, erorile arată de versiunea din ’95. Plus că dacă eu izbândesc să produc o buctare la care se dă bătut și Microsoftu’, înseamnă că-s cel puțin excelent. Deși am ai avut asemenea succese și în trecut.

***

Mda, deci ieri am avut bunăvoința să-i onorez pe amicii mei cu prezenta la o beiută scurtă pe o terasa locală, organizată în diverse scopuri, unul dintre ele fiind acela de a o prezenta maselor pe stimabila Eta, în întreaga-i splendoare, care a abandonat (Eta, nu splendoarea) cratița ei de mazăre în vederea acestei sindrofii.

Și după ce am salutat mulțimea, am ciocnit un păhărel (nu, n-am servit un fursec, deoarece nu existau), am zâmbit la un bliț și am pupat niște bebeluși, eu și Eta ne-am retras în intimitatea erotică a… bucătăriei ei. Unde, în ciuda așteptărilor (a oricăruia în afară de mine și Eta) am întreținut doar relații ce implicau tocana menționată mai sus, recte am aglutinat hrana, dezamăgind irecuperabil o grămadă de plebe cu speranțe arzătoare, care pare să aibă toată concentrarea canalizată pe cum mai decurge socoteala, de parcă nu aș scrie eu acilea cam tot ce meritați să cunoașteți, iar restul să nu vă privească, deși-s convins că aveți formulate scenariile proprii care să vă satisfacă deocamdată imaginația.

Dar totuși masa nu ne-a fost liniștită, întrucât, imediat după ce-am spus rugăciunea, șleahta de bețivani lăsați în urmă ne-a întrerupt, contactându-ne telefonic prin purtătorul lor de râgâieli, alcoolicul-șef Andrei Crivăț, pentru a se lămuri cu privire la dilema presantă ce-i încerca existențial în miez de noapte, anume dacă eu și don’șorica respectabilă – ce le-o adusesem ca pe-o rază în viețile întunecate de stenahoria și zălezeala lor specifice – devoram placeri carnale necreștinești reciproce. Cam astea-s disputele filozofice către care-și aplecaseră nedistribuita atenție domnii amintiți, că doamnele pesemne ședeau cu mâinile-mpreunate-n chept, căscând a “desfătare” – îs convins, asteptând să fie duse acasă, numa’ că bărbatii mai aveau de parlamentat cu ocazia zilei lor, pe care-o sărbatoreau jubilând mândri, bărbăție de necontestat asigurată de o marcă de bere pe care nici n-o consumau.

Și, așadar, mă sună ei (de vreo două ori consecutiv, că nu reușiseră să acopere întreaga gamă de dileme într-o singură convorbire), ca să-și limpezească divesele curiozități, după ce și le scăldaseră-n alcool. Lasând la o parte cugetările mele referitoare la cât de… puțin-înțelept, să nu zic fraieru’ clasei, tre’ să fii ca să șezi cu fumeia de-o toartă, pă frig și să-ți faci griji despre cât sex face altu’, totuși, eu, dacă văz că interesul îi într-atât de intens, o să pun cuvânt de la cuvânt și, de câte ori este supra-zeiceste posibil, voi elibera câte un buletin informativ sau comunicat de presă, din care să extrageți liber și preluați gratuit spre dezbatere orice informație ce vi se pare competentă, despre persoana îndrăgită-mi.

“În alte știri”, cu privire la cele formulate pâna în prezent de către biroul nostru de relații cu publicul, aflați că Eta era (și bănui că încă este) enervanta apartamentului său, că la mine n-o chem decât când este rost de haleală și alte dorințe subversive păgâne.

Eta este acea colegă ce face mereu curățenie și chirăie, se culcă la 22:00, nu suportă zgomotul nocturn, motiv pentru care doarme cu dopuri în urechi (mărime XXL, că are urechi în care se poate cufunda dragostea mea infinită), se trezeste la 08:00 (ca să facă ordine, desigur), e studioasă și responsabilă. Și nicidecum în ultimul rând: Eta n-a râgâit în viața ei. Vom reveni cu detalii, Iulian, ai legătura.

***

Poftesc să menționez că azi (și mâine) este numit retroactiv “cea mai bună prietenă” stimabila Mea (nu-i Eta, alta), care, pornind de la comentariile acestei magnifice pagini de Internet, a ajuns în vârf, la statutul tocmai declarat, după ce a trimis la sediul redacției DOUĂ pizza și DOUĂ beri, ca să-și exprime fanatismul. Bravo! Și la mai multe! (Zilele ăstea presimt că rămân flămând.)

***

De-ncheiere, Pamfil ar dori să împărtășească cu voi câteva dintre opiniile sale politice.