Puțin e mult spus

M-am uitat peste statisticile de trafic, care mi-au spus că, față de ziua precedentă, scăzusem cu 0%.
Deci n-am crescut cu nimic, cu mențiunea că am mers în jos deloc.

Există patru niveluri de portocală. Acestea nu sunt etape din viața unei portocale, de la sămânță și până la consumului său, ci un fel de ranguri, care se decid la darea în pârg și rămân așa.

Primul și cel mai simpatic nivel de portocală este mandarina. Mandarina este o portocală lipsită de dificultate, care nu face fițe, se împunge în creștet și se curăță ușor, fiindcă nu se ține cu dinții și ghearele de coajă, ca o tâmpită. De asemenea, mandarina este mai ieftină și mai populară în țara noastră (doar ca simbol, deși nu se cumpără în exces) decât portocala cea imbecilă, despre care vom vorbi mai pe larg imediat.

Al doilea nivel de portocală este clementina, care-i un fel de mandarină impostoare sau mandarină scofâlcită. Curva portocalelor, clementina, stă de obicei scursă ca victima unui viol justificat, într-o lădiță de plastic, păstrează aceeași formă depravată atât la cald cât și la îngheț, plus că se aseamănă metaforic cu o pizdă neepilată de mult, având frunzele alea două ce se vor proaspete, da’ izbutesc să fie de fapt doar niște infecți vestitori ai toamnei, probabil aceeași toamnă cu cea în care au fost culese și uitate pe raft, acum doi ani și câteva luni. Clementinele supurează și stau în supermarketuri, ca să nu fie gol până aduc fructele. De asemenea, clementinele se amestecă abuziv, când nu se uită nimeni, pe de ascuns, în alte lăzi, cu celălalte fructe, stând acolo flagrante, fiindcă atât sunt ele de disperate.

Al treilea nivel de portocală este minola. De minolă n-a auzit aproape nimenea, deși are mare trecere, pe motiv că ea stă pe post de portocală când nu mai sunt portocale, iar lumea o cumpără ca proasta, chiar dacă se găsesc și mandarine.

De fapt, lumea va alege în ordine portocala, dacă este, apoi minola, crezând că e portocală, apoi clementinele, fiindcă se dau gratis, dacă plătești punga în care sunt puse și doar în ultimul rând mandarinele, deși ele stau rumene și grupate, fără să urle la client ca niște traseiste, cum fac celălalte.

Ceea ce ne aduce la portocala în sine. Care este un fel de pițipoancă a citricelor. Portocalele, deși apreciate de poporul aflat sub semnul degradării,  se rup, dacă încerci să le desfaci, stropesc, sunt acre și ustură și au pielea tăbăcită ca niște matroane de fost lux, cândva. Sunt mai mult pe dinafară decât pe dinăuntru, iar singura soartă pe care-o merită, în opinia mea, este să fie storcite pe un burghiu alimentar de diametrul lor, apoi țâpate la coșul de gunoi ca niște extorcate ce sunt, așa cum rezultă din procesul anterior descris, după care sucul obținut din ele să fie accidental vărsat pe jos și amestecat cu floci și cioburi până într-un stadiu imposibil de recuperat, în final sfârșind în scurgerea de la budă, după ce le-am stors rămășițele dintr-o lavetă ce n-o vom mai folosi și se va usca în ligheanul cu sticluțele aproape terminate și oricum expirate de detartrant.

******

Tabloidele nu mințeau. Este adevărat, săptămâna asta am mers la… la… la o… o… la o sală. M-am dus acolo fiindcă trebuiește să mă tonific precum un atlet, să fiu zvelt pentru cititoarele mele dornice de a mă citi, iar cititorii să vadă mereu în mine o amenințare, nu doar când îmi însușesc iubitele lor.

M-am dus, deci, și m-am înscris. Primu’ lucru care m-a marcat a fost că domnișoricile alea de acolo, responsabile, sunt mai mult niște tanti care au operat în mare doar casa de marcat, da’ pe la aparatele din sală nu prea le-a dat în gând să se uite. Evident că nu m-am dus la nici unul dintre musculoși, să-i desprind greutățile în glumă, când se screme mai dihai și să-l rog să-mi explice cum vede el nutriția, modelarea adecvată a unui organism sănătos, mai ales că pe toți i-am surprins bând prafuri verzi în lichide roz, care împreunate arată prea asemănător cu ce tre’ să scoți din tine și nicidecum cu ce tre’ să bagi.

M-am dus și m-am orientat singur, am apăsat pe toate butoanele de la lucrurile electrice și-am deșurubat toate fileturile de la cele mecanice. M-am cățărat pe toate și mi-am dat seama care mă solicită cel mai puțin. Sigur, mă uit la ăia cum stau în echilibru pe-o țeavă și fac abdomene în jos, anti-gravitațional, cu atingerea coatelor pe genunchi în aceeași aplecare, da’ nu mă pasionează să puște epiderma pe mine când zâmbesc în club.

Mi-am luat o apică, eu, acolo, din obiceiul să beau, mi-am așternut grijuliu prosopelul pe toate, mi-am pus pinionul pe cea mai ușoară cărămidă la toate și-am executat. Simt cum mă fac fibră. Am fost și la bazin, unde sunt mai talentat și m-am bălăcit pe lungime de câteva zeci de ori. Sunt, deci, bine, da’ mulțumesc.

***

Lumea începe să supozeze – cum i-a plăcut când era mică supozitoarele – că aș fi nedrept prin faptul că prietenia cu Sf. Radu îmi salvează viața, iar eu încerc să-i fur gagica pe la spate, cum vă relatam în articolul ce a trecut. Sau pe la față, prin laterală când se uită, pe unde-o fi loc. Aflați că acest raționament nu este numai totalmente greșit, dar și nesănătos: eu cu individul avem o înțelegere foarte limpede, ce nu lasă loc de echivoc. În urma vizionării unui filmuleț de pe Jeg (pe care-l citește și, implicit, îmi știe intențiile), Sf. Radu mă-sii Radule s-a înamorat necontrolat de Raluca de la serviciu, Ralucă de care v-ați îndrăgostit și alții, cum mi-ați mărtursit pe varii căi, aia cu băscuță. Doar că nu sunteți cu Maria Brudașca.

În acest sens, scârbelor, eu și el am făcut un barter pentru ele. Ați priceput? Iar, în acest aranjament, EU sunt cel pus în dificultate, fiindcă Raluca, precum habar n-aveți, imbecililor, este logodită. Cu viitorul ei soț, ca să vezi!

Deci eu nu numa’ că tre’ s-o conving pe fata cu care nu-s, care se-ncăpățânează să spere că ei doi mai au vreun viitor, că mai tre’ să o și despart pe aia cu care tot nu-s, dar de Zoltan Horvat, care speră la rândul său că ei doi mai au vreun viitor.

Ca să nu mai menționez că intenționez să-l și trag pe sfoară pe Sf. Radu. Deci vă rog să încetați cu scenariile nefondate!

***

Vorbind de despărțiri, Sf. Radu mi-a adus în format de DVD pirat absolut toate James Bondurile. În acest sens, m-am dus la depozitul de închirieri video și i-am dat ăluia papucii, împreună cu “casetele”, înapoi, promițându-i că n-o să mă mai vază. Și el râdea de mine în continuare, amenințându-mă că am să mă întorc, că am să regret. Asta înainte să înceapă să plângă ca una înșelată, cât eu ieșeam hohotind și zvâcnind din cur (pentru că încă eram anchilozat la gât).