Inventez un nou timp verbal (și-i anexez și axă paralelă, în viața reală), pentru toți delăsătorii precum sunt și eu. El se numește „viitorul recent” și se-ntâmplă oricând este comod. Nu se conjugă nimeni după el. De lene.
Am ajuns de-o faimă, de mă caută lumea pe Google după sintagma “diacritice jeg”. Într-atât de divin, încât am aură în loc de prepuț. (De altfel, până și Ciutacul a zis despre mine – și aici o să ciutez: „Pocitanie mica, ai ajuns sa bea lumea apa dupa tine…“, am încheiat ciutacul.) Am ajuns, de asemenea, într-un profund moment de meditare, la concluzia foarte sigură că mamele au un rol extrem de important în existența noastră. Aș invoca în susținerea acestei dezbateri momentul nașterii, care, zic eu, dar poate mă-nșel, este vital vieții.
Articolele mele, după cum îmi zic prieteni vechi și dragi din Zalău, redescoperiți imediat după ce mi-au intrat banii de la concurs pe card, devin din ce în ce mai greu de citit. Păi, să devină și ei din ce în ce mai ușor de scriși atunci.
Pornind de la anumite frământări de ale mele, care la sfârșit se vor concretiza în concluzii desigur pripite, voi continua seria de fabule, începută cu cea politică, povestită recent la șezătoarea de pe Jeg, în care animale sunt jucate de sunt eu și frate-miu.
Fabula blogorae
Tot când eram mici, eu și cu Moafle – deoarece atunci se petrec toate acțiunile inocente cărora le asociez acum adevăruri mult mai complexe, înțelegându-le – am organizat un fel de radio amatoresc. El se compunea dintr-un pick-up vechi, de unde se zgâria în urechi în fiecare dimineață tema sonoră de la Pantera Roz, marcând începutul emisiei, respectiv un casetofon Osaka, cu leduri multicolore-n boxe, care înregistra. Publicul se limita la vecinul de jos, Cristi, de vârsta mea, care s-a remarcat pe parcursul copilăriei noastre prin două majore evenimente: primul, în care Dacian și înc-un băiat de la bloc l-au bătut în spatele buzii din curtea școlii cu urzici până l-au lăsat lat pe jos și alergic, iar, al doilea, când a avut crasa nesimițire să-și deschidă și el un post concurent nouă, „călărind alături pe undele scurte” și dispunând de-o logistică mult superioară celei ce-o dețineam noi. Deși mai târziu s-a stabilit un fel de colaborare (interlinking), ce consta în a ne trimite cu o sfoară unul altuia casetele cu „înregistrările finale” (blogroll), între balcoane, postul nostru a rămas fidel unui stil radiofonic mai conservator, cu buletine de știri bine intercalate cu marile hit-uri ale anilor de aur, Cristi adoptând un stil mai modernist și libertin, cu mixuri și artificii tehnice, precum și o selecție muzicală pe care publicul nostru (adică tot el) nu o agrea în mod special, dar ascultătorilor săi (adică nouă) le plăcea.
Fin. Învățăminte: Nu pot să nu remarc, cuprins de nostalgie, da’ și cu mare viziune, similitudinea aproape confundată cu o anumită secțiune din blogosfera românească, suprinsă și-n titlu. Dacă pentru noi, pe atunci, la vârsta intratului la școală, cele de mai sus erau o distracție firească, totuși, revenind în zilele noastre, oameni în toată firea își etalează infantisimul printr-o producție (de cele mai multe ori nici măcar proprie, deci o second-hendeală mediatică online) jenantă, de la preluări youtubărești și celebrul „pr0n” cu ultimele wallpapere cu pizde (făcut ediție de colecție constantă și consecventă), într-un paradox extrovertit de complexe publicate, până la chirăieli și ciondăneli tembele, mai mult sau mai puțin reale, mai mult sau mai puțin relevante, mai multe decât mai puține în general, demne de nivelul de „dupa buda școlii” exemplificat anterior. O frecție cu urzici pe alergici. De la necesitatea cretină de a comenta pe orice temă, pe șanțul din fața sau chiar rezemat de gardul blogului altcuiva, printr-o argumentație cam de același scenariu, până la „datul cu părerea” în propria ogradă, când blog personal, deci de opinie, deci „hai să zic și eu” este nu un concept prost înțeles ce poate fi clarificat, ci unul deja bine împământenit și absolut normal.
Cu ocazia asta introduc în discuție certitudinea că începem să „patentăm” ideea de tutore de blog. (N-am vrut să zic dădacă, deși se califică prin unele atribuțiuni.) După ce-am inițiat de demult blogurile respective, fiind preluate de câteva din persoanele cu cea mai scăzută rată de expectanță în acest sens, după ce s-a creat un mini-trend, în care Denisa a făcut același lucru pentru Tăriceanu, iar Adrian Ciubotaru pentru Liiceanu, am văzut tot mai des criticată chestia asta. Faptul că-i chemăm noi, nu că au sărit repede și grupurile parlamentare cu “Bine ne-ați găsiiit!” Și, în mare parte, critica e distructivă, într-un fel pe care nu-l mai găsesc nici măcar cvasi-securist, de genul „ce-i cu toți ăștia? nu-i mai chemați! faceți rău blogosferei”, ci pueril de-a dreptul. Îmi place să cred că se face totuși un progres eficient de la „vreau să-mi fac blog, că am ATÂTEA de spus, de nu-mi mai încap în bostan” la „te invităm pe blog, că avem atâtea de ascultat”. Nu zic că pun la suflet toate reacțiile, mă dor cu toate profund la banană, dar invit să se gândească și din altă perspectivă.
Dat fiind că am citit și argumente și păreri foarte competente, într-un fel dezaprobatoare față de acțiunea mea, sau poate realiste, ce știu eu?, într-un sens sceptic, citiți mai departe, deși până acum am fost cam la fel de amuzant cât un moș ce nu-și găsește loc în autobuz… de tine.
Coincidențele se țin lanț. (Nu, n-am pățit iară ceva la testicule.)
Aveam intenția să inițiez o nobilă campanie de promovare a blogărilor mici (ca vârstă și notorietate, deopotrivă) dintre care unii ar merita mult mai multă atenție decât majoritatea celor „mari” (din aceiași parametri stabiliți). Aveam deja-n vedere pe-un băiat anume (în afară de Sorel-Mihai, care-i de departe zeu, în grădina mea de supra-zeu), dar nu l-am menționat, dat fiind că n-aveam dedicația necesară să-i citesc toate articolele, că scrie ca proștii ăia, câte 3-4 pagini A4 de articol și texte alambicate cu umor subtil de care eu n-are răbdare. Nu l-am menționat și din cauză că-mi behăia ca o capră zilnic să-l menționez, or eu nu practic asta decât din proprie inițiativă, precum nici nu-s convins că avem încă vreunul dintre noi căderea să-ncepem să semnăm „post-uri de recomandare”.
Dar acum chiar merită. Poate m-a influențat și faptul că fix în timp ce scriam un articol despre exact aceleași lucruri (importanța invitaților în blogging și a mamelor la naștere) – dar din altă perspectivă, când am primit de la el unul spre verificare, cu taman aceleași teme abordate.
Nu-mi împărtășește ideile (uneori mi-e chiar împotrivă, cum veți vedea – mai ales când o să-i fur prietena), asemănările de stil sunt izbitoare, aproape că-mi vine să mă loghez la el din instinct, este un pic înaintea vârstei la care-am început eu și poate mai mult în cap decât mine pe atunci, deci îi prevăd pe când va ajung la acum-ul ce-i va aparține atunci un trecut strălucit.
De la autorul cugetărilor constatative de genul „DA! Să știți! Valeriu nu urinează în picioare. Adică nu mă piș privind faianța, ci, mai aplecat, ascultând-o.” și propunerilor ce-i sfidează imaturitatea la care ne-am fi așteptat în stilul „Propun un experiment. Dacă nu-și acceptă Băsescu blogul și o să vă întrebați de ce, îl votați toți pe Năstase, până conduce țara și pe foi, iar apoi citim post-ul prin care ne spune că de ce renunță la blog.”, ah, și fără altă prezentare, vă prezentăm:
[aci mere cu dat click, dragă…]
***
N-ar fi fain „vinerea viitoare” să fie simplu „viineri”? Alte zile nu mă interesează.
***
Exercițiu de stăpânire de sine: Când te blochează cineva pe curu’ căruia scrie asta, ce căcat te faci?
***
Dar reformele merg bine…
… și suntem pe drumul cel bun.
Acuma pot să-ţi dau ignore.
bleah, creierulcuplete e clona Jeg.
NEXT!!!!!11oneoneoen
G.
ia cum il urci pe scara sociala.
catre geo: exista creierul inainte de fi aflat el insusi de jeg. e o coincidenta bizara?
Hahahahahahaaaa…Ce tare! Probabil eşti una (ce?!) din persoanele (pfiu, noroc că m-am scăpat de calomnie) care nu ştie să citească nici articolele Jeg, dar nici articolele de pe CreierulCuPlete. Probabil că nu eşti, dar afirmând aşa ceva…ăăă…probabil că eşti.
Valeriu, are you talking with me?
G.
hai că nu degeaba zice Mitoş de atâta timp încoace că “la tăţi ni greu” 😀 ştiam eu că vorba asta face istorie 😀
şi pe mine când mă faci vedetă? :->
oricum, scrie bine vali, valeriu, ccp, ăăăăă…este aceeaşi persoană nu? 😀
Da.
Da şi pentru…Filip. Mulţumim de aprecieri. Te invit să pui CCP-ul şi Jeg-ul ca pagini de start în browser-ul tău, pentru o navigare mai bună şi mai eficientă.
Io nu mai sprijin nici un gard blogãrit, pe aici; mi-am facut, de ceva vreme, propria-mi carare. Da?
Ei, uite de asta vin si(ti) zic ca-i musai sa dai chelea inapoi; sa nu se (mai) vada preputzu’.
Atat.
Ha, acum sunt şi eu zeu?
Dumnejegule.
Săracu’ Valeriu, ce s-a susţinut el pe sine acilea. 🙂 (Îi vrem Olivia)
sunt flatata.
Flatulată. Tu-mi vrei Olivia, boule, dar nici măcar n-ai avut intenţia în a-i citi articolele de pe Creierul cu Plete. Şi uite, dragă Geo, cum am descoperit, singura, poate chiar prima şi ultima diferenţă, care va muri odată cu blogurile, dintre CCP şi Jeg: Olivia.
Olivia are articole p-acol? Mna. Faină treabă. Şi p-alea le recomand cu toată căldura. 🙂
Apai tu vrei sa pleci in Spania si nu zici la nime’? Ru-si-ni-ca!!!
Da’ nu mărg de tăt. Mărg o săptămulă.
Ah, Vali, dar tu uiti un lucru.
Darius al nostru isi va gasi si el Olivia lui, ca e baiat simpatic si destept. Si va trebui sa renunti la Olivia ta, ca altfel iarasi se confunda CCPul si JEGul.
Deci, in concluzie, saboteaza-l pe Darius cand vezi ca se apropie de vreo Olivie. Unicitatea blogului tau e in joc!
G.
Spui cuvinte pe care nu le înţelegi, care nu se leagă de tine, sau între ele: “simpatic”, “unicitate”, precum şi subînţelesuri cu aceiaşi proprietate: “ideea de a avea o prietenă”, “faptul că CCP şi JEG s-ar asemăna conştient”. Ar trebui să renunţi la imaginea împotriva CCP-ului şi să fii drăgălaş prin citirea şi citarea articolelor, ambelor organizaţii non-profit. Lasă vrajba, că noi (eu şi cu Olivia, Darius doar pe semnătură) te ţucăm.
Monser, dar imi faceti nedreptate! Eu nu sunt impotriva CCP-ului, ci doar remarcasem o asemanare de stil intre CCP si JEG. Credeti-ma, bun domn, vrajba e departe de mine, dar analiza pe text nu.
Cat despre cuvintele care nu le inteleg, legate sau nu intre ele, virgula intre “articolelor” si “ambelor” ne face chit, ca sa zic asa.
G.
Deci facem pace-n târg şi ne vindem amândoi ouăle ori ne dăm unul în altuia şuturi în ele?
Cu scuzele pentru virgula uitatăm, precum şi adăugarea “în”-ului în locul nepotrivit.
Monseur se scrie, monseur ne citeste…imi aduc aminte cu nostalgie cand aveam si eu acealasi tip de combina muzicala- osaka- cu care inregistrai de la pick-up pe caseta sau de la radio la fel de fidel precum prietena-ta cu care nu ti-o mai tragi de 3 saptamani, ca defapt ce-s femeile decat niste paraziti cu sani. fapt care daca stai sa te gandesti ma bine este cam paradoxal si ironic in acelsi timp, adica la ce-i trebe unui parazit sani decat sa ademeneasca momeala…care iar e paradoxal si ironic deodata pentru el insasi(faptul, el). Sau poate exista o pseudo-simbioza intre parazit si victima astfel incat sanul nu are nici o functie fiziologica concreta decat dupa ce parazitul si-a implinit scopul malefic de-ai suge toata pofta de viata si ambitia odata detinuta. Si cum ziceam de combina aia neagra pe care faceam experimente timpite cum ar fi sa pun o carcasa de caseta sub acul de la pick-up ca sa pot inregistra si eu de la televizor coloana sonora de la Maguyver ca tare-mi placea serialul acela unde Richard Dean Anderson reusea sa faca dintr-un prezervativ si-o bobina de electromotor ditamai acceleratorul hidroplasmatic. Deci Dariuse keep on promoting.
Se scrie monser, ca era cu s. Daca vroiam sa zic in franceza, ziceam monsieur.
Pace sa fie, Valeriane, ca razboi fac doar in triburile.ro. Dar de vandut, nu vand nimic, sa fie clar.
G.
ţapă. căci eu am laptoapă. pe care, fisreşte, am întors-o cu susu-n gios şi-am vaz’t ce scrie acolo mai uşor 😛
Alex, dragă, sunt deopotrivă fericit că te-am manipulat în a face aşa ceva, sper că era cineva-n jur să râdă de tine că nu ştii pe ce parte se ţine o ustensilă atât de avansată. 🙂
Observ că Geo şi Valeriu s-au văzut, s-au plăcut, ce rămâne de făcut şi că Andrei a avut decepţii în dragoste. E un antrenament bun pentru când plec (mâine), pentru ca să nu mai fiu şi să vă descurcaţi singuri…
Te sarutam pasional.
Sa-ti umpli timpul intr-un mod constructiv ai placut si sa ne aduci breloace ieftine de-acol’.
De cand esti sobru si iei apararea lui AN pe blogul lui, consider ca ai intrat in alta clasa de echivalenta. In plus declari ca esti prieten cu complexatul de ciutacu. Asa ca adio!
Sunt frant pe gios de durere… (desi mi se pare ca pe Nasty l-am cam atacat, iar pe Ciutacul nu crez ca-l cunosti ca sa-i faci psihanaliza..)
Bou ce eşti, când am zis eu, acum mii de ani “gios” ai lăţit ochii şi-ai întrebat că ce-i aia.
Propun scrierea unui articol, aici în secţiunea comentariilor.
Ce faci ma, ti-ai mai facut un blog?
Vaaai nu credeam ca rezist sa citesc tot postul si toate comentariile ! OAUUU ce lung o fo !
Andrei… 😉
Ioai tulva Doamne, că mai literar nu mă pot exprima când văd unele comentarii şi alte bloguri.
ti-am vazut blogurile la realitatea… era o stire astazi cu blogurile politicienilor: nasti, base si altii…
Nu te-aude. A plecat.
Dragi comentatori,
As sugera sa profitati de absenta stapanului mosiei si sa scrieti articole la comentarii (cum sugera cineva mai sus), sa dati cu barda si cu parul, sa va luati unii de altii… sa aiba la ce sa se intoarca mosierul…
Deci asa… Buuun!
imi place cum scrie “CreierulCuPlete” 🙂 ma bucur ca ne-ai facut cunostinta cu el. Ah doar ca nu prea imi place numele ales… imi si imaginez, la propriu, un creier cu plete :-&
Păi ce să zic eu, vorba bihoreanului “Aşe-i firma”…Mulţumesc.