Oligarhii învățământului

… sau exmatricularea de pe holurile liceului… și scaunu’ la purtare, adică scos din cur…

În urmă cu vreo lună, amicul Ariel era amenințat verbal cu exmatricularea, după cum relatam pe atunci. Direct de către directoarea instituției unde învață dumnealui, mai exact faimoasa Lauder Nu-Știu-Cum, de-și face o campanie greșindu-și numele la tembelizor, muicăăă, de-un penibil a la „zboară puiule, zboară”, că zici că se pregăteau să agațe-n Ariel, așa, de sfârșit de an, festiv. Să râdem cu ProTV, despre diplomațiehehehe. Am rămas perplex când am auzit că așa se practică prin capitală, că la noi, la țară, nu mă mai surprinde nimica.

Apoi m-am dumirit: liceul e privat. După ce-am râs până la epuizare pe toate orificiile, am luat treaba-n serios – totuși, un liceu privat e, cel puțin pentru lege, prima dată un business. Ș-atunci, întreb eu scărpinându-mă tot în orificiile cu care mă hlizeam înainte: avem oligarhii învățământului?

După blufu’ infect cu „strângeți boarfele și pleacă”, de s-a trezit Ariel acasă, cu ghiozdanu’-n brațe și fără alte socoteli, săraca doamna mă-sa nu știa mnica, doară nu catadicsiseră s-o contacteze, a urmat o perioadă de „tiptilaj” al liceului, deoarece-ncepuse să se burzuluiască blogosfera, dar mai rău pentru ei… presa. Adică văzuseră ei că – acte-neacte în regulă SAU DEFEL – totuși nu dă bine să dea pruncu’ afară cât încă lumea nu era cu mintea-n vacanță, că apare pe la gazetă scris rău…

Hopaaa. Și la o școală ce-și face banu’ de pe a veni elevi în dumneaei pentru a o îndestula – “bad PR is not so good PR”, făcând astfel excepție de la regulă. Deci au tăcut chitic. Nu l-au chemat pe Ariel înapoi, da’ a venit el singur. N-a zis nime’ mnica.

După cum i-am zis și Arielului atunci: n-ai ce te stresa. Vorbe ce reverberează din cancelarie, dacă nu se riscă nimenea să le semneze, au valoare cam cât hârtia igienică de la buda școlii, poate chiar mai puțin un pic, mai ales că-ți rămân întipărite doar în minta ta de copil credul, deoarece, repet, nu-și pune nimeni numele pe țidulă și funcția la bătaie pe aiureli de astea, pornite din creieri stătuți, care-au dat de Internet de curând și nu-ș’ ce-i aia dreptul constituțional la libera exprimare a opiniei.

Și așa s-a dezumflat și problema. Pe moment. Până când, săptămâna asta, iară zuzmăiau muștele pe la școală. Mna, căcat. Cică lu’ tăți de-au comentat la Ariel – nota 7 la purtate, iar lu’ scribu’ în sine – 4. Eu, curios din fire, dau vorbesc cu tanti mă-sa: Da’, domnucă, da’ v-au zis? I-au zis un căcat cu apă rece, aia i-au zis. Ce ție-n România legătură dascăl-părinte?! Dic aceea! Nu se există. Acolo dascălu’ pare că nu-i dascăl. Școala fiind privată, ei or fi dealeri de educație? Da’ număr la serviciu clienți? N-avem, doamnă, păși de aici.

Păi, maică, după ce l-or trimis acas’ acuma o lună pe gubil și l-or futat psihic, parc-o chemat-o-ntr-o doară la o-ntâlnire, care până la urmă s-a contramandat înspre niciodată, că „nu mai era vreme”.

Și iac-așa, scoate pruncu’ de la ore, bagă-l în origini, metaforic și tot așa. Las’ că se călește. Bun.

Și, la sfârșit de an, deci nimica sigur. Nește beșini în vânt, să-mi scuzați pleonasmul. Până când vin carneteleee. Oglinda elevului.

Și se uită Ariel, precum râma-n piatră, ce s-o fi gândit: Oglindă, oglinjoară… da’ ce pula mea caută patru ăsta la purtare aici?

Dilemă estetică, de altfel, firească, deoarece până a fost carnetu’ la școală și-a venit înapoi, cin’ știe prin ce mâini a trecut? Deoarișce nu l-a semnat nimenea. (Ne reamintim chestia cu nime’ nu semnează ce nu garantează.) Diriginta, săraca, nu m-aș mira să fie prinsă la mijloc în toată socoteala. Unde să-ți protejezi elevii, când nu te poți proteja nici pe dumitale?

Amărut’ Ariel, ce știe el? Dacă ar putea, s-ar muta și să-și vază ăia de vărzărie. Da’ poate? Poate nu. Crezi că cu nota picată la purtare și nesemnată și pe degeaba și fără Consiliu și fără părinți te primește cineva să sugi de la țâța vacii educaționale, pe orice pășune liceală ar rumega? Nu te primește, dragă. „Mergi rezolvă-ți baiurile!”, o să fie răspunsul, oriunde te preumbli, și-ți închide ghișeul în nas. Șapca-n cap, țigara-n gură, tractorist, te doare-n… blog.

Da’ în fruntea bostănăriei, șede Tova, bișnițara. De ea cine ne apără, tanțo Justițico?