Ieri (devenind dup-aia alaltăieri, până am catadicsit eu să termin articolul), am decis că nu putem altfel, decât dacă sărbătorim trecerea pe noul Jeg, cu grafică și platformă nouă, da’ tot cu atâta minte. Nu era între variantele festive mersul la băut, decât dacă beam antibiotice, iar alea-s scumpe și, mai important, nu îs bere, cum bine realizăm, nu? Așa că am căutat pe aci, prin sertare, am găsit niște pliculețe mai vechi, deci am preparat repede-repede un iepure la cuptor, cu cartofi pârgăliți, umplutură tocată și rondele de ceapă, usturoi, roșie și ardei gras… După cum foarte ușor se poate vedea în poza alăturată, dacă facem efortul de-a o apăsa ușor.
Și cine altcineva merita să mănânce, dacă nu cei patru care au făcut posibil – unul Darius mai mult decât celalți – ca voi să citiți aceste rânduri? Nu mamele voastre că v-au dat darul privirii, ci noi, că v-am dat priveliști. Degeaba căcat cu ochi, dacă n-ai ce citi cu ei, logic, nu este așa? Ba da.
[de la stânga: Tudor (prim plan), eu (plan secund), Sorel (webcam), Dacian (prim plan)]
[aici o puteți vedea și mai mare, cât să-l remarcați și pe gubil, salivând din calculacios]
[insistă Fana să menționez că ea o făcut poza, nerealizând că o făcut-o deoarece nu mânca]
[insistă să pun și link]
Și tot îngurgitând eu așa, încă mult (timp și conținut) după ce plecaseră musafirii, tot vomând înapoi, doar din pasiunea gastronomică, am remarcat sub harul duhului meu de observație că există unele preparate gurmande care mie personal nu îmi vine să cred că au fost concepute intenționat.
De exemplu, crema de zahăr ars…
Ghiciți și voi, direct din nume, cam cum au reușit să facă așa ceva? Concentrați-vă la ars din „zahăr ars”. Vă lasă câteva momente…
Răciturile…
Dacian susține cu tărie că-s intenționate și că-s lucrul dracului. Dar asta poate pentru că mai demult, când eram mici, ai noștri ne-au prostit să mâncăm de Crăciun, mințindu-ne cu netrebnicie că-s înghețată de carne (!). Deci vă dați seama ce iresponsabilitate părintească. Ce traumă! Nu-mi explic de ce nu ne-am îngrețoșat din prima, da’, oricum, ne-am dat seama pe la jumătatea porțiilor că-i ceva dubios. „Heeei!” De atunci, am mai mâncat decât eu, încă o singură dată, aituri – cum sunt cunoscute piftiile – când mi-a dat taică-miu 50.000, doar ca să gust.
[completare ulterioară…Avem între fane (adică cititoare, nu între cele pe care le cheamă Fana, ba chiar între cele mai… patologice – să nu zic altfel – fane) o domnișorică, iar dânsa s-a dus hăt îndărătul Jegului, acuma UN AN (jur), unde a găsit, ÎNTRE COMENTARII (deci nu în articol) acest detaliu, prin care mi se demonstrează că atunci – când mintea-mi era mai proaspătă – încă rețineam că era vorba de altă sărbătoare, nu Crăciunul. Observați mai jos dovada. Incitant pentru mine că s-a dus bolunda să caute… Și că a și găsit.
[pe link-ul de aici puteți merge direct către comentariile acelea, de demulte]
… gata cu completarea ulterioară]
Supa cremă…
Alt aliment ce pe mine nu mă convinge c-ar fi fost premeditat. Mă rog, o fi fost premeditat CEVA, da’ a ieșit doar o tentativă. Deși condamnabilă. Ori trebuia inițial să iasă solid, ori s-a prins ciorba. În mod clar. Nuuu. “Et, viola! Creme du la supé! Excelent, Pierre!” Sigur că da. Probabil ceva râcâială de pe cratiță.
Gonadele – sau fuduliile – astea sigur au pornit de la o farsă. Nu încape îndoială.
[acest articol, “Mâncând….”, se continuă fără nici un sens logic sau continuitate narativă cu jumătatea sa, “… litere“]
[…] articol este continuarea fratelui său, numit “Mâncând…“] Vorbeam de curând cu o prietenă nouă. Şi ea îmi spunea că o enervează diacriticele. […]
Mie îmi zicea tata că pizza e prăjitură cu salam. Şi mulţi ani n-am mâncat [pizza].
Ni, la ea, bolunda. ÎI CINJ DIMINEAŢA, FATĂ! Io am şezut cu treburi, da’ tu de ‘mnejeg faci la ora asta, care NICI NU-I ORĂ, că tot veni vorba?
Şi să nu mânci piţă? Pă, că eşti bolundă, da’ de ce mă mir?
Mda, eu nu ma vad.. dar totusi eram acolo 😛
io nu puteam sa mananc iepure…da am mancat doi cartofi si am facut poze 😀
Iaca stai să-ţi editez io comentariul, la nivel de nume. 🙂
Articolul a suferit şi dânsul o modificare completândă, la partea despre răcituri.
you just can’t help it…:D
TU! Ia iniţiativa şi nu îţi mai pune linku’, că să nu tre’iască să fii prima banată de pă Jeg, mueheheh.
Vedeţi (deoarece ăsta-i scopu’) că am adăugat subt poza cu festinul şi un link către varianta mai mare, să se vadă şi bietu’ Sorel, dragul.
ya ya ya …
Aşa. Apreciez. 😀 Veneam chiar furios când am văzut mesaj nou. Dar tu… fetiţă simţită.
Aşa că iată…
si eu apreciez gestul 😀
Ahahaha, da’ tot nu ţ-ai pus link. Te macină frica! Uehehe. Ţucu-te. (MÂNCARE!)
hahahaha, da da chiar frica ma macina 😀
o sa vina si mancarea, ‘zburata’ in prealabil cu avionul 😀
mah….da’ cu “zdiciu” pe dacian sa repare grafica….ce dreq!!!!
PS: vezi ca ti-am scris comentu’ asta si la cealalta “jumatate” a articolului!
Deci eu am stat trează până la ora 8 sau cam aşa ceva şi mă tot îndemnam “Hai, Denisa, deschide naibii paginile alea şi lucră, te rog io” şi Denisa nimic. Am pierdut o noapte şi am făcut o pagină [de zear], am băgat comentarii pe JEG şi apoi m-am culcat. Aia făceam io la ora aia!
Acu’ mănânc pizza, am trecut de vârsta când ceea ce zicea tata era literă de lege. Da’ n usună scârbos “prăjitură cu salam”? 😀
Prăjitura cu salam îi bună, iar cu din aia mă vei trata când veni-voi în vizită, la tine şi Sorel. Trata – pe mine şi Sorel.
Şi ce copilă tembelă erai tu să refuzi piţa?
Eram, cum spuneam. Trata-te-voi. Dar numai la Casa Rustică. S-anunţi dinainte, să fac ieconomii. 😀
Te anunţ oficial.