Darius Hero

Limba și sexul – compendium

L

“Uneori nu-mi dau seama dacă-s complex sau complexat. Sau ambele sau dacă este vreo diferență…”
(tu)

Limba din punct de vedere lexical, iar sexul tot ca o tipologie ineficientă a comunicării…

Bine ați revenit. Vă rog să ne descălțăm și să ne clătim dimpreună pingelele în călduța oliță primordială a Jegului, unde-noată-n zamă măcar 10% pulpă, botezându-ne bătăturile, pe care să le ștergem mai apoi de blana pubiană a monstrului aflat în fiecare dintre noi. Aceasta a fost o alegorie biblică, dacă vă puneați problema, ceea ce mă aduce, fără-ndoială, cu gândul rațiunii la Becali. Regret deja teribil c-am alăturat cele două cuvinte, rațiune, respectiv Becali, dar poate-mi îmi explică cineva de ce omul ăsta se-mbracă mereu ca un “albitru”? Una din curentele mele frământări, am multe, m-ați ajuta enorm cu lămurirea uneia…

Totuși, ce mi se pare mie mai îngrijorător pentru omenire, deși Becali îi suflă bronșic în ceafă, de pe locul al II-lea, este faptul că lumea (feminin) cunoaște orice refren și nimic mai mult, în timp ce toți (masculin) știu versurile complete la YMCA. Și o arată. Poate-s eu superficial, dar exemplul acesta de auto-educare mi se pare definitoriu pentru orice sferă umană. Că toți bărbații (în special ăia macho) saltă ca niște mironosițe la cea mai gay melodie, în timp ce femeilor nu le intră-n cap ceva decât dacă e repetat la fiecare 3 fraze, pe mine unul mă preocupă. Și tot gândindu-mă eu așa, la Becali și YMCA, fără nici o corelație aparentă, mi-am dat seama că dragostea eșuată este cea mai dulce dintre forme. În mare parte, acest fapt se datorează principiului demonstrat (da, pe pielea mea tăbăcită emoțional) că dragostea împlinită nici nu prea se există ea, pe sine, recte nu este. Și se mai datorează și ideii că deznădejdea sentimentală este, de altfel, cam “singura dintre ele”, “unica, între altele”, adică stare în care se manifestă vădit senzațiile suflețelului, pe lângă nemaifiind alte specii, decât poate niște patetice fantezii.

Futaiul, desigur, se apropie în cel mai amenințător fel de iubirea întregită, ideală, da’ nu îndeajuns, cel puțin nu cât s-o facă să existe, desigur, doar ar fi absurd să ne imaginăm că două instanțe ipotetice (ale sexului bun și armoniei relaționale) ar putea fi reale separat, dăramite simultan.

Și de accea încep să accept ca pe-o certitudine că nu-mi place sexul. Nu neapărat fiindcă este apogeul iluziei, dar pentru că nici nu m-aș putea opune foarte mult, oricum. Deoarece că nu-l practic. Dacă l-aș practica, mi-ar displăcea activ, dar asta nu se întâmplă și de aceea zic că nu există cale de împotrivire: nu sunt în postura de a-mi repugna așa ceva. Totuși faptul că nu-l agreez “pe timp de pace” – dacă-mi permiteți – e un semn destul de clar că (chiar dacă aș avea îndeletniciri în acest sens, adică să-l fac și anume pe el, sexu’) nu ar fi cea mai mulțumitoare metodă de ucidere a vremii. În definitiv, cum să-mi placă vreodată din mijlocul său, dacă nu-mi place nici de la depărtare? Tele. Mai clar: de ce să-l mai fac?

Totuși, fetelor, sunt dispus să încerc, să-i mai dau o șansă. Cu fiecare. Apropo, pe una dintre voi (multele) o deranjau până mai de curând glumele mele sexuale. Asta până i-am explicat foarte sincer și drastic că m-aștept de la ea să mă ia-n serios.

Iar săptămâna asta, ca să rămânem în zona inghinală a discuției, a trebuit să mi se reamintească brutal că există și ora 7 AM, cu scopul de a merge la doftor, ca să-mi facă analizele alea, de-am primit somație prin poștă că “dacă nuuu…”. Și doftorița a fost bine intenționată, chiar a încercat să mi le facă, dacă sistemul meu renal de micțiune ar fi catadicsit să producă totuși puțin mai mult decât un strop de urină. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, considerând că eu acasă mă pișasem în prealabil vreo 10 minute încontinuu, irosind bunătate de licoare atât de prețuită la cabinet. Nu zic că a fost atât cât să fi dus pentru toți cei care așteptau cu mine, dar îndeajuns să nu mă mai taie vreo câteva zile, până mai dau accidental de câte-o budă. Așa că acum mă preumblu prin oraș cu un tub de plastic în buzunar, cu un picur incipient în el, de-ncurajare.

Între timp – deci de-a lungul vieții, în vreme ce nu mă dumeream care-i treaba cu sexul – am ajuns la concluzia că literele dublate sunt o pierdere de vreme. Nu numai în exemple de genul “alcool”, caz în care fix de cuvinte lungi sau văzut dublu n-ai nevoie, dar în general. Chiar și în cuvinte diferite. De pildă, “din nou” poate fi lesne înlocuit cu “din ou”, economisind astfel un n, care în structura unui atom poate să conteze enorm. (Å¢ais, tocmai s-a pornit o alarmă de la un magazin de lângă bloc și sună ca și cum s-ar teleporta întregul echipaj al navetei spațiale Enterprise… la 4 dimineața). De fapt, chiar și acest studiu, al limbii și sexului, l-am făcut astfel combinat din aceeași cauză a economiei caligrafice: de ce să stric pentru două lucruri identice, deopotrivă nefuncționale, un număr dublu de litere? Până și denumirea lor diferită este o ofensă adusă alfabetului.

Dar pentru că ne-a-nvățat la școală că o argumentație bună se-ntoarce mereu la subiectul de la care a plecat, confirmând întreaga polologhie, noi ne vom întoarce la Becali, demonstrând astfel și cea mai mare risipă de caractere făcută vreodată:

George Becali, un mare gânditor, care, din nefericire, nu este încă recunoscut, fiind deocamdată în viață, dar cu nițică răbdare…: “Poate o să observați că eu n-am greșit niciodată cu nimic. Niciodată, niciunde. În orice domeniu. Cu nimic. Poate-am greșit uneori, da’ recunoșteam și eram împăcat: n-am greșit cu nimic. Cu ce-am greșit eu?…”

Oare mare gânditor poate fi considerat și un om care gândește mult?… Timp.

***

Pentru iubitorul de animale din tine…

aaauratzaaa

***

Pentru putoarea din tine… DE… de tine…

Incaozilabirou

***

Pentru maimuțoiu’ de pe site-ul ăla în derivă, ciutacu.ro.

Antena3Confuza

49 comentarii

De Darius Groza

Sociale