Darius Hero

jeg.ro: turul țării – Haaa!

j

AICI VOR MAI VENI NIȘTE POZE ȘI CHEȘTI. Trecem deocamdată la articolul următor; lumea m-a-ntrebat de ce nu fac posturi separate pentru ce lipsește de aici, iar răspunsul e fiindcă nu vreau. Așa că reveniți în câteva zile la această parte, dacă doriți ultimele retușuri.

ULTERIOR:

Am zis că mai urmează un film, mno, ni-tă-l-ai! Este următoriul. În timpul șederii mele la Zalău, dragă, am fost pe la birturi, mi-au făcut ai mei masă la castrul roman de la Moigrad, unde-au mai fost oameni, cum ar fi familia Bărbulescu, cu care-am petrecut în periplul meu la Constanța, la jumătatea drumului, apoi diverși domni și doamne de prin Cluj și Zalău și Călin și Cami și Ștefan Hruscă, cu care (și-mpreună cu subprefecta Onorica și domnu’ Stelică) a doua zi m-am plimbat prin Sălaj, la cules colinde. Mai mâini-poimâini mai editez pozele, mai scriu alte chești despre ce și cum. Deocamdată, na!

[sau pe YouTube]

Dimineaț’ plec pe ultima porțiune, până la Cluj-Napoca.

***

Am ajuns pe ultima porțiune din tur și voi completa din mers articolul conclusiv, că se va lăbărța. Mi se strică toate pe final, așa că adaug totul ca într-un fel de… blog. Adică din mers, cu filme, cu poze, cu ultima săptămână de prosteală.

[Călătoria pe Twitter.]

[Citește primu’ articol acilișea.]

[Citește al doilea articol dincoloșea.]

[Citește al treilea articol acoloșea.]

[Citește al patrulea articol încoaceșea.]

[Citește al cincilea articol dincoaceșa.]

[Citește al șaselea articol încoloșa.]

Sunt la părinți și vatră, în Zalău, după cel mai înfiorător traseu din întreaga călătorie. Deci cel mai distractiv.

Am făcut cea mai lungă distanță neîncetat de până acum, în parametri de singur și în decursul a o zi, la 105 km, dintre care așa:

– primii 40 printr-un șirag de tiruri în coloană, pe care-l segmentam lipsit de scrupule;

– următorii 25, într-o urcare destul de enervantâ cât să nu pot pedala, deci împingând, cu vreo 5-10 din ei tras de un Aro nebun, pe hârtoapele celui mai spart drum de până acum, situație cu ajutorul căreia mi-am pierdut telefonul primit de la București, cu cartela și tot în el; în acest context, am dosit țoagla cu remorca-n pădure și m-am întors cu ocazie, apoi am urcat iar pe jos; telefonul nu s-a mai arătat vreodată;

– 40 de km de coborâre, dintre care 30 pe furtună de grindină-mazăre, perioadă în care mi-au pușcat frânele aproape deja roase, am frânat cu pumeții în continuu, prin bălți până la genunți și mi s-a stricat din nou camera de filmat; slovacele din Nova Huta (Șinteu) m-au lăsat să sun rudele;

– iar finalii extra 30 de km (de la 105 pedalat, până la 135), m-a luat, murat, din ultimii stropi de ploaie și sfârșit, un nenea șofer de la Arabesque;

Mai am de la Zalău 80 de km până la Cluj, unde nu vreau să fac nimic, câtva, deși voi.

Voi sta steril complet, voi spăla haine curate și voi face băi degeaba. Vreau să șed uitându-mă nopțile pe TVR la tot și să zac ore-n șir, până mă plictisesc de moarte. Să mă ducă apoi mulți mult cu mașina, nicăieri, după care să mă aducă înapoi, fără să fi ajuns nicăieri.

Am parcurs pedalat către 2000 de km calculați estimativ, dintre care cam 1600 au fost contorizați de kilometraj, inactiv pe ploaie sau uneori uitat în rucsac, plus încă vreo 800-900 cu tren, cumulat cu cine a mai ridicat boarfele pe mașini.

Slăbisem până în săptămâna a 5-a un total de 15 kilograme, iar acuma am 59.

Nu știu cât am cheltuit, probabil 700-800 de lei pe lucruri utile, cum ar fi un cort nou, rucsac nou, pelerine noi, prelată și reperații și cam 300 din donații, aiurea, pe nimicuri.

Am stricat 3 telefoane (unul primit) și am pierdut unul (primit), iar pe al 5-lea l-am trimis înapoi din timp, că era cazul.

Am adăugat pe drum o treime în plus la încărcătură, după care am abandonat jumătate din inițiala, constând în haine, obiective de cameră, aparatură, toate urmând să fie recuperate. Am returnat laptopul ce-l aveam în custodie și am stricat de două ori camera mea HD.

Am cunoscut și interacționat direct cam cu 100 de persoane (dintre care 20-30 de gazde, 50 de cititori pe care nu-i știam persoană și restul – oameni care ne-au cinstit fie cu mâncare și beiut, fie gânduri, fie cu un simplu oprit, doar să vadă cu ce ne pot ajuta), plus câteva sute prin claxoane, zbierat, arătat muie, arătat muie înapoi, salutat, zâmbit.

Am dormit 40% din nopți în cort și 60% la diverse gazde, anunțate sau ad hoc. Am vizitat cam 30 de orașe în care am zăbovit (dormit sau vizitat) și am trecut prin 400-500 de localități.

***

***

Mai vin detalii.

56 comentarii

  • Frumos tinere. Felicitari pentru efort! Stateam seara, dupa o zi obositoare de muna, cu F5 pe Jeg sa vedem unde esti. Ne-am distrat fain!

    Pe la Hida cand treci? 😀

    Poate ne vedem, nu?

  • nu pot decat sa te felicit si sa admir tenacitatea ta. tinerii care mai vor sa faca armata in ziua de azi ar putea sa-ti refaca itinerariul si ar fi o experienta mai buna

  • Am aceleasi emotii ca atunci cand te-ai intors din strainataturi. Doar ca acum esti atata de slab incat fara 5 kg ai avea corp de papusa , cum il am eu.
    Bravo!

  • te-am vazut la iesire din arad spre oradea
    ti-o picat clopu din cap
    esti tare

  • Baiu-i altu’, dupa ce-o facut pe jos cam aceeasi plimbare, Eminescu s-o apucat de scris, si-o scris o lada de chestii pe care abia abia am reusit sa o pozam in totul ei acu de curand.

    Macar 10,000 de articole de blog, auzitu-m-ai ?

  • Maestre daca tot stai mai multe zile in Zalau baga niste tochitura ardeleneasca la matz, sa sari de 60 de kile si sa ai putere sa pedalesti pan’ la Cluj! 😉

  • Ieşti un domn că ai ocolit Maramu! Orişicât îţi pregătisem bec întreg aparamentu meu în curs de zugrăveală.

    Să-ţi sie somnu lin din plin!!

  • no, bine ca ai ajuns in sanul familiei… acu pot merge linistita in concediu 🙂
    cum ar veni cu liftu+ taxi+ avion+ autocar… dupa aia, pana la plaja ma rostogolesc io cumva…:)
    o vara faina sa ai in continuare

  • Cre’că Flo s-a-ngrăşat. Aşa evolua în prima parte a călătoriei. Chiar ne hlizeam de acest aspect.

    Bun, deci ce tre’ia, să răspund la popor? Aşa:

    Diviricean – da, mulţam.

    Ralul – la Cluj am insistat de multiple ori să dorm CU tine, da’ nuuu, că de ce-am fo’ cu soră-ta, că nu se face, că socoteli. Pula mea de penticostală (nu ştiu dacă-i ortodox să asociez termenii).

    Adrian – eu am ambiţia să merg până la Cluj tot cu ţoagla (exceptând situaţia în care-mi va fi, de pildă, lene). Da’ chiar să trag spre Hida… hmm… voi gândi.

    Toader – cu sexul am stat, să zicem; nu prost, da’ am stat; dup-aia a mers, a mers chiar bine; iar acum stau iară.

    Ere – sunt tineri care vor să facă armata, zici? Aolo!

    Chireo – aha, bine.

    Mirona – aproape era să mă reped la “să mă hrănească doamna mă-ta, ca să scăp”, da’ apoi mi-am amintit că mă urăşte aproape la fel de mult ca tac-tu.

    Sebastiano – evoluţia este în sus, apoi constant, apoi scoborâre, apoi sus, constant, acum sus; ca să-ţi faci un grafic, zic.

    Flavie, dragă – hát, am auzit că-s locuri puţine la Preşedinţie.

    Iisus – deci cum îi spuneam şi lu’ Diviricean.

    Gimel – zici că ar tre’i să fii acasă, cu fiica denumită după mine, de numa’ link îi mai lipsea.

    Minxcă – păi, preferam să nu mă recunoască nime’ cum eram la plecare; da’ amu’-s bine.

    Florin – şi tu eşti tare. Amândoi suntem tari.

    Popesce – desigur; va dura.

    Alexandră – no, aşe.

    Chireo, iară – n-am avut rânduri de haine, am avut coloane.

    Artiste – deci mă îmbuibă ai mei, este cum trebuie.

    Usineviciu – nu era Usineviciu? Cu u. Presupun că ne vedem desear’ la chestia aia din birtu’ ăla.

    Tatiana – draaagă!

    Hudrel – zici că eşti Chira.

    Iulian – da’ viu cu trenu’, nici o grije.

    Calmardele – deci eşti fată? Hait!

    (Cre’că-i aproape frustrant să citiţi astea şi să tăt tre’iască să corelaţi în sus, cu cui şi la ce i-am răspuns… În ipoteza ridicolă că vă interesează, da’ sunteţi destui pe care vă.)

  • Lasand politeturile deoparte, ar fi bine o vreme sa nu-ti faci poze din profil ca se vede numa un floating head. mkay?

  • Şi totuşi, oricât de obosit, are grijă de cititori…. ce frumos le-a răspuns la toţi. Şi câtă grijă că obosim derulând. Apropo, mie de ce nu mi-a trecut prin cap să-ţi iau un interviu cum a făcut nenea ăla de-şi zice Magus? Cumva pentru că nu ştiam filma cum trebe’?

  • sal darius.sa nu uiti ca ai scris “mai vin detalii” deci nu ne uita
    numai bine.

  • Hát, persze, draghe, vine detaliile, filme, poze, socoteli. Doar că înainte trebuiesc – nu-i aşa? – făcute… Ş-apoi editate mândru, că sunteţi pretenţioşi şi critici. Deci pe azi, într-o vreme. Aşa?…

  • în anumite cadre din aceste filmuleţe sameni bine de tot cu ăla de face Survivorman pe Discovery, da’ nu Bear Grills. Ălalalt, Les şi nu mai ştiu cum. Mişto, oricum. Ai făcut ca de obicei un lucru fain dintr-o nimică toată, nu ca noi. Bravo bă! 🙂

  • Foarte faine şi calatoria, şi povestea. Aşteptăm continuarea /incheierea.
    Intrebare: de un’ie ai luat troşcaleta aia de-o târai după biclă?

  • de la 4’9” la 4’15” cu carcea dimpreună am beneficiat de momentul noastru de glorie, toadiere, dragă 😀

  • Asa ceva nu este posibil! Asemenea acuzatii mirsave…! Invidii…!
    PS: cine te mai tenteaza cu vargabeles, in dos sa i-l bagi, auzitu-m-ai? Dar lasa-l intii sa-l plateasca, c-asa-i frumos. 😆

  • Fireşte. Se organizează, dar deocamdată mă-ntorc de p-o parte pe alta. Va fi o petrecere tematică, cu subiectul “Fiecare vă plătiţi!”, fiindcă nu s-au strâns donaţii de chef. Da’ se va ieşi şi se va ciocni.

  • Felicitari Darius!
    E de apreciat efortul pe care l-ai depus, nu multi s-ar incumeta 😀

    Te pupam si te asteptam la Hida!

  • 1
  • 2

Sociale