Întrebare cu răspuns la sfârșitul articolului: Care-i singurul cuvânt românesc ce merită să fie scris cu „tz”?
Doresc să folosesc oportunitatea acestui nou trandafir adăugat în buchetul Jeg pentru a ridica o întrebare îngrijorătoare, căreia trebuie de îndată să-i găsim un răspuns pertinent:
Ca părinte, nu este periculos să fii mândru în aceeași măsură de toți copiii tăi?
Să vă explic… Având în vedere că poate au vârste diferite, atunci nu este logic faptul că acela mai mare este de așteptat să fi realizat mai mult, dintr-o înlesnire cronologică în acest sens? Iar, dacă sunt totuși puși la același nivel de apreciere, nu există implicația că unul este considerat din start un picuț mai tâmpițel, acordându-i-se un avans?
Și, când ești deopotrivă mulțumit de două persoane cu șanse inegale de succes, presupui că cel avantajat de la început a fost pe parcurs incapacitat de o anumită debilitate, ce l-a pus în dificultatea de a funcționa la parametri normali, doar că s-a echilibrat până în final. Adică, în concepția părinților satisfăcuți de rezultatele copiilor în aceeași măsură: cu cât mai mare diferența temporară, cu atât mai prost cel mai în vârstă.
Nu m-aș referi în mod neapărat la mine și la Dacian, dar dacă toți ați adus în vedere acest exemplu aleatoriu… Încercăm să aflăm direct de la mama Jeg, Mirmen, o soluție competentă la această dilemă, luându-i un interviu conținând o singură întrebare (deși ea s-a luat cu altele, după ce mi-a probat teoria).
[trilu-audio]http://www.trilulilu.ro/Jeg/a69212e223c6e6[/trilu-audio]
[Ceva baiuri? Pentru download aici…]
Mă bucur că ne-am lămurit cum stă treaba și că aveam dreptate. Mai departe.
De ce anume, când vorbim din mașină cu cineva ce se află într-o altă mașină sau dintr-o clădire cu cineva care ne vede, din afara clădirii, printr-o fereastră închisă, simțim nevoia să strigăm în șoaptă? Partea cu scoaterea în evidență a cuvintelor printr-o mișcare spasmotică și o evidențiere a buzelor ce-ar face un logoped să pleznească de mândrie o înțeleg, că vrei ca omul eventual să-ți „citească” în acest fel ce-ncerci să-i transmiți, dar de ce sunetele? Și care-i logica lor: de ce cu cât persoana e mai departe, mai departe, cu atât strigătul e mai șoptit, mai șoptit și mai silabisit, mai silabisit?… Întrunind condiția în care interlocutorul cu care comunici chiar îți vede gura, ce relevanță mai are să produci zgomot cu dânsa, dacă oricum nu te aude? De ce nu alegem ori să urlăm cât ne țin rărunchii, încercând să penetrăm distanța și obstacolele, ori să facem un playback cât mai reușit și gata? Până și cântăreții: ori cântă, ori mimează.
De asemenea, sunt curios: Pentru cine gesticulăm când vorbim la telefon?
De ce îl ținem în mână, când e pe speaker? De ce ne jucăm cu firul când e pe hands-free? De ce ne agățăm degetele de casca ce-i conectată la bluetooth? Ideea simplă nu e să ai spațiu de manevră și mișcare în timp ce porți o conversație? Mai există astfel vreun raționament pentru care n-ai vorbi dracului la aparatul în sine și gata?
***
Ați remarcat că, generic vorbind, cartofii pai pre-congelați, găsibili în comert gata tăiați, numa’ buni de prăjit, sunt inutili nu din cauza faptului că eșuează în a împlini caracteristica de bază și minimă a unui cartof, adică să aibă măcar orice vegetal în ei? Ci pentru că au văditul defect de a nu putea sta deolaltă, molecular vorbind, decât dacă sunt fie ne-digerabili de fierbinți, fie in-mâncabili de reci. Adică nu posedă faza intermediară de trecere de la o stare la alta, dintre cele două punctate anterior.
***
Ciutacul mi-a dat mâța azi. Adică forma aia de inter-blogging, de vă povesteam mai demult, în care blogării se provoacă să-și arate unii altora buricele și alte fantezii care îi încearcă. Deși, dacă l-ar duce câtuși de puțin capu’ și nu și-ar pierde vremea pe la Antene, ci ar sorbi Jegu’ precum un nectar, ar ști până acum că nu mă aliniez aceastor manifestări de… cum îi zice? Prostie? Adică nu pre’ fac tagging, nici nu iau.
Dar, deoarișce Ciutacul este simpatec și drag mie, în inima mea intimă dar nehomosexuală, o să-i tratăm cu onoarea binemeritată leapșa. Amintim de asemea că am mai primit de curând de la Denisa provocarea să vă destănui poreclele copilăriei mele (Bursucel, Daribuș-ciuș-ciuruș, Turtiță mda etc.), ceea ce refuz cu obstinație, iar de la un Marius invitația să vă zic brand-urile mele de zi cu zi, fără de care n-aș putea viețui. Când el nu-și pusese Jeg, la lista sa. Deci poți să țuci mâțul ce mi l-ai dat, Mariuse, în acest sens…
Revenind la Ciutac, ideea e să vă spui eu vouă ce aș vrea, da’ nu găsesc, de ce mi-e poftă, dar iau de unde nu-i, după ce tânjesc, dar sunt privat de. Ceva ce îmi place, dar n-am cum să-mi însușesc. El se referea pentru sine la niște țigări, Davidoff subțiri sau așa ceva, de care nu se mai poate bucura nu știu de ce, o don’șoară ziaristă de formațiune blondă înaintea sa zicea de-o ciucalată rarisimă, Mocca. Ei bine, dacă m-ar fi întrebat acum câțiva ani, eram distrus pentru că dispăruse fără de urmă Holstenu’, după ce abia mă atașasem sentimental de el. Se mutase fabrica, nu mai distribuia, nu găseam nicăieri, în țară, prin cursă de ștafetă. Dar mai apoi a reapărut prin varianta Premium. Deși mi-e dor de seria ce era înainte. Dacă știe careva exact cum îi zicea – erau alea care se găseau și la sticluță mai mică – să-mi zică…
Ofer mâța virtuală mai departe lui Adelin Petrișor, ca să-l oblig să nu lase baltă blogu’, cum nesocotește el că este de necuviință. Adeline, de ce ți-ar plăcea să poți da la tot pasul, exceptând minte-n capetele unora?
***
Și, ca să anticipez comentariile: de ce râdem pe net și nu cu viu grai? Persoana respectivă nu s-a prins c-a făcut o glumă?
În aceeași ordine de idei, care-i sensul să SCRII „lol”, nu să FACI? Mai rău – de ce SPUNEM „lol” pe gură?…
***
[foto: Dacian]
Răspuns cu întrebare la începutul articolului: Fitze.
tz, tz, tz!
Nu.
Bine. Pa
No, bine ?
Pa.
Da’ umed. 🙂
darius,ai sa iei o mare TZeapa:)
adelin nu iti este amic,nu isi va pune pielea la bataie pt tine,din nefericire ti ai ales prost tabara.ai grija cum cazi de data asta,nu cred ca iti permiti sa cazi pe..ce nu trebuie.
bafta in continuare,aveai ceva deosebit
“ce-ar face un logoped să pleznească de mândrie”… HAHAHAAHAHAH.. pentru numele cerului… ioi… HAHAHAHAHA.
si eu care credeam ca e “puiutz” 🙂
Ca sa te ma inveselesti uita-te si tu aci [promit să nu mai fac spam-comment la site-uri cretine doar pentru trafic] Darius si Enjoy la ce branduri folosesti. 😀
Urmarea conversatiei intre Darius si momul lui:
-Sa nu uiti sa-mi aduci ciorapii aia rupti cand vi acasa ca sa ti-i cos!
-Bine, pa!
-Mai ai crema pentru hemoroizi?
-Da, Pa!
-Vezi ca-ti trimit un pachet maine pe tren. Iti pun acolo niste zacusca, ceapa, branza, oua fierte, slana si chilotii roz pe care i-ai uitat acasa, stii tu chilotii aceia cu inimoare.
-Ok pa!
-No pa Darius, mami te iubeste mult :-* , nu-mi dai si tu un pupic dulce?
-Pa!!!!
:)) Ce tare!
…@originalu’ sa-mi dai nick-u’ lu’ mami a ta sa mi-l adaug in lista…
…dari! loaza! amu de la,bunaoara, originalu’ la baselu’…acel basel…tat’ stiu cine’s…cum arat…ce voce unique am…progenitura!!plod tradator!!!…dacian ii prototipu’…dixit… d’abea astept sa scoti oarece bani de la oarece mogul ca sa te taxez pt. folosirea imaginii…nu vreau sa ajung in spatiu public in rind cu baselu’…
Cica m-au taguit si pe mine! Valeeeeu cati suntem! da’ cine a inceput?
@mirmen mami_a_ta@yahoo.com.
Căcat ştie… Din dedicaţie pentru blogu’ lu’ Adelin am preluat. Altfel sper să moară-n faşă tăte tag-urile.
…@originalu’…originala…amu vaz cu cin’ semeni…
@mirmen Brad Pitt?, Al Pacino? cine??
Andrei Palatkas?…
Nu se stie cine a inceput… Se raspandaste cu rapiditate si nu are leac. 😀
…originalu’…mami a ta ce declara?…
“Sunt fiul tau dariux, cel mic” =)))
“nu, papa, nu paap, pa, nu, pa pa, PA!” :)))
Asta cu cuvantul cu tz … sa stii ca ai dreptate… ce esti fitzos daca scrii cuvantul “fitza” cu “tz” … intzelegi?
Păi, dacă scrii “fiţă”, cu “ţ”, să nu te aştepţi să mai ai cu cine ieşi în oraş, că “eshti pa”. 🙂
Sqrii prea mult! Ma doare capul! Daca as lucra la stat, cu program de 8 ore, fara target-uri si restrictie la mess/doizece/miniclip, m-ar tenta sa citesc ce scrii pt ca pare interesant. 😛
Of of, dar urat te comporti cu mama ta si tare repede o expediezi… Lasa ca faci tu un prunc si in suturi in oo sau ou… 🙂 o sa te tina…
@ Radu: Stei să vezi, că chiar m-am domolit. Mai împart subiectele în timp. Da’ mai demult, de-mi vineam toate deodată, TĂTE LE RUMEGAŢI! (Îs mulţi ce citesc de la lucru… uneori nefăcându-l.)
Şi-i jurnal de editoriale, nu tri rânduri cretine şi pa – ăla nu-i blog, părerea mea personală şi relevantă.
@ Eu: TU?!… vorbeşti?… 🙂
Toti cei care scriu au impresia ca spun ceva interesant. Tu n-ai auzit cate milioane de bloguri sunt? Daca as sta sa citesc ce scriu toti n-as mai da pe la facultate nici in vacante, ca acum. 😀 Oricum, gusturile mi se schimba in timp… In clasa a noua, cand am inceput sa citesc Capital, ma opream doar la “Povesti de succes”, din Catavencu “citeam” doar caricaturile iar Dostoyevsky (wiki zice ca e cu doi de y, io-l stiam cu unul da` fie cum zic ei) mi se parea doar o “fitza intelectuala”.
De la crizatu ( http://crizatu.wordpress.com/2007/05/23/branduri/ ) a pornit totul 🙂