Ghici ce serbăm azi?…

[o campanie Jeg Communications, în colaborare cu Zoso-Ciutacu Productions]

Dacă tot s-au certat blogării-ntre ei precum ciungii, haideți, dragă, să ne și mai distrăm nițelaș, ce tot atâta sfadă? De Cristi Roman ați mai auzit. Și veți mai auzi, desigur, deoarece Cristi Roman, în opinia mea corectă, emisă de mine, care am dreptate, este un spam-commenter. Adică el comentează pentru a-i apărea linku’ acolo unde și comentează (chiar dacă nu-i musai să transmită ceva), link pe care, cu unele ocazii – de pildă, când se grăbește să fie primul care comentează – și-l greșește.

Ei bine, Cristian – care pare el simpatic așa, când nu-i ocupat cu a spam-comenta – a plesnit-o ieri mai rău decât ne așteptam. Aflăm de la dragul Ariel că, după ce a comentat și dânsu’, ca tot omu’, pe blog la “jurnalist, 29”, i-a fost, neică, cenzurată partea în care făcea referiri impertinete la statutul de spam-comentator al proprietarului tarlalei unde cu nesimțire-și exprimase opinia. Adică bietu’ copchil a citat culmea spam-commentingului, formulată pre Jeg, la sfârșitul articolului de ieri, anume greșirea link-ului, când link-ul este scopul însuși.

Fapt recunoscut, de altfel, chiar de Cristian, că doară dacă “Darius ar fi băiat bun”, ar fi lăsat comentariul întreg, or eu îs Darius, da’ nu-s băiat bun, așadar l-o ciuntit pe Ariel – care nu-ș’, sărăcuțul, ce vină avea. Dar noi nu ne supărăm, deoarece noi suntem darnici. Astfel, de 1 iunie, îi dăruim lui Cristi Roman întreaga noastră dedicațiune. Dacă ești un simplu cititor, semnează-te cu Cristi Roman și pune-ți link-ul său. Dacă ești un blogăr, intervino editorial la comentarii și schimbă toate numele și link-urile în Cristi Roman, respectiv www.cristiroman.ro

***

Înapoi la viețile noastre (ăștia care le avem, zic)..

De curând, în timp ce disputam cu Consiliul Berii problematica relației lui Dacian cu prietena sa, în speță partea cu de ce există, am ajuns la discuții despre acuplări sociale.

Trebuie, așadar, să vă împărtășesc neîntârziat geneza relației amicilor mei Călinuț și Lavinia. Călinuț lucrează la o televiziune locală. Nu din aia care pune cablu, ci una care chiar emite… mă rog, așa cum emite. Iar Lavinia… păi, Lavinia are calitatea onorantă (nu-i destul?) de iubita lui Călinuț. Cu forța. Călinuț, fiind mai molcom de felul său unic, venind extrem de obosit de la muncă și intrând frânt în spațiu și timpul relațional, nu prea opune rezistență. Acuplarea dânșilor a survenit în – unde altundeva? – tabăra de filozofie.

Aceasta este locația magică în care cei doi s-au văzut, s-au plăcut, ce rămâne de făcut? De menționat, că bietul Călinuț a aflat foarte târziu în decursul iubirii lor despre faptul că ar fi împreună. De unde și expresia „dragostea e oarbă”.

Ziua întâi. Tirul afectiv al Laviniei îl reperează pe trupul de zeu aparținând lui Călinuț, unduindu-se lasciv într-o partidă bărbătească de badminton.

Ziua a doua. Pasiunea crește când specimenul își face din nou apariția, ieșind zvelt din apă, masculinitatea-i feroce șiroindu-i în picuri sclipind sub razele soarelui, ce se izbesc de trunchiul oțelos. În acest moment Lavinia primește primele semne că prințul visurilor sale ar fi cam… debil.

Ziua a treia. Călinuț își demonstrează calitățile virile, recitându-l pe Goethe, sub pâlpâirile senzuale ale focului filozofic de tabără, la fel de filozofică. Foc organizat pe la mijlocul excursiei (deci mai avem), din motiv că în acest moment magic se fac făcutele între băieței și fetițe, dar ca să aibă oportunitatea despărțirii și schimbării partenerului, în timp util, să nu rămână pe cap cu o potențială eroare. Lavinia, vrăjită, lansează o invitație deschisă celor două persoane (adică o fată și Călinuț) prezente în imediata sa apropiere, pentru a o însoți într-o plimbare nevinovată în bezna nesigură a depărtării intime. Cu o promptitudine de tigru, Călinuț merge să se culce-n cort, că-i obosit.

Ziua a patra. Lavinia acordă prima dintre multele ultime șanse viitorului ei împletit armonios cu diverși ciucuri și cârlionți (metaforă!) de pe Călinuț. Scoțând artileria grea, lansează o nouă invitație deschisă, de această dată în vederea unei perindări până-n vârful cascadei din dotarea taberei, făcută pesemne artificial, special pentru a folosi acestui pretext. Consecvent, Călinuț era prea obosit. Lavinia și prietena ei dragă urcă pe degeaba amar de munte, ca să nu iasă (mai) de căcat, dat fiind că nu aveau nici un interes să meargă nicăieri.

A, uit să vă destăinui că într-una dintre zile, să-i zicem Ț, fetele s-au autoinvitat la o scaldă, la care se anunțase și participarea lui Călinuț, acesta din urmă având rolul de a le chema la ora exactă a plecării. E drept că a întârziat un picuț Călinuț, da’ ora venirii a marcat-o cu exactitate, când s-a-ntors umed și stors de puteri, trecând pe lângă fetele deznădăjduite, anuțând că va fi găsit în cort, dormind, dacă-l caută cineva.

În ultima seară, după mai multe tachinări, desigur, Călinuț a cedat formal ispitei care nu era conștient că-l domină, împlinindu-și până într-un final toate scopurile meschine pe care nu știa că le are, dar la care a avut atâta vreme să viseze pe durata taberei (ținând cont de cât dormise)…

Inutil să vă povestesc acilea mai departe despre cum i-am cumpărat Păstăii dragostea pe un an, contra a trei clătite cu dulceață de caise. Nu mai este de mult relevant cum am câștigat-o pe Lia, de dinaintea celei ce i-a urmat, trecând-o în vreo două ore prin toată istoria trupei Queen, de la formare, până la moartea solistului și hăt! departe după.

Mai trebuie oare să menționesc că Moafle și-a cunoscut-o pe aia în cimitir, de ziua morților? Nu mai trebuie…