Firesc să meargă totul prost: nici nu știm cu cine-a făcut-o repetiția pe învățătură!

Pesemne vă mai amintiți cu toții de “Cristina din Cluj”, care dădea bipuri într-o veselie, pe motive că “vroia să mă cunoască”, de-ați ascultat-o pe bandă acum vreo câteva zile.

Bun. Credeam că am pierdut-o pe vecie atunci, că o fi văzut Jegu’ și-oi fi dezamăgit-o terminal, dar m-am înșelat amarnic. Fiindcă e greu, Jegul are cuvinte, ordonate-n rânduri, deci ele tre’ citite. Deci Cristina e recidivistă, prin alte bipuri, desigur. După ce mi-a dat vreo 3-4, am hotărât să mai sacrific un minut național, două, întru dânsa, pentru a vă desfăta cu o nouă-nregistrare. Încep să cred că e complet inconștientă de Jeg și că mă poftește pe alte filiere. Totuși, convorbirea s-a-ncheiat tragic. Nu știu dacă am zis ceva greșit sau i s-a gătat bateria. O să-ncerc să fiu răbdător.

[trilu-audio]http://www.trilulilu.ro/Jeg/5f82cb4ddca4f4[/trilu-audio] [dacă iară nu mere playeru’, “Sergiu-le, ai puso!”, atunci, precum v-am obișnuit, puteți s-ascultați și direct de la noi de pe server sau să vă luați acasă; de asemenea, dacă poftiți un scurt remember, puteți a-i re-asculta Cristinei trilul suav primordial, care-a generat această frumoasă relație, în precedenta înregistrare de aici, uploadată tot pe site-ul cu profil de triluri, liruri și punct ro-uri]

***

Eu am avut de curând o muțațiră (nu, nu vă spui cine), căreia, în mod evident, i-am verificat la intrare și prin sondaj pe durata șederii telefonul mobil. Pentru siguranța ei, desigur. N-am vrea să aibă pe el tot felul de informații compromițătoare, de care să nu am habar, nu? Așa…

Și știți că eu sunt relativ împotriva telefoanelor care au utilități mai complexe decât cea de a forma numere, respectiv cele de a răspunde la sau închide un apel. Poate sunt eu exagerat. În special dacă plătești o cârcă de bani pe-un telefon, ca să aibă unele … de ce le-am zis oare utilități? Dar e clar că nu concepeam vreodată să prind în viață apogeul tehnologiei, în care să poți să deții pe un celular o aplicație care, pe scurt, să fie un “calendar ovulativ”.

Cine căcat – ca să fiu cât se poate de puțin plastic – proiectează o asemenea enormitate? Voi, fetelor, poate sunteți obișnuite, da’ eu, ca băiețel, încă sunt în stare de șoc. Deci conceptul e așa: te duci, notezi că „Văleleu, cură!”, iar progrămelu’ îți calculează una-două cât o să mai curgă, cât pare că o să curgă, deși nu curge, cât o curs înainte să-ți dai seama, când va să mai curgă vreodată etc. Mda. Și-ți arată toate acestea pe ecrănel, unde tu verifici. Îl poți seta – ATENȚIE! – pe profil de făcut copii (umani, zic) sau pe evitat de făcut copii. Întreb și eu, din curiozitate: de când tata și mama naibii am devenit așa distrași, încât nu mai putem face prunci, decât dacă ne țârâie alarma? Oare nu se poate face opțiune pe „nesigur, surpride-mă!”? Mna, și tot acolo, în conformitate cu ce ți-ai setat, că doar aia faci, nu?, programezi, îți spune când ai voie să faci sex și când nu. N-am testat, da’ dacă alegi că vrei copchii, pesemne primești memo cu când să-ncepi producția. Mă gândesc și io logic.

Când am ieșit buimac din aplicația cu pricina, peste ce dau, în lista cu altele asemenea? Negreșit: Biblia. În Vechiul Testament, Noul Testament, completă, necenzurată. Deci cam tot ce-ți trebuie în stație, când întârzie autobuzu’ și simți că-ți pierzi credința. Mă-ntreb dacă persoana care l-a conceput (nu Dumnezeu, mă refer în varianta SMS) l-o fi scris „cu degetu’ mare”, cum se cuvine, adică direct pe telefon? Că dacă ești în stare să-l faci în versiunea GSM, atunci să fii, dom’le, în stare să-l faci cum trebuie până la capăt!

Cert e că nu pot să nu admir inițiativa. Mi se pare o investiție de răbdare mai bună decât a-ți umple cardul telefonului cu, să zicem, manele, iar bateria cu destul cât să-ți reziste toată ziua, pe loudspeaker și să se audă indiferent de locație, peste zgomotul de fond.

***

Eu m-am săturat de lumetul care își consumă sufletu’ în rutină corozivă, dar de câte ori face oricine ceva, fie acel ceva fain sau nașpa, are ca primă reacție: unii au prea mult timp liber.

Constatasem chiar de ceva timp remarca generalistă dezapreciativă a „prea mult timp liber”, exprimată de parcă ar fi un lucru rău. Nu-mi imaginez existența șezând într-un birou infect, făcându-mi cu colegele pită prăjită pe reșou (nici o aluzie la Gaba) sau hălăduind prin ceva depozit să trag tare, să găt „monetaru’” ori așteptând să se facă orice oră, ca să pot pleca să-mi fac falsez o viață personală, iar, când am vreme în pauzele scurte ale acestor activități, să-mi înlocuiesc disperat mâncarea cu a șede nițelaș pe net, să mă-mpiedic peste câte-un lucru și judecățile mele deprimante să fie că alții s-ar plictisi făcând așa ceva.

Mi s-a spus des că nu accept critici. Este fals! (da, chiar și această critică) Eu accept critici. Vă rog. Poftiți, criticilor. Ocupați loc pe banchetă. Acolo o să-mbătrâniți. Nu mă deranjează să aibă cineva o părere proastă despre mine, ba chiar mă-ncântă persoanele din această categorie, le recunosc de obicei din faptul că au ambiția de-a fi mereu extrem de amabile cu mine, fără motiv, când nu ne cunoaștem sau nu ne-am văzut de extrem de mult timp și parcă-s entuziasmate să ne regăsim. Să-și irosească cineva care nu mă cunoaște emoțiile pe mine mi se pare mai înălțător decât să-mi fac eu griji pentru eu. Filmul prezenței lor are un scenariu de “Ciao, Darwin!”, constant și în reluare. Dar mă intrigă cum cineva poate să fie într-atât de solicitat neuronal încât să-și exprime o părere negativă despre orice face o persoană anume, în cât mai mult locuri posibile, în aceeași formulare pentru fiecare. De exemplu, nu pot să respect opinia cuiva, dacă e exprimată, să zicem, în cadrul comentariilor, în 2-3 locuri diferite deodată, copiată aproape cuvânt cu cuvânt din precedenta intervenție pe care tot el/ea a avut-o, referitor la altceva. Tind să cred că are ceva cu mine și nu pot să consider în nici un fel ce o fi având de zis. Or eu de aia am publicat în varii articole adresa mea sau numărul de telefon. Pentru a veni să mă omoare, cu un bip prealabil. Nu să-și ghideze viața după a mi se agita precum o băutură răcoritoare, de parcă repetatele-i contribuții clonate mi-ar da peste cap sistemul de valori.

***

Scurt moment de sinceritate spirituală: Și Dumnejeg a zis…

Notă:

Se aduc la cunoștință următoarele: (1) Am făcut rost de cărțulia de la Cotidianul, e un pic mai mare decât aia cu bancuri cu Bulă și restul orașelor numite tot au rămas relativ cu buzeli umflate. Stimabila Fana mi-a făcut rost de-un rarisim exemplar, taman din aeorport, motiv pentru care a și câștigat linkul de pe numele ei, plus acesta, ca bonus, care e tot la fel ca și primul, doar că repetat. Îs curios, dacă ziceau că vin și încă o tură lunea viitoare, cu următoarea ediție de colecție, dacă nu a fost cumva o strategie de marketing, pentru a se vinde cea de-a doua, având în vedere că aia nu mai îi promoție gratuită. Hmm… (2) Numita Mea, de la comentarii, revine la funcția normală de amică, expirându-i perioada cumpărată prin haleală. Îi mulțumim și o mai așteptăm în prima bancă.