Darius Hero

Domnucilor dragă,

D

Vă anunț că ajuns în fine și pe la urechile-mi altfel ciute un vaietul prelung, străbătut de prin părțile Văii Zălaului, care șerpuiește lugubru printre anvelopele sparte de ieri ale localității ce-i poartă numele și-i strică renumele fabricii ce-i dă anvelopele de mâine…

Tânguială voastră cu inflexiuni critice răsunânde a doină străbate – să știți – turbulent din inimile-vă frânte de sirene eșuate la vârste mai mult decât mijlocii, mutate degeaba de pe la țară în buricul minicipiului capitală de județ, căsătorite dar părăsite (conform regulei sociale cu limitată alegere, de către soții voștri care pun detaliile la cale cu altele mai naive) în fața monitoarelor goale ale vieților voastre, pe care ați învățat, în lipsă de altceva, să le umpleți cu substitutul literar de morală îndoielnică al scriiturii mele, odată ce-ați încheiat de recitit întreaga colecție a Sandrei Brown, ajungând ulterior, acum, în prezent, să nu mai fiți (să vezi ironie) satisfăcute de însuși drogul căruia se vă dedaserăți într-atâta de docile.

Da, dragă: comunitatea de sex casnic din orașul meu natal, cu precădere cea trecută de câteva tinereți, a transmis o reclamație cu privire la de ce nu mai scriu io atât de des precât altădat’ și, dacă tot mă smeresc, să mai încetez cu măcăriile scabroase, că le e greață.

Spre deosebire de scriitoarea lor preferată, care le servea cu consecvență lucrări de calitatea tipografică și intelectuală a hârtiei de budă reciclată din Biblii un pic prea răsfoite, dublu stratificată atent de niște coperte basorelief cu print selectiv auriu, încă de pe când erau tinere, în anii ’80, la mine pe Jeg au început să se cam plictisească de lipsa de inventivitate adiacentă realității a unui autor care, conflictual, are o viață personală, necăjindu-se așadar de acest fapt pe care aparent se bazau.

Și s-au smiorcăit, deci, ca să se ia la cunoștință. Pe la bietu’ tai’-miu, pe unde-l prindeau, pe la piață, pe la chioșcul de ziare. Că de ce scrie grețoșenii ăla micu’. Că era o vreme în care inspirația mea le gâdila pe ele să se trezească bine dispuse de cu dimineață. Că unde s-au dus articolele de altă dat’, alea care le distrau, înlocuite acum cu altele, mai specifice rapoartelor medicale de la categoria curiozități și aventuri cu acțiunea petrecându-se într-un timp narativ greu de amintit din partea lor?

A stat tai’-miu și le-a ascultat durerea, altfel sensibil suferinței lor, după care’ s-a smiorcăit la mai’-mea, care știe să intre pe Internet mai bine decât el. Și i s-a plâns pe unde-a prins-o el la rândul lui: la bilete la bingo; catapultând de pe clădirea blocului de locuințe mâncare pentru invazia de pisici vagaboande adunate la fraiera umană cu balconul la etajul patru, pandemie genetică de care tot ea se face reponsabilă.

După ce probabil a găsit și nu a ratat ocazia să urle pe el referitor la alte probleme de natură administrativă a casei – de pildă, dacă nu dorește să-și arunce, totuși, în sfârșit chiloții ăia odată și să poarte o pereche de boxeri la set pe care i i-a cumpărat, dar care, în viziunea lui, îl strâng și-s din făcuți din nailon, mai’-mea s-a smiorcăit la mine, pe unde m-a prins – ajutând niște copile la ananghie sau strângând pentru sinistrați: cum că “diverse doamne” – că așa au fost numite, deși raportat la colectivitatea locală, termenul s-o fi referind la muierile obștei – sunt tot mai dezamăgite de scornelile mele epice din trecutul recent, altminteri academice, deci nefamiliare lor.

Ei bine, fiți pe pace: mesajul a sosit! Vă răspund pe această cale, sper, ajungând în acest fel, sper, la toatele dintre voi: cum ați sfârșit voi la mine pe Jeg și, ca un context mai general, pe Internet, în locul copiilor voștri, de-ați apucat să vă uitați primprejur și să încercați să nu vă convină?

***


***

64 comentarii

  • Si eu scriu cam la fel de rar ca tine. Din fericire, pana acum nu s-a plans nimeni, insa cand vor incepe tatele din Tohanu Nou sa comenteze, va fi grav.

  • Bogdan nu a înţeles de ce punem diacriticele.

    Şi eu care credeam că uncyclopedia e tare… De fapt, şi ăia au un articol despre găura aia înfiorătoare sau omul-gaură sau ce-o fi; sigur, sigur e. Ţin minte că mi-a provocat aceeaşi lipsă de reacţie şi când am dat de acel articol. Cred. Cred că am dat de acel articol… Sper că nu, totuşi.

  • Ăăă, da, să zicem, de pildă, că morala îndoielnică e a scriiturii. Sper să te coafeze.

    Între timp, nici nu mai ştiu despre ce vorbeşti…

  • Groza nu-i singurul căruia îi plac copiii de lână. Pentru că nu mă lasă blogul Bogdanului să-i scriu acolo, voi ocupa jegul. Citez: “până când ultimul client îşi soarbe băutura şi are trei încăperi”…

    Şi pentru jege. Cum urli tu pe cineva? Te sui pe el şi urli în neant? Sau e ca şi cum l-ai picta cu urlet. Sau ceva de genul?

  • Spune-le domnucilor sa intre pe http : // www . planetamoldova . net / muzica . php si sa descarce de acolo “Vocile reproducerii“. S-ar putea sa le placa la nebunie.
    A, sa nu uit, sa le inveti sa scoata pauzele din polologhia de mai sus.

  • pai daca scrii doar porcarii mai darusel…
    ce aia “aa, azi am defecat …”, “aaa … aaa … iar m-a parasit una fara sa ma aia …” si asa mai departe.
    nu vezi ca nu mai ai nice un farmec?
    inainte era “azi am scrantit coiul. iata fotografiile” sau “azi am reusit sa ma dau la o gagica pentru mai mult timp.” alea erau brava articole.
    si, in plus, erai implicat civic.

  • Poate face Grozu’ un sistem de 69-n lizing, eventual combinandu-se numaratoarea la mai multe articole, aferente eventual unor intervale de cate 2-3 luni.

  • era seara si am baut putin vin, eram singura si am dat click pe jeg.ro, acolo era… un jeg. dupa care am scris un cacat. ce jegos.

  • @roza O să mă abonez permanent la comentariul tău de două ori şi apoi la abonarea respectivă, dacă se poate.

  • Jeg,multmuiesc ca existi.Dar nu te(iti) apreciez sa nu te jegnesc in nume personal.

  • Noa ho, numa încet, 2 secunde să cetesc:

    > @Marian am G, am si V, avem di tăti
    > Tazmanian, cum vrei, da esti roman, da ?

  • Mircea Popescu,
    îți scriu aici, că tot vede mai multă lume normală decât pe site-ul ăla al tău SF.
    Voiam să-ți comunic că s-a publicat între timp cartea, asta așa, ca să nu stai cumva cu răsuflarea tăiată.
    Iar cu Girafă – Girafă e aici un nume propriu, care desemnează un mascul. Așa că tu ești în dezacord, în dezacord cu metafora și poezia. Ceea ce nu e o crimă, decât una împotriva umorului și a common sense-ului.
    A, și mă întrebai acum câteva luni dacă vreau să facem schimb de linkuri. Ăăăăăă! M-am gândit. Nu.

  • Oh, you dun goofed up, boy! The consequences will never be the same! Acuma se urcă Gimel peste tine.

    Și nu mă refer că aici, pe Internet. Practic, Gimel acuma bate la uși la tine în sat, din casă în casă.

  • astept sa ma prind cam cine e prostul in viziunea omului. dupa care, in functie de, ori il aprob, ori ma fac ca n-am mai intrat si n-am mai vazut precizarile, ori te pun sa bagi post nou ca sa trecem peste. ca a folosit el femininul, da’ stii ca si eu te salut, cu mult drag, de multe ori “ce faci proasta pulii?”, nu?

  • nu trebuie sa-mi raspunzi, eu stiu ca te gandesti la mine. stiu pentru ca cand o arzi tu cu palarista, ambii sparti, sunt pe short-listu’ ala de oameni pe care ii suni fara vreun scop anume. si radeti ca retarzii. se numeste acum ca i-am si transmis salutari muierii, s-o pui sa si le culeaga de acilea.

  • Bre, pe bune acuma, eu mai trec din cand in cand pe-aici sa citesc aberatiile lu’ Groza. Nu-mi explic cum de-o reusit sa adune asta hoarda de defecti mintal, si mai ales nu inteleg cum le-o venit lor ideea c-ar fi asa, o idee sa interactionam noi, adica ei cu mine, da’ uite minune ca s-au petrecut adevarate drame in rastimp, cat aveam si io alte treburi.

    Sunt de parere ca el si i-o castigat, pentru pacatele lui, si sa si-i pastreze pe cat posibil, sa-l munceasca si sa-si castige mantuirea, eu unul n-am nevoie. Intru comemorarea carei chestii am sa scriu de-acu fara url comentariile pe-aici, da-de da-de n-or fi in stare sa-si curete mucii din ochi cat sa ma bazaie pe mine.

    Ca sincer nu ma intereseaza.

  • “cat aveam eu alte treburi”? care treburi ma, futu-ti pe afroul ala de-l aveai, ca nici ma-ta nu te-a mai vazut iesit din casa de cand ti-a luat hc-ul ala la care mesteresti in poza aia penibila. anunta-ti vecinii ca traiesti, macar, ca incep sa-ti miroasa pe sub usa sa vada daca n-ai putrezit. vrei si bonus? ia bonus! aduce-mi-ai bucurie intrerupandu-ti lent si dureros viata!

  • Mircea Popescu,
    voiam sa te intreb de o vreme. Tu scrii de capul tau ceea ce scrii sau ti-ai angajat un content writer?

  • Dacă computerele ar avea emiţătoare olfactive, vai ce-ar pute pe jeg acum. Şi nu din cauza lui groza! Egourile duhnesc cu mult mai tare decât ar putea duhni chiar şi cea mai bolnavă (totuşi modestă, ca întotdeauna) chestie pe care-ar putea-o pune în cuvinte micul jege.

    Deci wow. N-am mai văzut atâta concentraţie de ego în descompunere decât la piticiul gratis, şi acolo e grav…

  • eu nu inteleg de ce exista pizde are isi dau atat interesul pentru a castiga sansa de a fi futute de jeg. pula mea, ii zice jeg, are femeie, e clar ca e total vrajit de ea, deci sanse mici din start, si atunci de ce? andi?

  • 1
  • 2

Sociale