… și mereu frustrat când e singurul de pe tot trotuarul care nu primește.
M-am gândit – precum îmi stă în fire și bine – că ar fi cazul să vă explic de ce “eu am întoteauna dreptate, chiar și când mă-nșel.” Un slogan pe care-l cunoașteți, desigur, cu toții, face parte din voi, deoarece mă cunoașteți pe mine, iar eu fac parte din voi și, mai ales, mă caracterizează să nu mă înșel niciodată, incluzând când n-am dreptate. De fapt, unii dintre voi vă și ghidați după acest principiu, în viața de zi cu zi, doar că în loc de “eu” puneți “Darius”; simplu, deoarece eu, Darius, zis și apoziție, am întotdeauna dreptate, nu voi, decât dacă sunteți de acord cu mine; în caz că nu sunteți, nu se schimbă nimic, cu excepția faptului că eu am mai multă dreptate decât dacă ați fi fost înțelepți și m-ați fi aprobat; chiar și când mă-nșel; mai ales și când mă înșel; de cele mai multe ori mă-nșel intenționat, doar ca să am întotdeauna dreptate.
Ca un corolar al acestei axiome, tot eu, spre exemplu, nu mă fac niciodată responsabil, ergo vinovat, de ceva. În cea mai mare parte din cauză că nu întreprind vreodată lucruri, astfel încât ele să aibă urmări. Este o procedură de succes, pe care am inventat-o eu și este astfel construită încât să funcționeze doar pentru mine. Întregul Univers l-am gândit pentru ca eu să fiu capacitat a nu face ceva, orice. Iar a face nimic este, totuși, o capacitate de admirat.
De altfel, orice am “reușit” să realizez până acum a fost total incidental, când eu chiar încercam să mă abțin de la a-mi tulbura inutil augusta-mi lene. Voi ați insistat, cu sistemul vostru debil de valori, să divinizați tot ce ating, iar eu, tot din cea mai pură lene, n-am catadicsit să mă opun, acceptând, deci, pasiv. Și, de aceea, chiar dacă ceva ar fi ieșit prost din mine – precedent ce nu s-a creat încă – nu ar fi fost vreodată vina mea, motiv pentru care nici nu mi-aș fi asumat-o, cum nici de acum înainte nu mi-aș asuma-o pe ea – vina. În schimb, spirit generos, eu dau vini. Ca să știți și voi de ce e mai mereu vina voastră, ei bine, pentru că v-o dau eu. Și, din acel punct, vă aparține, fiind responsabili de ea. Ar trebui să apreciați. Eu dau vini, de fapt, chiar și dacă nu sunt ale mele. Face și asta parte din aceeași mărinimie ce-mi place s-o practic și nu s-o afișez. Aici. Pe Jeg. Cu link. Asta-i și diferența dintre a “te face vinovat de ceva” și “a fi vinovat de ceva”. Prima e prescurtarea de la “Darius te face vinovat de ceva“, iar a doua de la “când nici nu e necesar a fi vinovat de ceva“.
***
Ați primit vreodată un compliment ce-ncepe prin “În comparație cu…“? Pentru că trebuie să știți de șiretlic. Este de fapt o insultă. De exemplu, comparativ cu niște retardați, sunteți cu toții niște cititori excelenți. Mă rog, nu chiar fiecare dintre voi. Dar în mici grupulețe, comparativ cu un sigur retardat… Șanse mari, vă zic. Șanse mari! Eu n-am primit niciodată un astfel de compliment, doar vă întrebam. Am dat multe, ce-i drept.
***
Și am mai descoperit recent despre mine încă o nobilă calitate, anume aceea de a fi refuzat. Trebuie să recunoașteți și voi că a fi respins nu este un lucru ușor, deci trebuie să fie ceva măreț, așa cum sunt eu. Nu oricine poate face față. Iar eu o fac zi de zi. Nu trec 24 de ore fără să-mi aleg o fată peste măsura putințelor mele, pe care s-o agasez într-o așa măsură, încât să nu-mi mai reziste. Adică să nu mă mai suporte. Nu poate lucra justiția română atât de eficient cât să țină pasul cu ordinele de restricție împotriva mea. De aia merge lupta împotriva corupției așa lent. Funcționarii lucră tură dublă la procesarea plângerilor împotriva mea.
Așa că se face loc de-un sfat, pentru fete, că la băieți nu se aplică: cum vă dați seama că un băiat se preface, doar ca să vă prostească sentimental? Nu se comportă ca el însuși. De unde știi că nu e el însuși, că interpretează un el superior, în special dacă tocmai l-ați cunoscut? Din faptul că mereu va încerca ceva “prea” superior. Și va eșua. Și se va vedea. Limpede. De ce nu se aplică la băieți? Pe cititorii acestui website contemporan de societate n-o să-i caute vreodată fetele și cu atât mai mult n-o să se prefacă mai mult decât sunt, ca să-i obțină. În mare parte că nu prea sunt nici ele mare lucru. Dar și pentru că eu sunt cel pe care-l citesc ei. Cât poa’ să merite genul ăsta de oameni?
***
Am venit iar cu familia la masă în oraș. Adică la un local special amenajat cu mese, unde să meargă lumea să mănânce. Doar că plătește în plus pentru că s-a luat cu alai, ieșind din celălalt loc numit casă, cu scopul de a mânca altundeva. Încercăm să evităm cât putem aceste ocazii, nu? În special pentru particula semnificativă “cu familia”. Dar eu nu sunt omul care să refuze mâncare.
Stăm de vreo 30 de minute și taică-miu evident că n-a ajuns, deoarece vine, mai mult decât evident, direct de la meciu’ lui “U”. Faptul că rezervase masa cu șapte ore înainte, că “venim imediat” nu are o atât de multă relevanță. Încă n-am comandat, oricum, deoarece banii sunt la el. Dar ne-am umplut timpul povestind cu chelnerițele, care-au venit pe rând, de patru ori, sau făcând pariuri legat de ce-o să comande Carcea ca să fie glumeț, cum a făcut la restaurantul japonez unde vroia napărat mici, fie dacă o să roage pe bucătar să-i depoziteze în congelator ceva cumpărat în prealabil din piață pentru acasă, “că noi nu suntem din Cluj”.
Pân’ la urmă am reușit să păstrăm o seară normală, în parametrii în care nu m-a pus să fur meniul, ca să-l compare cu ăla de la el de la complex, deși am stabilit că o să viu într-o zi, când cumpără el o masă și-un Pro Sportu’, în care să subtilizez la plecare prețiosul document.
***
Iar aseară am fost la alergat, în parc. Nu alergat de ceva, ci de mine însumi. În sensul că trebuia să mă întâlnesc cu una să fugim pe alei, de comun acord, am fugit până acolo cu pauze lungi, am ajuns târziu când ea fie plecase, fie nici măcar nu venise, am stat pe-o bancă și m-am uitat în gol după care m-am întors cătinel, că-mi întinsesem ceva în talpa dreaptă.
***
Dacian: Ai de capu’ meu, a’ cui îs șlapii ăia?
Darius: A’ lui Sorel, de ce?
Dacian: Ți-s mari!
Darius: Da, da’ ce buni mi-s.
Dacian: … ș-aia-i drept.
Dacian: Așa-i ce fain ar fi să găsesc pe stradă așa, vreo 2000 de dolari? 3000!
Dacian: Cum se face cifra euro?
***
***
[mulțam, Palatkas, pentru poza cu pruncii din față de la secănd]
Darius…. comparativ cu…… Oricum Dacian e altfel :))In alta ordine de idei vreau sa-ti spunem (numa’ io-s acasa) ca ne pare rau! Am castigat, nu?!
Nu mai zic nimic… se pare ca Iulian (cel vechi) m-a tradat!
Ce să câştigi, doamnă?
jucati-va … jucati-va … si PARTE IN PARTE fratiuc …
frumoasa calitate. e superioara?
Calitatea e mereu superioară pe Jeg! Uneori mai superioară decât de obicei, deşi poate fi cel mai superioară ori de câte ori doreşte.
Calitatea e “cea mai” superioara (- cu toate ca n-are grad de comparatie). SI vezi ca ai uitat un “u” – mereu 🙂 (Ma mir, ca doar nu e 4 a.m) :))
Să se ofilească floarea Jeg că n-are grad de comparaţie?… Şi ai spart tu singură nuca? 😀 Cât despre “mereu”, nu ştiu despre ce vorbeşti…
Darius, pari suparat …Lenea… O astfel de lene avea Cioran si el marturisea ca se straduia sa nu faca nimic si pana la urma ..totusi iti urez sa-l urmezi.Fetele care pleaca ? pierderea e a lor iar greseala ta este cred aceea ca nu stii sa le alegi ,probabil le alegi dupa exterior si cand urmeaza sa mai si vorbeasca cu tine se sperie si pleaca.Sunt doamna care credea ca ai putin din trilulilu, am gresit, asa auzisem eu ,am vazut discutiile datorate zicerii mele Acum nu prea mai sunt pe trilulilu pentru ca eu sunt cu calculatorul la stadiu de liniute, bastonase ,si nu stiu sa pun programul de care vorbiti acolo.Pana si-o face timp baiatul meu sa-mi acorde lectia ce vine dupa bastonase mai dureaza .Oricum felicitai pe parintii tai din partea mea pentru asa baiat Sa ai in viata si putin noroc ca-l meriti.
Noroc ca exista “Edit” (sau cum l-oi fi numit tu) . Ma angajezi pe post de corectoare de posturi? As avea de corectat ceva si la postul d-nei Stefanescu.
Floarea Jeg inca pute bine, sa ramana asa… “cel mai superior” :))
Jugend se scrie 😀
Da, man, femeile alea de se prind de smecherie, se prind ca o faceti voi toti by default! Si daca o sa incerce un nebun vreodata sa fie el sincer, asa cum e el, tot n-o sa il creada alea de se prind de smecherie, ca s-au obisnuit asa. Are vreo logica ce-am zis?
Frumoasa doamnă Ştefănescuuu!… Nu, nu sunt supărat şi glumeam cu fetele. 🙂 Desigur că am un îngrijorător succes. Şi cum adică să-l urmez pe Cioran? Unde, mai exact? 😀
Să vină fiul acela nemernic şi risipitor şi să vă-nveţe să şedeţi toată şiua pe net, ca eu pe stimabila mumă-mea!
Marie Jeanne. Stai să schimb şi să nu ştiu despre ce vorbeşti.
Lully – are perfectă logică; într-o notă serioasă, este calvarul ce tre’ să-l port. 😀 Mai ales că deja lumea VREA să fie minţită.
superioritatea asta mah…
“In comparatie cu … retardatii aia voi scrieti bine” nu e un compliment dar nici o jignire cum spui tu. E un mod un pic coafat de a-i spune cuiva ca se afla la un nivel mediu: nu e bou dar nici foarte bun ori geniu
E o jignire get-beget, eu aşa o folosesc. 😀
Darius, vezi ca sus, unde poate e scris ergo, ar merge mai bine i.e. (id est). Ergo se foloseste in argumentatie, e un “deci” cu steroizi, iar i.e. e asa, un fel de “adica” mic si pricajit.
The Jeg banner is da’ bomb, felicitari cui l-a facut.
G.
Mnu. Este ergo. Eu am dreptate. De ce te opui?
Pai mai Darius, daca nu m-as opune, cum ti-ar mai iesi dreptatea in evidenta? Dreptatea trebuie sa ni se impuna violent in fata, altfel n-are nici un rost.
G.
Băi, tu te opui când îţi zic eu, ca să pară din proprie iniţiativă. Eu setez aceşti timpi şi aceste sincronizări…
asta cu “în comparaţie cu..” mă scoate din sărite. o folosesc de obicei ăia care nu prea te înghit, dar nu au încotro, mai au nevoie de tine…
cu fetele, ce să-ţi spun? mai încearcă şi tu…poate, poate o ţine! şi eu îi agasez pe unii dar , asta e viaţa, la urma urmei de ce să stea liniştiţi?
cum îţi dai seama că nu e el? hmm! face prea des pe deşteptul! şi nu îi iese prea bine…
da halatu’ cat ie?
apropo, io mi’s nou p’aci navigam intr-o zi cu soare cu toate panzele sus, cautand…..ceva, cand ma trezesc inconjurat de jeg. neavand ce face in acel moment am zis sa poposesc aici, si sincer, trebuie sa spun ca imi place. asta nu inseamna ca am sa raman….desi daca imi gasesc un scop poate voi ramane….totusi era vb despre fluturase si tu ne-ai vb despre foamea ta…ah dar stai….despre ce altceva puteai sa vb? si inca ceva de acum inainte am sa ma semnez ca si acum. (ex. vertebrate)
am uitat, respectele mele domnisoarei gaba si surorilor ei. 😉
[…] ce faceam eu azi obisnuita “frunzareala” periodica a blogosferei, ajung pe blogul lui Darius Groza (a.k.a. JEG) si… dau peste poza asta pe care, in mai putin de 5 secunde, o si […]
Dilema Veche nr.183 – 13 august 2007:
“(…din păcate, pentru că nu mor de dragul băilor de jeg pe care le fac cînd mă uit la televizor…” zice CPB…apropo, domnu’ Jeg, matale citesti Dilema?…asa, de curiozitate…nu ca ar trebui 😛
🙂 Nu prea. Ar trebui, totuşi.
mda….
Tu aştepţi comentariul meu să poţi posta un nou articol?
Da. Totul este bine acum.
Atunci vrem un articol nou. Că pe ăsta îl ştim pe dinafară. Vrei să îţi recităm din el?
Poate dau extemporal din arhivă (inclusiv semestru’ trecut), că vă ia mama şi tata dracu’…
Păi, aia e de-a dreptul teză…Şi nu ai anunţat-o din vreme…
Cum nu? E mâine.
Da, dar media se face între nota de la teză şi notele luate pe traseu…Poate ramânem corigenţi…
Păi, da, aia-i ideea.