De exemplu, schizofrenicii…

Ieri, într-o discuție inteligentă cu Paula, de tipul celor după care tânjeam de mult (discuțiile, băi, nu Paula), mi-am ridicat (ok, și Paula) o nouă dilemă sisifică. Deoarece mi se pare că i-am dezavantajat într-o oarecare măsură pe schizofrenici, ei vor fi tema dezbaterii noastre din acest articol. Îi vom privi dintr-o perspectivă psihologică diferită trecutului, una mai apropiată „realităților începutului de mileniu” (o să-mi fie dor de expresia asta, odată cu trecerea anilor, când își va pierde din actulitate):

Spre exemplu – două personalități diferite ale aceluiași schizofrenic se pot cunoaște între ele, în vreun context social? Dacă da, care-ar fi posibilele scenarii în care s-ar fi putut cunoaște (pe sine, să zic așa)? Una dintre posibilele condiții ar fi, în teorie, Hi5-ul, dar doar în cazul în care cel puțin una dintre personalități nu prea se știe cu calculatoarele și deci nu-și pune poze în profil. Nu vreau să-mi imaginez situația în care m-aș găsi pe mine însumi pe acolo, „in my network”, cu poze pe care să nu rețin că mi le-aș fi făcut. O altă posibilă ipostază ar fi să se adauge ambele în lista de messenger a Paulei și să-i ceară două întâlniri diferite, da’ asta ar fi un mai mare șoc pentru biata fată, decât pentru ei/el. O a treia circumstanță ar fi întrunită de concursul paradoxal de împrejurări al unei homosexualități duble (adică a amândurora personalități în parte), caz în care ar putea fi ambele alegerea reciprocă făcută prin serviciile anonime ale unei agenții matrimoniale.

Dacă, totuși, nu? Adică nu se cunosc. Cam cum pot trăi personalitățile unui schizofrenic „împreună”?… Ce-o fi prin mintea mințile lor când își găsesc diverse pornoșaguri pe calculator? Sau or fi având conturi diferite de user? Multi-messenger, ce să mai vorbim? Aste întrebări fără de răspuns doresc să vă frământe, nu prostii…

***

Nu știu de ce se smiorcăie lumea cu privire la standarde. În țara asta e chiar ușor să faci ceva de calitate. Totu’-n jur e oricum de căcat. Ce alte condiții mai propice ne-ar mai trebui? Orice faci riscă să iasă mai bine decât majoritatea celorlalte lucruri din cadrul general. Ba mai mult – dacă-ncerci să faci ceva SLAB, prin simplul fapt că ai avut un plan inițial sau o anume orientare, ai șanse mai mari să eșuezi în a fi ultimul.

Pe de altă parte, într-adevăr acum avem voie să ne plângem de ceva și anume că nu ne ajung soșelele. Acum, când românii ajung să se ciocnează între ei în altă țară… Și nu mai are rost nici să ne minunăm că lumea vrea cu adevărat să plece. Iată un versus competent:

„Șapte români din autocar și șoferul trailerului din accidentul petrecut în Ungaria, toți de cetățenie română, au murit.” vs. „Câțiva dintre pasagerii autocarului vor să meargă mai departe la muncă în Cehia.”

Din nefericire pentru toți dintre noi, se pare că norul ucigaș, galben, toxic și criminal și protevist ș.a…. va ocoli România. Deci plictiseală. Totuși, ca o veste bună, canicula continuă, deci ceva cu moarte tot o să se petreacă în zilele următoare. NU înmormântările, în orice caz, că ăstea au fost reprogramate. Oare, în consecință, se reprogramează și decesele? E totuși o situație mai specială. Eu zic să suplimentăm abonamentele gratuite pentru pensionari, ca să se-nghesuie și mai mulți în autobuze, ba să anunțăm chiar că sunt compensate, c-atunci sigur îi momim pe mai mulți afară, în special pe ăia bolnavi, deci mai predispuși să-și dea duhu’. Scoateți camerele…

***

Calculatoriul meu de luat în brațe, dragul de Iulian, e deja bătrân și ramolit și deci o să i-l dau lu’ mumă-mea (că se asortează), cu ocazia că de ziua ei termină festiv cei trei ani de plătit rate pentru el, așa că ar fi și cazu’ să și-i ia în primire. Dacă io oricum tot plănui să-mi procur un Iulian Book Pro, cu măr pe dânsul, am decis să-l las pe ăsta la azil, adică în casa părintească, să-și ducă bătrânețile pre sub mileuri și bibelouri pește. Deja a ajuns într-o asemenea stare, încât se-ncălzește de nu poci pune mâna pe dânsu’. Într-un fel, mă mir că mai și funcționează. Pe el TREBUIE să scrii repede la tastatură, că nu-i altfel posibil. Cam atâta poți ține un deget într-un loc, cât o grefieră de la tribunal. Ce mă șochează e că, mai mult decât atât, uneori își permite, nesimțitu’, să-și oprească cooleru’. De parcă i s-o mai fi făcând „răcoare” din când în când, dacă mai scade sub 700 de grade celsius.

***

Zice la cutia cu imagini mișcătoare și sunet (așteptăm funcție olfactivă) că noua aeronavă prezidențială – cu care vrea să-i facem cinste – poate sta în aer, în caz de război, nu mai puțin de o zi. Una ziuă! Văleeeu. Bine, pe lângă că oricum sunt zboruri comerciale de juma’ de zi, până acuma credeam că i s-a urcat la cap, da’ mă-ntreb ce războaie are în minte Băsescu, de-i așa operativ el. Oricum, măcar după ce-l primește, umblă vorba, poate-ncepe să aterizeze cu el și în țări adevărate, unde până acuma nu-l primeau că restul… păsăricilor cică ciripeau prea tare, deranjau vecinii.

Deci GURA, da? Pe durata unică a două perioade, fiecare având ambele separat câte o oră a 180, respectiv 480 de minute, în total. (Să n-aud un comentariu despre săgeata aia!) Io cre’că ălea-s opțiuni, iar ora anume când tre’ să fie liniște este, de fapt, la alegere sau se trage la sorți, în uscător, în fiecare dimineață, înaintea stabilirii diagramei de distribuție pensionari per linii de troleu.