De când m-am angajat, parcă nu mai îs așa de ocupat…

Înainte de toate, stimabililor, respectiv fă, avem două trebi frumoase de ficiărit, pentru că ne-au rugat oamenile. Prima este organizația domestică PetRescue, înființată în sprijinul animăluțelor pufoase la care sperăm să nu fac alergie ca să le omor și care se ocupă cu ce-o să vedeți când dați click pe bannerul de dedesubt, după ce terminați de citit Jegu’. A doua trebșoară este frumosul concurs RoBlegooFest, organizat de amicul Bleego, întru spiritul Jeg, sub inspirația divină a frumoasei probe de “Cel mai prost blog” de la ClujBlogFest, cu care-a debutat această doctrină, ce se transformă acum într-o binemeritată competiție națională. Și despre asta veți afla mai multe după scurta pauză editorială de mai jos.

Note:

1. Începând de acum, eu lu’ toate fetele, din motive practice, o să le zic Ioana.
2. Dacian vrea să adauge că ar trebui să existe tasta “please” și că broaștele să aibă antene.

Azi am venit la prima mea zi de serviciu susținut, în cadrul unui birou real pe care nu pot să stau cu picioarele și la care chiar trebuie să muncesc. Nu încă, desigur, dar curând, când or să-și amintească de mine, că pe moment toată lumea-i ocupată, iar pe mine, fiind nou, m-au uitat aici, status quo la care nu am nimic de comentat. Voi fi respectuos și voi tăcea, nefăcând nimic. Deocamdată am voie să viu mai târziu și să plec mai repede, deoarece este finalul unui proiect mare, iar eu n-am ce să fac în acest sens. Lumea stă mai târziu, peste program, ca să mă urască în taină.

Am început în forță, stresând un coleg să-mi aloce IP, pentru a mă putea lăfăi în voie pre Internet. Intenționez, de altfel, să îmi stresez colegii procedural, până la ultimul și am mult de lucru, fiind repartizați pe mai multe etaje, într-unele neavând eu ce căuta. Deci este clar o provocare personală, o sfidare… Un motiv în plus pentru aceasta este și faptul că toată lumea este enervant de relaxată. Nu este nimeni aici la capătul răbdărilor, depresiv și sfâșit, pentru a-i scuti suferințele, împingându-l spre suicid. Toți înjură cu o determinare aproape religioasă și aruncă pe jos lucrurile, se hlizesc și împing în dulapuri, așa că prima intenție ce-o am este să mă prezint penticostal convins sau pocăit riguros, la prima persoană cu care interacționez într-un context mai apropiat. Mai apoi o să mi se strângă inima în văzul lumii la fiecare cuvânt “necuviincios”, cum ar fi pulă sau pizdă, ori pizda mă-tii. Sau a tatălui. Sau a fiului sau a sfântului duh, amin. Și făcut cruce-n fața sandviciului de post împachetat de acasă, în șervețele cu Maica Sfântă. Apoi o să aștept să-i văd cum se abțin și sunt ortodocși vreo două săptămâni. Mâine cred că o să duc niște fursecuri, trebuie să găsesc care să pară făcute de mine. Sau cornulețe. Îmi pun reminder să le scot din pungă…

Încă nu știu exact care-i victima ce-mi va duce Cuvântul penticostal mai departe între departamente, dar probabil că se arată să fie Irina, ce tocmai s-a-ntors din Turcia și ne-a (fiindcăci suntem o echipă) adus tuturor brățări debile. Pare vulnerabilă. Și eu am primit una din politețe, în sensul că de aia mi s-a dat, imediat apoi am făcut chiar și cunoștință. Din acest motiv am fost ultimul, deci am avut ocazia să iau dintre cele mai debile, adică alea cu inimioară. În mai multe culori, să am de unde alege. Și am acceptat, tot din politețe, că la bunăvoință se întoarce obrazul. Cel puțin așa ne zice fratele la Biserică.

Șefu’ meu direct a zvârlit-o cât colo, dar eu o să am ambiția să o dau jos de câte ori plec și s-o pun la loc de câte ori ajung. Chestia asta va fi călirea mea profesională. Și am să mă apropii de Irina pentru a-mi duce la rău sfârșit meschinele-mi îndeletniciri.

Căcat, au venit și mi-au dat de lucru.

***

Ok, am terminat. Am un birou provizoriu, la care stătea înainte altcineva, da’ cre’că a murit aici, că nu vrea nimeni să-mi zică detalii. Spre deosebire de ale celorlalți, al meu e în văzul oricui din mansardă, ceea ce o să-ncerc să nu se schimbe curând, ca să mă vadă clar fiecare când mă uit pe forumurile mele religioase preferate sau când citesc eBiblia pe net. Acuma n-am de lucru nițel, deci o să șed cu ViațaCreștină.org deschisă pe monitor până trece careva. Desigur, n-o să vă zic unde anume lucrez deocamdată, ca să nu-mi dejucați planurile perfide, dar e aceeași firmă de publicitate care a făcut niște reclame de care-am râs noi împreună, recent, chiar aici, pe Jeg. Chicoteam singur când le-am găsit printre materialele de pe rafturile din împrejurimi. Apoi mi-am făcut cruce, să nu intre colegii la bănuieli. Tre’ să-mi caut ceva icoană să-mi lipesc pe aici, într-un loc ușor accesibil ochiului. Sau un calendar frumos, cu toate sărbătorile și toți sfinții. Aș spera la un avans, ca să-mi cumpăr un radio din ăla portabil, de la 39.000 și să ascult Radio Vocea Evangheliei de la cingătoare.

Bun. Dar să nu uitați:

APEL LA RUGACIUNE

In aceste momente cand Biserica noastra isi alege un nou Patriarh este chemat tot crestinul ortodox la rugaciune catre Maica Domnului, ocrotitoarea noastra. Sa repetam pana la inscaunarea noului Patriarh de 40 de ori pe zi rugaciunea:

“PreaSfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!”

(Cu binecuvantari parintesti, monahii Sf. Munte Athos)

Dar, mai ales, ce-au găsit recuperatorii mei, care au responsabilitatea de-a-mi căta material creștin de rulat la lucru: IATĂ DE CE TREBUIE SĂ EXISTE UN DUMNEZEU. Ca să ne ferească! Mare atenție la ochi sau, dacă sunteți epileptici, înainte de-a apăsa.

Ultima oră: Am aflat că pe Irina o cheamă altcumva, de fapt…

***

Celebra Mirmen (am fost șocat să fiu întrebat recent “Cine-i Mirmen?”) a fost de curând într-o excursie la Borșa, vizitând Cascada Cailor. Bine, dacă Borșa e la vreo 150 de kilometri de Zalău, iar maică-mea locuiește în el, marea aventură pare a fi făcută după ce s-a rugat de-o învățătoare de clasa a 4-a s-o ducă și pe ea, da’ important este c-a fost. Iar când a venit, i-a povestit, desigur, lui Carcea (deci tată-miu) în lux de amănunte, întreaga tărășenie. Acum, știți voi, Carcea, fiind om ocupat, mai uită, așa, unele mici detalii, în timp ce se petrec în jurul lui, cum ar fi de ce ne-a sunat (“Alo, alo, Dari? Stai că te sun înapoi imediat.“), da’ nu mică mi-a fost surprinderea când s-a apucat să-i relateze entuziast concubinei sale, mumă-mea, despre cum a văzut el într-un reportaj la TV că aproape de Zalău este o stațiune Borșa, unde este o cascadă a cailor. Unde ar tre’i să se ducă. Ei doi. Nu m-ar suprinde dacă, pe-nceputu’ toamnei, tre’ să-i trimit din nou la Azuga, că nu-și mai amintesc mai mult de-o lună în urmă. Da’ într-un fel e bine: pentru că imediat ce se-ntorc, dosesc laptopu’ și, cum intră-n casă, țac!, 8 milioane să-mi completeze, să-mi pot lua Macbook Pro-ul “nou”.

***

În Media Galaxy, un tip compară două modele de aparate foto, aceeași marcă…

Tip: E vreo diferență între aparatul de 8 megapixeli și cel de 10 megapixeli?

Tanti: Da, de 2 megapixeli.

***

Mă uitam iară (de ce tot insist, oare?) la Antena3, în timp ce grăia Maria Coman, care și-a băgat o juma’ de freză galbenă de zici c-ar fi căzut cu capu’ pe-o sudură nesupravegheată. Și era o știre despre cum iar și-a luat un grup de turiști țeapă cu un program de călătorii de căcat și cazări dubioase. Asta pe lângă drumul făcut tot cu altceva decât plătiseră. Și după ce se vaită ăia surprinși la microfon, că n-or mers pe unde trebuia, n-or văzut ce era de văzut (dacă eram șoferu’ le ziceam sincer că n-au ei oricum față de Cambridge), intervine șefu’ lu’ agenția de turism, cu memorabila explicație:

“Bla-bla-bla-bla (citat aproximativ), dar, dacă nu știați, aflați că există o listă neagră a turiștilor cârcotași, care se mărește de la an la an…”

O listă neagră, băăăi, da? Care se-antrenează-n tabere cu Huidu și Găinușă. “Ne scuzați, nu vă putem da asigurare medicală, că sunteți pe lista neagră! Da’ dacă vreți să mergeți la risc, avem o ofertă…”

Și mi-am dat seama că am cablu atât de lung la căști, încât, dacă erau wireless, nu băteau până unde pot ajunge cu ele acum… Deși nu prea-s funcționale, că dacă le dau la maxim, nu-mi stau pe urechi de cum duduie. Câteodată mă roagă Moafle să le dau mai încet, iar el are boxe externe.

***

În alte știri, bloggerul Apo, de la blogul cu alt nume, a primit amenințări cu ruperea picioarelor și mâinilor (proprii), de la niște puțoi de la organizația para-religioasă Noua Dreaptă. Acestea, amenințările, că nu membrele lui Apo sau membrii lui legiunea, au venit însoțite de niște poze făcute cu teleobiectivul, în care stimabilul blogger trăia și el prin oraș cu amica Clitemnestra. Desigur că toată blogosfera a sărit în sus și-a căzut în jos, de s-au ridicat împotriva punkerilor Domnului. Eu cred sincer că se exagerează. Am văzut pozele respective, în cel mai rău caz, băiatu’ s-a ales cu niște excelente exemplare de pus pe Hi5. Și cred că intenția Noii Drepte de a-și deschide fotoblog a fost prost înțeleasă…

***

petrescue.ro

***

roblegoofest.org