Darius cel Care

Am realizat de curând că nu mai am statut de om normal, scriitor talentat și de băi-ia-citește-ce-grăiește-ăsta-acolo. De fapt, nici măcar de om, în general. Am ajuns un Darius Cel Care, titulatură ce-o vor și găsi nepoții voștri pe Wikipedia, când vor crește mari și vă vor întreba fascinați: “Mamă, tată, cine a fost Darius și, mai ales, de ce nu mai este?“. Nu exist, de altfel, fără Cel Care, acesta alternându-se în sufixe lunar: cel care a fost contactat de Yahoo, cel care a fost catalogat de președinte, cel care i-a făcut blog lui Năstase, cel care a câștigat Tânărul Jurnalist. Ah, ba pardon, am totuși un statut: recent m-am căcat reflexiv pe dumneaeu de râs la un epocal „Darius, celebrul blogger clujean”…

Azi vorbeam – și încă vorbesc, doar că ea nu-și dă seama că răspund greu deoarece deja concep cum s-o fac de mândra minune pe Jeg – cu o relativ veche amică dragă cu care n-am mai interacționat de ceva vreme. Și da, ne-am regăsit doar fiindcă și-a făcut blog și m-a pus la blogroll, singura formă modernă de socializare. O găsiți aici.

Și, dintr-un motiv sau altul, încă de ultima dată când vorbele ni s-au împletit într-o armonie lirică, ea încă o tot ține gaia-mațu’ să-mi cer eu scuze pentru cine știe ce i-oi fi făcut nu mai știu când, de mult. Știu că nu pentru c-aș fi prins-o de fund și nu mi-aș aminti, deoarece suntem într-o relație în care prinsul meu de fundul ei este la discreție, obișnuindu-se, ca multe altele, cu această mică diferențiere culturală în exprimarea afecțiunii. Deci cu asta am cam și eliminat spectrul larg al motivelor pentru care lumea înconjurătoare are impresia că eu aș avea ceva scuze la ea, pe care ea să mi le dea înapoi, în ipoteza șocantă în care eu chiar i le-aș cere.

Ș-atunci am căzut eu în meditare (de fapt am adormit, bălind pe tastatură), cu privire la toată această piață deschisă a scuzelor, dimpreună cu cererea și oferta de ele.

Ce sunt scuzele, de fapt? Mulți nu știu. De aceea, este necunoscut și faptul că scuzele nu se dau, ele nefiind niște cadouri derizorii, iar din această cauză ele nici nu se cer, precum nici nu se iau, chiar dacă sunt oferite, fiind nepoliticos.

Scuzele, dragii taichii, se manufacturează și, conform normelor europene, nu sunt pentru comerț, cum ar fi, spre exemplu, sentimentele, ci sunt pentru uz propriu. Eu știu (OK?!) fiind probabil cel mai mare și cel mai serios producător în domeniu. În vasta ofertă, alături o gamă largă de pretexte și justificări, toate, desigur, retroactiv, după ce ne permitem luxul faptelor împlinite, scuzele marca Darius sunt bine-cunoscute și, în același timp, anonime. De ce, pentru că o scuză adevărată nu se trădează niciodată, o scuză adevărată rămâne sub radar, pozând într-un motiv real, just și credibil.

Ș-atunci, când eu sunt o fabrică eficientă de scuze, cu rapoarte reale și evaluări competente, încât aș putea chiar să mă extind pe export, să produc scuze pe bandă și pentru alții, de ce aș face teribila greșeală să-mi cer scuze de la o terță persoană? De la oricine. Vreodată.

Vedeți voi, este ilogic. Plus că nu poate avea altcineva scuze mai bune decât ale mele, care să-mi fie bune, să mă prindă, să nu-mi intre în cur ș.a. De fapt, scuzele de casă au ajuns la un atât de avansat nivel calitativ, încât de câte ori vă confruntați cu o scuză de-a mea, ar trebui să aveți decența să plătiți un modic comision de manoperă. În special fetișcana cu pricina, care totuși poate plăti în natură…

***

Dacian, într-un profund moment de meditație: Bă! Hai să lăsăm aspiratoru’ pornit, că dacă-i pornit, nu se mai aude calculatoru’ cum bârâie…

Zilele trecute aveam o dispută, cu același Dacian de mai sus, care nu s-a schimbat deloc din paragraful precedent, despre care dintre noi ar fi mai bun la pat. După o lungă dezbatere, în care vreau să adaug că am adus argumente solide, spre deosebire de susținerea sa cam flască, el s-a gândit să sugereze conclusiv, citez: “Hai să ne futem și dup-aia vedem!“. A doua dimineață aveam probleme intelectuale. Dacian, fără ezitare: “Hai că ne batem și aflăm noi care-i mai intelectual.”

***

Cică explozie politică în blogosferă. Îi de abia un mic pârț… Să vedeți voi în campanie, cum vin toți online, ca la pita caldă.

Acum 3 zile am început cea 206-a cură de slăbire din acest an (că-ntr-o zi m-am apucat de două ori), cu scopul suprem de a scăpa de divina și totuși dizgrațioasa mea burtică, ce interferează cu structura de ansamblu a trupului meu de zeu. Și, credeți-mă, comparativ cu celălalte tentative, în care la o jumătate oră după decizie mâncam cu Tudor deja o a DOUA masă la McDonald’s, asta chiar se prospectează a fi serioasă: am mâncat în întregime un… câh!… bol de salată.

Într-un fel, se poate spune că și Dacian își îngrijește organismul. Într-un fel. Împreună cu o prietenă, și-a făcut teste din alea gratuite, în oraș, cu procentul de grăsime etc. Nu m-am dumirit încă pe deplin care tata naibii o fi scopul să minți la greutate și înălțime în fața unei tanti dintr-un chioșc comunitar, da’ cert e că le-au ieșit bine analizele. Și, mai nou, Moafle, din nu-știu-ce nouă doctrină, își așterne tonele de cartofi pai pe o farfurie camuflată cu hârtie igienică, după care îi șterge apoi și pe deasupra, cu același material. Acuma-i la Arad, la aia cu care îi el. Încep să suspectez de unde influența asta naturistă, de șters mâncarea cu hârtie de budă.

***

M-am gândit mult până să ridic această semnalare, dar nu se mai poate, acum sunt convins și dilema nu mai poate suferi amânare: este evident căci cuvântul tastatură e greșit. Cum se poate deduce foarte lesne din compoziția sa, deoarece o tastatură are, în mod evident, o singură tastă. Ce folosim noi, de fapt, negreșit că trebuie să se intituleze nimic altceva decât tastetură. Vorba lu’ Năstase: Voi ce credeți?

***

Maică-mea a reușit IAR să-mi păteze la spălat (nu-ș’ cum reușește) o pereche nouă de boxeri. Ghiciți care-s cele două culori cu care are teribilul succes de a-mi vopsi fără excepție lenjeria? Corect: invariabil – galben sau maro.

***

Tocmai ce mă uit la Jurnal, la Antenă 3, cu Mărie la “platane”. Printre știri: Aeroportul Băneasa nu se poate deschide deocamdată. De ce? Tocmai au descoperit două vile în plus pe acolo, pe lângă pistă. DOUĂ. VILE! Parcă-i și aud: „Ok, zâmbiți la cameră, tăiem panglica. Bun, liber la decola-staaați! Opriți avioanele! AU INTRAT DOUĂ VILE PE PISTĂ!”

Altă știre: cod roșu peste tot, din diverse motive – cert e că-i grav, numa’ bun de dat la televizor, în special la mare, unde-i cod roșu fiindcă-i furtună și nu-i voie-n apă. Cameramanul filmează relaxat o țâțoasă goală, ce se bălăcește liniștită în apă, sub trilul suav al fluierelor autoritare ale salvamarilor. Inserturi de pe mare, cu șalupa, reporterița chirăie ca o descreierată ce super îi. În apa interzisă – plin de turiști. Parcă văd mâine, cu ramă neagră de 10 centimetri: „MAREA UCIGAȘĂ!!!”

***

Precum bine știți, acum ceva luni am câștigat la ClujBlogFest, pentru una dintre categorii, un week-end la Azuga pentru două persoane. Week-end-ul, dragul de dânsul, s-a transformat ulterior într-un mijloc de săptămână concomitent cu ziua lu’ Mirmen, iar participanții într-un taică-miu și maică-mea, cărora le-am donat câștigul, din dragoste eternă pentru părinții mei (care or să-mi dea diferența de bani pentru laptop, anunț pe această cale). Ei bine, mai apoi, maică-mea și taică-miu s-au transformat în doar maică-mea, deoarece ăl’lalt nu s-a mai putut duce, pe motive de serviciu. Credeam c-am scăpat dracului de-o grijă, că de alaltăieri Mirmen zburda ca o căpriță printre Babele și Sfinxul. Dar nuuu…

A trebuit să mă scol de pe augustul meu fund sedentar și să mă derulez pe 40 de grade la umbră (umblam doar pe sub burlane) până la agenția de voiaj, de unde să-i iau „tatălui meu vopsește case cocoțat pe schele” un bilet de tren. Deoarece el poftea să-i facă surpriză mămicii și să răsară din piatră seacă alăturea de ea la munte. Asta pe lângă că maică-mea știa toată tărășenia, poate de dinainte să știe chiar tatâ-miu. Și pe lângă că tatâ-miu sigur se duce numa’ să vadă pă la ce „sfinx” umblă mumă-mea.

Conform unor bannere online, azi am fost al 999.999.999-lea vizitator pe cel puțin 3 site-uri importante de pe Internet. Cu câștigat de congratulations și tot tacâmu’. Câtă magie…