Darius Hero

Dacian a fugit de acasă.

D

ȘTIRI SPĂRGÂNDU-SE: Un fel de concubina nesoție a lui Gimel a născut azi, pe 27 august, un pui viu, sănătos – în măsura în care e făcut cu Gimel mai sus amintit – numit Daria, fiindcă nu e băiat.

Să o poarte sănătoși, așteptăm lăbăreala aia de blog ce-i firesc c-or s-o creeze, pornind de la ba “o poză pe zi, fetița noastră crescând” sau “micuța învață să scrie direct la tastatură” ori vreo altă porcărie dintr-asta de marketing.

Sunt deja câteva luni de când frate-miu trăiește în concubinaj tainic cu fata aia de-o rezistență titanică, pe care o cheamă Daria (ulterior: alta decât cea de mai sus).

Se pupă-ntruna deja, iar într-o înțelegere contractuală care aparent convine de comun acord să apară imagini cu ea pe fotoblogul lui tot la câteva poze distanțe, are voie să doarmă la ea acasă și oare ce alte chestiuni să mai facă, de mi-i și frică să mă gândesc.

Orișicum, putem spune că le merge bine și ne bucurăm pentru ei, cu toții.

Cum, atunci, vă-ntrebați, ar fi putut Moafle să își trăiască iar copilăria, renegându-mă ca rudă și dispărând, în condițiile în care oricum nu mai apărea la domiciliu decât în ceas de noapte, ca să-și schimbe budigăii?

Totul s-a întâmplat acum trei seri, una dintre puținele în care l-am surprins în interiorul apartamentului nostru. A ajuns gras precât un porc, semn că aia-l ține acolo numa’ pă fidea semi-preparată. L-am văzut transfigurat, aproape de nerecunoscut – ceea ce avea pe chip se aseamănă cu fericirea – și s-a făcut rapid nevăzut în budă, când am intrat în casă.

L-am sfidat, spunându-i să-și spele după el, după ce se spală chiar pe el. După care a sunat-o pe cumnată, să-i spună că vine de urgență, fiindcă nu mai rezistă cu mine, de când i-am mutat ciorapii de pe canapeaua oaspeților, pe patul său, în speranța că ne va mai vizita vreodată cineva. Și dus a fost.

De atunci, n-am mai aflat de el. L-am sunat o dată, a doua zi, să-i spun că-l caută tatăl nostru comun, însă mi-a respins cu răceală apelul. De atunci s-au scurs mai bine de 48 de ore.

Am spălat singur după el în budă, crezând că am să-l înmoi. Nu știu dacă a mai trecut pe la noi, cât lipseam eu. Aflu de la amicii mei, Tudor, că ne-am certat. Pentru că au vorbit și asta i s-a spus.

Văleleeeu. Folosesc această oportunitate să fac un apel sincer dragostei de frate și respectului față de familie și să rog public întoarcerea celui de mult plecat, acolo unde îi este locul – acasă. Cu tăt cu boarfă, dacă-i absolut necesar.

Mai ales fiindcă trebuie spălat aragazul, pe care n-a mai pus folie de aluminiu, ca să nu se păteze și să fie mai ușor de curățat.

***

Pamfil cel de pe corp este final. Tatuatoarul i-a făcut ultimele hașuri, iată, priviți:

pamfinal1

***

Să rămânem, vă rog, în acest registru al fraților și prietenelor lor, însă de această dată să ne referim la relația disfuncțională pe care o am eu cu iubita mea (pe care ați disputat-o fără de concluzie mai încoace).

De când aceasta din urmă, cea căreia eu îi port sentimente, s-a dus pentru două săptămâni într-o excursie în altă țară cu fostul ei prieten (știați, nu?, bănuiesc, acest detaliu), am avut timpul necesar să efectuez diverse testări asupra sinelui însuși, pentru că trebuia să-mi petrec cumva vremea de dor și jele ce urma să mi se deschidă.

Eu, mă știți, sunt un tip fidel – a zis și Artpi – eu nu mă pot uita în dreapta și stânga, decât poate la un cur, două, da’ altfel la nimica, fiindcă am un țel și sunt dăruit cu o admirabilă determinare. Dacă țiu la una, o fac cu încăpățânare aproape prostească. ÎNSĂ! Mi s-a părut oportun să-mi supun la cele mai grele încercări rezistența masculină, știind în spatele capului meu că nu-mi doresc oricum altceva, că-mi place ce-mi doresc deja, în timp ce în fața aceluiași cap se unduiesc acele atâtea – să le zicem – buci, despre care vă relatam mai sus.

Am optat totuși, să nu fie necesar să îmi atârn greutăți ghiulea de scrot și să mă filmez, că uită ce durabilitate masculină, în acest sens (deși pierce tăt îmi fac, nu vă împacientați), în tentativa de a mă forța pentru o autoverificare a anduranței, ci să fac o analiză mai mult psihologică, pentru a-mi vedea limitele: să încerc să obțin (deși nu aveam nevoie, deci fără să utilizez în vreun fel) un număr de două fete, cu care știam sigur că nu am nici o șansă. Ca să văd. Deci cineva de neachiziționat. Două imposibilități. Să mi le aleg și să dau peste cap sistemul de valori al lumii.

Rezultatele au fost incredibile. M-am trecut prin această provocare într-o măsură fiindcă vroiam să-mi îndrept atenția spre altceva decât nostalgia îndepărtării (evident geografice și urmează să vedem dacă relaționale) de prietena mea, concentrându-mi eforturile către două exerciții, iar într-o altă măsură fiindcă ăstea două sunt uimitor de faine, știți? Împreună și luate separat.

O să rămâneți perplecși: a mers. Cu ambele. Împreună și luate separat. Nu intrați în supoziții carnale, intenția nu era să le fut (împreună și luate separat), decât poate dorința stăvilită, însă situația nu s-a concretizat, deși era o oportunitate viabilă. O să găsiți ieșit din comun cât de repede degenerează lucrurile, dacă scopul e să NU faci ceva.

Și să nu credeți c-am folosit vreo strategie foarte alambicată. De pildă, cu una a rezonat faptul că ea e într-o relație oglindită cu a mea. Nu am plănuit nimica, nu-i stricam io iubirea ei cu mâna, ca să-mi iasă mie ceva, cum fac, de pildă, cu a mea, doar că fără să-mi iasă nimic. Doar s-a nimerit. Și, pornit de la aia, sămânța răului a rodit într-o înfiripare fără de tăgadă.

Am ajuns să stabilim în mod clar că eu și cu ea trebuie să fim un cuplu. Și am căzut de acord în privința tuturor aspectelor acestui aranjament, stabilind toate detaliile până în cea de pe urmă clipită a înfăptuiri acestui plan. După care… sfârșit. Nimic!

Cu aialantă, mult mai complicat: ea nu vroia să fie cu nime’. Nu era cu nime’ și nu vroia să fie. Întrezăriți vreun proiect mai complicat? Nu. La fel, fără vreun joculeț tembel și meschinării bărbătești, i-am explicat situația mea, i-am exprimat deschis și amănunțit intențiile mele, i-am adus argumente care să îmi susțină inițiativa. Iar ea a analizat, recunoscând că nu există vreo greșeală în raționamentul meu. Acceptând că bine, să fie cum spun eu. Din nou, n-am închis nimic factual. Era doar o teorie, ce s-a demonstrat.

Planul următor e să le unesc într-aceeași relație. După care cel mai probabil o să le las să fie împreună doar ele, formând astfel ceva frumos, pornit din nici un interes personal, ci doar bucuria să le văd alăturea, ferice. Despre asta, în funcție de cum ar merge, vă mai povestesc…

Voi vă dați seama? În felul ăsta, poți intra la o facultate, dacă îți propui să n-o frecventezi. Poți obține o slujbă, doar dacă îți pui în cap să nu te duci încă din prima zi la serviciu. Ca să nu mai vorbim de tot aproape-sexul din lume, cu oricine! Totul ține de o diferență de perspectivă, iar atunci cine știe câte poți face, cu condiția să nu faci, de fapt, nici una!

***

Iar aici, îndeaproape.

pamfinal2

***

Deci tolomacul inimaginabil și neîntâlnit de Călin, șeful meu direct, deci îl cheamă Călin Crainic, să-l scrieți cu numele, ca să crească pe găsiri în motoarele de căutare, să știe toți, să vedeți ce-a făcut, în locuința sa, în timpul liber, unde nu mi-e șef, deci pot să spun: prima dată, că și-o luat o ustensilă din aia futuristă, de făcut pită de casă, ca să o aibă el la el acasă și să facă pită cu ea, acolo. Să mănânce sănătos.

Măgăoaia arată precum o fripteză, în care, conform descrierii lui de director de creație articulat, citez, “se bagă așa, ca o pizdă… că jos îs – uită-te, prostu’, să-ți arăt – o elice, cam atâta și în pizdă pui toate, apă, făină, drojdie, petrinjei și aia le amestecă, că tre’ să crească, că apoi o coace“. Ați pătruns, da?

Așadar, cam așa cumva. Bine, da’ cât durează. 4 (PATRU) ore! Și de ce nu își ia de la chioșcu’ cu pită pe vatră, întreb eu, frapat. Că îi mai bună, îi sănătoasă, cu făină integrală. Or la chioșcul cu pită pe vatră nu este din făină integrală, degeaba dau eu din cap că ba da, că el este adânc implicat în industria panificației la domiciliu și el știe.

Însă, în al doilea rând, după agregatul domestic, pentru pâine din făină integrală știm că este nevoie de… desigur, făină integrală, care să găsește în comerț. Totuși, cea mai bună soluție, în concepția lui Călin, firește, este să-ți faci singur făina, că ea nu crește în copaci. Ci se obține din grâu. Cum? Având o moară.

Pentru că, da, Călin și-a cumpărat moară de apartament, a dat pe ea 12 milioane și “știi ce gre’ îi?!“… susține Călin. (Ulterior a-ncercat s-o spele, că de fapt doar 9. Da’ a fost 12.) Cum altfel să-și facă făină integrală din grâu, direct, pentru fripteza lui de făcut pită-n casă, direct? Doar nu și-o lua o moară pe vânt, în afara orașului, către granița cu Sălaju’. În week-end urmează să ne colectivizeze de prin firmă, să mergem la el pe balconu’ dinspre soare, la plivit, că vine luna lui răpciune și, pe lângă culesul viei din debara, tre’ să semănăm în sufragerie.

70 comentarii

  • Aha, deci a terminat la Filozofie Călin ăsta al tău.

    Şi aragazul ăla am încercat şi eu să-l spăl, cînd eraţi amîndoi fugiţi de-acasă, da’ am ratat.

  • Ai slabit mai Darius. Stiu ca ai facut asta doar ca pamfil sa arate bine pe tine, ca el este Dumnezeu:D

    Una peste alta, pita aia facuta in barlog sa sti ca e buna. Sau na, mai buna decat cea din comert.
    Dar sa imi iau moara…sa imi fac faina in apartament..e dus Calin asta al tau.

  • Teodosie – oareşcumva. Şi dimineaţa.

    Scageo – într-adevăr şi mă încăpăţânez ca procesul să nu fie reversibil, cum prea bine surprindea Teodosie chiar anterior.

  • Încă mă întreb dacă am înţeles ceva din textul cuprins între cele 2 poze…
    În altă ordine de idei, îmi place de Călin ăsta. Ca una care face zilnic pâine cu o p**zdă din aia. Cu făină de cumpărat, e drept, că o moară nu cred că ar fi primită cu prea mult entuziasm în casă. 😛

  • Auzi ce bagă unii in pizdă. Făină !!! Eu auzisem că se bagă altceva: vibratoare, tampoane, zeamă de lămîie, mînerul de la şurubelniţă sau făcăleţul. Si mai era ceva dar uite că nu mai ţin minte.
    Băi, tocmai acum cînd problema pepenilor incepuse să mă intereseze s-a găsit ăsta să scrie articol nou. Pfoai !

  • Tatiană, n-am înţeles bine, adică tu: el ARE moară în casă. Posedă moară de apartament, nu-ţi spui, costă doişpe bulioane!

    Sepuce – te-nţeleg întru totul şi ai perfectă dreptate pe deasupra.

  • Sper doar că după ce-ţi bagi pierce-ul să nu şi ţii neapărat şi musai să ni-l şi arăţi precum cu tatuajele cu care ţi-ai jegărit jegul jegos.

    Mă, tu te-ai epilat?

  • Hudrel – nu, nu m-am epilat. (da’ dacă insişti, afli ce m-am, de fapt)

    Scageo – îi place orice păr. Pamfil îi destul de deschis.

  • Eu am înţeles că ai o prietenă, da ea te are pe tine? Meaning şi tu eşti prietenul ei sau doar te ţine ca să-i arate fostului că a trecut peste relaţia cu el şi nu suferă pentru el, şi, prin această atitudine de indiferenţă mimată să-i retrezească interesul în reluarea relaţiei? Că s-au mai văzut tentative şi unele chiar încununate de succes. Zic şi eu, cam aşa se vede din afară. Acuma tu ştii ce e înăuntru.

  • Cât despre succesul reputat cu cele două demoiselles, cică s-au făcut studii şi femeile îs mai atrase de bărbaţii care îs într-o relaţie. Bitches.
    Dar teoria mea e că atunci când nu îţi propui să impresionezi te comporţi natural, firesc, şi deci impresionezi. Pe când atunci când îţi propui impresionatul, te strădui, te chinui şi asta se vede şi eşti comic. Sau varianta extremă, ridicol.

  • Nu m-am băgat prea adânc în substraturile transcendente ale intenţiilor sale. Iau lucrurile cam cum mi le spune, fiindcă le spune simplu, iar mie mi-e simplu să nu îmi fac procese prea profunde.

    În ipoteza că le spune şi cum le gândeşte, lucrurile sunt sănătoase. În ipoteza că nu, atunci lucruri sunt – stai să mă gândesc – nesănătoase.

    Da’ n-am motive să cred că ar fi. Părea o fire sinceră, iar eu mă uitam la gura ei când vorbea. Era frumoasă. Poate am doar slăbiciuni.

  • trebuia să comentezi tu ceva. Da ai putea reţine ce-a aflat copilul ăla că nu strică

  • ba darius laso’ dracu. tu cu cele doua doamne si cu planurile tale. hai satz zic io cum iesti tu:
    darius shede la computar belind ochii,n jeg. de plictis incepe sa sa scarpinen cur la care i sa scoala trocariciu de sub pamfilea. spariat isi da sama si dupa ce-i arde o palma madularului scarbavnic zace ca pantru iel: shez tu pppprrroasta cai curu nost.
    dracu mai crede povestile tale despre cucoane.

  • pai ni la el, ca le-a lasat dracu si s-a reprofilat…Calin! moara lui Calin… 🙂

  • Tocmai ce mi-a zis Moafle ca aberezi, el n-a plecat de acasa si ca nu stii ce-i ala sex.

  • floricica jeg ai. de inteles. pamfil ai. de inteles. steaua ‘ceia. n-am inteles. da. vorbesc de tatuaje. daca mai slabesti mult, pamfil face riduri. vezi!

  • Dacă n-a plecat, cum a venit ieri de-a făcut totu’ lună, curat în budă, până şi strâns patul?

    Să văz ce surpriză am azi cu aragazu’. Aş zice că neplăcută, da’ nu cre’că o să fie nici măcar o surpriză.

    ULTERIOR: Am uitat – m-am gândit că dacă floricica, Pamfil, ăstea, îs treburi care înseamnă ceva, ar fi într-un fel sucit logic şi să am ceva ce nu înseamnă ceva neapărat; altfel, e un desen făcut de Dacian mai demult; cândva o să-i dau un scop, cred.

  • si ai mancat din painea aia pana la urma? nu ti-a fost … nu stiu cum? acu’ nu ca e ca o chizda ci ma gandesc ca cine stie ce o fi facut cu ea.

  • “steaua” îi parola de la blog. Nu ca s-o arate la lume… ci ca să n-o uite el însuşi. Merge la duş, vede steaua pe epidermă, hopa! îşi aduce aminte că are de scris ceva pe JEG. De aia şi articolele îs aşa de rare.

  • Stiu ca astfel imi dezvalui mintea perversa si fara limite… dar, cum sa-l pui pe Pamfil intr-un loc atat de intim? Adica delea tu de-acum o sa stai calugar, nu, ca sa nu ii produci cine stie ce daune maritului Pamfil. Nu?
    In ce camera o sa creasca falnic graul, deci?
    Multumesc de lamuriri, Darius.

    Toate cele bune,

  • 1
  • 2
De Darius Groza

Sociale