Da’ chiar așa am ajuns, fără titlu nu putem?!

CLIPE DISTRACTIVE!

Michael Gâdea: Maestre, dar Elena Udrea…
John Cristoiu: DOAMNA!

John Cristoiu: Bun, da’ înainte de asta vine 1 iunie, nu? Ziua copilului: trebuie depusă moțiunea.

John Cristoiu: Stai puțin, de ce nu mă lași să termin? Parc-ai fi io…

(Sinteza Zilei, Antena3, 25.05.07)

Bun, deci, revenind la un ton mai sobru… Am aici, peste casa scărilor, ușă-n ușă, un apartament. Îl am, în sensul că el există în mod standard, din construcție și, mai mult, îl posedă cineva, care nu sunt eu. Iar el, apartamentul, este în oglindă cu apartamentul meu, care este la fel construit în cadrul blocului și deținut de cineva care nu sunt eu, doar că eu locuiesc în dânsul, contra unei sume de monedă a circulației internaționale. Ideea ce tre’ s-o rețineți este că ambele apartamente sunt fix la fel, dar așezate nas în nas. Și că în cel „de peste balustradă” au locuit, fugitiv, persoane, cum era și de așteptat, variate și diverse, în timp ce-ntr-al meu am locuit mereu doar eu și frate-miu, constant. O altă diferență între locația mea și cea de vis-a-vis e că acolo au locuit persoane de naționalitate străină. Deși, din punctul lor de vedere, și eu sunt de naționalitate străină, față de ei. Da’ ne lungim.

Ce doream să subliniez e că s-a habitat în el foarte puțin și în mai multe cicluri inter-culturale, pe motiv că proprietara insistă să ceară dublu de bani față de o valoare a chiriei considerată rezonabilă, iar ei se încăpățânează să accepte. Și astfel s-au perindat pe acilea diverși „ambasadori”, ce ședeau cam până pe la următorul scandal cu poliție, fiindcă-și imaginau, pesemne, că pot, la banii ăia, să viețuiască acolo vreo 20-30 de persoane, prin rotație și grupuri sau echipe, formații în care să se certe chirăind la 7 dimineața, în tot felul de limbi cu flegmă-n gât.

Apartamentul lor, al celor mulți, ș-al nostru se leagă între ele printr-o coloană largă de aerisire, în care dau geamurile bucătăriilor noastre surori. Această minunăție arhitectonică servește la a-i auzi eu de fiecare dată când fac ei, ocupanții, sex, presupun că pe roluri, pentru a-mi putea nota ocaziile acestea în caiețelul meu de contorizare a cum fac sex vecinii, deoarece, repet, îi aud extrem de clar, destul oricum cât să pot distinge și nota care dintre ei au relații și cu cine anume, mai bine decât se știu ei înșiși între ei.

Da. În bucătărie. Felicitări celor care ați remarcat. Și eu sunt norocos, că la alții dă bucătăria unuia-n buda celuilalt.

Până acum nu m-a deranjat în mod special, când făceam omletă, deoarece aveam alte variante. Pot, dacă astfel voi alege, să consemnez la registru și din camera de dormit, lângă care fac sex vecinii din cealaltă direcție. Sau, dacă chiar încep să mă plictisesc, am oportunitatea să fac asta din grupul sanitar, să trec în revistă cine face sex la duș.

Vă rog să luați la cunoștință că, deci, eu mă ocup cu sexul. Anume partea teoretică. De fapt, în ipoteza în care chiar eu aș fi în situația de a face sex (ha!), aș putea alege oricare locație din apartamentul meu și să nu reușesc să disting gemetele urletele (că aș face cum trebuie) mele și ale partenerelor mele (mai multe), de ale colegilor de activitate, din imediata noastră proximitate, cu care-am putea considera pe bună dreptate că facem, de fapt, sex în grup.

Situația deja devine dramatică, însă, de când unul dintre ei, vecinii – am pierdut șirul etniilor, da’-n studiul sexual nu fac discriminări –, și-a tras ceva pipiță (cu care doresc să menționez că NU sunt de acord), care ține morțiș să se dea zilnic cu circa un kintal de spray ieftin, lucru de asemenea perceptibil foarte limpede prin coloana ce eșuază în a mai servi aerisirii, reprofilându-se pe odorizarea gratuită (cu spray-ul ieftin) a apartamentului meu, care pe bune că nu necesită să miroasă altfel decât așa cum îl prefer eu, adică a Jeg. Punct stuffo, punct info, desigur.

***

Tot mai des mi-a fost dat să văd prin comerț, pe unde mă perind eu în căutarea hranei, produse alimentare „tăiate manual”. Personal, nici măcar o haină cusută manual nu-nțeleg cu ce mă-ncălzeșe. Mai tare decât una făcută de roboței, mă refer. Tot ce-nseamnă pentru mine e că are șanse să fie greșită. Da’ la mâncare clar e o idioțenie. Motivul pentru care cumpăr unele chestii semi-preparate e pentru ca acestea să fie tăiate simetric și frumos, să placă atât burții cât și ochiului, nu ciopârțite cu barda, cum aș proceda eu. Totuși un alt pretext la fel de convingător pentru care – de data asta – nu aș cumpăra, e ca să nu le fi atins încă vreo 50 de oameni, în prealabil, cu scăpatul pe jos aferent. Cel mai probabil, oameni pe care-i cunosc, căci mâna cu care se taie tre’ să fie ieftină, deci proastă, deci autohtonă.

Aș sugera în acest sens și berea amestecată manual, adică-n gură. M-aș angaja chiar eu și aș mai da rateuri.

***

Grăiam recent, la comentarii, pare-mi-se, dezaprobator cu privire la comment-spammeri. Adică oameni care își adaugă păreri la un articol, de obicei pe lângă subiect sau inutile discuției, din simplu motiv că le apare link-ul agățat de nume, iar din asta și-ar câștiga un nițel trafic. La fel am declarat că comment-spammerul meu preferat este “Cristi Roman, junalist, 29”. El ne-a oferit recent și culmea spam-comment-ului, remarcată de Răzvan Antonescu. (Ce link?!)

Totuși, dacă Cisti Roman este culmea comment-spamming-ului, atunci alt amețit, care și-a făcut debutul chiar aici pe Jeg, trebuie că este apogeul spam-commenting-ului.

Iată cum mă cita el, amețitul (ciudat, tot Cristi-l cheamă, da’ alt site, muuult mai mititel), mai deunăzi și apoi mă apostrofa cu spame la gură, pentru ca eu să intru într-o stare de remember, proiectându-mă cu vreo săptămână înainte, de când ne-a fost dat să-l avem prima dată în rândurile noastre… (De dragul lui, faceți excepție de la faptul că inițial, până a omorât o râmă și și-a câștigat statutul în trib, a decis să se auto-intituleze “Luzăre”)

Bun, și pen’că ați avut răbdare ăștia de ziceați că sunteți interesați, iaca serviți de aici înregistrarea prescurtată (la doar 60 de minute) a emisiunii de ieri, Internet Links, a lui Bobby Voicu, susținută la Radio Lynx și-n care am cuvântat înțelept cum sunt, mâncându-mă-n căștile prin care primeam cuvântul meu divin Piticu’ și Buddha. Am scos melodiile și introducerile inutile, am păstrat numai discuțiile strict legate de tema emisiunii. Puteți auzi acolo cum au ajuns la vorba mea preasfântă, pe lângă că-i las să-și aprindă țigările de la aura mea divină. (Vă îmbrățișez, bă, scârbe nerecunoscătoare!)

[Luați-o de o auziți, de aici…]

Varianta aproape completă, de unde-am și ciordit-o și eu pe asta, ca s-o scurtez, că înregistrarea lui Flaviu pâcâia, o găsiți la Zoso.