Cuvinte la care după ce inversezi inițialele sunt mai frumoase: cuie, moaie.

Cuvinte la care după ce inversezi inițialele nu sunt mai frumoase: pulă, pizdă.

Live blogging de la nunta:

 UPDATE 1 – Prrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr!

UPDATE 2 – A-iuiuiuiuiu! Duț-duț-duț-duț-duț-duț-dudu-duț!

UPDATE 3 – Nu ne mai aduceti, va rugam, o furculita? Am scapat-o pe jos… you come from where did you go/Where did you come from Cotton-Eye Joe.

Duminică mă duc la nunta unui fost coleg de liceu mai apropiat. “Apropiat” este menit să rezoneze pentru ceilalți colegi care vor fi de față, care nu sunt apropiați și care vor avea nunți la care nu mă voi duce, Ciupe Sergiu. Așadar, mă duc duminică la Vlad.

Nuntă. De la ora 14:00. 14:00 după-masa. Nu doresc să comentez cu privire la asta, pentru că nu-mi place să umbresc un moment solemn pentru un cuplu atât de frumos, da’ să știți că mi-am dat ochii peste cap și consider toată chestia un eșec din start.

Bine, e drept că eu și viitoarea soție nu ne-am prea avut la suflet încă de când ne-am cunoscut. În mare măsură fiindcă ea nu are unul și n-a ajutat nici faptul că eu am cât două. Totuși, din mărinimia menționată, voi considera oficial că mă duc la ziua lui Vlad, unde Uănuga este o invitată. Iar ca să mă ajute să privesc altfel rochia de mireasă, vom conveni că s-a îmbrăcat așa doar ca să iasă în evidență, cum încearcă mereu. Și nu-i iese. Deci mă voi duce la ZIUA DE NAȘTERE a lui Vlad. Pe care o voi strica, răsturnând tortul. Pentru că nu e firesc să fie tort etajat la o aniversare. După ce termin cu el, va fi un tort-parter și va fi bine.

***

Care ar fi verbul “a căca”, dacă ai căca miere? E o dilemă personală. “A miera” ar părea prea la fel cu a îmbuna. Și cu ce m-ar ajuta asta la digestie? Eventual dacă persoana mierată sau de mierat (că nu poate fi altfel, dacă face ce face) ar ține ocupată buda. Or după ce-am mierat-o, de ce să mai merg la budă? Și ați remarcat faptul că pisicile oferite prin donație sunt mereu perfecte prin descriere? Nimeni nu vrea să scape de niște năpârlite turbate. Toate sunt niște îngerași.

***

Pentru că s-a tot zis că sunt frumoase recenziile mele de filme (laudele au venit dintr-un mediu profesional: o vânzătoare la un magazin de închiriat DVD-uri), m-am gândit să mai fac una. Între timp, am aflat și că le zice cronici.

The Worlds Fastest Indian. Moare la sfârșit. Este un film despre cum unul trage o motocicletă, timp jumătate de Glob distanță. Da, pentru că spațiul se poate măsura în unități de timp, dacă îl parcurgi. Ea este cea mai rapidă din lume și cea mai “Indian”, așa cum sugerează și titlul, titlu care este mai mult sau mai puțin tot filmul, de altfel. În mașina second-hand cu care este trasă pe 90% din durata filmului cea mai rapidă motocicletă Indian din lume (fiindcă-n restul timpului, deci vreo 5 minute, minus generic, chiar se dă pe ea), conduce un bătrân pe moarte, jucat de actorul pe moarte Anthony Hopkins.

Totuși, cum spuneam, pe la începutul filmului și pe la sfârșit, în aceste momente cheie fără de care filmul nu ar exista, bătrânul chiar apucă printre pastile de inimă să și piloteze motocicleta, asta dacă nu e ocupat cu câte-un infarct sau cu puțălit câte o bătrână pe traseu – cam tot de atâtea ori cât atacurile de cord, da’ fără legătură între ele. Dăți în care – când motocicleta este condusă – se răstoarnă fără excepție. Ba, pardon, o dată se mai răstoarnă și când era doar agățată de mașină. Deci motocicleta se-mboardă la fiecare folosire, plus încă o dată. În fine, se poarte spune de ansamblu că motocicleta mai mult cade decât este condusă…

Pe parcursul poveștii, legenda vitezei se confruntă cu absolut toate problemele din lume, care se rezolvă. Și atât. Nimic mai mult. Nu se rezolvă greu, cu dificultăți. Ci simplu. Ele trec. Fără nici o emoție (măcar atâta, pentru boala de inimă). De la oprit de poliție care-l iartă, încurcături la vamă ce se descurcă, lipsă de bani – “bine, lasă”, avarii la transport care se repară, până la încercările zilnice, cum ar fi prostata, toate se soluționează pe rând cu succes, că altfel ar fi fost un film despre eșecuri lamentabile particulare consecutive și cine s-ar fi uitat la așa ceva?

Între altele, motocicletei îi sunt stricate absolut toate componentele separat, precum și că nu funcționează împreună. Asta cel mai probabil pentru că unele piese sunt turnate chiar de către eroul principal, în garaj acasă, în timp ce altele au fost confecționate din lemn de plută, ca să nu tragă greu pe pistă. Fapt care-i face coada, evident, să oscileze, dar nu contează, pentru că în ziua de dinaintea cursei, pilotul și-a improvizat o cărămidă din plumb, ca să echilibreze motocicleta – oarecum incapacitată de structura ei majoritar compusă din dopuri pentru sticle. Ca norocul, anvelopele sunt date cu cremă de papuci peste crăpături, ceea ce le face să arate ca noi, că de utilizat ce importanță are?

Miza este să treacă de 200 de km per oră. Ceea ce face. Din nefericire, îi ia foc piciorul. Și se răstoarnă. Și moare.

Hait! Nu moare! Iote-l că respiră. Deșcide ochii. La naiba! Nu moare. Dar parcă așa ar fi trebuit. Miere! Motocicleta s-a bușit bine măcar? Mnu. E chiar curată…

Amintirea (căci este inspirată dintr-o întâmplare adevărată) ne spune că, de fapt, era aproape să nu participe, fiindcă nu vroiau organizatorii să se sinucidă în încercarea lui. În mod ironic, fix asta l-a salvat – sacrificând finalul, zic eu – fiindcă ar fi crăpat de depresie.

Zice la sfârșit că a mai participat la încă vreo 8 sau 9 ediții ale concursului. Probabil tot așa, din bătrână-n bătrână, ba una-i suda osia la trailer, ba alta-l culca la ea, după ce-i arăta sugestiv mormântul soțului decedat, ca să fie sigur. Așa e-n film, ce, credeți că pun io de la mine?

Oricum, cât a fost plecat, un băiețel s-a pișat cu consecvență pe lămâiul său, așa cum i se lăsase vorbă, că e cel mai bun îngrășământ – morala filmului, probabil. Da’ altfel, credeți-mă… “o magnifică poveste despre vise și oameni care cred în ele, ambiție și determinare”.

***

Între timp, susținătorii fervenți ai lui Adrian Năstase se duc cu pluta pe ulei. Cine? Sperăm că nu toți. Unde? Cu puțin noroc, acolo de curge apa sâmbetei. Ce e de făcut? Nu știm și nici că ne interesează. Dar să-ncercăm să exemplificăm.

Desigur, am scos din context, că de aia-i snap-shot. O să ziceți că-s meschin. Sunt. De aia eu administrez la Năstase, pe gratis… ca să vorbească gura lumei și să se-nșele. O-ntreagă conspirație, vă spui! Da’ hai să băgăm înapoi în context.

Ocheeei…

(Cineva-mi sugera odată să scriu despre lingăii din Nastysferă și Ilicisferă, mai ales că pe prima eu am inițiat-o și pe-a doua instigat, indiferent ce inteție am avut. Da. Ei sunt. Se există. Lingăii, mă refer. Grămezi. Și la alții. Și la ei. La toți, deci. Și la noi. Consider exemplul de mai sus bugăt cât să mă sperie. Mihneo, dacă-ți vine să fugi la dom’ președinte să mă pârăști, știi cine moderează, dă-mi bip că rezolvăm.)

Iar acum haidem, deci, să-i dăm lui Hudrea cele 777 comentarii dorite, ca bateria, ca să-l pot suna…