Cum să găsești un titlu bun pentru articolul tău?

Nu știu.

Fără deci se duce maică-mea la sediul operatorului nostru de telefonie mobilă. Nu vreau să-l prejudiciez, așa că o să-i zicem Orange. Și mergând ea acolo, a descoperit că s-au strâns tot felu’ de puncte de ălea, mulțam fain, dat fiind că “vorbim interminabil la telefon în valoare de MI-LI-OA-NE, fiece flecăreli, cu toate mâțele de prin birturi și mai ales tu, Darius“. Numa’ bugăte (destul, pentru cititorii din Capitală) puncte, cât să-și procure frate-miu, Moaflian, un celular nou. Că lasă că io rămân cu ăla crepat în frunte, de când m-am enervat pe ecranul lui, că mi-o amintit maică-mea a unșpea oară să am grijă să-mi încălzesc supa de pui din frigider, “că-i din aia bună, cu cigo, îi pur și simplu crimă să o lăsăm să se strice“.

Și, ziceam, cum se duce fără deci maică-mea la sediul cu pricina și descoperă bonusul tot cu pricina, începe să socializeze cu domnișorica de serviciu, că așa-s ele, muierile, ar merge o bârfă mică la ghișeu, până printează matricial factura. Iar din hlizelile reținute ale angajatei, cumulat cu experiența ce-o avem despre Zalău, un oraș mic de provincie unde toată lumea se știe cu toată lumea și citește Jegu’, s-a făcut deducția educată că și însăși fătuca ar citi.

Ei bine, funcționarii ăștia își închipuie ei că, dacă ei citesc în timpul serviciului, în loc să-mi proceseze mesajele bobiță cu bobiță, îi ca un fel de validare și aproape o obligație să mă pârască la părinți că-ce-virgulă feluri de apeluri dau eu, unde și câte în număr și durată, plus desfășurătorul pe sms-uri expediate, în număr ce, susține ea, ar atinge 700, fapt pe care eu refuz să-l crez.

Așadar, eu nu mai pot conviețui în societate, din cauza mea proprie, fără să știe maică-mea triangulat totul, direct de la rotițele sistemului pe care chiar eu le-nvârt ca un hamster.

Cât despre dulciuri, mie nu-mi prea place crema de nimica. Decât dacă nimica e caramel. Ci doar ciocolata pură în orice stări de agregare, deversată peste aluaturi tot din ciocolată masivă sau cu cacao. Frișca DELOC, da’ deloc, detimp și demod, fiindcă este grețoasă și are rezonanță fonetică din seria “muci, vomă, limfă”. De fapt, am putut delimita într-o clasificare făcută împreună cu viitoarea mea concubină, Maria, că nu tolerez dulciurile albe. De nici un fel. Și nici spanacul, decât rar, dar el nu-i dulce. Dulciurile trebuie, prin definiție, că-s pentru copii, să fie colorate sau, alea mai selecte, maron întunecat și misterios.

De asemenea, agreez bomboanele cu jeleu din magazinul moldovenesc reprezentanță a fabricii Bucuria (Chișinău), localizat în Iulius Mall Cluj, lângă cinematografe.

***

Să vă povestesc cum mi-am anchilozat gâtul și nu mă mai pot uita spre stânga, că poate vi se pare amuzant. Că pe voi vă-ncântă până la jubilare orice rău pățesc. Stăteam greșit în pat și m-am uitat spre stânga. Și m-a durut un pic pe-o parte a gâtului. Așa că m-am uitat mai tare spre stânga, ca să văd cât de departe mă pot uita. Acum nu mă mai pot uita deloc. Ceea ce nu-i o problemă foarte mare, atâta timp cât nu se întâmplă nimic important în stânga. Procentual, 25% dintre lucruri se întâmplă în stânga, celălalte întâmplându-se în dreapta, față sau spate, asta dacă nu considerăm în jos, unde nu se întâmplă nimic, sau sus, unde nu prea caut răspunsuri și oricum am descoperit căutând în dulapul cu medicamente că nici acolo nu mă pot uita. A trebuit să trec prin busuioc, pesmet și staniol până să găsesc unguentul. Fiindcă ținem și condimentele acolo. Nu știu când anume, în dezvoltarea antropologică, omul a decis că medicamentele se țin fie cu mirodeniile, fie cu papiotele, iar băuturile de colecție cu pașapoarte și certificatele de naștere. După ce m-am uns cu chestia de vreo trei ori, de frică să nu dau într-o supradoză de diclofenac, m-am uitat pe tub, ca să constat că expirase-n august. Mai pe seară, când am crezut că mi-a mai trecut, Moafle m-a ajutat aruncând spre mine altă cremă. Eu m-am ferit și mi-am sucit gâtul mai rău ca înainte. Apoi i s-a părut amuzant să se prefacă a-mi fute un cap în gură sau câte-un pumn în arcadă din 3 în 3 secunde, să vadă cât rezist fără să mă feresc. Mai pe noapte m-a ajutat un sfânt (coincidental, Radu, actual concubin al Mariei Brudașca, deci colocvial Sf. Radu), cu ceva cremă rusească de contrabandă. Iar dimineață m-a rezolvat din nou Călin de la serviciu, sucindu-mi grumazu’ “în glumă” în ambele direcții lateral dintr-o singură mișcare. Deci va mai dura. De reținut: NU mi-e înțepenit; îl pot mișca oricând vreau eu, doar că mă doare de-mi vine să leșin!

***

[insistă una dintre chelnerițe să o public, deși eu susțin c-am mai avut-o sau ceva asemănător]

***

De câteva săptămâni s-a împământenit prostul obicei ca taică-miu să le gătească diferiților mei prieteni, pe care el deja-i cunoaște mai bine decât mine, diverse borșuri de miel, ciorbe, pești cu chești, răcituri/piftii/aituri, pe care le notează nominal cu bilețele în desaga cu bucate ce tot eu o ridic de la gară, din microbuzul care acolo parchează, deși nu merge pe șine, e doar o convenție că ajunge în același loc. Și uneori beneficiarii mâncărilor mele (deci nu eu) nu pot consuma fără o litră de pălincă. Când numiții găsesc de cuviință, mă sună ca să le duc recipientele. Numa’ lu Crivăț i-am hămălit deja câteva kile bune din mai sus menționatele. Doar arareori, tre’ să cobor de la etajul trei al turnului meu de fildeș, că au catadicsit să vină până jos în fața blocului, dacă le-o fi avut cale.

Vă informez că, de acum, acest tip de tranzacții nu se vor mai desfășura decât în formula următoare: sunt apelat pe numărul meu telefonic, fie la interfon, tastând douăzeci și patru. Se prezintă apelanții cu numele și prenumele. Eu caut găletușa respectivă. Mă încalț și vin. Cu mâna stânga mi se întinde o ciocolată Milka Chocolate Dessert. Cu mâna mea stângă eu întind porția. Cu mâinile drepte se dă noroc final și fiecare se întoarce în drumul său. Cu Hădean deja s-a testat și funcționează ca uns cu untură, cu ce se ung de obicei lucrurile.

***

Fiindcă noi suntem o gașcă de distinși, aici, pe Jeg…

ATENȚIUNE: Toader a scris pe blogu’-i propriiiu! (Niște măgării, cum îi stă-n fire, da’ a scris.)