“Pentru numele lui Dumnezeu!”, în prescurtarea corectă pentru mIRC, este: ptnld.
Discutând seara asta ieri seară acum câteva seri cu o fată, am realizat, mai mult ca pentru mine, că nu sunt bun la pat. Sigur, “ca pentru minele” ăsta s-a-ntâmplat vorbind cu ea, iar acum aflați voi. Dar să zicem că don’șoara mi-a făcut neintenționat acest lucru cât se poate de clar (și nici măcar n-a abordat subiectul), iar acum, împărtășindu-vi-l, îl accept. Nu zic că mă plictisea și n-aveam alte procese de conștiință cu care să suplinesc timpul în care trebuia să mă prefac c-o ascult, ci doar că vorbeam eu către ea, ea nereacționând. De fapt, singurul motiv pentru care am adus aminte și de ea e pentru că era de față în momentul revelației, iar “discutând cu o fată” dă bine. Principalul factor datorită căruia am conștientizat deschis această realitate nu este o vastă activitate de cunoaștere. Ci însuși faptul că am aflat că nu-s sunt bun la pat prin actul vorbirii cu o fată, în opoziție cu… alte acte care poate ar fi dus mult mai convingător la aceeași concluzie. Dar, într-adevăr, dacă tot am adus aminte, vasta activitate de cunoaștere este al doilea factor, cu precădere lipsa ei.
Tot în seara asta ieri de curând, tot discutând cu o fată și tot cu aceeași, am avut performanța de a-mi găsi – atenție! – o posibilă alternativă la deja potențiala mea relație ce încă nu o am cu altă fată, însă pe care o voi avea, după cum am dictat în articolele trecute, iar în cazul în care nu, oricum este cu cine altcineva (eventual). Uăi! Știu, prea multe cuvinte deodată. Deci voi recitiți, până eu o să rescriu. Tot în seara asta, tot discutând cu o fată și tot cu aceeași, am avut performanța de a-mi găsi – atenție! – o posibilă alternativă la deja potențiala mea relație ce încă nu o am cu altă fată, însă pe care o voi avea, după cum am dictat în articolele trecute, iar în cazul în care nu, oricum este cu cine altcineva (eventual). Alternativei i ne vom adresa sau vom vorbi despre ea, când nu e atentă, prin “Aceea”, o posibilă inferioritate față de Dânsa, de care vă ziceam în articolele precedente, adică viitoarea mea iubită, dar vă rog să observați o păstrare a unei ierarhii sănătoase și sigure față de proasta de “aia” cu care-i frate-miu. Se ține cont și de-o răsfirare spațială. Totul se raportează la locație. Avem Dânsa, viitoare mea iubită. Aceea – potențiala alternativă. Respectiv, “aia” care-i cu frate-miu. Dânsa e aproape, accesibilă, dânsa este “aici”. Aceea este departe, o dorim, o vrem și ne-o poftim, arătăm cu degetul și ne fâstâcim dacă se uită. Iar “aia” e o vacă.
***
Mă-ntreb dacă n-ar tre’i să fie, în viața reală sau măcar pe forumuri și bloguri, o regulă care să interzică auto-jignirea. Adică, de fapt, de acum încolo, să se noteze că orice fel de sistem care permite auto-jignirea este unul al ipocriziei! Blogurile de exemplu, sunt forma supremă ce reprezintă asta. Acolo este permis orice, mai puțin jignirea autorului, care, evident e forul suprem ce se și sesizează cu promptitudine, cum am văzut de atâtea ori. Cititorii, în schimb, se pot pizdui între ei la comentarii ca chiorii, dacă astfel vor alege, deoarece este dreptul lor la libera exprimare, asigurat constituțional, nu? Dacă nu-l implică pe proprietar. Pe forum-uri, situația stă mai bine, fiind oprită jignirea membrilor de către membri. Și asta doar fiindcă nu există forum-uri de jigniri. Sau măcar un topic pe fiecare forum, dedicat acestui subiect.
Cert e că nicăieri în lume nu este pedepsită auto-jignirea, ceea ce, repet, este o dovadă a egocentrismului specific uman. “Nu ne deranjează dacă ți-o faci singur.” De accea propun să se sancționeze sever de acum înainte.
Și, dacă ați putea să mă lămuriți, pentru că pe-un “DIACRITICE-POWER!” precum sunt eu îl încearcă astfel de dileme… de când, băga-mi-aș pula (ÎN MINE!), s-a tunat tz-ul, care înlocuia deja foarte simplul și eficientul ț, în ultimul răcnet de ts? Poate îmi explicați și mie când – înainte sau ca un răspuns de protest la DOOM2? – s-a adoptat această drastică decizie, în Consiliul Suprem al Maneliștilor. În alianță electorală cu Partidul Chenveliștilor. Sau să fi fost o rezoluție adiacentă înlocuirii lui totuși încă inteligibilul sh sh cu j? Sper că jtitsi la ce mă refer. Tineretul din ziua de azi nu mai scrie nici măcar “Dumnezeu” cu diacritice.
Totuși, ce vreau să vă-ntreb pe voi fetele, ca o concluzie… Cum se potrivesc “iubitule, nu încă, sexul oral e dovada supremă pentru o dragoste adevărată” cu “de ce nu poți să recunoști că mă iubești doar pentru sex”?
(mami nu intră-n categoria “fete” pe care le-ntreb, e femeie în vârstă, cu etate, cu familie și are un soț iubitor și doi copii frumoși; unul; eu; să vă fie rușine, niște nesimțiți)
***
Se vede că Jegul este respectat, chiar temut. El produce schimbări dramatice, imediat după ce le dictează. Vă amintiți acum 2 săptămâni (foto medalion). Ei bine…
***
În altă ordine de idei…
azi eu iau premiul pentru primul comentariu. shi care tsi-e tsie problema domnule cu lipssa de diacritice? trecem printro crizza. houston, down, d-asstea. d-ASStea.
hai. tsine-ne alertsi. da? fitsi-ar incurcatura ssentimentala.
Tu eşti nou aici, Lulule. N-ai diacritice, n-ai nimica, te prefaci că-mi ştii mie pasiunile, de parcă-ai face parte din ele. De parcă le-ai cunoaşte. De parcă EU le-aş cunoşte. Huo! Ptiu! Ş şi ţ!
bă, ascultă cum stă treaba aici. vertical, în primu rând (treaba ta adică, da, stă vertical, scu .. sus). În al doilea rând mă.
Ei au cerut mai mult. EL le-a răspuns şi le-a dat .. LAURA. ş şi ţ. şi ă şi î şi â. şi gata, că te-nveţi. fir-ai! noapte bună. dar eu nu mă culc. taci.
N-am răspuns la nime’ şi N-am dat nici o Laură. Aiurezi. Tu NU taci, prin simplul motiv că vreau eu şi nu îţi bag mouse-ul în gură! Maaarş!
Da, e o conspiratie a manelistilor. Asa cum e si cu: “niciun”, “nicio”, parca asa e acum, nu? Sigur… asta e noua generatie. Asa se dezvolta ea.
ce mouse mă?? la 493 de kilometri e mine eşti inofensiv. Şi vezi că El ştie tot. Şi El nu e tu bă. haaai. jet bă jeg.
vad ca deja se bat alti oameni pe ciocolata ROM! trist. chiar…iti dau cadou o milka 😀 ca vad ca nu te prea iubeste lumea :>
Traiasca si infloreasca blog-roll-urile ! Asa am dat peste blog-ul tau 🙂
Foaaaarte cetibil, întru totul ! Haaa!
Să rămâi şi să contribui, când îmi trebuie mâncare.
Ania, va să aştept.
Lulă, doamnă, vă pleznesc.
acum depinde cum alegi să faci asta : dureros sau pervers, ca să ştiu dacă te las. 😀
Peste faţă.
în timp ce îmi beam cafeaua, am citit ce ai scris mai sus. acum eu recunosc:dimineaţa, nu funcţionez deloc înainte de cafea. da tu m-ai ameţit de tot….
văd că tot nu ţi-ai revenit! după filmul ăla… eu ţi-am zis că nu face bine… la psihic…
mersi. o să am grijă ca replica să te doară. COmOri. mhaha.
Intrebarile alea doua m-au nedumerit si pe mine o perioada, pana cand am realizat eu ca logica nu-i un sfetnic bun in astfel de cazuri. In orice caz, daca gasesti totusi un raspuns, cer postarea lui neintarziat! Salutari jegului, unul dintre cei doi copii frumosi… ma rog, singurul… ma rog, celalalt… e! Nu-s nesimtit, da’ n-am diacritice, de-aia-s irascibil!
nebuneala … diacriticul e cu obiceiul … nu cu nedumerirea si procesul de gandire al problemei inexistente … end Lake.
De ce am ajuns în stadiul în care cineva-şi pune link url-ul de hi5?
Măcar e personalizat, nu e cu cârnaţ digital.
🙂 da puteai sa ma intrebi pe mine iti ziceam si eu si anca ca nu ersti bun la pat 🙂
oare sa ne legam de url`uri ? … tastele zic ca nu. aprecierile le savuram … dar calmi …
Vrei parte-n parte?
Piticu… Numa’ pe Anca o puteam întreba.
N-am mai ras asa de foarte multa vreme! Si nu am diacritice 😛 dar tot nu folosesc sh si ts. Daca nu intelegi ce scriu, zi-mi sa-ti dau un telefon (ca pe ala mi-am instalat diacritice).
La intrebarea cu oralu’… se potriveste… ca numai o blonda putea sa le inventeze si pe una si pe cealalta. Si respectiv cea mai mare legatura fiind ca numai un blond poate pune botu’ la ele :))))
0741028758
Şi conform teoriei Lullyei, Lula (de mai sus) e juma’ blondă promiţătoare. 😀 Deşi o-ndrăgim şi nici nu începi să te apropii.
fraiere…acum n-are sa te mai ia nici dracu….
Ah, dar greşeşti amice Sepuc. Nu vă daţi nici unul seama (dar UNELE da), de faptul că este o strategie bin gândită. Vedeţi voi, mici frustraţi şi complexaţi ai Jegului, acum mă va lua DOAR una extrem de bună la pat, fiind conştientă de situaţia mea şi complementând perfect cu mine…
Ha! Nu vă interesează pe voi. It Dazent Mater. 😀
eu nu inteleg ce au oamenii cu articolu!
nu de aia au si ei bloguri si comenteaza 😉
succes in continuare darius!
Nu stiu cum poti tolera meschina si infantila purtare a celui ce-ti este frate.Eu in locul tau l-as invata respectul,avand siguranta varstei si mai ales a fizicului.Cat despre “aia”, ea nu citeste potlagariile pe care cel ce ar trebui sa te vada ca un model de urmat continua sa le scrie, cu invidie probabil ca el este si mic si prost la pat si chelios si nici nu-i artist ca dumneata?Ce barbat esti dumitale de nu-ti aperi onoarea si ceri satisfactie infamului care iti ameninta linistea caminului si muierea de la care iti sugi viata si arta?
Moafle…ridica-te si umbla….
“Moafle…ridica-te si umbla… ” ???
Diogenosule, femeia si carnea de porc n-au fost lasate de Dumnezeu (pe pamant) ca sa-ti impiedici tu gandirea, ilogicul si zbaterea tamplei in ele.
Acestea fiind spuse, poate te vei (re)gandi la oarece alte solutii si posibile intrebuintari.
Nu era mai bine, Dariuse, sa te ridici si sa umbli inainte de a te fãloshi ca esti ..neumblat ?
Darius, copile ! Lasa ,toate trec,tu sa fi sanatos si spornic la taste.
Sepuceleee! >:D<
aaaaaaaaaaa vezi ca te-ai dat singur de gol ca m-ai inteles si fara diacritice! nu te mai sun :P:P:P:P
si sa se curenteze
si sa cada
si noi sa radem.
>:)>:) ce rau esti :))
stii, ca-n reclama de la Sprite >:)
Nu. Mai frumos. 😀
…dari,panarama!! i-ai pus vladutului la blogroll blogu’ tau deochiat…sau vorbesc/gindesc si io ca bunicuta aia care a intrebat la radio erevan daca nu ar fi timpu’ sa-i faca educatie sexuala nepotelului ei de unspe’ ani si aia au raspuns ca-i tumpu’ daca vrea sa afle noutati…