Special TIFF, live și în viață, pentru Vitrina Viral Debates.
Tudor Giurgiu
***
Cristian Mungiu
***
Primarele și Tudor Giurgiu
***
Mihai Chirilov
***
Echipa TIFF 2009, cu câțiva absenți. [click pe poză pentru mai mare]
***
Se proiectează “Amintiri din Epoca de Aur“, de Ioana Uricanu, Hanno Höfer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu și Cristian Mungiu. [click pe poză pentru mai mare]
***
Dorel Vișan și Cristian Mungiu
***
Deci ăștia se încăpățânează!
Noi avem blocul construit în acest fel, încât geamul budei noastre dă hăpt ochi în ochi cu geamul budei colocatarilor noștri de la același etaj, pe alt palier. Că între ele, apartamentele în care locuim, există o coloană liberă, proiectată pentru a se căca porumbeii în ea, probabil până se umple. Dintr-atâta, putea mai ușor să fie un singur geam, pe perete comun și să aierisim unul în buda celuilalt. Dar mă rog…
Bun, și vă zic toate acestea ca să știți cu toții că ei, vecinii de vizavi, ei sunt cei care au cedat primii, acuma doi ani și jumătate, când au optat să instaureze pavăza prosopului permanent prins în peveceul termopanului. Nu eu! De parcă mă uitam eu la ei cum se freacă-n cur cu tix și nu-mi ajungea cum behăie când se fut ca buldozerele de gips-cartonul de care-i lipit patul meu în care eu nu-mi permit decât să dorm ortodox și smerit. Că de ar fi capabil ăla de-o erecție mai decentă, îmi ajungea și mie-n gură, cu puțină determinare, la cât îi de groasă despărțeala firavă dintre locuințele noastre.
Așadar, repet și întăresc, ei, subliniez, ei și înclin, ei sunt cei care au decis că nu putem fi destul de intimi cât să ne uităm verde în ochi, când suntem la baie! Și ei și-au ascuns rușinea după frunza textilă, ca-n metafora biblică a Genezei.
Eeei bine, fiindcă roată-roată mere roata, trecând probabil într-o nouă etapă a vieții lor pudibonde, s-au gândit să riște, dizolvând clauza scutului vizual. Pentru că imediat ce intru la WC – hait! – unu’ se spăla rânjind la subraț, făcând bulbuci ostentativi, la ochii mei la fel de bulbucați. Ce! M-a surprins ca neobrăzarea unui penticostal care te-njură că nu vrei să-i cumperi icoanele. Stătea acolo și se hlizea, cum a dispărut cârpa și – iată – totul e transparent.
Dar m-am dezmeticit rapid, că nu-s io de ieri, dă azi. Da’ ceee, oi fi mai prejos? De atunci, țin în mine. În fiecare dimineață. Mai bine fac piatră la rinichi toată ziua, cu geamul larg deschis… iar seara, târziu, când totul e luminat ca la curtea penitenciarului… îi pândesc. Și cum îi aud că se duc să se spele, CUM MERG SĂ MĂ PIȘ! Vâââjjjjșșșt! Cu jet. Și cumva pe vârfuri, eventual aburcat c-o bucă pe mașina de spălat, să aibă cea mai bună perspectivă, dacă asta căutau.
O veni, lasă-tu-las’, domnița la Cluj! Numa’-n pielea goală o să-ntindă ciorapii pe balcon. În fandare laterală! Cât timp eu mă cac făcând genuflexiuni. Și sex numa’ cu detentă și doar atârnați de ușile de la dulap, prinși cu lanțu’ cu care leg bicicletă de balustradă, să zăngăne și să hâțâne tăt apartamentu’ din îmbinări. Că taică-miu a prins tot mobilierul între el însuși cu holșuruburi! “Să fie soliiid, să reziiiste”. Da’-l scoatem noi din tăți țâțânii! Deci așaaa?! Măăămăliguța voastră de potlogari!
***
***
Nu vi se pare că surdo-muții, când vorbesc (generic spus), par foarte scârbiți de ceva? Uitați-vă, când gesticulează, la fizionomie. Nu parcă-s extrem de sictiriți și iritați?
Oare așa-i expresiv? Or fi știind ei mai bine. De ce nu încearcă mima optimistă? Totul să fie într-un ton mângăietor, blajin. Am impresia că surdo-muții mereu se ceartă. Nu există prieteni surdo-muți. Doar puncte de vedere contrastante. Sper deosebire de orbi, care n-au puncte de vedere deloc, deci mai mult stau și se uită. În gol. Hai, că deviem.
Deci dacă ar putea să zică prin viu grai surdo-muții, ar fi ca niște țațe. Nu vă prindă acuma corectitudinea politică, n-am nimica împotriva lor, e doar o opinie. Îi văd, așa, pe stradă. Mereu se ceartă! În liniște.
Nici n-ai voie, de fapt, să te uiți. Da’ de ce să n-ai voie să te uiți? Care-i echivalentul surdo-mut la trage cu urechea? Nu poți trage cu ochiul, că trebuie să fii atent. Ai nevoie de concentrare. Dacă ești prea atent, cât să pricepi, deja te holbezi. Te acuză că te miri de ei, că nu-s ca tine.
Nu-i adevărat! E ca-cum-virgulă ai ciuli urechea. Ar trebui să se accepte de comun acord că, dacă mă zgâiesc la doi sau mai mulți surdo-muți, înseamnă că sunt indiscret și ar trebui să se prefacă măcar că nu mă văd. Din bun simț. Că și noi, tot din bun simț, ne prefacem că nu-s surdo-muți. Plus că ei au un avantaj, că nu putem râde de ei când vorbesc singuri pe stradă, fiindcă atunci nu mai îs surdo-muți, spontan. Și zic în gând. În loc să gesticuleze ca pentru sine, cum ar fi normal. În contextul acelui handicap, mă refer. Că normal, în general, pentru noi, ne-surdo-muții, e să chiar părem surdo-muți care vorbesc singuri, când vorbim singuri. Fiindcă ne surprindem gesticulând și certându-ne pe noi înșine, în șoaptă. Ce căcat!
***
Dacă v-aș zice că-i în același cămin, la o zi distanță, m-ați crede? V-aș minți eu pe voi?
[plecăciuni recunoscătoare pentru ambele capturi domnului Gyorffy Zsolt, care se deduce c-ar avea o iubită în locația cu pricina, fapt pentru care ne exprimăm pe această cale teribilul regret și sperăm într-o despărțire cât mai igienic posibilă]
***
De ce se ung fetele pe față? Întreb. Nu vorbesc de fardat, că și împotriva ăluia voi milita câte zile voi mai avea, nici nu mă porniți. Ci despre uns pe față. Eu cred în frumusețe. Am privit-o în față și era frumoasă. Dar de ce se ung? Ca să aibă ce să cură de pă ele în troleu? Ca să fie frumoasă pielea? Nu e mai frumoasă deloc. E urâtă și unsă. Nici nu mă uit la piele, că mă uit la unsoarea aia și nu pot vedea de ea dacă e frumoasă pielea. Iar dacă pe dedesubt e urâtă, unsă pe deasupra e tot urâtă. De ce se ung fetele pe față? Nu înțeleg.
***
Iată aici ce-am adunat eu de prin titlurile de pe Antena 3 Online, draga de ea. Unele dimpreună cu frumoasele lor comentarii.
***
Mă duc la gară. De ce să mă duc la gară? Ca să iau, firește, trenul. Singura mea vrere de la un tren este curentul electric. Alte tipuri de curent disponbile în tren sunt: curentul la urechi; diferite curente vestimentare, nu tocmai fericite; curenți de aer, olfactivi. Eu oi fi mai fandosit, uite-bine, da’ eu îl vreau pe cel electric și doresc să plătesc pentru el, cu cardul meu falsificat și cupoanele altcuiva de reducere, da’, oricum, să plătesc, să nu fie discuții de nici un fel.
Altceva nu mă interesează. Dorm pe grilajul ăla suspendat la un metru jumate, lângă budă, dacă astea-s condițiile. Sau nu dorm, că nu trebuie, mă pot rezema cu buza pe rama din mijloc de la geam, pe aia de blocat, dacă-i necesar. Dar curentul electric e musai, deoarece îmi trebuie la laptop. Net, mulțumesc, îmi aduc eu, da’ curent electric aveți?
Au. Pe cale de consecință, îmi cumpăr bilet la clasa I, nu că-s domn, ci ca să nu risc. Mă doare-n cur dacă-s cu babele sau cu pocăiții pe banchetă. Mă costă cu minus un Long Island în plus, nu-i pagubă, așa mi-am calculat. Bă, și deci îmi iau la clasa I. Și dau io dublu decât clasa a I-a. Și bat io tot peronu’, că alea-s hăt în capăt, să urc în ele, vagoanele. Bă, și de nu mă aburc eu cu tăte, hăăăis!, mă-ngrămădesc acolo, dau din toate, să mă-nghesui, mă prăvălesc peste toți, nu mă interesează, dați-mi priza. Nu este. PIFTOM?! Nu este priză. Păi, și prin ce scot curentul electric din tren?! Prin nimica!
La cât pleacă trenul? Peste șase minute. Eeei, comedie! Am zis că-s de la oraș? Am greșit cu câteva grade: sunt de la Hida! Mă duc la ghișeu, domnucă dragă, mie să-mi schimbați biletu’ pe clasa a II-a, că am plătit în plus pentru niște degeaba, de care aveți acolo din belșug. Bine. Mă costă penalizare 5 lei, pentru speranța c-ar avea curent electric în luxul clasei I. Iau biletul de clasa a II-a. Târăsc toate după mine înapoi – unde-i clasa a II-a? Între locomotivă și clasa I, să țină tampon, dacă-i ceva, normal. Hurducăi toate-n compartiment. Ce văd?! Păi, da, mă, curent electric!
***
***
Am făcut pasul cel mare și necesar și totodată un pustiu de bine întregii societăți și am dus la cimitir mașina de spălat deja faimoasă și pe fratele său mai obscur, frigiderul; apropo, este ceva mecanism de tipul “rabla” și pentru electrocasnice, pentru care nu știți: primești un voucher de reduce, în funcție de noua achiziție; domul din imagine a fost foarte săritor, contra a 50 de lei.
[fotografia executată de maistrul Moafle]
***
Na, mă pulă, poate vă și vin spectatori cu ocazia asta… (Biletele sunt 20 de lei unu’, se găsesc acolo.)
aţi lăsat şi Dacia picăp la rampă? 😀
nu stiu, dar pleonasmele sunt o idee proasta intotdeauna, chiar si ca poanta.
O fi fost fostă. Da’ greşelile nu sunt idei proaste, din singurul motiv că nu-s intenţionate. Dar deocamdată, până-mi vin corectorii galop, mă voi preface că nu ştiu la ce te referi. Deşi admit că pot fi amuzant involuntar, deşi prost.
Ionuţ… şi cu ce să mai meargă rotundul acasă? E drept că fie că merea cu maşina de spălat şi Dacia-n cuvă, fie invers, tăt aia era.
Jeg.
lol si eu care credeam ca ai scris intentionat “as prefera mai degraba”. ma rog.
“Că de ar fi capabil ăla de-o erecţie mai decentă, îmi ajungea şi mie-n gură, cu puţină determinare, la cât îi de groasă despărţeala firavă dintre locuinţele noastre.” – rotâfâlî, rotâfâlî.
Chiar, cum ar fi să ajungă ăsta verb, a rotâfâlui?
A, da. Aia e intenţionat, că nu m-oi fi împiedicat în taste şi-o ieşit cuvinte. Dar, dacă ne uităm în dicţionar, vom remarca plini de surprindere că a prefera, pe lângă a da întâietate (caz în care ar fi pleonasm), mai înseamnă şi “a considera ceva sau pe cineva mai bun, mai valoros, mai important etc., în raport cu altceva sau cu altcineva; a aprecia mai mult ceva sau pe cineva”. Aşa că cât (zi de cacofonie) e comparativ, pot să-l compar până la cer. Deci pot prefera pe ceva sau cineva, după care, dacă mă ma gândesc, pot prefera mai degrabă pe altceva sau altcineva. Ooof, viaţa taaa. Ooof, iniiima ta.
Dară că-i pleonasm. Ca şi “prefer mai bine”. Prostea! Schimbă repede până nu văd şi restul. Şi şterge dup-aia comentariile astea.
N-ai pentru ce.
Am decis că e intenţionat, fie că e în glumă, fie că e intenţionat din greşeală. Bun? Ca să fie şi oximoron. Sau ce-i ăla anacolut? Bă, deci serios – am treabă. Pa.
Pătuţ pentru copil de lemn.
da mare domn esti tu cu clasa-ntai si cu long island.
vesnica poveste oximoron-anacolut. am zis vesnica pentru ca voi sa va inchipuiti ca de cate probleme si dileme d-astea academice tre’ sa ma impiedic eu zilnic de a ajuns asta chiar sa se repete obsesiv. da’ pula, mai mult lipesc bilute pe fundul scaunului sau biroului. asta de mai sus care zice “lol” glumeste?
al treishpelea!
@ Hudrea
Omul are dreptate, se poate “prefera mai bine”, alternativa fiind “a prefera mai rău” sau “a prefera mai prost”, de la caz la caz. 😀
Sunt foarte interesat de preluarea verbului “a rotâfâlui” pe blogul meu de cuvinte preferate. Îmi puteţi da o definiţie completă a lui şi eventual originea sa?
@ Tuturor, cu mirare
Chiar nu mai pot ţine asta pentru mine. Aţi observat că în toate pozele personajele “complementare” arată toate naşpa, obosite, beţive, cu cearcăne, fără dragoste de viaţă, lipsite de mângâiere, iubire, cu o privire care denotă stare mentală cuprinsă de o aporie totală … numai megastarul arată bine (şi relaxat)?
@ Darius
Ai făcut un articol de tot căcatul condimentat cu sex în lanţuri, pişaturi zgomotoase şi tampoane înghiţite precum aspirina. Netamponată. La aspirină mă refer, ce te faci că nu înţelegi. Filmul… cam pe când?
Şi ca să nu zici că nu am citit cu atenţie… “M-a surprins ca neobrăzarea unui penticostal care te-njură că nu vrei să-i cumperi icoanele.”
Pe mine m-ar fi surprins şi un penticostal (neoprotestant, mai elegant şi ca să înţelegi de unde se trage mirarea) care vinde icoane. Penticostali vociferează vehement împotriva icoanelor pe baza imperativei biblice aflate la poziţiile patru, cinci şi şase în cea de a doua carte a lui Moise, capitol 20 fix.
Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
Unii numesc această imperativă “a doua poruncă”. Aş fi tăcut, dar tare m-a provocat acel somn orto-credincios şi ecumenic întrerupt de stările de juisare trăite de vecini, nu puteam lăsa doxa la o parte (şi nici la cealaltă parte, că omul se mai întoarce în somn, nu-i aşa?).
serios, bibli, poate n-am inteles, cine arata bine? si in ce sens? tu esti cumva dintr-o secta? o ardeti cultural? in sensul de cult mai mult decat de cultura. venerati coca, mitsubishi si mickey mouse?
ai vrut tu neaparat sa-ti vedem ‘floricica’ in ultima poza ;;) 😀
Adiche… spre deosebire de impresia generală, numa’ aşa puteam şede! În torpedou mi-era un jerunţe, în gaura de unde cândva era brichetă îmi încărcam degetul mare de la celălalt picior, iar adânc în rect era schimătorul de vireze. Nu mai încăpeam altcumva nicăieri!
Biblel – ştiam c-o să remarce cineva că penticostalii n-au icoane, deci m-am pregătit – pentru aceea LE ŞI VÂND! Este un măgăroc ce stă în faţă la Sora Shopping Center sau la Central şi îţi tot întinde pe Măicuţa Sfântă Printată, ca pe-un fluturaş. Şi când să-l iei – jap! – te-a agăţat cu el. Şi-ţi cere bani. Pe MUUULŢI i-a prostit, am stat să mă uit. Şi m-am dus să iau şi eu, să mă fac că nu-mi dau seama. I l-am smuls şi m-am tirat. ŞTII CUM O FUGIT DUPĂ MINE, PORCĂINDU-MĂ?!
Deci mă leşi. Azi mă duc să-l caut iară, că m-am enervat.
Bibl,
ROTFL (ROTâFâLî, deci a rotâfâlui) = Rolling On The Floor Laughing (Zbătându-te pe jos râzând, ca un apucat).
@ Hudrea
Gata, încep documentarea la el… cred că mâine este pus.
Ce bine, cam deodată cu filmul!
Nu.
Prostea! Eu chiar te-am crezut c-ai titluit o greseala intentionata. Am senzatia ca raminul unicul tau fan adevarat, care te adora si te dermato-venereaza in mod real. Hîh!
Darius… eu am terminat. Cuvintele mele preferate: a rofelia! În curând şi pe Google.
aia cu penticostalii am remarcat-o si eu, dar nu m-a deranjat 😉 cred ca e legata de dormitul “smerit si ortodox”.
Gata, a apărut şi pe Google. 😀
Mă mişc repede.
Nu reuşesc să pricep de ce nu este îţâşă între cuvintele tale preferate. Ar trebui să fie CUVÂNTUL tău preferat. Căci El este Cuvântul! Lui. Meu.
@ Darius
Nu este atât de simplu. Cuvântul, chiar şi inventat, trebuie să aibă o sursă de abstractizare. Un cuvânt care nu are altă logică decât că este format numai din diacritice, din toate diacriticele repetate o singură dată, nu poate defini ca ceva, pentru că el nu este nimic.
monica zice că: …. Mai 27th, 2009 la 14:57
Minunat, Monica, m-ai dat pe spate cu aia cu “dermato-venerarea“. Dupa parerea mea MONICA A RULAT !
Sa votam.
pe aceasta cale il salut pe costel si zic si eu…sa fie zis: vand pereche de bascheti verzi, frumosi, doar semi-gay, ti-e rusine sa iesi cu ei pe strada da’ macar nu simti gadilaturi dubioase si per total, pula mea, nu sunt rosii. a, ieftin, impartind si adunand, adica aritmeticand, iese cam la vreo doua glume juma’.
Nu pot să dorm gândindu-mă la film…
Dar azi e gata… da?
Bă, io acuma-mi dau seama că, de fapt, mai sus era în sensul de “mai degrabă prefer”. Nu cum prefer, ci ce mai degrabă. Mna, veeej’?
@Bibliotecaru
Zic io-n gandul mintii mele: pentecostal, pentecostali vociferand si penticostalii vocifereaza. i+inc-un i. Cam ca doi ortodocsii care ei vocifereaza. Ca doara vociferatori is tatz. Aaah, asta, cum ii zice .. Crestini is tatz. Amin
ioi, da’ io urasc cremele, da’ nu asa, ci din tot sufletul. plus ca put. a unsoare. arata ca o unsoare, they feel ca o unsoare si put ca o unsoare. drept urmare ghici ce cadouri tot primesc? lumea ranjeste cu sadism cand vede ca desfac ambalaju sa vad ce ii. am deja un depozit in caz ca doreste cineva. cu placere.
da’ sa vezi cand ajungi sa te certi in pat cu barbatu’ ca se da EL cu crema si nu vrei sa-l atingi sau sa stai cu el in pat ca e uns si pute a garnier cu extract de slanina.
cu ocazia asta, am mai exprimat o frustrare care nu intereseaza pe nimeni. multumesc, darius. a, ideea era ca nu ca femeile.
UNDE! MI-S! CHILOŢII!!!
Păi… Glad, poate-s în noua maşină de spălat despre care încă n-am aflat dacă ţi-ai luat-o. Sau or fi în aia veche, acum casată, transformaţi împreună cu minunăţia într-un cub de aliaj de metal şi textile. Sau îs sub/lângă/plutind pe pat. Sau îs pe tine. Sau altundeva. Numai urlă şi tu mai în şoaptă, că unii încă dorm.
Ai tăi îi am, tu eşti bine. Stai jos. Şi da, mi-am luat. Am întors-o pe dos: nici un chilot.
Mai cauta.
@ alMic
Ce pot să spun, aveţi dreptate.
@ Darius
Păi nu ai spus că astăzi cobori şi smulgi (sau mulgi, nu-mi este prea clar) chiloţii de pe coaste?
Prea ermetic?
Fie, explic şi de data asta.
Spuneai:
“Azi mă duc să-l caut iară, că m-am enervat.”
Cu referire directă la penticostal.
Ei?
PentiCostal, coaste cu chiloţei, panties… Întrebarea este de care or fi, classic briefs, hipster, high-cut briefs, bikini, thong, boyshorts… Dacă sunt thong, de streaper, neapărat să faci poze… vreau să văd domnişoare leşinând… 😀
PS.
Tăt pentru Darius… nu cumva sunt ăia de la duşul de fete? Vezi că i-a lăsat pe hol… cică..
Prostea, te anunţ că eşti în Caţavencu, la pagina 12. Te despart cam patru degete de băsel.
Vrei poză?
Daţi.
Până te-ai mocăit tu, m-am dus şi mi-am cumpărat. Să-mi dai banii înapoi.
Eram mai aproape de Băsel, în ziar, decât de Ilici, în poză.
Dacă nu daţi un link, măcar spuneţi titlu ca să pot citi.
E doar o bulă peste poză. A, şi: nu mă poci abţine; la câtă prostie-ncape pe-o singur planetă.
*titlul
Darius, nu este aşa… Dacă pandemia va înseamna… ştiu eu… 4 miliarde de morţi, îţi dai seama că cel care a declanşat această reformă economică care dă gata criza şi şomajul şi lipsa materiei prime… trebuie sărbătorit. Hernandez nu mai poate primi premiul Nobel pentru rezolvarea crizei interplanetare (a rulat, nu-i aşa, mai tare decât orice profesor de fiţe), deoarece e decedat, dar măcar o statuie îi poate face planeta recunoscătoare.
Io mă refer predomaninant la cum s-or dus prostălăii FIX în focar. Turiştii. Şi doar un pic din imbecilitate e că ăia îi cacă statuie. Altfel, copchilu’ în sine n-are nici o responsabilitate.
În principiu, copilul în sine nu mai are nimic, că e dus la cele sfinte. Partea fericită, dacă se poate spune aşa, este că scăderea demografică a planetei poate fi atât de importantă încât să se rezolve de la sine toate problemele, şi cu poluarea, şi cu seceta, şi cu nesimţirea politică…
Eu nu pot să cred că cineva poate măcar suspiciona că viruşii aceştia nu sunt creaţi în eprubetă. Desigur, este greu de crezut că nu s-a întâmplat nimic în timp de 100.000 de ani şi acum se întâmplă de la an la an. Dar şi mai greu de crezut…
Dacă un copil de cinci ani într-o localitate micuţă din Mexic moare de gripă, îmi poate spune mie cineva că dintr-o localitate care nu are probabil nici cabinet stomatologic cumsecade se descoperă un virus mutant greu de identificat şi la cele mai mari spitale (până şi cei de la institutul de virusologie din Bucureşti au trimis eprubetele cu viruşii la Londra). Este evident că acest virus a fost plantat acolo.
Am uitat concluzia. 😀
Acum, acolo, nu mai este un focar, că virusul a fost eradicat local, dar poate fi readus de turişti.
Ce, murisă copcilu’? Că la film nu m-am uitat. N-o murit, mă! O murit?
Păi atunci de ce să fie victimă, că i-a curs un pic năsucul?
N-a murit.