Darius Hero

Înainte de orice, a fost nimic; un fel de ceva, oarecum. Dar nu tocmai…

Î

[să-i spună careva Bibliotecarelui că i-am scos adresa; istericul]

“Ah, dacă ne-am fi cunoscut în alte circumstanțe… Sau deloc.”,
îi spuse Dacian Siei, între alte lucruri pe care Dacian le spune.

Auto-interviu

Este o zi mare pentru publicistica online și pentru publicista offline (pe care le cunoaștem împreună sub titlul generic “publicistică”). Cu toții ne punem întrebări în viața noastră de zi cu zi și foarte rar găsim răspunsuri. Suntem, deci, vedetele propriilor noastre existențe și ne paparazzăm pe dumneanoastră constant, de la dilemele vieții, la poze cu telefonul în oglindă. Ei bine, pentru că eu am și o gazetă de perete în acest sens, iar ea este tipărită din cap și lipită cu aracet pe Internet, pot să arăt și la popor…

O să ne referim convențial la reporter cu “eu”, iar la intervievat tot cu “eu”, din motive lesne de înțeles, mai concret pentru că ambii sunt eu, prezentându-vă primul interviu cu mine însumi (și în general primul interviu cu oricine însuși sau cu însuși cineva, depinde cum vreți s-o luați).

Eu: Darius, pot să-ți spun domnule Groza-Bîja?
Eu: Da.

Eu: Domnule Groza-Bîja, s-a tot zvonit că uneori faceți șușu direct în ghivetă, pentru că vă este prea lene să vă așezați pe vasul de toaletă și fiindcă dacă încercați din picioare, vă este prea lene să ștergeți de picuri colacul, pe care v-a fost prea lene să-l ridicați. Este adevărat?
Eu: Îmi permit să nu răspund la această întrebare evident tendențioasă.

Eu: Domnule Groza-Bîja, confirmați ipoteza conform căreia dați vina pe prezervative ca să vă scuzați unele erecții să le spunem domoale, plângâdu-vă că vă strâng, în același timp insinuând că aveți un penis destul de generos, dar de asemenea vă alegeți doar partenere care nu sunt de acord cu alte soluții anticoncepționale, deși vor totuși să se simtă sigure în timpul actului sexual?
Eu: Îmi permit să nu răspund la această întrebare vădit părtinitoare.

Eu: Domnule Groza-Bîja, ați afirmat de atâtea ori că sunteți o persoană lipsită de caracter sau cel puțin cu un caracter îndoielnic. În ce măsură mențineți această fațadă doar ca o unealtă de înșelare a încrederii unor persoane slabe de înger, ale căror naivitate v-ar putea aduce beneficii mai mult sau mai puțin imediate? Și aici aș avea și o întrebare de follow-up.
Eu: Îmi permit să nu răspund la această întrebare puțin zis fitilistă.

Eu: Și atunci, în momentul în care cei din jur reușesc să deslușească mecanismul meschin al acestei strategii, încercând să vă reproșeze sau impute comportamentul nedrept, recurgeți la a le aminti că exact acest fapt i-a atras la dumneavoastră?
Eu: Îmi permit să nu răspund la aceastră întrebare în mod clar intrigantă.

Eu: Domnule Groza-Bîja…
Eu: Da?

Eu: Domnule Groza-Bîja, recunoașteți că nu luați bani de la Năstase?
Eu: Îmi permit să nu răspund la această întrebare menită să denatureze.

Eu: Domnule Groza-Bîja, cât de multă încredere aveți în ideea că veți scrie mereu bălării, iar lumea va continua să vă urmărească sau chiar laude pentru asta, chiar dacă în spatele cuvintelor nu sunt nici măcar litere?
Eu: Îmi permit să nu răspund la această întrebare ce intenționează să mă discrediteze.

Eu: Domnule Groza-Bîja, pot să vă pun o întrebare deranjantă? Sunt neafiliat politic sau editorial.
Eu: Nu mă deranjează întrebările.

***

“Hâc!”, neuronii

O fată m-a întrebat dacă la Zalău se vorbește cu accent. Că ea a ascultat niște înregistrări audio cu mine, iar eu vorbeam cu accent. Iar eu sunt din Zalău. Și a vrut să știe dacă așa e în Zalău. Și probabil dacă nu cumva mă prefăceam eu.

***

Cronică

Haideți să vă zic un film. Se numește “10.000 BC”. Moare la sfârșit (ca să nu vă ihnibe spoilerele, zic). Acțiunea se petrece pe un tărâm îndepărtat. Nu știm unde exact, dar nici nu contează, pentru că ulterior personajele trec și pe alte tărâmuri. Nu știm nici când anume se petrece acțiunea. Știm că e demult, tare de mult, poate chiar în viitor.

Începe cu o femeie, care-i un fel de oracolul din Matrix, combinat cu Whoopi Goldberg. Tot cam pe la punctu’ ăsta, unul din rolul pe care-l pot defini doar drept al tatălui lui Van Damme (da’ el nu joacă în film) își părăsește poporul, dar de fapt el nu-l părăsește, ci merge să-l salveze, da’ nu-l salvează, că moare mai târziu, când se întorcea cu un săculeț de grăunțe (despre care aflăm doar la sfârșit). Mă urmăriți?

Există mulți elefanți în film, unii domestici, iar alții sălbatici, cu toții extrem de periculoși, în timp ce toate celălalte animale sunt și ele toate periculoase și toate cât elefanții de mari. Nu există animale prietenoase (precum nu există animale mai mici decât elefanții), decât un tip de strămoș al tigrului, care îi hoavăr cu eroul din film, fiindcă acesta l-a rugat să nu-l mănânce, la un moment dat, când căzuseră amândoi într-o groapă. În schimb, din punctul de vedere al staturii, este și el cât un elefant, la fel ca toate celălalte animale, în marea lor majoritate foarte periculoase.

Până aici, toate bune, că veniseră barbarii din timp și-i furaseră iubita, pe care o găsiseră când era mică pe jos și evident că era o profeție, deci exista intrigă, nu-i bai.

Și deci barbarii fug, cărând după ei o mână de sclavi, de băștinașii care vor să recupereze femeia. Nu știu de ce fug, că inițial căsăpiseră f’o câteva zeci dintre băștinași așa, de mic dejun, cum se crăpase de ziuă… Orișicum, cert e că acuma fugeau, cu ce apucau, cu cai, cu bărci, iar pe drum îi mai mâncau câte-un struț-doi, fiecare cât un elefant. Foarte neplăcuți erau struții, foarte, foarte lipsiți de bun simț.

Pe de altă parte, în timp ce-i urmăreau băștinașii, însă aceștia pe jos, prin deșert, fără baterii la telefoane, prin junglă (struții la tot colțu’), peste râuri, se mai întâlniseră cu alți băștinași, ieșind plictisiți din păpușoi (că era alt anotimp acuma), care au decis să-i ajute. Deci se strânseră așa, estimativ 3 sau 4 milioane de băștinași, aproximativ întreaga populație a Globului la momentul respectiv, deși nu știm sigur când se întâmplau evenimentele, așa că puteau fi la fel de bine nu toată populația Globului sau mai mulți decât toată populația Globului. Până când i-au ajuns pe barbari din urmă, cam când aceștia din urmă descălecau sclavii la un Fanta, lângă templu.

Bun, iar după ce s-au acomodat, băștinașii, care pândeau de după deluleț, tot trimiteau cu consecvență în cetate pe unii dintre ei la băștinașii prizonieri și împreună îngropau sulițe prin bătătură, da’ de le-or trebui mai târziu. Ziua ieșeau să-i biciuiască barbarii, ca să le dea impresia că sunt sub control, iar seara cleveteau în taină cu un înțelept orb, fostă slugă de-a zeului tiran, ținut ascuns de sclavi într-o cămăruță subterană de ceva ani încoace, în caz că le-o trebui, ca sulițele.

A! Am uitat să spun că înapoi în tabără, de unde plecaseră, oracolul Woopi Goldberg din Matrix trăia și murea la umăr cu războinicii porniți la luptă. Cum pica unu’, cum îi curgea sânge din nas, dacă bătea viscolul, ei îi era frig în locul lor și tot așa, faze în care sătenii nu știau ce să-i mai dea să-i treacă.

Și tot așa, până când ăia din deplasare s-au hotărât să-i atace pe stăpânitor, respectiv pe acoliții săi. Pe care i-au omorât cu toții și au dat foc la corabie. Deci în 30 de secunde, tot. Filmu’ durează o oră și ceva. Da’ întreaga prosteală s-a petrecut în sub un minut. A trebuit să dau înapoi, că nu-mi venea să cred. Nu se așteptau mai marii să moară conducătorul, așa, tam-nesam, dăramite eu. Deci au scurtat deznodământul, iar un general a ucis-o în fugă pe fata după care veniseră băștinașii.

Nici o problemă, că eroul nostru îl omorî imediat înapoi, cu aceeași suliță săgeată suliță săgeată sabie suliță săgeată (nu mai știu). Totuși, fata se duse. Hait!

În această clipită ăla bun n-a mai suportat și a început să zbiere ca un descreierat la un elefant ce se îndrepta spre ieșire, fără să se bage-n seamă cu personajele. Iar elefantul se uita plin de surprindere înapoi la el, de parcă i-ar fi cerut o țigară, iar el nu era fumător. Moment în care, undeva în spatele camerei, unde nu se vedea, a înviat fata.

Fără explicații, fără motiv, doar și-a revenit. Nu știu ce sau dacă s-o fi întâmplat ceva, că nu filmau în direcția aia, da’ fata era bine mersi, zâmbea. După care povestitorul s-a trezit și a făcut onorurile. Sfârșit.

Erată: Am omis să notez că toate triburile vorbeau în limbi moarte, ciudate, horcăind și înecându-se; mai puțin tribul principal, care vorbea o engleză cu accent.

***

Am găsit asta pe jos, pe Internet, după un tipar mai vechi. Nu am făcut-o eu, nu știu cine și nici nu vă zic.

[posibil context]

173 comentarii

  • Nu ala e xb! PS vine de la: “am uitat sa scriu ceva si in loc sa dau un click, mai sus, scriu PS mai jos”, sau ceva asemanator… Vine de pe vremea cand erau scrisorile la moda! Si lor le era lene sa dea click!

  • Bun, deci am lipsit că ne-am uitat la filmul Vitrina pe proiector. Acum mă simt străin, violat şi murdar, la mine pe propriu-mi blog. Îmi plac toate aspectele menţionate.

  • krăkillă, tu vrei cu tot dinadinsul să mă introduci în oroare. Eu ştiu sigur că PS ( subiect ) înseamnă PlayStation.

  • 🙂 🙂 si, toader, ii multumesc lui Dumnezeu ca sint imberba 🙂 🙂 Daca Bibli scoate dictionarul, o sa aflam cu totii despre aceasta fericire. Daca tu erai imberb, in schimb… Cam nasol! 😉

  • Şi cu această concluzie încheiem buletinul METEO de azi. Mulţumim participanţilor, mai veniţi, da’ data viitoare aduceţi şi de băut zgarciţilor, nu tot aşteptaţi să vi se zică lamulţani pe gratis.

    ( generic )

  • O să dau de băut când îmi trimite Darius ustensila şi lanterna, sperăm înainte de următoarea Mărie, astfel vei apuca şi tu să le admiri :mrgreen:

  • tu mariansky! tu participi la concursurile lui darius????? cred ca esti primul care spera sa castige ceva.

  • Gingaşul

    Gin este clar, aici nu se poate intervenii.
    Ga e de la gâşte.
    Şu pentru gonit gâşte…

    Se trage din maghiarime: dsingás.
    Se observă de aici particula “sin”= păcat şi gas=”gaz”, adică gaze emanate cu păcat. Da, dar de la gâşte? Gâştele pot flatula?

    Toader, deşi ar fi fost de aşteptat să fie cu “y”, doar vine din maghiară, se pare că este cu “i”.
    SFÂRŞIT

  • Eu cred că totul este o făcătură, aveaţi prea mult verb şi prea puţin subiect… de aici gradul de incertitudine… care era principala, care subordonata…?

  • Iar a pus ăsta micu’ articol nou şi nu cred că mai citeşte nici dracu’ ce scriu eu aici. Dar totuşi:
    1. Mărio@ra: stau într-o casă în Noua dar am un proprietar CRETIN. Gotta go. Mi-am găsit în Schei, dar nu-ţi zic cât dau chirie că nu vreau să fiu rău.
    3. ( Bibiliotecaru merită doi puncţi ) : Adică te rog nu mă asemăna cu flatulaţii gâsculente. După ce toader m-a dezmierdat aşa frumos.

Sociale