Titlu provizoriu

Mirmen: dari mi se tot opreste calculatorul
Mirmen is typing…
Mirmen has signed out.
Mirmen has signed back in.
BUZZ!
Mirmen: hei!!!!
Mirmen has signed out.

Am găsit o metodă deplină de a elimina stresul cotidian, săptămânal sau cel rezultat din diverse traume emoționale. Doar eu o puteam găsi, fiind probabil printre puținii atât de relaxați, ignoranți și lipsiți de griji, încât să mă gândesc la una. Și, vă spun, m-am gândit zile și zile. Și zile. În timpul liber.

Calea de detașare a tensiunii pe care urmează să v-o propun mi-a ieșit o dată, deși eu nu eram deloc tulburat, ca să am nevoie de ea, deci erau condiții de laborator, cum s-ar spune, dar poate o utilizați și voi în situații concrete și vă va ajuta.

Este relativ lesne de aplicat: constă în a sta în mijlocul un grup de prieteni (deci îmi pare rău că nu va fi de folos multora dintre voi, dar măcar câtorva), preferabil care nu citesc Jegul, la o discuție, o bere, după caz și, la un moment dat, atent ales, în a-i cârpi din senin o scatoalcă unuia dintre cei prezenți, direct peste față și cu avânt larg.

Dacă inițial rămâne inconștient, la pământ – mai bine; dar oricum, când își revine, firesc este să vă așteptați că va cere justificări. Fiți siguri că, de cele mai multe ori, nu vă va lovi înapoi imediat, fiindcă sunteți prieteni, nu?

Dacă nu întreabă nimic ca răspuns smetiei, lăsați așa, nu insistați. Totuși, când întreabă de ce, răspundeți oarecum apatic: “Ah, nimic…”

Și atât. Cu mâinile-n buzunar, neostentativ, împăciuitor chiar, dar încă un pic scârbit parcă. Dacă raportul între puterea loviturii și atitudinea indiferentă de după este în perfectă armonie, cel plesnit va rămâne cu impresia că a scăpat ieftin, ba poate că se va simți încă puțin dator.

Aceeași situație se poate repeta, cu o a doua ocazie, dar numai dacă vă aflați în exact același grup, fără nici o excepție și aplicând procedura pe un alt prieten decât cel inițial. Vă asigur că, dacă aveți tupeu s-o faceți încă o dată, absolut nimeni nu va avea vreo nelămurire, mergând până la a nu fi chestionat de data aceasta nici măcar de către cea deja a doua țintă.

Totuși, a treia oară unii ar putea începe să-și pună anumite întrebări, fiindcă așa e spiritul uman, circumspect. Oricum, vă garantez că funcționează. Nu există vreo cale să vă conving, pur și simplu încercați.

***

Ieri seară am sunat la o firmă de taxiuri și mi-a intrat mesageria. Am rămas în prima fază perplex, dar când mi-am revenit, m-a tentat foarte mult să comand o mașină pentru cândva în februarie.

În sfârșit, seara de ieri a fost totuși una cu adevărat iluminatoare cu privire la studiul meu asupra ieșitului în oraș, respectiv a nu fi bun la pat, două aspecte discutate intens în trecutul recent pe Jeg. Câțiva dintre voi ați observat că am repetat procedural acea ultimă găselniță despre mine, cum că nu aș fi neapărat meșteșugar într-ale freneziei trupești, în precedentele articole, valorificând beneficiile absconse ale acestei dezvăluiri, în scop manipulativ. În proverbiala vineri seară am desăvârșit observațiile mele.

Mi-am propus ca în orice circumstanță socială de acum înainte să abordez fiecare altă fată cu o nouă personalitate special făurită, identitate care să se dovedească fie extrem de penibilă, fie ideală. Am să încerc să acopăr o arie cât mai mare de fete, în special dintre care se știu între ele, până când acestea ajung să cunoască o infinitate de Dariuși diferiți. Deoarece fetele au – cum bine știm – un consiliu în care discută orice apare nou în existențele lor, le voi urmări într-un final cum îi descurcă pe variații eu însumi, încâlciți în rapoartele ce și le vor face una alteia.

***

În ultima vreme, mi-am dezvoltat o fascinație din a întreba bodiguarzii diverselor localuri, în cele mai improprii circumstanțe, dacă “vor scandal” sau “caută de bătut”. Și să vedeți surpriză, că de cele mai multe ori da. Totuși, găsesc o oarecare satisfacție în a-i convinge ulterior că “chiar glumeam, știi?, că eu am un blog, din ăla, jurnal pe Internet, da… la calculator, da; acolo tot scriu lucruri și… mna, da’ scuze, oricum; da, alea îs ale mele, dă-mi-le, te rog; mulțumesc; nu, că le cos, nici o problemă…”

***

Poftiți, fă, domnișoarelor…

***

PRIETENI! Vreți un laptop gratis? Nu că s-ar putea mai bine! În data de 6 a lui decemvre, 2000 al lui 7, voi juriza secțiunea de blog din cadrul frumosului concurs organizat de Asociația Studenților la Jurnalism din România. În fruntea căreia șede nimeni altul decât Robert Turcescu (ce încă n-a dat banu’ pentru concursul de jurnalism civic de la Cotidianul, dar asta-i o altă problemă), iar în capul cărui juriu stă însuși stimabilul Ilie Rad (șef de catedră, de care cu atâta vervă ne băteam organul sexual masculin, ca să nu zic pula, într-un articol bine întemeiat, chiar aici, la noi pre website). Oricum, voi da exemplu de cum se alege, de fapt, un câștigător, chiar sub nasurile lor pe sus. Deci sunteți invitați pentru ca să vă înscrieți. Perioada e între 25 și 30, luna curentă.

Vă rog să citiți ușoarele detalii de AICI (<- acolo).