Sunt blogger, Doamnă, netu’ mă știe pe de rost…

Pentru început, dați-mi voie să mă dezic public de FOSTUL meu iubit, Victor Ciutacu (punct ro), dar și de sor-sa lui geamănă prin alianță, Dan Andronic (punct blogspot punct com, că-i pârlea, săracu’), de care, în apărarea mea, nici măcar nu m-am zis vreodată, ca să mă pot dezice acum.

Aceștia doi, stârpiturile, au intrat în dizgrația Freedom House România – și pe bună dreptate – fiindcă sunt noii inchizitori machiavelici ai dreptății și bunului simț. Spre deosebire de… hmmm, nu știu… Băsescu, să zicem, ca exemplu neutru și obiectiv.

Am primit și eu un mail de la ONG-ul de m-a desemnat tânărul jurnalist al anului, în care mi se aduceau la cunoștință mie, blogărul, îngrijorătoarele piedici puse de numiții, democrației și adevărului, și care aruncă cu căcat virtual în fereastra transparentă și deschisă, deci direct în casa instituției civile, ce mă sfătuiește prietenos, cu ocazia asta, să-i și ignor pe micii fitiliști ticăloși, că mă-nvață numa’ pă rele. Am căzut adânc pe gânduri. Când m-am trezit, deja terminasem de citit. Organizația este acuzată – repetat și de aproape o lună, încât plânge de sare cămașa libertății pe ea – c-ar fi găzduit, cu pop-corn și toate necesare, o previzionare a filmului mitei din agricultură, învitând în secret audiență de vază, din mai multe redacții.

Asta înaintea transmiterii lui la televiziunea publică.

Se zice – de către dușmanii publici numărul 1 și 2, care-ncearcă să destabilizeze țara – că un cârd de beta-testeri au fost racolați și îndesați în Ferdinandului/125, ca să vadă micul test de aptitudini în procesare videotehnologică asistați de computer, al cameramanilor DNA, pentru ca apoi să decidă, bătându-se-ntre ei, care are pipota mai densă, cât să-l și dea pe post.

FALS! Eu am fost la sediul Freedom House, când am semnat pentru premiul de tânăr jurnalist ce mă aflu. Iar acolo, vă asigur, nu erau condițiile pentru premiera cu tot cu director’s cut a unei producții de asemenea anvergură. Nici măcar din punctul de vedere al numărului necesar de scaune și nu cred că i-or fi ținut pe bieții oameni în picioare. Ba chiar țin netulburat de negura vremii minte că pe atunci era stabilit ca imnul Jeg să fie cântat la sosirea mea, cu proiecția videoclipului aferent pe un perete, iar acest scenariu a căzut și s-a trecut direct la sărutarea bebelușilor și ședința foto, cu fotomodelele pe trotinetă. Deci, vedeți voi, pare ireal ca Freedom House să se facă părtașă la așa ceva.

Totuși, Andronic și Ciutacu susțin că la CinemaPlex Freedom House s-au învârtit lucruri și, se pare că, în final, Rodica Culcer a fost fericita olimpică, aleasă voluntar de către Președinție, care n-a avut nici un moment vreun rol, nuuu, în toată treaba asta onestă și limpede precum apa pârâului din care bea căprioara cu ochi umezi. Și oferă 1000 de euro celor care pot aduce dovezi de necontestat ale acestui fapt (trimiteți-le la mine, că mă ocup eu, intermediez, așa cum m-a-nvățat neica Mureșan).

Mie nu-mi vine să cred nimic, de la nimeni, în năzuința mea continuă după a mă durea-n cur, deoarece nu-mi trebuiesc dovezi separate ca să-mi dau seama că “toți ne fură, dom’le, că de nu ne-ar fura, ne-ar merge lu’ toți mai bine, ce s-o mai întoarcem; uită-te și tu la ei cum ne fură și-și face cataloage cu care e mai bogat; dă-i în fra-s’, că oamenii simpli nici cataloagele lor nu și le permite“.

Povestire în ramă, luați aminte: Eu, când eram mic și jucam fotbal la grădiniță, stăteam pe mijlocul terenului. Iar când o echipă conducea, țop!, un pas în jumătatea respectivă. Când luam bătaie, hop!, reziliam contractu’ și mă transferam dincolo înapoi. Precum remarcați, politica modernă se inspiră din mine: un învingător, de mic copil.

Aleg, astfel, să nu-i cred încă pe Ciutacu și Andronic, fiindcă încă nu dau recompensă mai mare decât premiul de la Freedom House, în care am cu 20 de milioane de lei vechi mai multă încredere, adică cu 100 de giga de hard și 512 de ram în plus pe calculatoru’ meu cel nou, luat pe banii de la organizație. Da’ precum s-a cam lichidat și sponsorizarea de la dânsa pentru că sunt un om corect și nu vreau să fac parte din această cloacă, până nu văd de unde sare banu’ mai cu spor, iaca mă dezic io și de Freedom House.

Vând libertatea din casă și mă duc s-o beau în birtu’ deznădejdei…

În sfârșit, oricum ar fi socoteala, să mă leșe pe mine și Andronic cu liberalii lu’ pimp, că știm noi ce hram poartă. Că lua Remeș cu tri mâini, numa’ de avea de unde, dacă nu se țepuiau între dumnealor. Iar Alexandra, de la Freedom House, când o mustră conștiința, știe unde să mă sune ca să organizăm o preluare a recompensei pentru nu-spui-ce informații. Iar premiul meu mi l-a dat oricum Vodafone, după ce mi l-au desemnat Gheorghe și cu Avădani și celălalt nene, așa că mă simt plin de freedom să dau cu lețu’ pă voi. “HOȚII, HOȚII!” (Ah, și vreau să-i mulțumesc lui Andrei Crivăț fiindcă exist și pentru tot ce mi se-ntâmplă, că de n-ar fi el, Simeria oportunităților și succeselor mele, n-aș fi eu să mă aveți.)

***

Dacă am început cu începutul, să continuăm cu continuarea. Mă informează Fana, funcționară aeroportuară, că a venit Beyonce (să-mi ziceți dacă se scrie altfel, ca să nu-mi pese) în 2 (două!) avioane, la Cluj. Mă-ntreb cum. Juma’ într-unu’ și juma’ în altu’? Pariez că se cazează iar la mine pe stradă. Io nu mă mai duc să-i fac poze. Să vină încoace, să ia o Monă mică de la Irimie Cafe în drum și să-mi dea bipuri când îi în fața blocului.

Și să încheiem la final.