Acuma, serios. Ce-are să fie ilegală? Las’ fie ilegală.
Ulterior:
Amicalii de la Antena3, mai cu precădere cei din departamentu’ creaţie spoturi/imagine/identitate/media/făcut bloguri/iusti, fac frumos din nou, c-o împrumutare online de tip oricum îi de pă net. După ispravele flagrante din filmuleţele de anul trecut, iacă, au găsit pe la Planeta Moldova nişte melodie şi şi-au zis că bine, îi bună. Aşa c-au pus-o păstă spotul lor nou. Şi tăcem mâlc.
Ca norocu’, aici pe “Internet”, se transmite informaţa, da’ se şi dă exemplul cel bun. Nu c-o să-l ia presa tradiţională vreodată. Mai bine se tăt cacă pe ei. Da’ zic:
Darius: Ai văzut spotul de la Antena3 cu melodia voastră? Cu “Di tăti”. Adică eşti conştient că există.
Florin Braghiş (Planeta Moldova): nu stiu de spot
la ce e reclama ?
Darius: Deci v-au ciordales melodia “Di tăte” şi o folosesc într-un spot. Aşa. Că-i de pă net, mă-nţelegi.
Florin: da, e ok, oricum nu sunt acolo
Florin: si nu mi se umple sufletul cu venin
Darius: Dar nu te deranjează, zici.
Florin: nu tare
Florin: eu sunt, mai nou, cu filosofie open source
***
Oamenii sunt, cu intenţie şi aproape ambiţie, de un penibil stânjenitor. (Nu, nu e pleonasm, am căutat în dicţionar; dar ar trebuie să fie, aveţi dreptate). Şi parcă se îndeamnă şi încurajează între ei să fie cu atât mai jenanţi. E adevărat, doar mai de curând le-a venit ideea şi au început să aibă posibilitatea să se filmeze şi să dea mai departe penibilul, odată ce l-au imortalizat. Însă impulsul este ancestral.
Între aceşti oameni este o continuă competiţie – aşa trăiesc ei – prin care să stabilească foarte clar o ierarhie bine deliminată a celor care reuşesc să fie cei mai penibili. Iar câştigătorul dintre cei din top este stimat şi adulat de ceilalţi, care îl elogiază şi invidează, într-o ceremonie adusă ca odă penibilului. Îl aplaudă şi-l felicită şi li se pare că “ce tare îi, ai văzut?”
Ei au femei, penibilii, femei care caută penibilul dintr-înşii, pentru că le validează într-o similară ierarhie, fiind purtată o bătălie aprigă pentru penibil, în general, şi pentru cel mai penibil, în particular. Deoarece dacă îţi cauţi penibilul, atunci îl vrei pe care-i mai penibil pe care-l poţi găsi. Şi împreună ei fac copii, pe care-i cresc să fie penibili şi-i îndrumă spre calea penibilului.
***
Tăte grasele! Ce pula mea?! (Asta era o observaţie generică, n-are legătură cu tot discursul.)
***
Bun. Altceva cu care m-am confruntat eu în ultima vreme îi că avioanele aterizează pentru orice căcat. Dincolo de caracteristica mai de ansamblu de a ateriza oricum, ca să-şi înfăptuiască menirea de a fi avioane. Urmăream la televizorul online că nu-ştiu-ce airbus a aterizat DE URGENŢĂ, fiindcă i se fisurase unul din cele 7 (ŞAPTE!) straturi de la unul dintre geamurile cabinei. Mno, io când am venit la Cluj de la Zalău, intrând cam pân Kisbács, am văzut unul într-o Ladă, zâmbind, tătătăt cioburi din cap până în poală, la volan; tocmai i se spărsese fereastra auto în meclă. Da’ se oprise pentru investigaţii? Nu! Avea treabă poate la ţară, poate la grădină. O tras pe dreapta pentru a verifica dacă pasagerii sunt în siguranţă şi dacă va trebui să îi ducă o altă Ladă la destinaţia lor finală, Tenerife?
Un alt avion a aterizat, evident – tot DE URGENŢĂ, la Newark, fiindcă îi murise pilotu’. E! Acceptabil. De data asta, da. Mai greu fără pilot, îhî. L-au aterizat copiloţii. Însă au aterizat unde trebuia să le şi fie destinaţia şi le-a şi fost! Veneau de la Bruxelles şi mergeau la Newmark, unde au şi ajuns “în siguranţă”. Deci unde-i urgenţa? Au sosit, în pas tango, unde vroiau. Dacă reuşesc să ajungă copiloţii mai repede, după ce le-a şi murit pilotul-şef în braţe, de ce se mai poată pilot? Dacă aterizau la… nu ştiu, că n-aveau unde de fapt… în APĂ, să zicem, ca să ia pilot, atunci da, era de urgenţă. Da’ aşa, ce? Care-i graba? Plus… acel “în siguranţă”. FALS! Poate au aterizat în mare pericol, cu co-piloţii la manşă, care-s obişnuiţi doar cu co-manşa, de unde şi ştirea! Altfel?
Iar băieţii sunt bădărani, fiindcă li se pare că e o metodă eficientă în a reuşi să le fută pe fete. Ca să ştiţi. Pe când fetele sunt inhibate, fiindcă li se pare că e o metodă eficientă în a reuşi să le fută băieţii. Hmm!
***

[köszönöm, Szabi]
***
Continuu titlul cu o serie de alte nelămuriri. De ce există pentru cuvântul “ascuns” sinonimul “abscons”? E ca-cum-virgulă ai trişa la vocabular, într-o competiţie de grosime a vocabularelor. Pe lângă că e acelaşi cuvânt e şi… APROAPE ACELAŞI CUVÂNT!
De ce trebuie ca înmormântările să fie frumoase? De ce? Nu reuşesc să pricep. Adică sunt urâte, oricum, că-s înmormântări. Aşa că de ce se mai încearcă? De ce există o coroană mai frumoasă decât altă coroană, iar pe cale de consecinţă, e mai scumpă? Să fie toate urâte şi gratis, că oricum le arunci, ca pe mort. Care-i sensul să iasă colacul bun, în opoziţie cu a ieşi-n pizda mă-sii, cum a ieşi? De îmbrăcat ar trebui să vii cum eşti îmbrăcat în ziua aia, dacă vii. Oricum nu vrei să stai prea mult. Nu prea îi contextul în care să te dai la cineva. Şi nici n-ar trebui, de fapt, să trebuiască să vii. Vine cine vrea, mai bine nimeni – asta să fie regula. Iar cine se chinuie pe masa de după, îi prost. Lasă nişte fursecuri mai vechi, lasă ceva foietaj de ăla, ce se poate mânca numa’ cu iaurt. Şi n-aduce iaurt. Şi gata. N-are sens să faci cheltuială degeaba, că tot e contextul ăla de petrecere forţată, cine-o să se distreze, sincer, până la urmă? Şi, la sfârşit, ce vrei – să se fi simţit lumea bine?
***

… întrebă cineva, nu neapărat fără fundament.
***
De asemenea: de ce pun oamenii pariuri cu ei înşişi?… Îi ca şi cum nu ai face nimica. Îi exact acelaşi lucru. Iar cititorul Vasile Manu şi-a ieşit din atribuţii şi a-ndrăznit de-a scris un îndreptar de lecturare a Jegului. Poate ajută.
***
Disclaimer.

[mulumiri extinse şi lui Marian Hurducaş, care să le transmită iubitului său, Oliver, O-ceva..., pentru ultimele poze]
***
Iar acum, fiindcă nu mai rezist: cea mai savuroasă (din clasa imbecilităţii) discuţie care mi-a fost dat s-o port în istoria mea recentă şi, în acelaşi timp, al doilea cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat anul ăsta, la nivelul de mulţumire de sine.
Raluca: buna ![]()
Darius: Aşa.
Raluca: intrebare! ![]()
Darius: Aşa.
Raluca: ai
Raluca: cea mai vaga idee
Raluca: despre cum as putea sa pun o pza in photobuchet?
Raluca: sau ceva de genu’?
Darius: Păi, este un serviciu de uploadat poze, nu?
Raluca: aaa…da? /:)
Darius: Mna. Mi se par o întrebare prea stupidă ca să investesc timp în a o răspunde.
Raluca: dC?
Darius: Şi e prima dată când apuc s-o zic. E un motiv de sărbătoare.
Raluca: deci stii?
Darius: Ai reuşit să încadrezi şi a doua, respectiv a treia întrebare tot acolo: prea stupid să răspund.
Raluca: da
Raluca: merci
Darius: Dar, ca să te lămuresc: n-am uploadat niciodată poze pe photobucket. Dar prin simplul fapt că ştiu că e un serviciu, înseamnă că e unul popular. Dacă e popular, sunt convins că au făcut îndeajuns de simplu pentru oricine (ca să nu zic toţi proştii) să uploadeze o poză.
Raluca: ![]()
Raluca: imi spui si mie te rog?
)
Darius: Dacă vrei, pot căuta o poză idioată uploadată, care cu siguranţă că e uploadată de o persoană idioată. Ca să-mi demonstrez raţionamentul că până şi un idiot a reuşit. Dacă tu, uitându-te la poza aia, accepţi că eşti mai idioată chiar şi ca ăla care iniţial a vrut s-o uploadeze şi ulterior a şi izbutit, atunci îţi arăt.
Raluca: bine :-L
Raluca: accept
Raluca: fara sa o mai vad
Darius: Fie.
Raluca: doar arata-mi
Darius: Site-ul îl ştii sau trebuie să ţi-l arăt şi pe el?
Raluca: photobucket.com
Raluca: nU?
Darius: Corect. Am crezut că trebuie să trecem şi prin Google, cu ocazia asta. Ai intrat pe photobucket.com?
Raluca: daaa
Darius: Dintre toate butoanele frumoase şi colorate, care îţi iese cel mai mult în evidenţă? Zi la întâmplare, fiindcă subconştientul tău e probabil mai inteligent decât tine. Şi el ştie deja.
Raluca: join now
Darius: Bravo! Dă click pe el, ce zice?
Raluca: sign up. it’s free
Darius: Exaaact. Ca pentru prostime. Deci apasă-l. Ştii unde ţi-i mouse-ul, da?
Raluca: da :-L
Raluca: pai si
Raluca: ce fac?
Darius: După ce ai dat click? Te uiţi acolo. Ce-ţi apare?
Raluca: username si password
Raluca: aa
Raluca: stai
Darius: Sigur nu vrei s-o ducem până la capăt?
Raluca: staaai
Darius: Ah, e prea greu. Am înţeles. Începe cu username.
Raluca: in afara
Raluca: de faptul
Raluca: k niciun
Raluca: username
Raluca: nu e bun…?
Darius: Nu, Raluca Morel, nu toate userele din lume sunt greşite. Unele sunt corecte. Doar că înainte trebuie să le faci.
Raluca: gata!@
Raluca: ![]()
Raluca: waw
Raluca: stai
Raluca: :”>
Darius: Stau, dragă.
Raluca: postal code?
Darius: Da. Postal code.
Darius: (Aş fi curios câte userename-uri şi de la ce conturi ai introdus. Dar lăsăm asta pe o discuţie viitoare, că poate te-ai reseta. Deşi aş vrea să printez conversaţia, să i-o dau curs lu’ maică-mea.)
Raluca: nu
Raluca: !
Raluca: nuuu
Raluca: nu o printezi
Raluca: de ce ai face asta? :-L
Darius: Bine. O păstrez digital. Aş irosi hârtie, pe lângă timp. E drept. Ai scris codul poştal?
Raluca: da
Darius: Super!
Raluca: =))
Raluca: n-am java
Raluca: misto! :-L
Darius: Complicat fără Javă. Îţi tre’ Javă. Toţi proştii au Javă. Tu de ce n-ai avea? Din nici un motiv. Întruneşti criteriile.
Raluca: pentru ca al meu calculator e de rahat
Raluca: ? ![]()
Darius: Printre altele.
Raluca: deeeci
Darius: Mai important altele.
Raluca: n-ai putea sa le pui tu? ;;)
Darius: Da’ ştii ce poate face calculatorul, aşa de rahat cum îi el?
Raluca: nu
Raluca: ce?
Darius: Să aibă Java.
Raluca:
)
Darius: Da’ ştii ce nu poţi tu, aşa de căcat cum e el?
Raluca: sa ma prind cum merge?
Darius: Nu. Să-i dai Java. Că de mers, nu merge. Stă acolo. Da’ dacă ar merge, n-aş avea pretenţia să te prinzi cum.
Raluca: am gasit
Raluca: am pus poza
Darius: Deci ai izbândit?
Raluca: da
Raluca: intr-un final
Darius: Sigur nu îţi caut o poză idioată a vreunui idiot, care a reuşit singur, mai repede decât tine, măcar ca element comparativ?
Raluca: nu
Darius: Bine.
Raluca: poate nu-i mai arati conversatia lu’ maica-ta
Darius: Nu i-o arăt intenţionat. Da’ o s-o vadă pe Jeg, cel mai posibil, că citeşte.
Raluca: nuŞ+s
Raluca: de ce i-ai arata-o?
Darius: Ca să râdă.
Raluca: nu pe jeg
Darius: Dar unde?
Raluca: nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
Raluca: mai bine dai-o prin mail
Raluca: nu pe jeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeg
Darius: Dar maică-mea nu ştie decât de curând să-şi verifice mail-ul. Pe Jeg e e mai demult. Nu pot să risc. Plus că, pe mail, cum or s-o vadă ceilalţi?
Raluca: hai maaa
Darius: Nu vin, dragă!
Raluca: te rog
Darius: Te rog eu să nu mă chemi!
Raluca: n-o pune pe jeg
Darius: Ba o pun.
Raluca: de ce ai face asta?
Raluca: nu-mi spune ca tu stii absolut
Raluca: toate chestiile
Darius: Ba da. Eu ştiu tot ce există.
Raluca: nu cred!
Darius: Întreabă-mă.
Raluca: >:P n-am de ce
Raluca:
? nu stii si gata
Darius: Ba da, ştiu.
Raluca: siiigur ca da
Darius: Serios.
Raluca: nu cred [-)
Darius: Păi, mă-ntrebi şi te convingi.
Raluca: bine
Raluca: din ce vrei sa te-ntreb?
Darius: Din tot.
Raluca: cum se spune in franceza "pisica"?
Darius: Chat.
Darius: N-ai nimic mai complicat?
Raluca: ba da
Darius: Aşa.
Raluca: sa ma gandesc
Darius: Aştept.
Raluca: staaaai
Darius: Stau.
Raluca: ce fel de actiune exprima present tense continous?
Darius: O acţiune în desfăşurare. "I am mocking you."
Raluca: nu stii chiar tot
Darius: Ba da, îţi spun că ştiu TOT ce se află.
Raluca: pe google suntem toti in stare sa cautam
Darius: Păi, suntem. Mai puţin tu.
http://www.google.com/search?q=how+do+I+upload+a+picture+on+photobucket%3F&ie=utf-8&oe=utf-8&aq=t&rls=org.mozilla:en-US:official&client=firefox-a
Raluca: ahh...masa gata
Raluca: vorbim in 15 min
Raluca: ok?
Darius: Sigur. Să te mai gândeşti la întrebări.
[o oră mai târziu]
Raluca: cum spuneam…
Darius: Te-ai mai gândit?
Raluca: la ce?
Raluca: a
Raluca: da
Raluca: cine se numeste “constructie incidenta”?
Raluca: ai 20 secunde
Darius: Ah, simplu, îmi fac licenţa din asta.
Darius: Dar corect e “CE” se numeşte construcţie incidentală.
Darius: Nu?
Raluca: nu
Raluca: nu neaparat
Darius: Şi înseamnă când cineva nu doreşte să construiască ceva, dar construieşte din greşeală.
Raluca: =))
Raluca: serios
Darius: Da. Dintr-un punct de vedere, da.
Darius: Da.
Darius: Mai întreabă-mă.
Raluca: ce sunt cotiledoanele? 20, 19, 18, 17, 16…
Darius: Un grup de monocotiledonate.
Raluca: 2
Raluca: 1
Raluca: nu
Darius: Cum nu?
Raluca: nu stii tot
Raluca: unde sunt cotiledoanele?
Darius: În embrioni.
Darius: Evident.
Raluca: nu
Raluca: sau\
Raluca: da-mi un exemplu concret
Darius: În plante. Mai ales la alea cu seminţe. Au funcţie hrănitoare.
Raluca: exemplu concret!
Darius: Cotiledoanele Viorica şi Mariana, din floare de măr, înainte să se facă merele.
Raluca: nu
Darius: Cum?
Raluca: ma iei peste picior?
Darius: NU!
Darius: Acolo locuiesc cotiledoanele. În embrioni.
Darius: E adevărat sau nu?
Raluca: nu
Raluca: da-mi un exemplu
Raluca: o planta
Darius: Mărul, fă!
Darius: Este o plantă!
Darius: COPACUL MĂR!
Raluca: fa?
Darius: Crezi că merele se nasc la Auchan?
Raluca: nu
Raluca: logic
Raluca: eu as
Raluca: fi dat alt exemplu
Raluca: mult mai logicl-(
Darius: Aia eşti tu. Al meu ce-are? E corect. Următoarea întrebare. N-am epuizat încă nici jumătate din tot.
Raluca: cel mai mare muschi al corpului
Raluca: 10 secunde
Raluca: fara google
Darius: Stai, că eram în altă fereastră: penisul.
Raluca: nu
Darius: Păi, despre corpul meu vorbim, nu?
Raluca: in general
Darius: Ah, în general e gluteus maximus.
Darius: Din fese.
Raluca: nu
Darius: Ba da.
Raluca: deci
Raluca: inca mai ai de gand sa ma pui pe jeg?
Darius: Da.
Raluca: dc?
Darius: Pentru motivele pe care ţi le-am exprimat şi anterior.
Darius: Deci gluteus maximus e cel mai mare sau nu?
Raluca: eu stiu
Raluca: din clasa
Raluca: a6a
Raluca: ca e
Raluca: sternocliedomastoidian
Raluca: acu’ n-am mai cautat
Raluca: da’ asta cred ca e
Darius: Ăla e cel mai… LUNG. Lexical vorbind.
Darius: Când joci spânzurătoare.
Raluca: /:)
Darius: Dar cel mai mare e gluteus maximus. Ai încredere-n mine.
Darius: Deci e sau nu e cel mai mare?
Raluca: sigur ca da
Raluca: cum spui tu
Darius: Mna.
Raluca: daca ma pui pe jeg, ei festelit-o cu mine
Darius: Aolo. Nu! Încearcă să înţelegi. Pa.
Raluca: bineee
[10 minute mai târziu]
Raluca: stai!
Raluca: in ce zi o sa mai pui pe jeg?
Darius: Azi.
Raluca: abia astept!
Darius: Să-ţi caut psihologia inversă pe Google sau te descurci?
Raluca: serios
Raluca: cat de proasta ma crezi?
Darius: Foarte.
***
Ulterior: De mers, nu mă duc, deoarece în acel anume week-end cel mai probabil o să mă îndeletnicesc cu fuşărirea lucrării de licenţă în ultima clipă; însă, în perspectiva frumoaselor tururi ce le făcea Blogoreea de altădat’, Bobby “Bloggy” Voicu întreprinde Blogtrip cu workshop şi tot tacâmu’, la Oradea, în 27 iunie, anul în desfăşurare, adică celălalt week-end, nu ăsta. Se duc diverşi bloggeri care vorbesc pe gură şi vă puteţi înscrie aici.
166 comentarii
zi si tu cevalink permanent
Sa-ti fie rusine obrazului ca nu lasi fata in pace!
link permanent
Eh….ce sa zic! zi ca nu merita! de parca nu a stiut de la bun inceput cu cine a avut de-a face
)
link permanent
Esti prea nervos, incearca sa te calmezi caci iti faci rau inutil.
link permanent
cine a filmat video cu base….cine vb cu el…oricum mult prea tare ….bv
link permanent
ma refer la video de pe you tube….http://www.youtube.com/watch?v=6ZfO0jJCGJU
link permanent
hai mă darius .. dă-i şi ei o cratimă, dar dăi-o până nu-i prea târziu.
mi-i milă aşa parcă .. cu hohotul de râs pân’ la urechi. dar mi-i milă. săraca raluca.
link permanent
Asa da, mai merge, cu poze, cu dialoage, material de zelist…
link permanent
pe toate care vor sa-ti suga le faci proaste?te porti cu piersicile ca frate-miu de 16 ani!sa-i zic sa intre pe aici? poate va intovarasiti si va hotararti sa va duceti impreuna la bordel.esti virgin?el e.
link permanent
vezi ca iti sparge raluca site’ul
)
link permanent
ahahaha!
link permanent
OMG
superb. =))
vreau şi eu conversaţii cu tine. poate fac faţă. la cei aproape 15 ani ai mei. :”>
apropos, cică te-aş fi rugat să te holbezi şi la mine pe blog. cred că mi s-a părut. nu?
link permanent
Gioie – o să fac tot posibilul, promit; aşa mă ambalez eu, ştiu că mă pierd şi cum sunt şi cu inima şi atâtea… ai dreptate. Te rog să mă ierţi.
Cash – io, dragă; ambele activităţi.
Ană – “dăi-o” sper c-a fost cu intenţie premeditată, ca să zic aşa. Că-ţi dau şi ţie-o crati-mă, de nu te vej’.
Diviricean, mulţumesc, să ştii.
Sten – ai lipsit; de atunci am făcut sex – dacă-nţeleg bine ce e ăla – şi n-a fost singur; cu martori.
Andradă – tu eşti muşterie veche, ştii istorie. Vera – aşijderea.
Caraceva, voi judeca şi voi reveni cu recenzia.
Vedeţi, bă, că marja mea de vârstă e 14-65 (parcă, la ultimul recensământ) şi tot e numa’ cremă! Am target all, ca Iulius Mall-ul.
link permanent
n-am avut rabdare sa citesc toata conversatia ca m-am enervat. mi se zbate pleoapa stanga. ma voi refula scriind un articol. oricum, mai bine faceai asta un emoticoncert, la naiba!
link permanent
urat din partea ta
Iată 4 (patru) postări una după alta, că ştiu că-ţi place… Dacă aş fi văzut un film… era cu totul altceva…
link permanent
Alexandră, dragă… e drept că am felurite interese, toate fiind în gimnaziu. Da’ asta nu era interes şi, mai tragic, tot pentru ea, nici nu era în gimnaziu.
link permanent
Bib, poţi găsi sinonime la “abscons” chiar în dicţionarul în care zisăşi că vei căuta. Unul fiind chiar “ascuns”. Da’ e tăinuit aşezat. La vedere.
Penisul meu e răspunsul la MAJORITATEA întrebărilor, da’ în discuţia de faţă am judecat că nu merită prădat.
Îţi răspuns separat, fiindcă şi ţie îţi place să întrebi separat.
link permanent
Mda
link permanent
Aialantă-i Bărbuleasca, ştim.
link permanent
Eu nu stiam, mno!
link permanent
Ba tu ştiai cel mai bine că-i aialantă. Tu fiind asta.
link permanent
Sincer, am stat un pic sa ma gandesc daca nu o fi vreo alta personalitate a mea… ar fi fost usor interesant.
ps. Mai ii valabila cheta de boxeri? Ca poate iti trimet unul.
link permanent
Da, e pe viaţă deschisă. Ca să nu rămân în curu’ gol, vorba ‘ceie.
str. Traian Moşoiu, nr. 48, ap. 24, 400132 Cluj-Napoca, jud. Cluj, cu menţiunea “Redacţiei Jeg – pentru acumularea de chiloţi”.
link permanent
Da-i ok in curu gol, ma gandesc. O adresa mai vreau, sa am unde sa trimit daca ma hotarasc sa-ti trimit.
link permanent
Mno, nu aveam semnal. N-am fost pe faza…multam
link permanent
@ Darius şi Groza
Eu am spus că…
Absconsul este un ascuns lovit de teoria conspiraţiei.
Cu alte cuvinte absconsul este un ascuns, dar constrâns, limitat la un anumit domeniu, îngrădit. Nu orice e ascuns este abscons după cum nu orice maşină este un automobil.
Cât despre cel mai mare organ… este pielea. Ştii vorba aia… “Pielea mea!”. De acolo se trage, e cel mai mare organ. În caz de celulită e şi mai mare, căci vălurelele contează.
Astăzi am văzut la ştiri pe un nene supărat pe nu ştiu ce şcoală şi, în consecinţă, a penetrat şcoala în pielea goală, a alergat profesoarele pe culoar, a dat nişte pumni în gura unui profesor… Aaaaa, da… şcoala era de muzică. Dar nu cânta la uke. Iată deci că “curu gol” deja a fost inaugurat public dar există loc de îmbunătăţiri.
link permanent
Nu organ, iubită, muşchi. Aia cu pielea o ştim tăţi. Am văzut întrebarea ta cretinelă, că oaaa, lumea nu se gândeşte la piele, că chiar îi mare şi că chiar îi organ. Da’ am zis s-o trec cu vederea.
Iart eu azi am văzut la ştiri încă câteva ştiri despre cum “un avion a aterizat de urgenţă”. Nu aia cu din cauza câinelui. Altul. Cre’că ceva din cauza păsărilor. Oricum, din cauza. Cert este că vroiam să adaug aici, după care mi-am spus filozofic “uă, băga-mi-aş pula, să-mi bag, da’ ce pula mea?”. Şi am renunţat.
link permanent
Credeam că faza cu muşchii s-a gătat, că nu am urmărit tăt tăt cu maximul atenţiei mele. Cel mai mare muşchi este latissimus dorsi.
link permanent
cel mai mare muschi este cvadricepsul femural. fara urma de indoiala.
link permanent
Un JURNALIST (doritor de atentie) care face CAZ pe spatele unor JURNALISTI (doritori de atentie) care au facut CAZ despre un avion caruia i-a cedat pilotul/hubloul slab. wow!… look mommy! lantul slabiciunilor.
link permanent
@ varzan

Aşa o fi, că eu nu am măsurat toţi muşchii… dar, parcă am eu aşa o premoniţie că cvadricepsul femural nu este atât de mare precum latissimus dorsi…
link permanent
Deci io cre’că voi vă căutaţi muşchii pe Wikipedia. Şi-i găsiţi greşit.
Cască – sper că nu te-oi fi referind la mine; că m-ai încadrat aiurea. Da’ încă eşti scuzat că doar ai greşit sau că nu te-ai referit la mine.
link permanent
Deci..aveam mare nevoie sa stiu chestia aia cat mai repede, cu riscul de a ajunge pe jeg, de a-l pupa in fund pe darius si de a face pe proasta. Macar am aflat, chiar daca m-a costat prea mult.
link permanent
@ Darius
Eu îmi caut muşchii în oglindă…
link permanent
În plus, până şi Traian Băsescu ştie că păpădia, varza, filosofii şi muşchii se caută pe gugăl.
link permanent
Păi, dacă ştiai întreaga situaţie, ce te tăt vaiţi?
link permanent
s-a resemnat…toata lumea e fericita acum
…;)) de ce atata valva pe cel mai mare muschi al omului??? Crede-tj ca il va folosi cineva in folosul meu?
) Io nu cred…Fiecare dupa cum vrea muschiu’ lui….chiar daca e prea mic
link permanent
Am ajuns târziu. Motanul negru n-are voie în scară (că probabil nu-s şi mâţe negre) că oamenii-s superstiţioşi şi când văd feline negre simt impulsul subit de a apela la diverse ritualuri de îndepărtare a maleficului şi dacă se-apucă de ritualuri pe scări sunt mari şansele să-şi rupă în masă (dar pe scări, da? nu de masă, de scări) gâturile şi alte părţi fizice vulnerabile care conţin ţesuturi vitale ca măduva spinării. Deci motanul negru reprezintă un risc major pentru sănătatea populaţiei din blocul respectiv.
Ce nu pricep eu în încercarea eroică a ralucăi de a smulge câte ceva de la Darius e dacă faza e pe bune, caz în care ar fi putut “cere ajutorul” cuiva cu un cap mai puţin cubic (în sensul de cu mai multe colţuri decât unul pătrat, spaţiul de depozitare a informaţiei fiind cu mult lărgit faţă de modelele cu căpăţână ovală) şi care i-ar fi putut oferi sprijinul şi răbdarea pregătite pentru copiii de la şcoala specială la care ar putea lucra pe post de voluntar, sau doar a încercat o manipulare de zile mari care mie, cel puţin, nu mi-ar fi ieşit cu atât succes şi o asemenea doză de naturaleţe, necontrazicând şarada nici chiar după ce a fost postată, discutată şi supusă întrebărilor publicului.
link permanent
andi! sa iti bine intre in cap ca darius imi da doar mie socoteala! da?! ne-am inteles? mbine.
link permanent
Alaltăieri eram la alergat, pă seară, aşa… şi veneam eu dint’-o direcţ’e şi un moş mai urban dintr-o altă direcţie. Şi între noi taie trotuaru’ un mâţ negru. Io eram în fugă, deci. Când eram mic, eram tare superstiţios şi mi-am amintit tot felul de reguli, cum că dacă trece cineva, ĂLA o să aibă ghinion. Şi înainte să-mi termin gândul, îl remarc pe moş încetinind într-un slo-mo cu efort, până fix când am intersectat eu linia imaginară trasată de pisica-blestem, după care şi-a reintrat în ritmul normal al vieţii. Eu m-am maturizat îndeajuns cât să-mi treacă iluzia cu din astea… da’ mi-a venit să-i fut un pumn în cap, numa’ de gest. Dacă crăpa, nu-l găseau până a doua zi, naiba ştia ce a păţit, cine-a fost p-acolo.
Ştiţi că Hud nu mai comentează, fiindcă i-am zis (şi s-a prefăcut că nu ştia, iar apoi că nu acceptă asemenea insinuări) că-i spemăr, când a zis de site-ul Guvernului, care nu-i al lui. E al nostru. Al tuturor.
link permanent
“Dacă crăpa, nu-l găseau până a doua zi, naiba ştia ce a păţit, cine-a fost p-acolo.”
noi am fi stiut, ca citeam pe blog
link permanent
Dacă-l căsăpeam, nu mai scriam. Ş-apăi cine vă crede pă voi?
link permanent
bibli. de fapt sunt sigur ca deja iti pregateste rechizitoriul si pentru intentie doar. dar mai ales o sa te intrebe de film.
link permanent
0 cititori online (cu tot cu tine)
loooooooooooooooool
link permanent
Stiam ca-s 0 (zero) dar sa mi se spuna si online, e trixt tare.
Motanul ar trebui lasat in bloc, are si el drepturile lui. Pai cum sa-i trantesti usa pe coada? Nu-i normal.
Penibilul+penibila = love, nu? Ce fain si dragut…
Pui pariu cu tine ca maine vor mai ateriza alte multe avioane in sistem de URGENTA, doar asa de dragul stirii, pui? N-ai tupeu!
Darius, eu cred ca iti place de Raluca <= I-ai oferit prea mult spatiu pe Jeg…e dubios.
link permanent
Considerând că Jeg e un spaţiul al prostiei, o almanahă de imbecilitate, un compendium al idioţieniei, atunci da. Pentru că atunci îmi place şi de tine. Ştii, ştii? Sau îţi explic, îţi zic exact poanta?
link permanent
Nu mai e nevoie, am inteles esentialul. Hai maaaa
)
link permanent
va rugam nu lasati motanul negru sa intre in scara…..
))
)
dar motanul ? ce facuse motanul de primise interdictia asta
link permanent
Era negru, şi el.
link permanent
macar motanul e negru la blana. strambul ala de pamfil e negru la suflet.
link permanent
nu inteleg ce gaseste ursulica lui arpi la magarul ala de pamfil.
link permanent
De toate s-au comentat doar despre legalizarea aia nu. Dar oricum mult prea tare s-au hămnesât ţânţarii, mai nou nu sar sa te-mpungă-n piele, verifică dacă nu cumva ai o rana deschisă, şi de află una vin măgarii să s-adape direct de la izvor.
Io cred că Raluca te iubeşte. (Deci nu vreau să supăr pe nimeni, după cum se vede mai sus habar nu am despre ce vorbesc)
link permanent
=)))) Cata bou’ esti si tu, aia proasta ca discuta cu tine. Pfff! Am crezut ca ajungi la o concluzie inteligenta la final…dar mi-am pierdut cateva minute din viata vazandu-te pe tine cum te dai cu 3 perechi de coaie.
link permanent
mai umalgo, ai dreptate pe invers. adica darius e al indragostit.
link permanent
Daniăl – da’ ai pierdut dup-aia câteva chinuindu-te să scrii. Da’-n capitala cultural europeană v-or fi-nvăţat să redactaţi un text, deci sper că ai reuşit să fii operativ.
Umalgeo – s-a mai zis.
link permanent
javra aia de pamfil iar l-a asmutit
link permanent
am ajuns la o concluzie: ia sa fiti atenti ….totzi….sunteti pregatiti?
In ROmania motanul negru nu avea pile la locatarii imobilului cu pricina…..din moment ce o persoana s-a deranjat sa il mentioneze pe cel alb …e clar ca simpla lui aducere aminte era destinata sa ii faca un anumit lobby pt a innopta in interior…la caldura. HICAP…PAREREA MEA …
ASTEPT PARERI….(nu ca ar conta prea mult ce cred toti nebunii dar totusi)
link permanent
Marijuana e ilegală pentru că poate
link permanent
In capitala europeana cand vezi un prost il lasi in pace, nu te iei de el si apoi te dai important
Inteleg ca ai un blog de divertisment si ca lumea tre’ sa rada dar asta nu inseamna ca trebuie sa faci pe dracu’n patru batandu-ti joc. Ma rog, asta cred eu.
)
Hai ca ma grabesc, trebuie sa fiu operativ
link permanent
Pentru o clipă am avut impresia că este un film… dar nu…
link permanent
Nuuu, nu este un film. Suntem departe de un film să fie.
link permanent
Discutia intre tine si Raluca e bestiala. Epic ownage.
link permanent
Mai, Darius Groza, vorbeam cu colegii de servici si nu am reusit sa ne dam seama de ce nu ai o emisiune la TV sau macar la radio. Cand ma gandesc ca de fiecare cand aprind TV-ul vad oameni ca Zavoreanu, Becali, Diaconescu ( sau cum il cheama pe ala de la OTV) mi se face greata.
link permanent
Deoarece eu am un plan mai măreţ de a fi propriul meu mogul, ca să am canale media la discreţie. Aşadar, înainte voi întreprinde un mic partid, că altfel nu întrunesc criteriile.
Dar fiindcă sunt totalitarist, trebuie să-mi înregistrez ţara, Jegonia, unde partidul meu să facă monopol electoral. Or n-o pot înregistra din cauza mândriei, adică doar dacă mi-o aprob eu mie însumi. Iar pentru astra îmi trebuie, fireşte, un imperiu, nu-i aşa? Bibliotecaru lucrează la nişte acte legislative, care să oficializeze asta pe cale paşnică, diplomatică, amiabilă, pentru că exemplul ăsta vreau să-l dau. A găsit el o breşă.
Da’ dacă civilizaţia umană se-ncăpăţânează, am şi ramura militară înarmată, dispersată pe întreg mapamondul, celula fiind coordonată de la nucleu, de către Toader.
Înţelegi, deci – ca să revin – de ce nu am emisiune. Dar odată ce toate cele ce ţi le-am prezentat vor fi aievea, realizate şi palpabile, desigur, voi vorbi poporului.
link permanent
Ave ţie!
Şi cam care ar fi logistica Jegoniei? Cam ce coordonează toader?
Ceva imn ai?
E bine de ştiut şi dacă doreşti pat la perete sau la fereastră, cum preferi?
link permanent
jegonia…suna fain…vreau sa fiu primul ministru al marijuanei
) de restul va ocupati voi!!!
link permanent
Imnul Jeg este: http://www.trilulilu.ro/Jeg/9a89a2932d1018
Restul mi se pare că se fac din mers, nu? Aşa am înţeles. Nume şi imn să ai. Drapelul este destul de evident, da’ se poate face pitch de design. Deşi se câştigă la licitaţie după cum poftesc, că de aia-i dictatură.
link permanent
si uite un exemplu graitor, pentru care ai tai sefi au taiat mess ul din fatza degetzelelor voastre
funny
link permanent
Acuma văd că ştia şi gugle de imnul tău, eu nefiind familiar cu această chestie venită tocmai din analele jegului nu pot să spun decât că-mi confirmă că tu nu eşti nebun aşa de ieri, de azi… Ma sperie totuşi că pe zi ce trece descoper tot mai multe calităţi care te-ar face demn de a fi urmaşul tribunului:
- puiuţ de comunist [checked]
- obsesie pentru limba română [checked]
- înclinaţie câtre dictatură şi regimuri totalitare [checked]
- cultul personalităţii [checked]
- tendinţa de a da vina pe oricine şi orice în cazul unui eşec personal [checked]
- makiavelic şi utilizator frecvent al unor tehnici de disimulare pentru prostirea maselor [checked]
- desconsideraţie intelectuală faţă de persoanele de sex opus [checked]
- considerabile doze de egoism, aroganţă, lăcomie, îngâmfare, infatuare [checked]
- şi ca totul să fie perfect nu putea lipsi ingredientul secret: eşti nebun de-a binelea! of course: [checked]
Şi astea-s doar o parte, lista e deschisă completărilor.
link permanent
-fatalau [check]
- obraji de cur [check]
link permanent
Constat ca, daca nu citesc articolul, nu mai pot tine urma la comentarii, deci nu mai pot sa comentez. Am imbatrinit…
link permanent
C – eram în timpul liber! Acasă la mine, unde locuiesc, acolo.
Marianschi a rulat cum nimenea de mult.
link permanent
esti un porc. acu’ ii zici lui pamfil Toader ca sa sameni confuzie. ticalos mai esti ma.
link permanent
Mno..Raluca draga…sti vorba aia…sau poate n-o sti…prostu nu e prost destul pana nu-i fudul!
Darius..nici nu ma asteptam la altceva de la tine!
Am comentat si eu ca sa sti ca inca te citesc…cred…
link permanent
mha io zic ca ii regizat…
))
la cat de expeditiv esti cine ouale sau gaina sta la discutii cu tine
link permanent
Raluca.
link permanent
Ei ei…mare e gradina Domnului…si multi i-au sarit gardul. Amuzant si trist in acelasi timp. Nu pot sa concept cum inca mai exista copii de 15 ani care habar nu au sa foloseasca cea mai mare inventie a lumii (NOT). .
Ma bucur pt tine Darius ca ai avut imensa rabdare sa ii acorzi atentie, eu desi am rabdare nu am atentie pentru asemenea intrebari.
Problema existentiala si acest futubucket (pardon photobucket).
link permanent
Eu cred că din acestea sunt mai degrabă un milion la una.
link permanent
Iaca rulă şi Darius.
link permanent
@ Darius
Cu o ţară este mai greu, ar trebui să cumperi ceva pământ pe lună sau stele şi apoi să le populezi cu ceva oameni… dar un stat se poate face şi, dacă eşti sincer interesat, pot începe lucrul la Declaraţia de independenţă şi Constituţie. În doi sau trei ani se poate încropi întreg sistemul instituţional. Şi pe mine mă trecea gândul să fac aşa ceva în scopul înfiinţării unei zone offshore undeva în spaţiul extraterestru, de unde să colectez impozitele diferitelor firme pământene.
link permanent
@ M@riansky
Stimate domn, aţi uitat principala calitate a lui Darius, incredibil de talentat.
link permanent
E musai cu Constituţie? Ca să-ţi uşurez munca, nu de alta.
Nu poate fi pe bază de cum zic io, îi?
link permanent
Cum a mai trecut si anul asta…la fel.
link permanent
Să fie!
- Abscons se vrea a fi mai… literar.
- Cu penibilii nu prea-i fun să-ţi pierzi timpul, nici măcar să discuţi despre. Sunt niveluri de la care nu se mai poate cizela.
- Cu avioanele nu-nţeleg cum se vede de la tine, da’, trecând peste hiperbolizarea ştirilor, nu prea le convine să-ţi bage morocvu-n anus, aşa că preferă să urmeze nişte instrucţiuni de siguranţă.
- La înmormântări se ajunge la expresia “Măcar de-nmormântare să aibă parte…”
link permanent
abscons se refera la concepte, idei, in niciun caz la obiecte. care mi-ati abscons forfecuta?
link permanent
Va invit la mine pe blog sa il vedeti o caricatura interesanta cu Gigi Becali vorbind despre Parlamentul European.
link permanent
Nu intraţi, e nasoală caricatura.
link permanent
Ba da, intraţi, este “stupendă”!
link permanent
@Bibli: Şi mai stimabile domn, nu mă pot exprima decât astfel: I think that you’re missing the whole damn sexy point here… Nu-mi dau seama cum a fi incredibil de talentat te-ar putea ajuta în a deveni viitorul Vadim, căci despre asta era vorba… Poate dacă folosim ghilimelele de rigoare, altfel vorbim de un defect şi nicidecum de o calitate.
Cu siguranţă am omis calităţi mult mai evidente, până acum doar Jimică a încercat ceva, destul de timid şi-ntr-o manieră cel puţin copilărească. E bine şi aşa însă de la tine sau de la alţii încă mă mai aştept la mai mult.
Şi dacă tot aţi adus vorba de cioban şi pentru ca să vă ajut, uitaţi-vă numai la Jiji, el fiind principalul contracandidat
link permanent
@ M@riansky

Bine spus “stimabil”, adică loc ar fi de stimă, dar stima ioc.
Spuneţi aşa:
“think that you’re missing the whole damn sexy point here”
Eu nu am precizat în mod expres care este zona de talente (sau ar fi mai corect “talentoasă”?)… ea poate fi oricare, oriunde, dar mai ales incredibilă.
link permanent
Ei da, uite şi ghilimelele, îmi place că ţineţi cont de sfaturile mele, ăsta e un lucru notabil.
Cât despre zona “talentoasă”, întradevăr nu aţi precizat-o dar nu mi-ar fi fost de mare folos acest lucru decât dacă aţi folosit cuvântul “talent” în aceelaşi mod (sau conotaţie) în care am folosit eu “calitate”. Doar că la o privire mai atentă “talent” şi “calitate” pot fi chiar sinonime şi-atunci ce logică are expresia: “principala calitate a lui Darius, incredibil de talentat”.
Iar dacă puneţi accentul pe “incredibil”, păi mai contează cine ce crede sau nu crede?
link permanent
Poate că da, poate că nu… altfel indubitabil.
link permanent
hai, articul nou
link permanent
toadere, nerabdător băiete? Aş zice că aştepţi chiar să fii surprins, hai să-ţi fac un preview cu ce urmează, poate te linişteşti:
- începem cu un titlu, chinuit, dar rău de tot, iar dedesubt un subtitlu sub formă de motto, şi mai chinuit, nici unul, nici altul n-au nimic în comun cu ce urmează, sau au… sigur că da…
- apoi încep frustrările, fie că sunt sociale, fie că ţin de muncă, de prieteni, de un eveniment monden, de o fată de care-i place sau de faptul căcoexistă alături de Moafle (el sau fata), tot frustrările sexuale primează, pentru că, nu-i aşa, e mai amuzant să faci mişto de penis.
- urmează steluţe, câte trei şi de mai multe ori
- între steluţe avem poze, cu tot felul de mesaje de toată jena postate în tot felul de locuri publice, neapărat autentice, dacă nu, merge şi-o caricatură de la Arpi, cu condiţia să ruleze; mai demult se mai fotoşopa pe sine în diverse ipostaze, acum cred că nu mai are timp de-aşa ceva
-apoi câteodată mai pune câte-un filmuleţ cu colegii de la Vitrina, sau doar se dă-n spectacol cu ukulelele alături de câte o fetişcană care se ştie cu cântul, el mai puţin; de obicei îl urcă pe Trilu, că aşa e patriotic, dar ne pune repede la dispoziţie şi varianta Youtube pentru că produsele româneşti se fac de cacao câteodată…
- terminăm cu o reclamă gratuită, pentru că nu-i frumos să scoţi bani din blogging, aşa cum e urât să scrii fără diacritice
Asta aştepţi tu toadere?
link permanent
Marianschi este cel mai iubit (şi mai drept – da’ asta nu mă priveşte) dintre tonţi!
Ai uitat promisiunile deşarte şi unde mi-s chiloţii.
Da’, altfel, ce pierzi din vedere e că ultimu; tău articol al tău este de hăăăt anul trecut, prin octombrie, când ai primit ceva de la mine. Ăla da tribut, ca pizduţele care nu se mai spală după ce le atinge Maicăl, tu nu mai publici, de când ţi-o ajuns pachetu’.
link permanent
Cât despre chiloţi or să vină ei, consideră ca deocamdată ai destui de la alţii, nu toţi deodată ca nesătulu’, acuşi, acuşica.
Iar cât despre publicat… consideră că sunt în concediu medical
link permanent
Care destui, fă?! UNA amabilă, cât a predat. Restu’ se trag pe ei înşişi (persoanele ÎN chiloţii mei). Şi consider că eşti în concediu de maternitate.
link permanent
unu ia o tarfa pe 5 euro vreo 10 zile la rand si la un moment dat se da si la vorba cu ea si afla fata ca sunt din acelasi sat si il intreaba pe om daca nu-l stie pe tac-su.
-ba da, el m-a trimis sa-ti dau 500 de euro da’ a zis sa nu ti-i dau pe toti odata.
vedeati, in pula mea, legatura?
link permanent
La 500 de euro putea să o ia de nevastă şi avea sexul gratis.
link permanent
Da, dar numai dupa divort scotea si el ceva de valoare de la dansa. Si asta daca nu papau toti banii in luna de miere.:D
link permanent
bibli, ma dezamagesti
link permanent
@ toader
Am zis şi eu aşa, de ciudă, că mie îmi plăcea mai mult varianta cealaltă a bancului… era mai cu schepsis.
link permanent
Uite ma darius, esti in topul viralelor:D, Vezi la standout pe blog mai multe
link permanent
Ştiiim, ştim.
link permanent
Apropo de titlu: merita sa vezi istoria aspirinei. Initial Bayern nu a lansat-o pentru ca promova Heroina ca si medicament anti-tuse. Iar cand heroina a inceput sa aiba probleme, au ajuns la aspirina. Poate ii gasesti marijuanei un uz medicinal de necontestat si astfel devine legala, o primesti pe reteta compensata de la medic.
link permanent
Eu stiam ca se da la bolnavii de cancer in faza terminala. Legal. In SUA cel putin.
link permanent
Da, şi la bolnavii de glaucom…
link permanent
bayern se ocupa mai mult cu fotbal decat cu aspirine, spre deosebire de ala care se ocupa cu aspirine, care ce-i drept, se ocupa si el cu ceva fotbal, da’ cu mai putin succes. altfel, nemtii tot nemti.
link permanent
înseamna că în sfârşit se vor fi spălând şi respectivele atinse de Maicăl ?
link permanent
Dacă vă întrebaţi ce fac şi dar vai, răspunsul e licenţa. Ca să ştiţi, să nu vă tăt căcaţi pe voi. Da’ mă concentrez la toate.
link permanent
stiam eu ca doamna mirmen are un baiat de treaba. bravo darius. ai un fond bun.
link permanent
pai atunci spor la licenta…si eu am lucrat un week end la o licenta..nu a mea..a unui prieten..mi-au sarit capacele la cate desene am facut, cate diacritice am pus…
Greu domne greu
link permanent
Salutare jegomanie, m-am intors din concediu. Revin cind imi revin. Chip in taci.
link permanent
multa bafta la licenta.
oare agentiile de publicitate se comporta asa cum se zvoneste …? oare si inchid portile o luna .. doua in vara, iar toti angajatii pot sta linistiti, in concediu?
link permanent
nu credeam ca pot sa rad atat de bine.
desi sunt cititorul 0 online, am si eu o parere. ai un stil digerabil, dar poate sa devina daunator, adica poate da dependenta. ma bucur ca am ajuns pe site si ma inscriu in lista celor care vor sa citeasca manuscrisul tau. o sa trimit ceva pe adresa de mai sus, sa ma anunti daca ai primit
link permanent
din ciclul ce fac avioanele de dragul lui Darius…ca sa nu mai fie acuzate ca doar aterizeaza “in siguranta”, unul din ele se prabusi in Oceanul Indian….bravos, cu asemenea influenta faci Jegomania mai repede decat isi uploadeaza fatuca Raluca pozele pe site-ul ala!
link permanent
erata: era Jegonia, mania e (de) la mine
link permanent
Am vazut conversatia cu Raluca( am ras cu pofta) , dar imi calc peste inima totusi si te intreb daca exista o alta cale de a-ti trimite niste poze sa le postezi pe Jeg in afara de a le atasa intr-un mail? Daca da, pogoara harul JEGULUI si lumineaza bezna necunostintei mele…. Daca nu, spune-mi si mie adresa de mail sa trimit niste poze in speranta ca vor trece de preselectie si poate le vede poporu’ pe JeG…. Multumesc sinistru
link permanent
Da, îţi dau un mail. Şi-mi dai şi tu un mail înapoi. Ne dăm mailuri, deci. (Deşi puteai trimite la contact, cum de altfel notase şi cineva mai sus de tine, legat de altceva.)
Dacă eşuez la licenţă şi iau doar 10, voi pune pe seama că nu mi-a urat Biblel nimic. Ce să mai zic de Toma ăla de Hudrea.
link permanent
@bibliotecaru – cel mai mare muschi e gluteus maximus, latisimus dorsi este muschiul care acopera cea mai mare suprafata din corp, dar nu cel mai mare (voluminos). sa nu ne incurcam in semantica.
link permanent
Io ce-am zîs, e?!
link permanent
@ cezar
Nici măcar cu această specificare nu sunt de acord… rămân la părerea mea. Sfatul meu este să vedeţi latisimus dorsi şi din profil, ca să înţelegeţi de unde până unde este acest muşchi.
Desigur, unii oameni au fundul mare… dar, de obicei, acolo este grăsime şi nu muşchi…
link permanent
@ Darius şi Groza şi Glad şi celelalte personalităţi distincte şi irefutabile
Examenele şcolii nu sunt atât de importante precum examenele vieţii. Din punctul meu de vedere, un filmuleţ este un examen mai preţios decât un examen de licenţă. Pe la 60 de ani, când te uiţi în urmă, niciodată nu îţi vei aminti de examenul de licenţă, fie el luat cu 10, fie el picat. Cine îşi aminteşte şi se laudă cu notele din facultate şi la 60 de ani, înseamnă că a trăit degeaba, fără să înţeleagă din viaţă decât că este dator să răspundă “încrederii sociale” din poziţia de vită de povară. Sper că nu crezi că vei fi un om diferit funcţie de nota examenului? Vei rămâne acelaşi indiferent de notă… şi poate că lumea ar trebui să înţeleagă asta atunci când învăţatul nu mai este o acumulare, ci o pregătire pentru notă.
Iată de ce visez la o universitate precum în vechia Grecie, fără ani, fără promovări, fără note… doar o perpetuă acumulare.
link permanent
Bîja. Bine, nu mă mai duc la nici o licenţă. Vorbeşti cu Mirmen, bun? Te pup.
Deci mai am 36 de ani să fac filmuleţul, da? Asta zici. Că Boc nu ştie din ce şi-a dat licenţa, au’ Hudrea?! Că le-a-ncurcat când i-a zis Băsel că nu, că e invers.
(Mi-am dat-o deja, dragă. Am vrut s-o filmez, ca să împac şi capra şi Biblel sau şi Biblel şi varza, cum doreşti. Da’ n-am avut ce, nu s-a ţinut cum doream.)
link permanent
biblel, iaca, trosc făcu nuca în perete
păi dacă jegsăru’ aici de faţă, nu acumulă, pînă peste zece, cum tocma’ te informă, conţinut original nu clişee de viaţă mediocră, apăi stăi să vezi cînd şi-o pritoci-o pe cea de la jurna’ urmare a reportajelor de teren efectuate cu bicicleta înhămată la lădiţa cu jucării media
link permanent
din pacate deja incep sa intrevad ca tu iti faci aceste anunturi pe care le fotografiezi. curios ii faptu ca mai schimbi cateodata si marker u. sper sa ma insel, daca ma insel da i o bere
*vezi ca este un anunt in zalau, unde a fost intrarea de la biblioteca. momentan ii ceva santier. go watch
link permanent
Să mi-l procuri.
link permanent
@ Darius
Spuneam că ţinta nu este o notă bună la lucrarea de licenţă, ci lucrarea de licenţă să reflecte ceea ce reprezinţi în acest moment ca specialist într-un domeniu.
Nici o şcoală nu a reflectat, prin notă, condiţia de geniu a cuiva. Nu am să dau exemplul lui Albert Einstein care a rămas repetent iar profesorii îl considerau idiot, am să dau exemplul lui Victor Ciorbea care a avut 10 pe linie încă de la creşă şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat în istoria României (aproape la fel de dezastru precum Emil Boc, culmea, tot cu dreptul la bază). Sincer… m-aţi dezamăgit la această fază.
link permanent
Uuu. Nuuu!
Eu ţi-am zis, sunt de acord cu tine; da’ negociezi cu Mirmen.
link permanent
foarte psihedelici baietii de la planeta md din cate aud.
link permanent
funny . mie imi plac pisicile. probabil ca pisoiul negru ar trebui vopsit in alb.
link permanent
“Raluca: unde sunt cotiledoanele?Darius: În plante. Mai ales la alea cu seminţe. Au funcţie hrănitoare.”
Cotiledoanele sunt in seminte. Numai in semintele plantelor cu seminte.
link permanent
Păi, da. Încercam s-o iau încet. În seminţe, şăzi calm, horticulturisto…