Jurnalul Editorialistic de Groza

… sau cum ne tratăm între noi şi pe sine.

[Vineri, adică un fel de azi, de la ora 22:30 pe NCN, în Cluj-Napoca, voi apărea greţos cum îmi stă-n fire, la emisiunea televizată “Convorbiri provinciale“. Pentru hoardele mele de fani membri ai “diasporei”, va fi acilişea înregistrarea, frumos, cum de altfel se şi cuvine…]

Trăitul ăsta este cel mai simplu lucru din viaţă. Mai dificil într-acest sens este cu ce ţi-l ocupi. Soluţia mai scurtă şi, spun eu, calea cea simplă este, desigur, să mori.

Însă noi preferăm – şi chiar ne încăpăţânăm cu obstinaţie – să ne umplem existenţa cu fel de fel de îndeletniciri, pentru ca într-un final să ajungem tot la acelaşi rezultat: până la urmă, să nu mai fim. Dar dorinţa supremă este în continuare să apucăm să ne prăpădim cât mai târziu.

Prima dată că avem oricum instinctul adânc înrădăcinat să nu cumva să pierim din greşeală sau neatenţie, până când încă nu ar fi vremea să decedăm în mod normal. De aia mâncăm, ne căcăm şi pişăm. Unii se ambiţionează şi mănâncă până la deces, la o singură masă, de obicei de sărbători – evenimente năzărite de noi, ca să marcheze bucuria că încă trăim. Dar acestea sunt nişte erori. Intenţia e alta.

Apoi ne creăm sau luăm slujbe, unde, într-o ierarhie bine stabilită, ne asigurăm unul altuia posibilitatea de-a continua să existăm. Inventăm lucruri şi procedee care să ne poarte urgent şi cu uşurinţă prin viaţă, dar nu ca să se termine cât mai repede, ci să ne rămână cât mai mult trăit, iar ulterior – modalităţi care să ne protejeze de acestea, fiindcă ne pun în pericol viaţa.

După care ne este necesar să concepem tot felul de activităţi distractive, fiindcă încercarea disperată de a supravieţui pur şi simplu ne ucide.

[mulţămim, Alin Morea]

Cei mai buni dintre noi găsim metode geniale de a îngemăna ambele aspecte necesare existenţei – să nu mori de foame, respectiv să nu mori de grijă că mori de foame – într-o singură preocupare, atât relaxantă, cât şi hrănitoare, cum ar fi, de pildă, făcutul de clătite, iar ulterior mâncatul lor. Aceştia vom trăi veşnic, fiindcă după ce vom fi murit, lumea-şi va aminti de noi până la sfârşitul vieţii lor. Pentru că, evident, preocuparea noastră secundară e viaţa de după moarte. Dar ideea principală e să trăim deocamdată.

Există şi un nivel de acceptanţă a ideii de moarte, de unde şi obiceiul strângerii rudelor în jurul celei care urmează, în aşteptarea momentului căruia îi este totuşi timpul, nu? Recunoaştem şi noi că el vine, c-o anumită reţinere – e drept, dar bucurându-ne tainic pentru că-i altcineva.

Dar ne supărăm când se-ntâmplă aiurea şi n-o vrem nicicum, dacă n-am reuşit să ne pregătim, iar cineva moare prea tânăr. De aici şi “speranţa de viaţă”. Pentru că – da – chiar avem un termen limită tolerat. După care este în regulă. Pe de altă parte, dacă ne-ntindem peste acest punct terminus şi încă trăim, începem să ne surprindem. Îl căutăm între noi pe acel care n-a murit cel-mai-încă şi aşteptăm. Oare ce se-ntâmplă? Şi mai ales… când! Ce-i acuma n-am estimat, firesc era să se fi dus deja. CE TOT FACE?!

Perpetuarea speciei este obligaţia omului de a trăi, o perioadă. Ca să-i facă pe alţii să trăiască, da’ până aici. Restul e doar tărăgănare. Iar alte elemente civilizaţionale, cum ar fi pensia, sunt simbol, dacă nu atenţionări prietenoase că are voie să ne părăsească oricând alege, da’ preferabil curând. Iar începutul problemelor cu pensiile amintite, medicamentele şi cele necesare (atenţie!) vieţii – deja astea-s somaţie. Să ne pregătim deci, cu toţii, că efortul e apreciat…

***

Vineri am participat, din partea Vitrina, la conferinţa PR Trend (ediţia a IV-a), în calitate de – în ordine – stătător la o masă cu alţii de seamă şi vorbit din gură, precum şi ţinător de prezentare intitulată “PR online – sau cum s-a terminat cu şmecheria” PR online – noua ordine în relaţii publice”. Mai jos se regăseşte, într-o înaltă ţinută profesionistă şi atmosferă academică de vârf, “filmul evenimentelor”, cu introducerea, scurtă-prezentare şi apoi prezentare.

Au mai grăit alăturea Dorina Guţu-Tudor de la Fulbright Commission România, dom’ profesor Ioan Hosu, de la CRP, Bogdan Oltean, media analyst la Trend Communication, Marius Benţa de la Seven Times (ziar online de ştiri transilvănene, în limba engleză), Bogdan Colceriu de la Trilulilu, Florin Danciu de la Foaia Transilvană şi Dan Petre, de profesie domn.

Tweet