Jurnalul Editorialistic de Groza

Care-i motivul din cauza căruia, numai dacă răspunzi cu „Rău.” la „Ce faci?”, lumea te mai întreabă şi „De ce?”? Deoarece nu-i nimeni interesat de orice ţi-ar face bine. Şi invers, de ce lumea răspunde mai des cu „Bine.”, decât cu „Rău.”, când oamenilor le e mai des rău decât bine? Şi de ce lumea nu spune niciodată „Bine!” cu entuziasm, când le e atât de rar, dar „Rău!” vine mereu plin de patos? Pentru că nici pe noi nu ne interesează orice ne-ar putea face bine.

***

Azi, când am ajuns din nou în mijlocul civilizaţiei, pe vastul tărâm al internetului modern, mi-am conectat compiuterul personal portabil la reţeaua fixă de comunicare oferită de distribuitorul nostru. De îndată ce am pornit aparatul, ecranul său parcă a prins viaţă şi mi-au tăbărât offline-urile strânse de cu zile, cât timp n-am putut să-mi accesez contul meu de e-mail şi mesagerie instantă. Şi am purces entuziast în a aştepta cu mâinile-n chept pentru ca să încarce toate notificările şi trebile de care consideră Internetul că este vital s-aud, ce se petrec pe perioade lungi când sunt privat de conexiune.

După care, înainte să apuc să citesc, a trebuit să dau “update” la versiunea mea de messenger îmbătrânită, căci, pân-am umblat eu pe coclauri, lumea cu o mână a ciocnit ouă, da’ cu aialaltă a muncit, nu s-a scârmat în orificii ca alţii şi adus îmbunătăţiri de care noi n-o să ne dăm vreodată seama. Mă rog, şi ştiţi ce se întâmplă primul şi primul lucru când vrei să updatezi ceva? Păi, ţi se-nchide programul, desigur. Şi, nu în ultimul şi ultimul rând, se pierd offline-urile. Aşa că m-am căcat cerebral în direcţia prietenilor de la Yahoo!, care-ar trebui să mă respecte şi stimeze. Şi am explicat, aşa cum am putut şi eu în engleză, înjurături româneşti, susţinute de prea dragele emoticonuri. Concluzionând, dacă avem noroc şi se vor băga în viteză, în curând o să existe o arhivă pentru offline-uri. Deşi sunt deja profund dezamăgit, că acum totul e oricum mult prea târziu: de unde mai ştiu ce id-uri să nu adaug în listă că-mi şterg totul de pe hard, cum aflu când închide Jay Rusell messengeru’, că am câştigat un milion de dolari sau că Britney Spears Alexis Bledel mă vrea chiar pe mine, gol puşcă, uns cu frişcă şi cu-n măr în gură?!

***

Am văzut de curând un prunc la vreo 5-6 ani, care-a căzut cu bicicleta (rău, peste el, încrengături). Şi n-a plâns absolut deloc, că erau părinţii prea departe.

S-a uitat puţin în jur analizând situaţia, cu mucii pe ţeavă, după care, estimând raportul efort/beneficii, s-a ridicat şi-a plecat. Acum se dă periculos în jurul băncii unde-i familia, da’ de, da’ de mai are norocul să mai fut-o trântă, da’ productivă…

Mai târziu am văzut un dirijor cu o trompetă.

***

Dacă tot ni se ramolesc părinţii, măcar uneori e bine să ştim simptomele din timp. De exemplu, dacă mama ta a dat nume la toate pisicile vagaboande de pe lângă bloc… încă mai este timp să găseşti un azil ieftin.

Dar în momentul în care-a ajuns să selecteze şi sorteze din coşul de gunoi al copiilor, din alt oraş, ca să salveze carnea aruncată, s-o împacheteze şi s-o ducă „la mâţucii de la Zalău”, deja mult prea târziu.

Ştiţi ce-i urât?… Lucrurile.

Există câteva care-mi fac mie rău, pentru că mă-nscriu şi eu invariabil într-un anume tipar, doar că poate ies (ceea ce-i poate jena pe unii) din altele sau ale altora. Acesta chestiuni ce mă afectează pe mine în mod nefast sunt că-uri, să-urile sau nu numai-urile următoare:

• să am bani (acum n-am, deci mi-e bine; din aspectul ăsta);
• că îmi pun întrebări (pentru că am ciudatul defect să le şi găsesc răspunsuri);
• să mă julesc cu trotineta (adică de pe trotinetă cu mecla de trotuar) şi apoi să-mi curgă pixul lângă sau pe răni, a cărui pastă nu trece decât cu spirt şi asta nu-i o metaforă;
• să n-am posibilitatea să-mi simt tastele stricate ale lui Iulian sub degete şi să trebuiască să scriu cu un pix subţire sau unul gros care nu alunecă;
• să nu se prindă scame de el, ca să am ce urmări până termin;
• să trebuiască să-mi copiez sentimentele de pe-o foaie, pe Internet, la mult timp după ce le-am simţit, pentru că n-am altele noi;
• să nu-mi fi trecut cele vechi care, deci culmea, să fie încă actuale;
• să am o bubă undeva lângă sau sub o cusătură, tiv sau îmbinare sau, mai rău, pe suflet, că acolo tot timpul te freacă ceva şi nu se poate vindeca şi te doare;
• să nu găsesc niciodată o cutie potrivită pentru ce am nevoie; nici asta nu-i o metaforă;
• să se ruşineze altcineva că citeşte despre, se regăseşte în sau bravează cu privire la ce scriu eu;
• că simt tot timpul că am ceva în nas, când de fapt n-am, şi că nu simt tot timpul că am ceva în inimă, când de fapt am;
• articolele amuzante de pe Jeg;
• că nu pot reformula asta de mai sus cu „că” sau „să”;
• să trebuiască să sparg un tipar, o obişnuinţă, schimbări ca aici mai sus sau când apar versiuni noi la Windows, soft-uri şi alte cele;
• că am carnet cu spirală şi se rup foile urât, chiar dacă vreau doar să le arunc;
• că am carnet cu foi lipite şi se rup frumos, deşi nu vreau să le desprind;
• că nu-mi mai găsesc nici măcar una dintre măşti; asta-i o metaforă;
• că orice chiar simt sună extrem de prostesc când recitesc;
• că nu-mi mai place muzica ce-mi place;
• că îmi aminteşte de cineva drag muzica ce nu-mi place;
• că mă stresez prea rar din lucruri pentru care-i inutil şi prea des din lucruri pentru care “ar trebui”;
• că scriu noaptea pe-ntuneric şi mi se-ncalecă rândurile;
• că orice slash poate să fie back-slash;
• Aciu;
• bordurile;
• beţivii politicoşi;
• mucii pe faianţă;

[din motive de îmi bag picioarele în dreamhost, această pagină de web de-ncepe cu j şi se termină cu eg.stuffo.info nu a putut fi accesibilă în unele momente ale zilelor trecute, cu precădere atunci când încerca cineva; recentele articole, în caz că le-aţi ratat, tratează despre cum îs ameninţat subtil cu târâtu’ prin tribunale sau care-s asemănările izbitoare dintre pocăiţi şi staruri porno]