Nici o problemă: îmi dau EU demisia

Așadar, m-am dus la vot, unde-am ales degeaba demisia. Dup-aia am plecat la un prieten, să urmărim rezultatele, în timpul apariției lor. Pe scară am furat de la o vecină de-a lui două borcane de zacuscă cu fasole, dintr-o cămară din aia, de iese cu cheița să-nchidă compotu’, da’ ușa este de tipul ăla ce nu ajunge până la tavan, că a făcut-o administratoru’ blocului mai demult, “provizoriu”, dintr-o placă ce-o avea de câțiva ani în beci, “că i-a trebuie cândva”, ceea ce s-a și întâmplat.

Dar un grup infracționar iscusit poate penetra cu lejeritate această redută a securității gospodărești. Probabil că eu o să fac totuși pușcărie, deoarece eu n-am oficializat acest act prezidențial, bătând la ușa doamnei respective, să-i pun borcanele în mână, să i le smulg și s-o numesc țigancă împuțită.

Despre ce chestie cretină cu care mi-am pierdut vremea inutil vă povesteam? Ah, da, Băsescu. N-o să zăbovesc mult descriind momentul anunțării procentelor estimative și ce sentimente mă podideau, dar un detaliu relevant ce trebuie să-l știți e că aveam un cuțit ca vai de lama lui, un pic mai prost decât dacă ai tăia cu dosu’ de la unul normal, așa că nu aveam cum să ne sinucidem cu el, dar riscam „pe muchie de cuțit” să murim de foame, că nu puteam tăia pita să o ungem, or noi eram manierați – și încă suntem, de altfel, că n-om fi murit – nu puteam rupe din ea, ca bovinele.

Aș dori să vă opresc nițel din citit, ca să vă aduc la cunoștină că vă încearcă trăiri intense, când parcurgeți aceste rânduri de electrizantă încărcătură emoțională.

Dar un alt eveniment cu urmări în derulare ce mi s-a părut mie cu mult mai interesant la momentul respectiv decât gargara taberelor politice despre cum ăla a câștigat ca un jenant, ăialalți au pierdut ca mai mulți jenanți, deci totul a fost, generic vorbind, jenant, este (la fel de jenant) povestea cu reporterița căreia i-a ciordit Preșu’ (prescurtare de la Președinte, plină de simpatie, ca dirigu’ cumva) telefonu’. Poate nu știți ce-i aia ciordeală: în termeni prezidențiali, se numește „luat public și mă cauți mai încolo să ți-l dau”.

Altceva mă frământă pe mine: dacă tot i-au umblat prin telefon și-au încercat să șteargă filmele – ceea ce, în enormitatea lor, n-au reușit – oare ce se întâmpla dacă-i mai și vorbeau de pe el la servicii cu tarif anormal? Adică mai sunau la câte vreun hotline…

Dar să reținem, în principiu, că toți cei care se preumblă prin parcări și mai subtilizează câte-un ceva, la urma urmei, fac un act prezidențial. De mult am încetat să mă șochez la diverse ghidușii din astea, imune judiciar. Dar acum îmi ridic o întrebare pe cât de tembelă, pe atât de „ferească-ne Dumnejeg, Darius, tu s-ar putea să ai dreptate”. Dânsa este:

• Ce gafă sau grosolănie anume poate să mai facă în acest moment Președintele României, astfel încât să-i prejudicieze imaginea sau chiar să fie taxat?

Cre’că nimic. Eu tind să fiu convins că dacă i-ar deschide din greșeală ușa unei domnișoare, ar da peste cap sistemul de valori a milioane (5) de români, care s-ar bate meclă-n meclă, fugind care-ncotro, că n-ar mai putea cuprinde cu mințile ce tocmai s-ar fi petrecut.

În acest sens, mă declar primul român independent și autonom, predându-mi insigna de membru al poporului aceastei țări, declarând-o nulă, fără tremurat emoționat, fără să cer alta sau să mă agit c-aș avea nevoie. Dacă se plictisesc domnii în Parlament, iaca puneți-o de-un referendum, să alegeți cine vine să se milogească de mine să mă răzgândesc…

Iată acilea manifestu’:

[youtube]1urNN2FGsDc[/youtube]

(Da’ nu vă împacientați, e doar o chestiune formală; că doară, dacă-mi convine, mă voi suci, nu?)