Jurnalul Editorialistic de Groza

[dacă n-ai apucat, vezi campania: “Blogdamnaţi la Internet”]

Aşadar, m-am dus la vot, unde-am ales degeaba demisia. Dup-aia am plecat la un prieten, să urmărim rezultatele, în timpul apariţiei lor. Pe scară am furat de la o vecină de-a lui două borcane de zacuscă cu fasole, dintr-o cămară din aia, de iese cu cheiţa să-nchidă compotu’, da’ uşa este de tipul ăla ce nu ajunge până la tavan, că a făcut-o administratoru’ blocului mai demult, “provizoriu”, dintr-o placă ce-o avea de câţiva ani în beci, “că i-a trebuie cândva”, ceea ce s-a şi întâmplat.

Dar un grup infracţionar iscusit poate penetra cu lejeritate această redută a securităţii gospodăreşti. Probabil că eu o să fac totuşi puşcărie, deoarece eu n-am oficializat acest act prezidenţial, bătând la uşa doamnei respective, să-i pun borcanele în mână, să i le smulg şi s-o numesc ţigancă împuţită.

Despre ce chestie cretină cu care mi-am pierdut vremea inutil vă povesteam? Ah, da, Băsescu. N-o să zăbovesc mult descriind momentul anunţării procentelor estimative şi ce sentimente mă podideau, dar un detaliu relevant ce trebuie să-l ştiţi e că aveam un cuţit ca vai de lama lui, un pic mai prost decât dacă ai tăia cu dosu’ de la unul normal, aşa că nu aveam cum să ne sinucidem cu el, dar riscam „pe muchie de cuţit” să murim de foame, că nu puteam tăia pita să o ungem, or noi eram manieraţi – şi încă suntem, de altfel, că n-om fi murit – nu puteam rupe din ea, ca bovinele.

Aş dori să vă opresc niţel din citit, ca să vă aduc la cunoştină că vă încearcă trăiri intense, când parcurgeţi aceste rânduri de electrizantă încărcătură emoţională.

Dar un alt eveniment cu urmări în derulare ce mi s-a părut mie cu mult mai interesant la momentul respectiv decât gargara taberelor politice despre cum ăla a câştigat ca un jenant, ăialalţi au pierdut ca mai mulţi jenanţi, deci totul a fost, generic vorbind, jenant, este (la fel de jenant) povestea cu reporteriţa căreia i-a ciordit Preşu’ (prescurtare de la Preşedinte, plină de simpatie, ca dirigu’ cumva) telefonu’. Poate nu ştiţi ce-i aia ciordeală: în termeni prezidenţiali, se numeşte „luat public şi mă cauţi mai încolo să ţi-l dau”.

Altceva mă frământă pe mine: dacă tot i-au umblat prin telefon şi-au încercat să şteargă filmele – ceea ce, în enormitatea lor, n-au reuşit – oare ce se întâmpla dacă-i mai şi vorbeau de pe el la servicii cu tarif anormal? Adică mai sunau la câte vreun hotline…

Dar să reţinem, în principiu, că toţi cei care se preumblă prin parcări şi mai subtilizează câte-un ceva, la urma urmei, fac un act prezidenţial. De mult am încetat să mă şochez la diverse ghiduşii din astea, imune judiciar. Dar acum îmi ridic o întrebare pe cât de tembelă, pe atât de „ferească-ne Dumnejeg, Darius, tu s-ar putea să ai dreptate”. Dânsa este:

• Ce gafă sau grosolănie anume poate să mai facă în acest moment Preşedintele României, astfel încât să-i prejudicieze imaginea sau chiar să fie taxat?

Cre’că nimic. Eu tind să fiu convins că dacă i-ar deschide din greşeală uşa unei domnişoare, ar da peste cap sistemul de valori a milioane (5) de români, care s-ar bate meclă-n meclă, fugind care-ncotro, că n-ar mai putea cuprinde cu minţile ce tocmai s-ar fi petrecut.

În acest sens, mă declar primul român independent şi autonom, predându-mi insigna de membru al poporului aceastei ţări, declarând-o nulă, fără tremurat emoţionat, fără să cer alta sau să mă agit c-aş avea nevoie. Dacă se plictisesc domnii în Parlament, iaca puneţi-o de-un referendum, să alegeţi cine vine să se milogească de mine să mă răzgândesc…

Iată acilea manifestu’:

[youtube]1urNN2FGsDc[/youtube]

(Da’ nu vă împacientaţi, e doar o chestiune formală; că doară, dacă-mi convine, mă voi suci, nu?)