Deci eu am găsit prin casă o pensetă. Cu care, cel puțin până în acest punct, aveam impresia greșită că îmi scoteam coșuri, fire de păr de prin orificii și șurubăiam pe la calculator. Aiurea. Recent descopăr, de la Tudor, că fratele meu de gen masculin, Dacian, cu care împart același acoperiș, se pensează între sprâncele lui, care, la urma urmei, mă afectează și pe mine.
Nu doresc să comentez acest aspect, ci să-l las la libera voastră judecată.
Iar ieri am avut un vis erotic cu el și o fostă prietenă de-a lui, eu fiind în postura privitorului invizibil.
Nu mă exteriorizez, doar vă zic.
***
Și vă scriu aceste rânduri cu limbă de moarte, fiindcă, iaca, am fost la un stand-up comedy românesc. Teribilă entorsă de raționament. Chiar acum caut în disperare prin casă ceva de băut, ca să-mi induc amnezie. Trei nefericite făpturi cărora – mulțumesc divinității, deci mie – nu le-am reținut numele, doi masculi și o femelă, s-au întrecut grotesc, două ceasuri continue, în niște opinteli actoricești, în care-am așteptat deșart umorul, până mi-au dat lacrimile. De două ori. În sensul de necaz. Fiindcă și-au împărțit show-ul în jumătăți și fiecare făcea câte-o tură, până când toți trei au vorbit câte o dată, după care mai aveau o șansă. Degeaba.
O să ziceți “Fă tu, dacă ești tare!“, respectiv “Muie!“, după caz. Când va să vie vremea, (în ordine) băieți și fete. Deocamdată eu nu mă ambiționez pentru ceva ce știu aproape sigur că nu mi-ar ieși.
Publicul a fost unul de tot căcatul, pentru că râdea. Nu concep cum poți aprecia un coleg uman, doar pentru că face ceva de care amândoi nu sunteți buni. Încă mă trece o jenă să ies pe-o scenă, să fiu varză… și să le placă. Da, la noi reușesc spectatorii să fie de duzină prin simplul fapt că apreciază ceva ce n-ar trebui. La ce-am fost martor a fost mai dramatic decât cea mai rușinoasă emisiune la care-ți faci curaj să te uiți la televizor. Mai tragic decât cel mai slab bal al bobocilor de care vă puteți aminti din tinereți. Nu pot estima talentul sărmanilor decât prin sintagma și mai slabi decât Neuronu’ (n-o lua personal).
Această istorisire este la fel de amuzantă, doar pentru voi, precum operația mea la testicul.
Nici glumele furate nu le-or ieșit, bieții. Mi-a luat Arpi biletul și urmează să-i dau banii. A fost atât de slab spectacolul, încât nu primește nimic și încă mi-e dator. Și, colac peste secretariatul de la Vitrina, am o colegă (ghici unde?) care chirăia că “super, ca Seinfeld”. Doamnă! Avem o limită!
***
Iar acum, încă o mașinațiune perfidă a serviciilor secrete străine și române, ale căror ițe încurcate duc până hăt la Cotroceni. Specialiști în investigație mi-au confirmat că toate calomniile și supozitoarele nefundate ridicate pe acest website sunt comandate de la nivelul cel mai înalt. În timp ce milioane, poate miliarde de români, sunau cuprinși de griji la redacție, să se intereseze de situația Transilvaniei și integritatea patriei mamă.
@Sergiu: Aroganta ta e deranjantă, iar tonul tău denotă ca ti-ai format o imagine extraordinară despre persoana proprie. Acum uită-te la melancolicul din mine cum vine si-ti spune ca această imagine e nejustificată. Mai finisează nitel te rog. Multumesc anticipat.
@Neuronu: Inteleg că fiind in bransă ai luat critica mai personal decât trebuia. Mi se pare logic si era de asteptat. Insă te rog recunoaste ca exista o diferenta enormă intre stand-up-ul românesc si cel al britanicilor sau americanilor, care in fond au si inventat acest gen de comedie. Nu exclud posibilitatea existentei unui potential românesc solid in acest domeniu, dar până se ajunge la un standard calitativ mai inalt, lasă-ne sa strâmbăm nitel din nas. 😉
@Bibliotecaru: Toma Caragiu si-a adaptat textele vremurilor care le-a trăit. Inclin să cred că ar fi făcut acelasi lucru, cu la fel de multă măiestrie si după ’89.
Bine zici tu. Da’ bine şi Bibliotecaru’, că el cre’că se referea la diferenţa în a-ţi adapta atunci textele şi… a le zice acuma, că te doare la banană. 😛
@Basty…aaa, pai aici nici nu am cum sa te contrazic. Ar fi chiar ciudat sa ne ridicam la nivelul ala dupa doar 2-3 ani, in timp ce ei fac asta de 50 de ani!!! Acolo stand-up-ul a ajuns sa fie o adevarata industrie pe cand la noi sunt maxim 15-20 de oameni care inca invata cu ce se manaca asta. Nu cred ca are cineva pretentia sa fie considerat la fel de bun ca cei din state. Spun doar ca e frustrant sa vezi cum cineva isi bate joc de munca ta fara ca macar sa se informeze inainte.
Interesante comentarii… Din cate inteleg eu, voi va uitati prin gaura cheii (youtube) la un ditamai fenomen international, iar argumentul major in discutia voastra e insulta. Cum spuneam, interesant…
Inainte de a ne compara cu americanii (care, in paranteza fie spus, produc tone de stand-up de c#@* pe minut!), sa nu uitam ca facem parte dintr-o cultura europeana care, la fel ca si noi, transpira copios in incercarea de a importa stand-up american.
Si da, Comedy Central rocks, dar e doar varful unui iceberg de prostie monumentala, autentic americana, cum rar intalnesti pe alte meleaguri!..
Nu va faceti griji, sunt aici sa va salvez si sa va impartasesc secretul unui stand adevarat. Formula magica este:
Umor + Inteligenta + Stil propriu – Ego
PS: Chris Rock sucks ca actor, dar ca standupper e delicios!!
@ Basty
Eu cred că astăzi ar fi făcut altceva. Mulţi tineri nu realizează că teatrul a dispărut pentru că a rămas “doar” artă şi nu mai este necesar acel protest şoptit. Toma Caragiu este un monument, o instituţie, şi nu doar o simplă apariţie comică. Toma juca foarte bine şi dramă şi psihologic… dar era desăvârşit în comedie, pentru că deja lumea îl percepea ca pe un actor comic. Sunt convins că astăzi ar fi fost “mai imens”. Dacă vrei însă să afli o lacrimă a mea, mai sunt monştrii sacri care au supravieţuit, cum ar fi Marin Moraru, Radu Beligan, Iulie Darie, Gheorghe Dinică, Dorel Vişan, Horaţiu Mălăiele, Mihai Mălaimare… mulţi alţii, iar acest popor nu le ridică piedestaluri din marmură ci îi lasă să-şi primească mica pensie, îi ignoră, se duc cel mult cu plăcere să vadă aceiaşi poantă de doi lei performată de Alexandru Arşinel şi alţii ca el.
Rugămintea mea pentru tine şi pentru oricine consideră că arta trebuie conservată, este să creezi o cerere prin consum asupra utilizării monştrilor sacri ai artei româneşti (în general). Cererea ta asupra unei televiziuni nu te costă nimic. Cât timp îi mai avem pe pământ, căci mulţi nu mai sunt, piesele în care joacă ar trebui înregistrate de particulari sau de televiziuni. Toţi banii din lume nu mai pot obţine imagini dintr-o piesă de teatru care s-a stins.
De curând au dispărut oameni care păreau eterni. Maestrul Gică Petrescu s-a dus părăsit într-o garsonieră amărâtă, Gil Dobrică cam la fel… chiar şi Gicu Dobrin şi alte nume sinonime cu excelenţa din diferite domenii. De ce societatea românească recompensează cu bani pe cei care sunt în top 300 şi, pe de altă parte, nu are fonduri pentru adevăratele valori sociale, adevăratele cuvinte din definiţia României? Societatea românească suntem noi, atunci când facem bogaţi pe cei din politică sau alţii cărora “li se rupe” de noi, practic ne definim cine suntem.
Pe Gil Dobrică l-a făcut “cul” Connexul. Şi apoi lumea iar l-a uitat până a murit. Şi cred că şi Toma Caragiu e mai apreciat, pen’că e mort şi cum a murit. Nu zic că e rău, da’ ar fi mai bine în alte condiţii.
(Melania din nou surprinde bine; nu doar fiindcă c-am eu aşteptări să aibă fundul fain.)
ooo, Darius, iti multumesc pentru interes, e visul oricarei femei sa fie apreciata pentru frumusetea din c**. sau pentru profunzimea ideilor pe care acesta le produce. :”>
PS citat dintr-un yahoo messenger celebru: Dupa ce a creat femeia, Dumnezeu ne-a dat tarie… noi ii spunem acum alcool.
@Melania: Nu pot spune despre mine că mă uit cu un ochi inchis la fenomenul stand-up. Am acasă DVD-uri căcălău*, incepând cu Monty Python, Pryor si terminând cu Chapelle. Adevărat, intr-un haos total si luate de pe torente, fiindcă in România nu am gasit de cumpărat dar asta nu mă impiedică să pretind că am o vagă urmă de idee despre cum se papă acest gen de comedie.
Sigur, americanii manufacturizează tone de *poop* pe minut. Nu zic nu. Cu atât e mai mare insă distractia de a găsi materialul de bună calitate. Pentru mine cel putin. De multe ori m-am intrebat de exemplu de ce toată lumea il ridică in slăvi pe Pryor ? Mie nu mi se pare a fi chiar asa un geniu. But that’s just me si poate nu ii inteleg eu umorul. Iar pentru prostia americană propovăduiesc cu succes Francisco ( in mare parte ), Mencia, Cook, Blue Collar si altii de genul. Desi recunosc că nu mă pot abtine să nu sneak a peek la glumitele lor de fiecare dată cand ies cu ceva nou.
Chris Rock mi se pare putin deranjant prin prisma faptului că merge prea mult pe cartea rasismului. E ok, e de inteles, dar când iti bazezi 50% din text pe rasism nu pari prea inventiv. Sau mă rog, poate asta e cartea lui de vizită.
Referitor la cultura europeană, din câte stiu eu stand-up-ul britanic s-a dezvoltat in paralel cu cel american si sunt două stiluri diferite. Bineinteles cu mentiunea ( 😀 ) că britanicii sunt de două ori mai buni ( Cel putin in opinia mea. Sau sunt doar orbit de Izzard ? Poate. Nu zic nu. ) La nemti am văzut de asemenea niste stand-up-uri decente. Nu strălucitoare, doar decente, cu un vag iz de succes. Sau poate bălegar.
@Bibliotecaru: Ai dreptate. Consider insa ca readucerea marilor artisti in fata i-ar expune in mod gratuit unor mizerii aruncate de cei care fac legea deocamdata in audiovizual si care s-ar simti amenintati. Sau ar face-o doar din plictiseala si pentru ca s-a ivit ocazia.
Bun. Astea fiind asternute pe hartie, spunea cineva ceva de un fund fain ? In caz afirmativ, propun mutarea discutiei la o bere.
* CĂCĂLĂU, căcălăuri, s.n. (Pop.) grămadă, mulţime, şir nesfârşit de ceva anume. – Lat. cacalaus.
@ Basty
Din păcate nu beau bere. Propunerea mea, pe care am făcut-o pe unde am putut, este să se înregistreze toate piesele din ţară în format video şi televiziunile să le difuzeze în momentul în care ies din repertoriu. Toată lumea ar avea de câştigat.
@ Darius
Nu mă pot exprima în locul altora, dar pentru mine Gil Dobrică a început să existe în copilărie şi de atunci nu a încetat niciodată să existe. Am fost impresionat nu numai de voce, de stilul lui zbanghiu, dar mai ales de felul lui de a fi, de personalitatea timidă, politicoasă, sensibilă şi umilă. Gil Dobrică a fost un om pe care nu aveai cum să nu-l iubeşti. Am stat cam 10 minute să mă gândesc cum l-a lansat Connex. Mi-am adus aminte de ceva cu sunatul în străinătate, parcă nu era la connex ci la romtelecom… nu contează însă. Gil a avut multe melodii altele decât Hai Acasă. Din păcate nu s-a gândit nimeni să-l înregistreze cu toate.
Basty Sunt de accord cu mai tot ce scrii, in cazul in care suntem in aceeasi directie. 🙂 Ce voiam eu sa subliniez e ca fiecare natiune trebuie sa-si produca proprii atristi, in speta comedianti (in cazul de fata stand-up-eri). Atata timp cat prestatia lor nu atinge coardele sensibile ale culturii careia i se adreseaza … slabe sanse de rezonanta.
Si in plus, fiecare artist in parte, oricat de talentat ar fi, are perioade si perioade. Sau poate un singur show reusit in toata cariera.
Ca san u mai vorbim ca si umorul, ca si ciocolata, e o chestie de gust. Si eu il ador pe Izzard, iar in loc de Pryor revad oricand cu placere un Bill Cosby. Iar Chris Rock e doar 25% rasist in dvd-ul pe care il am eu… restul e anti-american si misogin 😛
Impartasesc lacrima Bibliotecaru-lui pentru trecerea in uitare a marilor talente romanesti. Si mie mi se pare o usoara degradare sa ii bagam in categoria stand-up/comedianti.
Eddie Izzaaaard, slurp, slurp.