Jurnalul Editorialistic de Groza

In al doilea rând, vă rog insistent să mă iertaţi că nu am scris de atâta vreme, cum şi eu vă iert pe voi, la rândul meu, că n-aţi citit de când eu n-am scris. Şi nu în ultimul rând: trec printr-o teribilă dramă de familie. Mi-a murit cineva. Vă dezvălui imediat, vă rog să nu bociţi în batiste, că faceţi pe jos. 

Înainte de toate detaliile, m-am întors spre divinitate, în aceste clipe de grea încercare: m-am apucat să citesc despre Domnul Iisus Hristos online, fiindcă-n Biblie nu sunt linkuri şi durează, iar eu aveam nevoie de alinare imediată.

Şi scria acolo pe ‘ternet că învăţaţii contemporani nu s-au decis exact când s-a născut… în sensul că unii sunt de părere că s-a născut în anul 4 î. Hr, pe când alţii teoretizează că ar fi fost de fapt în anul 5 d. Hr. Deci nu e foarte limpede dacă înainte sau după el însuşi, totuşi noi numărăm, că ne zic ei la sfârşit.

Mna, cam la asta s-ar rezuma, să revenim aşadar la deces. Eu am astm bronşic (dar nu, nu eu am murit). Am dezvoltat această abilitate de a nu putea respira când vreau eu în decurs de 5 ani, cât am stat în aceeaşi casă cu mâţele la care de altfel sunt alergic şi care aparţin maică-mii, care susţinea că nu, jivinele sunt nevinovate şi că-i de la umblat cu capul ud după duş.

Ei bine, săptămâna asta, odată cu desfiinţarea României prin tratament politic, s-a mai întâmplat un alt moment dramatic: a murit una dintre dânsele. Mâţa mai mică.

Am simţit ca-cum-virgulă pe dinăuntru m-am rupt în două bucăţi de cantităţi aproximativ egale, fiindcă cu un ochi râdeam, c-a murit asta, iar cu altul plângeam că mai îi încă una. Dacă n-o punem pe aialaltă, ce i-am dat-o unei foste Prime Doamne Jeg, în total ele cumulând un număr total de trei (atât mâţele, cât şi doamnele Jeg).

 Vă las acest paragraf să vă reculegeţi. 

***

Criza se desfăşoară mai mult la nivelul solului, decât printre norişori…

 [Hail, Carcea!] 

***

Bun, iată-ne în faţa unei descoperiri care cu siguranţă va schimba mentalităţi, iar copiii voştri vor învăţa de prin manuale, după cum am dictat eu: beţivăneala este un lucru bun. Pe lângă că stimulează real nivelul mulţumirii de sine, beţivăneala diminuează dramatic nivelul depresiei în clipa în care, tot mulţumită beţivănelii, reuşim să evităm periculoasa începere a unei relaţii cu o domnişoară, ale cărei consecinţe grave nu avem spaţiu pe server să le enumerăm. Şi, pentru că beţivăneala este un element complet şi circular, tot datorită ei ajungem să ne – cum notam – mulţumim pe sine, odată rămaşi fără de fată ca să o facă pentru noi. Şi – decisiv – tot beţivăneala ne pune înapoi în cursă (pentru ca, tot ea, recursiv, să ne oprească la timp).

Beţivăneala are grijă de noi! Luaţi exemplu picatul în faţă pe ciment. Când e mai puţin important – beat sau treaz? Vomitatul pe cineva – beat sau treaz, când contează cel mai puţin? Pierdutul lucrurilor? BEAT! De fapt, însuşi realizatul pierdutului lucrurilor se petrece CÂND EŞTI TREAZ şi nu când eşti beat. Ceea ce denotă că, dacă rămâneai beat, erau şanse mari să nu fi aflat vreodată. Dacă persoana pe care vomiţi e beată, cu atât mai mult – nu va fi atât de relevant nici pentru ea!

Alt lucru pe care l-am descoperit eu – fireşte, uitându-mă la oameni beţi în vastele mele ieşiri de documentare – e că le place să doarmă diferit faţă de data trecută. Spre exemplu, eu mi-am luat canapea rabatabilă ca să am şi un pat mare, să le alternez. (Dormitul meu se aseamănă cu viaţa sexuală a multora – e în pat, vreau să experimentez, îmi plac paturile altora.)

Fiindcă nu sunt genul care să-mi doresc un singur tip de pat, ci mai multe. Doresc să dorm în cât mai multe paturi diferite – nu intraţi la bănuieli, am zis să dorm; iar paturile să fie toate ale mele şi să nu se facă în ele sex, acolo unde dorm, că nici eu nu dorm unde fac alţii sex. Sex deci altundeva, că nu-i prioritar.

Mna, şi tot observând cum se-mbată unii ca depravaţii şi îşi cumpără canapele, mi-am dat seama că la un moment dat se satură şi găsesc alte căi să doarmă diferit, cum ar fi să schimbe direcţia, deci să doarmă invers în paturile lor, dublând astfel variantele. Ceea ce, vă spun eu, ca om ce-am observat îndeaproape multe beţii şi cunosc bine oameni cu canapele cumpărate ca să doarmă altfel, face foarte dificil mersul la budă. Deoarece, ridicându-te din pat, beat fiind deja, e destul de greu să găseşti closetul, darămite amestecând camera cu ea însăşi în fiecare noapte.

Deci beţivii sunt cu atât mai responsabili, considerând că trebuie să ţină minte atâtea. Aţi văzut vreun om treaz conducând cu 20 la oră? Nu, doar beţivii! Eu am auzit mai multe “făptaşului i s-a făcut etilotestul şi, surprinzător, nu era băut la volan”. Carnetele ar trebui să se elibereze doar în şi celor în stare de ebrietate.

***

[prin amabilitatea lui Tibique]

***

Şi una tematică…

[mulţam, Nojel]