Jurnalul Editorialistic de Groza

Până acum nu-mi plăceau înmormântările. Nu ştiu de ce, dar mie unul să moară cineva nu mi-a părut niciodată motiv de bucurie. Recent, însă, am ajuns să privesc din total altă perspectivă o manifestaţie de acest tip, pusă în opoziţie cu altele de aceeaşi speţă, doar că din timpul vieţii sărbătoritului. Concluziile la care am ajuns sunt următoarele. Notaţi.

La înmormântare nu se duce cadou, spre deosebire de botez, naştere, onomastică, nuntă. Dacă vă ambiţionaţi însă şi duceţi, nu cred că va găsi cineva vreo raţiune logică pentru care să se obiecteze, precum nici nu puteţi supăra mai tare lumea, iar mortului cu siguranţă o să-i placă orice, faţă de starea în care îi. Oricum, să fie ceva mai vesel, că atmosfera e mai mohorâtă de obicei. Poate ceva în culori ţipătoare, să facă sunete eventual, să cânte o melodie vioaie când o apeşi şi să se rostogolească. Să întreţină toţi oaspeţii, să le placă tuturor.

La înmormântare este mâncarea mai bună. Nu-i meniul ăla cretinoid, cu toate făcute până la jumătatea inferioară din margarină, mai puÅ£in margarina, care este făcută în întregime din căcat depigmentat natural, pigment cu pigment. De asemenea, la înmormântări nu “intră friptura”. Cineva o pune discret pe masă când eÅŸti la budă ÅŸi gata. Åži nu trebuie să te opreÅŸti de câte ori vrei să bagi în gură, că totuÅŸi ÅŸi-a amintit beÅ£ivu’ ăla versurile de la “Tatăl Nostru”, la a 8-a încercare. Åži nici naiba n-o să te roage să mai stai, când ai terminat de mâncat.

***

 Eu nu arunc uleiul folosit pe geam (nici nefolosit, nici pe suprafaÅ£a sa, cât nici în exterior, prin fereastră), nu locuiesc la apartamentul 12, nici la etajul 3, nici nu sunt de profesie agricultor… da’ tot am o presimÅ£ire misterioasă că se referea la mine. Åži culmea, nu era la mine-n bloc. MulÅ£umim, Gârlene.

 ***

Nimenea n-o să te pună să dansezi! La înmormântare,  că acolo rămăsesem. Da’ nimenea! N-o s-o ia razna dj-ul pe la mijloc, să-ÅŸi pună “piesele lui”, iar la chelneriÅ£e n-o să le vină prietenii ÅŸi n-o să se pună la masă cu mirii mortu’, când toată lumea e criţă. Åži, din nou, cu puÅ£ină determinare ÅŸi muzică adusă de acasă pe-un telefon mai performant, până la orele dup-amiezei îţi poÅ£i lua frumos la revedere de la popă ÅŸi de la rude, cel puÅ£in până mai moare cineva, asta dac-o să te mai invite. Iar referitor la rude – la cât mai multe reuniuni doar în aceste condiÅ£ii, că nici cu una cu care nu vrei n-o să trebuiască să vorbeÅŸti, printre ele făcându-Å£i loc spre care te interesează cu un versat umor negru.

Dacă veţi cronometra, slujba la biserică şi starea civilă la nuntă ţin, cumulate, mai puţin decât toate tânguielile din garajul de sicrie şi până la bătătorirea bine a gropii, minus drumul de la ea, pe care nu-l punem, considerând că-i spre mâncare şi care, la rândul lui, este mai scurt decât omologul lui spre cantina tinerilor căsătoriţi, cu tot cu opriri.

Poate cel mai important aspect – la înmormântare nu se dau bani. Nu se cheltuie bani, nu se cer, nu se pun în plic, nu se strigă pomana, nu se nimica. Chiar ÅŸi drumul Å£i-este asigurat de supravieÅ£uitori ÅŸi Daciile lor, care sunt prezente cu menirea să alimenteze cadrul funebru. Dacă vă urcaÅ£i într-una a cărei benzină se umple, respectiv evaporă din/prin interior, puteÅ£i să vă scuzaÅ£i plecând mai repede că vi-i rău sau dându-vă foc ca din greÅŸeală

***

 [‘Å£am, M.J.]

 ***

Legat de mersul la nuntă ca favoare, cititoarea Roxana teoretiza că în statut de corolar ar fi obligaÅ£ia de a returna mersul la nuntă (în opoziÅ£ie cu dreptul de a cere răsplată pentru favoruri), când se va ivi ocazia, celui care a venit la a ta. Pornind de la această idee, ce trebuie să facă toÅ£i cei la care am fost, dacă eu aleg să nu mă căsătoresc niciodat’? Respectiv, dacă nu, pot avea totuÅŸi puterea deciziei de a nu veni ele/ei cu cei/cele cu care s-au căsătorit la momentul respectiv, de care firesc că nu-mi place, considerând că dacă eu n-am putut strica nunta lor, ei de ce-ar avea ÅŸansa prin simpla prezenţă să o strice pe a mea?

***

***

Nu ÅŸtiu dacă am mai ridicat această propunere, da’ începând de acum mă voi comporta cu toÅ£i reprezentaÅ£ii legii ca un ultim infractor, de la umblat suspect ÅŸi ascuns faÅ£a, până la comportament recalcitrant ÅŸi prefăcut că-s turtă . Numa’ ca să nu-mi găsească nimica ÅŸi apoi să fac pe abuzatu’.

***

Iar deoarece azi este ziua Monicăi, am stabilit dimpreună cu alÅ£ii trei, minus unu’, să-i închinăm fiecare ce-om putea. Date fiind ultime desfăşurări de evenimente între mine ÅŸi cea despre care ne bucurăm, dar ÅŸi pentru că n-am înÅ£eles exact ce moment solemn marcăm, precum ÅŸi ca să meargă cu articolul… mă rog, vedeÅ£i voi, eu sunt ultimul în filmuleÅ£, că le-am pus în ordine crescătoare a cât de bine-or ieÅŸit. [ÃŽi mulÅ£umim pretenÅ£ios ÅŸi lui Olix, care-a avut cu ce să filmeze Zapa, care n-are nici bumbi la aragaz ÅŸi că i-a mai ÅŸi montat p-acolo, pe unde ea-ÅŸi băga obiectivul în ochi ÅŸi ochii în obiectiv.]

[pe YouTube, aiciea]

Ulterior: iubiÅ£ii de la Low Riders au trimis Å£ogleta, cu frumuÅŸele floricele Jeg pe dânsa; aripa a fost “iniÅ£iativa” şăfului, care-o insistat s-o fac personal, ă cu mânuÅ£ele lui stângi;  nu, n-o vopsesc neagră pe deasupra, este dovada autenticităţii.