Darius Hero

“Tristă este căprioara”…

&

ADĂUGIRE ULTERIOARĂ PESTE PUPĂZĂ [nu, n-o să tot cârpesc Jegele prezent, la un moment dat chiar o să public un articol nou]

Pentru că sunt un galant, voi promova din ou concursul lui Nenea Cosmos, într-o re-editare a ceea ce odată era cel mai mișto blogăr (eu), iar acum se cheamă blogul “Magnific“. M-am așezat confortabil în jilțul de juriu, pentru că așa au dat exemplu grandioșii-adică-nu blogări, după ce-au câștigat un concurs și știau că-l pierd pe următoriul. Eu am ales cu.

În acest sens, oarecum creativul Blegoo a făcut și nu a cerut în mod special să afișez acest simpatic promoțional online:

ULTERIOR!

Beuturi1

DECI, DUMINICĂ, AȘADAR! Se ține ediția aniversară (adică a 3-a, mai concret) a întâlnirilor dez- sau prost organizate, acum mai bine organizate, AD-HOC! Petrecerea de online se va ține offline, dând șansa tuturor să aibă o viața reală, în birtul preferat intitulat Le General (pe Eroilor, nr. 18), de la orele 20:00 (seara).

Intrarea se face pe bază de ușă, dar, pentru ca să fim mai mulți, eu am sugerat că să se vină cu prietenele (pe care să le schimbăm între noi, în ordine descrescătoare a traficului), respectiv prietenii, care să stea și să tacă din gură, decât să se bage-n seamă ca fraierii.

Eu vin disponibil, ca să fie loc de variat. Tot ca să fim mai mulți, fiecare poate (și este sugerat a) invita unul sau mai mulți alți blogări, preferabil necunoscuți (de ei înșiși sau restul) cu scopul de a se – stupoare! – cunoaște. Eu, spre exemplu, mereu am fost curios cine sunt de-adevăratelea Groparu și Licurici. Și nu știu dacă m-am cunoscut, dar aș vrea, chiar dacă are blog pe blogspot, cu domnișoara asta, pentru că s-ar putea să fie una cu care vorbeam pe mIRC mai demult, deși nu cred. De asemenea, am ales alte două bloage la întâmplare: ăsta și asta. Să vie. Și, în plus, pe asta, că dacă-i aia care cred eu, e o proastă și imbecilă. Așa că o rog să vină. Și ăsta, dacă îi să se potrivească cu precedenta de care vă ziceam, deși nu-s convins că-i din Cluj. Îmi rețin dreptul căci, dacă-s niște persoane de tot căcatul, să nu vorbesc cu ele, chiar dacă eu le-am invitat. Fiecare ce l-am chemat tre’ să invite alți neplăcuți oaspeți la rândul lui/ei/lor.

Detalii aici. Paharele furate de Psaico de aici. Ania poată să nu vie, este anti-invitată de mine personal, mulțumesc.

Beuturi

***

Mare atenție, că în articolul acesta apare sânge, într-o poză, mai jos. Ca să nu vomitați pe tastatură, mă refer. Nu e scârboasă. Doar apare sânge și poate, dacă sunteți mai sensibili,  o să plângeți. Vă zic, numa’.

Știți ce fac eu cu localurile ălea unde dau apa firicel la robinet, ca să nu consume (și nu din porniri ecologice)? Păi, le-nfund buda cu hârtie igienică.

A venit, deci, precum bine știți, bicicleta cea divină. După ce m-am dat pe dânsa până mă durea coccisul și nu mai știam umbla, m-am confruntat cu problema cea mai mare (nu, nu aripa vopsită corcit cu talentul artisitic al lui Radu, că aia sălășluiește de mult sub pat, departe de ochii copiilor): depozitarea sa.

Dat fiind caracterul său de legendă, bicla este sortită să atragă atenția tâlharilor care colcăie la tot pasul. De fapt, este într-atât dă măiastră, că-mi vine să o fur chiar eu de câte ori o văd, până-mi amintesc că-mi aparține. Bița ar convinge și o virgină să o fure. Nu știu de ce o virgină n-ar fura, da’ încerc să surprind că oricine. Å¢oagla este o fiică de-mpărat. Unde “mpărat” nu vine de la “cumpărat”, deci de aceea trebuiește subtilizată.

Situația ei specială contravine însă flagrant cu nevoia mea medicală de a mă bețivi zilnic în toate birturile în care apuc, în contrast cu a utiliza bicicleta, dacă tot ar fi trebuit să sparg 450 de euro pe ea (în cazul în care n-o primeam ofrandă). Este imperios necesar, deci, să găsesc metode s-o protejez nu doar de furt, ci și de vandalism.

În această ordine de idei, am pedalat la un depozit de feronerie, localizat la periferia orașului (despre care, pentru a nu-i aduce prejudicii de imagine prin asocierea cu Jeg, nu vom zice că-i Praktiker), în vederea procurării unui lănțoc de câțiva giga buni și niște lacăt cu parolă, cu care să leg țogleta de garduri. Aici m-am confruntat cu primul paradox în securitate: oamenii de la protecție și pază, cam de-o generație cu bunicu’ Petrică, nu-mi dădeau voie să las bicicleta în holul lor, fiindcă afară era neprotejată, ca să intru în magazinul lor, de unde să-mi procur obiectele cu care s-o protejez. Dacă nu era să desemnez niște body-guarzi pensionari s-o observe triangulat (pentru că nu se puteau deplasa fără cârje), nu m-ar fi surprins deloc să-mi fie furată cât îi cumpăram anti-furt.

***

La primbăriche, prin oraș…

Primbarique

***

După achiziționarea celor necesare, am dezvoltat următoarele metode de a-mi feri mijlocul de transport, suprapus pe harta vieții mele nocturne de societate: (a) la Vlad Sulea Augustin, la doar o plăcută borală distanță de localul La Gazette; (b) dacă Pub – în casa scărilor de la Vitrina, cu mare precauție, considerând că bătrâna din același imobil cheamă mascații când se-ntoarce discul de la contorul de apă caldă, măcar știu că odată introdusă, n-o mai fură nici Tom Cruise; (c) pe balconul Le General, când în Le General; (d) pe balconul Le General, când în Janis; (e) pe balconul Insomnia, când în Insomnia.

O metodă în plus de siguranță, pe care o recomand și altor bicicliști: se face card depozit la ING; se utilizează cămăruțele anexe acestui serviciu, răspândite pe tot cuprinsul patriei; se leagă bicicletele de verigile de oțel aferente, în prealabil sudade de seiful bancomatului. Cercul posibililor suspecți se reduce astfel doar la ceilalți clienți, surprinși în imagini de camerele de supraveghere, care cu ușurință pot fi obținute de Sorel-Mihai, care, din câte am înțeles, se pricepe cu Internetul și calculatoarele.

Era un articol pe net, că cică bărbații ar fi mai pricepuți în a depista infidelitatea decât omoloagele lor feminine. Dedus, firesc, dintr-un studiu. Eu aș duce acest studiu mai departe și aș conchide că asta se întâmplă fiindcă femeile înșeală ca să le vadă bărbații lor! Pe când bărbații înșeală CA SĂ FIE CU ALTELE și de cele mai multe ori se ascund! Și o fac cum trebuie.

Bărbații au metode, strategii, șiretlicuri, își găsesc toate ciudatele, fac scenarii. Femeile au “prietenul cel mai bun”. Femeile presupun din oficiu că bărbații le înșeală, chiar dacă nu este mereu așa, pe când bărbaților nu le pasă, chiar dacă se-ntâmplă tot timpul. Nu vorbim aici de bărbații ăia isterici care chirăie prin cluburi și fug pe străzi, că ăia-s un fel de femei.

Ca să nu ieșiți în pielea goală pe străzi, stropiți cu sânge: nu mâncăm ficat de căprioară dimineața la micul dejun, nici nu ieșim în familie la vânătoare. Patrupedul deja decedase și nu de mâna noastră, vă rog să vă reveniți. În condiții naturale. Nu de un “act sportiv”. Nici nu încurajez asemenea comportament, mie-mi plac animalele, am chiar câțiva prieteni care sunt animale. E doar faină poza. Una mai faină, deci nedemnă de Jegul ăsta, tot cu Bambi, la Dacian.

TristaEsteCaprioara

107 comentarii

  • Şi pentru că am făcut 100, eu şi nu altul…

    Odată am hrănit cu lapte
    un pui de iepure de câmp
    şi mi-am petrecut ziua lângă el,
    şi noaptea l-am culcat
    într-o ladă cu cârpe,
    şi l-am ferit de ochii lacomi
    ai pisicilor.

    Am petrecut şi a doua zi,
    şi a treia zi tot cu el.
    Şi îmi cheltuiam dragostea
    mea copilarească
    până când, într-una din zile,
    a murit.

    Tatăl meu îl adusese,
    zicând ca l-a gasit sub o tufă.

    Altadată mi-a adus acasă
    un pui de caprioară
    şi, iarăşi, mi-am lipit
    sufletul de ea,
    şi am petrecut împreună
    zile intregi,
    deşi ştiam că va muri.
    Şi a murit.

    Atât de mult mă fascinau,
    fiind copil, jivinele sălbatice,
    încât, de multe ori,
    plecam în căutarea lor
    pe dealuri şi prin păduri.
    Şi, uneori, mi se-ntâmpla
    să le şi văd.

    Atunci mă intorceam acasă
    ca un cuceritor.

    Odată, îmi amintesc,
    venise tatăl meu acasă
    şi-mi zise că a văzut un cerb
    cu coarne mari.
    Iar eu, se înţelege, l-am crezut,
    deşi nu i-am cerut nici o dovadă.

    Iar mai târziu, tot el,
    mi-a zis că nu există Dumnezeu
    şi l-am crezut.

    În viaţă am hoinărit
    umblând printre oameni
    ca printre copaci,
    cu gândul tot după animale rare,
    ca şi copilul de altă dată,
    deşi acum nici eu nu mai ştiam ce căutam.

    Atunci Te-am văzut,
    o, Dumnezeule,
    o, cerbule de foc
    care m-ai doborât în goană cu copitele!

    De atunci mă cobor
    în fiecare seară din pădurea mea
    ca un soldat rănit
    şi-l caut pe tatăl meu
    ca să-i povestesc despre Tine.

    Poate că aş zice:
    “aşa este Dumnezeu
    ca şi cerbul despre care
    mi-ai povestit că l-ai văzut
    pe cand eram copil
    şi, deşi nu mi l-ai adus
    să mi-l arăţi, eu te-am crezut”.

    Dar satul meu s-a făcut de acum
    ca o pasăre care se mută mereu
    de pe un deal pe altul
    şi-i duce pe toţi
    tot mai departe şi mai departe.
    (Cerbul – Savatie Baştovoi)

  • Şi pentru că am fost provocat…

    Stau si mă-ntreb,
    Ca un imberb.
    De ce nu sunt cerb ?
    Ochi de fecioară ,
    Eu îi întreb.
    De ce nu sunt cerb?
    (De ce nu sunt cerb? – Petru Jipa)

  • Şi pentru că Darius a spus de trei poezii…

    De-atâta fugă tânărul cerb pe zăpadă obosise.
    Vânătorul leoarcă
    pe urma lui cu arma să-l ţintească.
    Un fapt ciudat se întâmplă atunci:
    se-ntoarse cerbul printre arbori nevăzut
    şi din spate, într-o năvală crudă,
    intră în vânător.

    Trecură anotimpuri multe-n şir.
    Simţea în somn grav vânătorul
    ca un fel de tropot
    şi coarne rămuroase vâjâind.
    Îşi aminti apoi din neguri
    pierduta vânătoare.
    Aduse arma şi ochi în piept.
    Căzând bătrân, cu faţa spre pădure,
    cu ochii stinşi, un cerb
    grozav văzu ieşind
    din pieptul său nebun, nestăvilit
    şi semănând cu unul fraged
    ce îl pierdu din raza armei de demult.
    Işi trase pleoapele pe ochi
    şi-l împânzi pustia moarte
    cum se-ntâmplă.
    (Cerbul – Ioan Alexandru)

  • Io zic sa schimbam subiectul pina nu hraneste Bibli toti iepurii cu lapte. Cred ca era din ala chinezesc cu melamina; altfel nici nu ma gindesc ca iepurii vor, de regula, morcovi.

  • numai acuma am vazut chemarea oficiala. o zi prea tarziu. si da, sunt cine crezi ca sunt sau cel putin asa cred. acum depinde cine crezi tu ca sunt. in schimb eu te stiu. de la un concert mushroom story, de mai demult, din pub. esti o persoana chair simpatica 😀

    in other words … poor bambi!

  • deci si care este eu am aflat de aceasta intalnire la ceas de taina muuuult prea tarziu, cam asa, cu un anisor, drept si prin urmare doresc pe aceasta cale sa multumesc pentru invitatie, si mai astept una, daca se poate cu surle si trambite, ca sa pricep si eu, si mai ales sa ajunga si pana aici unde lucrez eu, adica la mama dracu in praznic in andrei muresanu. am zis!
    ps: si asa cu licurici tot zicem ca ne vedem de vreo 2 luni…

De Darius Groza

Sociale