Jurnalul Editorialistic de Groza

Destul de simplu. Şi mai am câteva reformulări mai potrivite pentru unele proverbe şi zicători din popor, care s-au dovedit prin exerciţiu a fi eronate. Cine sapă groapa altuia, avansează profesional. Buturuga mică are mai puţine bonuri de masă. Prietenul se cunoaşte când are nevoie. Ce-i frumos şi lui Dumnezeu îi place, numai că nu există.

Pentru că Toader de la comentarii a fost incapabil să ducă la bun sfârşit treaba de doi lei cu care l-am împovărat mult peste puterile lui atrofice, dar şi fiindcă sunt un suflet mare ce nu poate duce supărare, am găsit o altă soluţie impasului în care ne aflăm. Dat fiind că lumea se plânge că n-am dat nici un premiu din cele de căcat promise la concursurile de căcat organizate pe acest website contemporan de societate de căcat (website-ul), dar şi deoarece mi-este prea lene să fac clasamentul câştigătorilor la toate concursurile, am decis să organizez oficial: Concursul Găsirii Concursurilor (sau CGC, ediţia întâi).

Toată lumea să se repeadă la arhivă şi să le caute, iar fiecare prim cetitoriu care găseşete un concurs care n-a mai fost descoperit, primeşte premiul acelui concurs, spre nemulţumirea câştigătorului (dacă nu-i pe poziţie să şi-l revendice) sau a oricui, de altfel. Participanţii se vor înscrie în concurs la comentarii, cu numele articolului unde s-a ţinut concursul şi nominalizarea premiului, după caz. Este inclus şi ultimul concurs, în care Păstaie n-a fost capabilă nici până în acest moment să-şi aleagă premiul de pe panou, după multiple somaţii.

***

Ca la un semn, următoarea cacofonie acceptată din limba română se anunţă să fie, atenţie!,… Liceul de Muzică “Costel Busuioc”. Da? Chiar el. Zice pe Internet. La Ghilad vor sătenii (că cine altcineva?!) să-l deşcidă. Probabil că această decizie la nivel rural s-a luat într-un amestec de pasiune pentru armonie şi ritm, combinată cu lipsa unei oportunităţi de a manifesta aceste ardori. Deci, ca să n-aveţi dubii. Vreodată. Despre orice. Urmează Facultatea de Litere “BuddhaBlog“, Colegiul de Teatru şi Televiziune “ArhiTV ş.a.

***

Mi-am dat seama că actul de a duce o fată să vază “Sex and the City” la cinema e ca şi cum te-ai duce la curve. Şi, implicit, a o trata pe fată ca o angajată în acest domeniu al muncii. Fiindcă se subînţelege că dacă faci acest sacrificiu, vei fi remunerat corespunzător. Statistic vorbind, aşa li s-a întâmplat tuturor cu care-am vorbit. Să ne-nţelegem, noi, băieţii, nu vrem plăceri carnale ca să mergem să vedem imbecilitatea aia cu voi. Noi pur şi simplu nu vrem să vedem imbecilitatea aia. VOI, din proprie iniţiativă, ne oferiţi ulterior aceste răsplăţi. Iar noi nu refuzăm, fiindcă suntem politicoşi, de aia, la fel cum am fost politicoşi şi când am mers cu voi, chiar dacă nu am vrut.

Şi am mai observat că, de când rulează prin Cluj filmul respectiv, duduie nunţile în week-end de limuzine. Limuzine la biserică, limuzine la primărie, limuzine la cantină, limuzine cu rudele din comuna Baciu, limuzine cu acordeoane şi taragoturi în ele, limuzine cu site-uri de limuzine pe ele, limuzine puţind a pălincă, limuzine cu popi…

Unde s-a dus, dragă, celebrul Jeep albastru, decapotabil, cu fericiţii mirii cocoţaţi în vârf şi cu pozarul în faţă, într-o Dacie Papuc claxonândă, filmând din mers, legat cu fâşii de rafie?

***

Filozofând profesional, am remarcat o valenţă ciudată a postului meu de la Vitrina. Eu sunt subalternul direct al lui Călin, da? În acelaşi timp, sunt, evident, subalternul indirect ale şefei mari. Şi, în acelaşi timp, subalternul intermediar al Renăţii, care-i şefă peste umbrela ce include Creaţia. Deci, ca idee generală, sunt subalternul. Nu sunt supra-alternul nicicui, nu-nu. Sunt mereu subalternul. Aveam un copywriter mai nou – nici nu s-ar fi pus problema să fie el sub mine, dar măcar mă consolam eu cronologic. Acum a plecat la Bucureşti. Să fie copy acolo, pentru ca eu să continuu în a subalterna. În felurite moduri.

Mna, totuşi, eu primesc uneori proiecte. Şi tre’ să le coordonez, pentru ca ele să meargă, eu ducându-le la capăt. Ce mi-am dat însă seama e că nu sunt niciodată “şef pe proiect”. Călin are foarte mare grijă să mă desemneze “responsabil pe proiect”. Înţelegeţi mica inflexiune? Nu-s şef, că aia mi-ar da autoritate. Sunt responsabil, ca să pot cădea de vină. Uneori Călin îmi explică poziţia mea prin sintagma corporatistă “Deci, ne-am înţeles, da? Răspunzi cu coaiele!“.

***

Şi am mai remarcat, căci eu asta cam fac, că nu te poţi imita pe sine. Pentru că nu poţi să-ţi schimbi vocea în alta, c-ai deveni altcineva. Iar dacă nu ţi-o schimbi eşti pur şi simplu tu. Aşadar, ne putem imita-ntre noi, mai bine decât fiecare pe el însuşi. Deci eu pot încerca mai cu succes să fiu altcineva decât eu.

***

Şi am o teorie că manelele sunt o consecinţă de marketing a producătorilor de telefoane cu difuzor extern. Fiindcă până să apară Guţă şi Minune, nu asculta nimeni muzică în staţia de autobuz.

Dar apropo de manele, m-am conformat şi mi-am luat în serios atribuţiile de recuperator, deplasându-mă la imobilul fostei prietene a lui Arpi, pentru a colecta obiectele sale înstrăinate pe nedrept de proprietar… când acesta le-a părăsit (aici includ tot ce înseamnă boarfele lui Arpi) şi s-a mutat în alt oraş (şi aici includ tot ce înseamnă boarfele lui Arpi).

[foto Silvia Lungu Augustina]

***

Discutam zilele trecute cu o femeie din lista mea de pe Internet cu femei. Pentru că eu vorbesc doar cu femei, crezând singur despre mine însumi că sunt un mascul feroce, deşi în acelaşi timp le discriminez, fiindcă de-adevăratelea sunt un porc. (Aşa scrie pe forum la Jurnalul online. Asta, precum şi că-mi bat joc de copii morţi. Ca să ştiţi. Să nu vă moară copiii, că-mi bat joc de ei şi să nu aveţi femei, că vi le discriminez.)

Dar revenind… vorbeam cu una dintre aceste femei, dar una de treabă, pre care-o tolerez, dar n-o încurajez, să nu se creeze un precedent. Şi-ncerca să-mi explice foarte concret ea mie că mult am greşit când m-am aventurat de i-am zis iubitei mele că o poză de-a uneia (indiferent cine) e mai faină decât orice poză luată prin sondaj de-a EI! Care este iubita mea.

Şi, cum femeile se iubesc între ele, nu ca bărbaţii, ce-şi dau cu sticle-n cap unul altuia pentru deliciul lor, asta cu care vorbeam o proteja pe cealaltă în cauză.

Dar, la un moment dat, intenţionat sau nu, fătuca ce-mi făcea mie teoria relaţiei, a scăpat porumbelul. Şi mă ameninţă ea, ca în numele lor, al tuturor: “să nu te mire că nu vei primi una-alta, de câte ori vei face boacăne de astea”. După care adăugă: “Hi, hi!”

În alte cuvinte, m-a avertizat în mod direct şi explicit că fetele vor face sex cu tine DOAR dacă le-ai minţit aşa cum trebuie, dacă ai putut să le convingi şi, mai ales… că le convine asta. Mai mult decât atât, ele NU vor face sex cu tine, dacă eşti sincer. Ahaaa! Băieţi! Pe minciuni!

Şi tot bărbaţii îs nemernici?! Dacă da, vă-ntreb un lucru: de ce nu există echivalentul ginecologiei pentru bărbaţi?

***

Mă, voi aţi văzut noile pachete de ţigări cu pictogramă? Nu ştiu alţii cum sunt, da’ mie mi se par drăgălaşe. Io ce-am văzut e un copil foarte simpatic care se uită la tine, cu o mască de oxigen pe faţă. De parcă ţi-ar zice: “1% din valoarea acestui pachet intră în contul lui; Gigel are nevoie de o ţigară”. Sia a văzut una cu o ecografie cu un bebeluş în burtă. Deci mai toate, emotive, aşa, la corazon. Si să nu cumperi tu, om fără simpţire? Bine că nu-s pisicuţe, s-o văz pe maică-mea dând în cancer pulmonar, cu colecţia în vitrina din sufragerie.

Bun, şi eu am găsit pe jos un pachet de gume Orbit, de mestecat în gură. Doresc să subliniez că nu întorc pe cealaltă parte toate ambalajele ce le găsesc pe jos şi nici nu caut în gunoaie când nu-i nimeni în jur. Dar pachetul ăsta chiar părea plin şi l-am atins întâi cu piciorul să mă conving. Şi l-am luat de pe jos şi l-am băgat în buzunar, dar acum am o dilemă: eu de mic am avut impresia că orice găseşti pe jos (sigilat, în stare impecabilă), nu-i voie ca să-l mănânci, că sigur l-a injectat cineva cu ceva. Gumele sunt la mine pe raftul de deasupra patului. Deci vă-ntreb.

Între alte întrebări ce mă frământă, dar nu-i vom face un poll, că nu sunteţi capabili încă… De ce nu este naş la teatru, ca la tren?

***

Whoos the boos?

[mulţumim pentru fotografie lui Sebastian Olar Augustin]

Azi am scris într-alt fel, deoarece este ziua unui anume domn de culoare albastră, care-a investit în târtiţa mea cât eram plecat pe alocuri, în continentul Europa. Dacă tot suntem la strigare, urăm acelaşi LMA, că facem economii, lui Răzvan Medrea Augustin şi reclicăm şi căsniciei Ciutace, compusă din Mana, Victor şi rezultatul Vlăduţ.