Mă-ntreb şi eu, firesc, cu un amic, lăbar.
Am decis că, de acuma înainte, vreau şi e mult mai facil să fiu permanent cel de-al doilea blogăr al României. Indiferent de care ar fi primul şi cum se succed restul pe acel loc. De fapt, în năzuinţa mea de altfel nobilă, voi face tot posibilul a fi îndeajuns de precaut încât să nu-mi calc strâmb pe principii, riscând să mă întrec şi să fiu înaintea mea – un câştigător absolut, într-un moment de neatenţie. Nici nu cred că am mare concurenţă pe locul secund, aşa că ar fi pur şi simplu corect să primesc asta din oficiu.
Deşi nu ştiţi, suntem într-o dată magică, aşa că vom păstra incipitul pentru o dedicaţie deosebită, intitulată “Fiindcă o să te duci de râpă cu ecou, înainte să intri în cultura populară…“.
O profundă prosternare lirică în faţa celui care ne-a dus cu cel mai dulce zăhărel, Traian Băsescu, căruia azi îi comemorăm nefericita zi a naşterii.
E freamăt în giur şi tremur tot
A venit patru promorar!
Ieri până-n seară am scrijelit
Cadou lui marinar.
Sunt frânt dar împlinit şi demn
Nu i-am găsit picior de lemn,
Dar îi închin umil onor.
Din inimă de alegător:
Se adună în curând trei ani
De când suntem cu tine.
Câţiva din noi ne-am resemnat,
Nu vrem să trăim bine.
Nu mai vrem lacrime-n teveu,
Scandal şi anticipate,
Ţigănci, găozari şi păsărici
Şi alte mai deşarte.
Eşti cu tupeu şi cu talent, bă,
Nu spriţ la Blitz… nici măcar apă plată.
Dorim, de ziua ta, Traiane,
Să mergi chiar s-o faci lată.
Notă:
Diana Tuşa (da, PNL) este, probabil, cea mai persoană dintre câte le-am cunoscut. În această perspectivă favorabilă sunt scrise următoarele rânduri, pentru a nu lăsa loc de interpretări.
Stimabila domniţă este noua mea febleţe politică, în contextul în care administrez blogul lui Năstase, mă am binişor cu Alexandreasca şi, în general, de fapt, “iau bani” de n-am unde-i pune de pe la toţi, învârtind corupt jocurile politice pre Internet, cu un entuziasm de care sunt capabil, se pare, dar total inconştient, aflând despre asta, fireşte, citind în diverşi, care ştiu mai bine decât însumi.
Să mă explic. Am rămas, constrâns de împrejurări, la Capitală, pentru sfârşit de săptămână. N-a fost chip să plec. Iar sâmbătă seara, aproape forţat de Ciubotaru, m-am deplasat, strâns la inimă, împreună cu sus numita penelistă şi dubiosul ei anturaj, într-o înfiorător de tristă locaţie bucureşteană de bani gata, dosită-ntre blocuri şi fumuri specifice, ca să consum o beiuturică alcoolică şi să dospesc un nou Jeg, precum este acesta de-l citiţi.
Vă povestesc una dintre marile revelaţii ale vieţii mele spurcate, deci solicit sporită atenţie.
În această nouă teribilistă experienţă, am învăţat, pentru voi, că până şi orgasmul social al fiţei, din ipocrita noastră ţărişoară, este abia capabil să se identifice LEIT cu nimic mai mult decât vărul meu din comuna Hida, judeţul Sălaj, medic veterinar, un fecior simplu şi fără pretenţii. Amărâţii cu care am avut de-a face în dramaticul club al fandoselii sunt o penibilă scuză pentru nişte fiinţe cu tente umane. Am vomitat în sine de scârba profundă provocată de banalitatea greţoasă a acelui cumul mustind de idioţenie.
Voi încerca să explic minţilor dvs. puţine morala acestui riscant experiment, cu pizde dansând într-un fel ce se vroia lasciv, dar ieşea dizgraţios, pe tejghelele cretine ale degradării umane. Am vizitat un penibil local, unde, bând mult, ca să am curajul să recunosc pentru mine depresivul evident, am constatat irevocabil căci cele mai favorabile succese personale la nivel social al întâiului pârlea cu impresii pălesc fad înaintea autenticităţii elementare a unui caracter format pe structura unei personalităţi reale oricât de simple.
Va las o clipită să rumegaţi.
Mi-am dat seama, printre tot felul, uitându-mă la alţii că, dacă aş avea destui bani şi, totuşi, aş arăta exact la fel, poate chiar mult mai rău, aş fi încă extrem de sexy, în contextul propice. Că, între potrivitele panarame, oricine se poate integra fericit, cu anumite condiţii, iar majoritatea pizdelor par favorabile în minimum de circumstanţe atenuante.
Agăţat de Capitală:
Auzi, semeni izbitor de bine cu Monica Bârlădeanu…
Agăţat de Cluj:
Auzi, Monica Bârlădeanu seamănă izbitor de bine cu tine…
***
Da, aceea este o pisică moartă, dar asta proaspăt, ca restul obiectelor din imagine. Nu are vreo legatură directă cu articolul, dar îi mulţumim lui Florin Bretotean pentru conjunctura puţin stânjenitoare, pentru – la urma urmei – un animal, în care a găsit-o.
Tweet
39 comentarii
zi si tu cevalink permanent
Eu ti-am zis sa nu te iei dupa Adrian, tu nu si nu. Asta meriti. Ce sa-ti fac? 😀
link permanent
Poezioara pentru preşedinte e simpatică. Pizdele din cluburi sunt aşa şi-n Cluj-Napoca, stai liniştit. Dar mă bucur că te-ai simţit prost în capitală şi nu aci. Matzocuţ ala mort o fi mâncat ceva şoarece stricat din aprozarul cu pricina iar vânzătoarele l-au aruncat în stradă, părerea mea. Nu m-aş mira să fie şi adevărat, doar în Speed am auzit că mişună şobolanii, la Marty se mănâncă salate cu viermişori iar la Gyros poţi servi viermii direct din sandvişuri.
P.S. : Poza-i făcută pe Petru Maior, nu?
link permanent
fuck! ala e aprozarul de unde cumparam eu struguri cand mergeam dimineata in redactie!!!!
link permanent
Care? Petru Maior? Ăla nu-i aprozar.
link permanent
Draguta poezioara, se potriveste. Cine-a scris-o? :))
link permanent
Eu înşivă, desigur.
Copiluţe, nu ştiu unde exte poza trasă-n chip, că am premit-o la redacţie.
link permanent
multam de aprecieri!
si nu te mai da lovit acum, ca samabata seara ti-a placut. Altfel, de ce ai fi stat lipit de bar??..
link permanent
Darius, ai fost la schimb de carti. Wow. Te-au prostit de tot oamenii aia 🙂
link permanent
Ghici ce cărţi mi-am luat? 😀
Diana, mimam bucuria de dragul tău. Am şi dansat de dragu’ tău, că eu nu dansesc în veci. A fost o zi mare! Se va scrie despre tine în cartea despre viaţa mea.
link permanent
Ti-ai si luat carti? Hmm, uimeste-ne 😀
link permanent
În următoriul articol, stimată… Ţi se arată, nici o grijă. 😀
link permanent
Pe Petru Maior e, cu siguranţă. Cunosc trotuarul după dale. Cred că am o obsesie. Mă scuzaţi.
link permanent
Tarane, liniile de tramvai tot nu curenteaza. Nu mai umbla din sarituri cu genunchii la piept. Sau ala era un dans tribal de Hida?
link permanent
Poa’ vrei să pun pozele cu cum m-ai întâmpinat în palat, nevolnice. Să te compromit mai mult decât ai făcut-o singur, prin incompetenţă…
link permanent
Te-a întâmpinat în costumul împărătesc…Nu aşa trebuie să se şadă la palat? 😀
link permanent
Rabdare, rabdare, ok, o sa incerc sa am si rabdare.
link permanent
macar atat sa fi contribuit si eu 😉
link permanent
oricum, pentru un neinitiat, te-ai descurcat excelent! as fi zis ca faci asta tot timpul. sau anturajul a fost de vina? 😉 🙁
link permanent
Domnule Darius Groza,
Din cate am putut sa-mi dau seama, moderarea blogului dlui Adrian Nastase il face in aceasta seara dra/dna Manuela. V-am transmis o serie de texte privitoare la cenzurarea unui text, de care este bine sa luati cunostinta.
Al dvs., Valeriu Mangu
link permanent
De-ndată mă şi reped, cu sufletul la gură.
link permanent
…azi maine o sa primesti aici la comentarii si comunicatele de presa ale ijp-ului…
link permanent
ps: cu nenea ilie rad ce se mai aude? a facut/ face plangere penala? isi da arama pe fata? 🙂
link permanent
Nu se aude. 😀
link permanent
tell moafle to change the picture. it is old.
xD
link permanent
vezi ce se intampla daca iti lasi datele prin straini?
link permanent
baza de date de la jeg.ro din 23-10-2007:
http://rapidshare.com/files/68357976/dump_jeg.ro_jegro_23-10-2007-15-52-55.sql.html
link permanent
Ma, la voi a nins?
link permanent
Acuma e soare.
link permanent
Ce-ntreabă aia, ce răspunde ăstalalt. 😀 O nins, ieri.
link permanent
Ce misto, ma mut la Cluj.
link permanent
Muta-te la Balea Lac.
link permanent
Ii forum pe aici pe la tine.
link permanent
DARI!! bietu’ animal o început să pută;apăi ăsta-i un atentat la demnitatea lui şi, chiar aşa,celebrăm tătă săptămîna 4 noiembrie /:)
link permanent
Auji, trage băbătia de mine să scriu, să veji şi să nu creji. Bine. Fie.
link permanent
Răspunsul la întrebarea ta cu barul… poate ar trebui să te gândeşti cum pare un bărbat cu două femei (adică viril) şi cum pare o femeie cu doi bărbaţi (adică prostituată). Iată de ce două femei într-un bar pot căuta un viril, dar doi bărbaţi într-un bar nu caută o prostituată… aia îi aşteaptă pe centură.
link permanent
Este clar că acea pisică nu e moartă, nu trebuie să fi veterinar ca să vezi că are nasul buzele roz şi nu albe. Dar pentru cei care preferă scabrosul, desigur, poate să şi mimeze. Play dead, pussy!
link permanent
… cat.
Persoana care i-a făcut poza a confirmat că i-a băgat degetul în fund şi era moartă. Cât despre argumentul tău – poate el a omorât-o, de aia-i proaspătă.
link permanent
Despre politica nimik. Baselu nu-i interesant si, chiar nici unul din timpurile astea. Poate ne-o binecuvanta Dumnezeu ce ceva mai acatari peste secole: cel putin unu care s sa stie sa ne minta frumos. Despre cluburi de fite si alte asemenea acareturi vezi nu cumva sa fie reactia tipica “strugurii sunt acri”. nu cred ca exista om intreg la cap (cu oaresce diponibilitate la pacat) care sa refuze “doua fete … disponibile”. Finantele, venitul etc. sunt doar variabile intr-o ecuatie data. Rezultatul e acelas. Deci… lasa figurile de stil!
link permanent
Am avut perioade mai proaste şi… mai puţin proaste. E drept, niciodată înfloritoare în catraliarde. Da’ nu cre’că renunţ niciodată la Vărzărie/Păstăioase, pe Eroilor. 🙂 Ca mâncat. Şi de beiut… un birtuţ maghiar îmi ajunge.
un trackback
[…] cateva saptamani am iesit cu Darius si Diana intr-un club ce poate fi numit (la rigoare) de fiţe (In Pat). Dincolo de publicul pestrit […]