Jurnalul Editorialistic de Groza

Noi, la mine la serviciu, şedem împărţiţi pe departamente, după cum se şi cuvine, da? Iar departamentele ăstea şed într-o clădire, împărţite pe etajele clădirei, care este împărţită şi dânsa pe aceleaşi etaje, da’ din alt punct de vedere, că nu ne-om îngrămădi tăţi într-un birou ca sarmalele publicitare, iar din restu’ să facem sală de net.

Iar departamentul meu (formal spus, căci, de fapt, eu aparţin departamentului şi nu el mie) se află pe acelaşi etagiu cu departamentele DTP şi PR. Nu vă fac aici organigrama, să puteţi fura plăjmile, că oricum e păzit totu’ de-un serviciu de ăla ce nu ne lasă nici pe noi înşine să intrăm, dacă nu ne sucesc mâinile înainte până recunoaştem.

Departamentul meu, că tot veni vorba, este Creaţia (aşa îi zice), iar etajul nostru e cel de vârf… înţelegeţi, deci, aura divină ce i-o conferă particula “meu”, din sintagma “departamentul meu”.

Bun, şi precum noi suntem lângă PR aşezaţi, eu aud fără să poftesc tot ce vorbeşte PR-ul la telefon cu oricine. Nu aud ce zice oricine, dar nu contează, că aud mai mult decât destul din ce zice PR-ul către oricine. Şi la CÂT zice PR-ul, când îşi dă drumul a zice, nici nu ştiu dacă cineva mai poate zice ceva pe lângă.

Şi din ce zice PR-ul, mi-am dat eu seama fără drept de apel că PR-ul ştie foarte clar că nu este dorit. PR-ul este perfect conştient cu sine şi acest statut. De ce? În primul rând, logic, PR-ul se ocupă de probleme. Dacă nu sunt probleme, PR-ul tace. Dacă sunt probleme, cine vorbeşte? PR-ul. “Sinceramente”, PROBLEME, morfologic vorbind, încep cu PR. PR-ul e începutul tuturor PRoblemelor. PR-ul e prescurtarea de la PROBLEME, nu de la Public Relations. Deşi problemele PR-ului nu sunt scurte deloc, iar PR-ul nu le prescurtează decât lingvistic, că de adevăratelea – le lungeşte.

Şi de ce zic că PR-ul e conştient de asta? Pentru că toate discuţiile PR-ului încep cu “scuză-mă că te deranjez”. Piariştii n-au nici o jenă să sune fix când te deranjează. Şi de aia îs şi atât de siguri pe ei. Ei nu ÎNTREABĂ dacă te deranjează, ei îţi SPUN că te deranjează, în caz că nu-ţi revii din şocul situaţiilor în care PR-ul n-are nici o greaţă să te deranjeze. “Scuză-mă”, de la începutul convorbirii e doar o formalitate, dar ei, în realitate, doar îţi fac foarte clar că ştiu că te deranjează.

Doar foarte rar PR-ul te va întreba ceva care are o vagă tentă de politeţe: “Poţi vorbi un minut?” Greşit! Nu le pasă. Grija lor este dacă poţi ASCULTA un minut, dacă eşti capabil neuronal să bagi la cap ce au de gând să-ţi zică într-un minut, după care să taci naibii din gură, că s-a terminat minutul, iar ei au treabă. Mai ales că tu n-ai ce vorbi, mai ales când îţi vorbeşte PR-ul.

Faceţi un test. Când vă sună un piarist, răspundeţi, puneţi telefonul pe masă, aşteptaţi minutul, ridicaţi receptorul (veţi auzi cum se face linişte pentru prima dată, din partea PR-ului), spuneţi că aţi înţeles. Apoi începeţi să-i întrebaţi de sănătate. De cum merge treaba. De familie. De orice. Mult. Cu drag şi vădit interes. Şi număraţi metodele prin care PR-ul încearcă să încheie conversaţia. Între cele mai populare:

“Stai, că mă sună altcineva.” – Fals! Pe piarişti nu-i sună nimenea. Piariştii sună pe toată lumea.

“Mi se termină bateria” – Eronat. Piariştii vorbesc cu telefoanele la încărcat, fiindcă ei sună încontinuu. Ei nu se ridică de la birou, fiindcă în timp ce vorbesc, trimit mail-uri. Celor cu care vorbesc.

“Tre’ să plec de la birou, te sun când revin.” – MINCIUNĂ! Piariştii sunt acasă la birou, în sensul că biroul lor este acasă, iar acasă nu este. Este birou. Deci n-au un’ merge. În plus, pe piarişti nu-i cheamă nimeni. În cel mai bun caz, ei se duc, dar nu de la birou, unde rămân mereu măcar cu un picior. De asemenea, PR-ul nu “revine” niciodată, nici cu informaţii, nici cu lămuriri, de unde şi expresia lor preferată în caz de criză: “Revenim cu lămuriri când avem mai multe informaţii”. Citatul ăsta este un eufemism pentru Apocalipsă. Când ai închis telefonul, ai lăsat PR-ul să plece sau îl aştepţi să se întoarcă, de fapt, AŞA RĂMÂNE CUM A ZIS EL! PR-ul.

Şi tot din domeniul publicitar…

De ce nu se pot schimba ring-tone-urile de la reacţiile organismului uman? Gen râgâială, căscat, sughiţ, strănut, pârţâială etc.? De ce? Adică în loc de “râg”, “aaaah!”, “hâc”, “hapciu!” sau “fâsss”, să fie… altceva. Un mp3? O sonerie? Că la telefoane-ţi poţi pune “râg”, “hâc” sau “hapciu!”, “fâsss” unde vrei, atât la mesaj cât şi la apel. Invers de ce nu s-ar putea? Şi să se vândă ca spaţiu publicitar audio. Scurte inserturi tematice. În loc de râgâială, un brand de bere, în loc de căscat, ceva hotel… se găsesc…

– “Jeg.ro!”
– Ptiii… Tu te-ai?… Pfuuu… Deschide geamu’.

Şi de ce se merge la înmormântări? Dintre toate ocaziile cretine la care nu vrei să meri, înmormântarea e şi cea mai urâtă, dar şi cea în care fericitul sărbătorit nu se poate supăra pe tine.

Între alte noduri căutate în papura prieteni-mii, până acum am numărat: 1 tricou pe care scrie “call me miss problem”, unde “call me”, respectiv “problem” e cu roşu, iar “miss” mare şi cu argintiu, 1 tricou pe care scrie “Sweetwest tonight” (sweetwest, da, nu sweetest, nu EU am greşit) şi 1 tricou pe care scrie CU SCLIPICI “Fabulous Monday”. Purtat vineri. Nu că ar fi mai puţin tâmpiţel lunea. Să conchidem că e interzis de purtat, în general, haine cu zilele săptămânii imprimate pe ele, indiferent că acestea coincid cronologic. În aceeaşi ordine de idei, de ce nu se fac tricouri cu lunile anului?

Bun, iar Sia, înţeleapta de ea, aşa precum v-am prezentat-o, trebuieşte s-o păstrez, mai ales că deja m-or vânat paparazzii prin oraşiu, că nu-mi poci duce viaţa liniştit, cu familia…

Gata, e oficial, n-o mai pot returna. Da’ e înţeleaptă şi frumoasă, v-am zis, ne e de folos. Despre înţelepciune vorbim în poll-ul următor. Acesta, din poza de mai jos, este panoul de deasupra biroului meu de acasă.

[îl puteţi observa în contextul camerei aici, în trecut, când era mai gol, iar full-size aici]

Întrebarea este…

Ce de pe el a deranjat-o pe fată într-atât cât să fută o criză de isterie, semnul întrebării.

Desemnaţi obiectul şi argumentaţi.

Se răspunde cuminţel la comentarii.

Premiul cel mic: în cazul găsirii elementului de pe panou ce a enervat don’şoara, elementul devine al dvs.

Premiul cel mare: în cazul găsirii elementului de pe panou ce a enervat don’şoara, PLUS argumentaţia corectă (aproximativă) a de ce a enervat-o, primiţi orice obiect vă doreşte sufleţelul, de pe întreg cuprinsul panoului (mai puţin “hârtia va fi roz“, desigur).

Vă rog…