Povestea adevărată a legii compensaţiei, având la bază teoria de-o neasemuită imbecilitate a Ghiran Codruţei, care în nevolnicia sa susţine că ea nu omoară pe cineva din unicul motiv “că i se întoarce”, dar, în ciuda opiniei ecologiştilor, tot are de gând să facă duş fix atât de mult cât pofteşte, dacă e necesar – chiar şi “şapte ore încontinuu”, pentru că “nici bunu’ nu s-o gândit la viitorul ei, ea de ce s-ar gândi la al nepoţilor?”…
Am luat un autobuz greşit şi am ajuns într-un cartier necunoscut. Pe acolo circulau doar autobuze greşite, fiindcă toată lumea părea să fi sfârşit la faţa locului întâmplător, mai puţin cei doi pensionari revoltaţi, care nu puteau pricepe de ce pe cablu nu se mai dau meciurile de la mondiale, la absolut nici un post, da’ bine că se dau 16 posturi maghiare consecutive şi ei cu Internetu’ ce să facă, chit că-i gratis?
Am aşteptat, ca să nu mă pierd, în staţia de autobuz de peste drum de cea în care coborâsem, cu speranţa că spaţiul şi timpul îşi vor fi păstrat forma iniţială şi-mi voi putea urma paşii făcuţi în ordine inversă, spre siguranţă. Însă, ca un paradox circular previzibil, a venit să mă ia tot autobuzul care mă adusese, aşa că m-am înfricoşat şi n-am riscat să mă poarte spre vreo ieşire dosnică a aceeaşi găuri negre în care mă băgasem.
Am preferat să o iau pe jos, în funcţie de orientarea muşchilor cocalarilor regiunii, ca să ajung măcar la vreun reper, cum ar fi o sală de forţă sau un birou de pariuri sportive, de unde să-mi găsesc drumul înapoi spre casă. Şi am luat-o pe nişte străduci, doar-doar o să mă aleg cu un viol, să nu fi bătut atâta drum degeaba.
Când în faţa mea a răsărit… o fată. Nimic mai puţin decât o floare. Zveltă şi nevinovată, s-a unduit într-o alimentară de la colţ, cât timp eu şedeam privind-o ascuns să n-o sperii, de după crenguţele veştede ale unui cireş sălbatic. (Nu era cireş de-adevăratelea, în realitate o fi fost ceva plop ciopârţit de ăia de la Salubrizare, dar cireş sălbatic dă foarte bine în firul povestirii.)
Câteva kilograme de cireşe mai încolo, potlogara a ieşit învăluită în acelaşi mister şi s-a îndrepărtat. Era îmbrăcată în nişte şpielhozăni cu motiv animal, care deşi moderni şi tot mai populari, eu cred că nu-şi au locul în vestimentaţia erei pe care o trăim şi o geacă dintr-aia de piele, care nu se găseşte în piaţa Mărăşti şi trebuie să participi la un ritual social de grup ca să o procuri. Nu era desculţă, în picioare avea o pereche de tenişi. Pe cale de consecinţă, am decis să o urmăresc.
Da. Să o urmăresc. Asta am făcut eu, om în toată firea, rătăcind departe de unde am copilărit, avântându-mă în necunoscut.
Din fericire pentru evaluarea mea psihologică, n-am pândit-o patologic prea mult. Doar distanţă de vreo 20 de metri. În esenţă, nu pentru că mi-ar fi venit mintea la cap sau m-a prins poliţia sau că aş fi descoperit unde domiciliază, ci pentru că la prima curbă i-am pierdut urma. Nu pot decât să presupun că m-a văzut, iar eu, dacă m-aş fi văzut, aş fi vrut la rândul meu să-mi pierd urma. O să mă amăgesc cu ideea că a intrat în jocul meu, alegând provocarea să mă urmărească înapoi.
Bătând besmetic strada în lung şi-n lat, să văd pe unde s-o fi furişat, probabil între timp ea supraveghindu-mă de printre frunzele ruginii ale unei tufe dese şi spinoase de mătrăgună, am găsit – ce? – o ieşire! Care dădea înapoi în lumea reală. Am ales între scenariile fanteziste din mintea mea, de a trece pe la toate porţile, urlând un nume invetat sau a îmi accepta înfrângerea şi a presăra optimist bonuri de masă până la mine la apartament.
Şi am dat în strada princpială, de unde am luat un alt autobuz.
În care în secunda doi m-au prins fără bilet. Sunt deja obişnuit să fiu pus în situaţia asta, deci am şi început cu emfază să îmi turui poezia deja pregătită, care explica faptul că vânzătoare de bilete alege mereu să flecărească la florărie, în loc să stea în gheretă, iar eu, cetăţean cuprins de simţ civic, am să dau o lecţie sistemului şi nu am să aştept după incompetenţa altora. La fel ca de obicei, reprezentaţia mea artistică nu a funcţionat împotriva vigilenţei lor, pe cale de consecinţă am repetat în gând ţigăneala dusă la un nivel superior în astfel de cazuri, pe care urma s-o dezlănţui asupra boactărilor triplucefălaţi.
Când unul dintre ei… s-a făcut că mă cunoaşte. Ştiu că s-a făcut că mă cunoaşte, fiindcă nu părea să aibă capacitatea intelectuală de a citi Jegul. Ştiu că s-a făcut că mă cunoaşte, deoarece îmi zâmbea cu prea mare simpatie, pentru genul de relaţii interumane pe care le întreţin eu de regulă. Şi ştiu că s-a făcut că mă cunoaşte, din povestea fantasmagorică prin care spunea că m-a mai prins fără bilet, când eu sunt perfect conştient că am fost prins fără bilet poate de toţi controlorii din Cluj, pe care îi ştiu pe de rost, mai puţin el, altfel l-aş fi dibuit şi nu mă urcam.
Nu ştiu însă de ce s-ar fi făcut că mă cunoaşte. Pentru că pe cât mă certam cu el că nu-l ştiu şi insistam să ne coborâm la ultima staţie, ca să lămurim ambele probleme (el să-mi dea amendă, eu să nu recunosc nimic), pe atât insista el de tare să mă dau jos de îndată, că are datele mele şi n-are rost să îl urmez să mi le mai recolteze. Determinarea lui de o vigoare atât de însemnată era demnă de sabotat un guvern dictatorial.
Am ţâşnit afară cu mai mare sprint decât cel cu care alergau pensionarii aşezaţi strategic prea în spate în staţie, cât să apuce loc pe scaun. Un sentiment măreţ de siguranţă m-a cuprins pe stradă, încheind o nouă zi plină de aventură şi periculos: deşi am scăpat eu printre degete fetişcana, fofilată printre căşi, nici n-a trebuit să plătesc la RATUC toată distracţia. Pentru voi n-o fi fiind o consolare, însă pentru cine mai merită în ziua de azi să intri în bucluc cu legea?
***
S-a pomenit vreodată o scuză mai bună decât asta?
Tweet
27 comentarii
zi si tu cevalink permanent
Io, io ! De fapt am vrut sa fiu primul la comentarii.
Scuze, ma retrag sa citesc articolul si revin.
link permanent
mie imi place aventura ta, dar ce inseamna “de in data”? ca acolo am pierdut firul naratiunii. multumesc.
link permanent
Taci ca m-am prins. N-a aparut la final nenea ala care sa-ti arate camera ascunsa ?
link permanent
Daria. Îmi cer mii de scuze pentru, de fapt, nimic.
În loc să îmi mulţumeşti pentru faptul că simpla ta prezenţă aici, cu link, reprezintă practic succesul şi pentru frate-miu, tu arunci cu noroi.
link permanent
Extraordinar ce mana frumoasa am. Foarte frumoasa.
link permanent
sa fie oare urmare a acelui 13? si vezi mai sus “nu-si Au locul”.
link permanent
Stimată Doamnă Păstaie, pe de-o parte, da. Pe de altă parte, domniţele ce-şi admiră frumuseţea mâinilor în văzul haitei se predispun la anumite intrebări şi presupuneri. Că populaţia jegului îi chiar oarecum renumită pentru deviaţii. Aşadar, continuă. Şi detaliază, pe ambele părţi. Să aibă şi jim subiect de discuţie când intră.
link permanent
În sfârşit. Părerea celui care urmăreşte. Şi da, femeile în general îşi doresc să dispară când umblă indivizi după ele, mai ales dacă sunt dubioşi. Se pare că unele mai şi reuşesc, ceea ce e de bine. Dar poate totuşi aţi fi putut lega de şirete o prietenie. Sau poate ţi-ar fi făcut o propunere pe care nu ai fi putut-o refuza… să te ducă înapoi acasă (la ea), ceea ce e de rău pentru că ţi-a zburat printre degete.
@TSP: simt ceva preferinţe pentru literatură erotică? sau numai ceva fetişuri cu mâini?
link permanent
Aş fi putut fi primul dacă ar fi mers şi blogu’…
Vroiam să pun următorul comentariu care a dat peste cap internetul:
Eu cred că observaţia este că o mână-i de sex bărbătesc şi una-i de sex femeiesc… şi probabil că cele două mâni heterogene făceau sex chiar acolo, pe foaia pe care scria psihiatrie, sau în interiorul unui trup hermafrodit în privinţa mâinilor lui.
link permanent
Eu mă las păgubaş… De o oră caut filmul la postarea asta şi nu-l găsesc… Unde-i?
link permanent
Bibli, stai ca-ti dau eu film.
- El: Ha ! Ce anunt aiurea, e tare frate, trage-l in poza sa-l punem pe jeg !
- Ea: Da, stai sa potrivesc aparatul, dar uite ca e prins aiurea, cu un cui pe mijloc, nu se vede bine.
- El: Pai stai sa-l tin eu cu mainile de colturi.
- Ea: Nu, nu e bine, ca intri in cadru. Pune numai dreapta, dincoace il tin eu cu stanga. Gata ? Gata.
Click, click, gata poza. Banal, extrem de banal. Auzi la ei: sex cu mainile, fetisuri, chestii grele. Iar ati baut mai mult decit mine.
link permanent
@bibli
una doua zboara gandul la sex, si nu la mai plauzibilul, in contextul textului A4, ca poate e un caz clasic de Dr. Jekyl & Mrs. Hyde.
@MarianS
ma, nu banaliza, ma. nu banaliza.
link permanent
Voi la ce oră aţi trimis mesajele astea, că mi se pare că sunteţi cam atemporali. Sau aţi rămas în trecut, sau veniţi din viitor. Azi e cu schimbarea orei, cu alea alea. Jegu’ nu se autoreglează?
link permanent
Jeg nu s-a reglat niciodată, d-apoi când se schimbă ora.
link permanent
@ musai
Dr. Jekyll şi Mr. Hyde făceau sex unul cu altul? În sensul că Dr. Jekyll făcea sexul lui Mr. Hyde şi viceversa…
Eu unul nu am găsit filmul, nici măcar pe cel “găsit” de Marian S, al cărui sinopschepsis e descris mai sus. Mă văd nevoit să mai dau o poezie…
doar decorul s-a schimbat
cu mobila nouă şi cu televizorul
care varsă aceleaşi porcării
spaţiul e la fel de meschin
trei pe trei şi uşa care se loveşte
de şifonierul cu uşi glisante
plus rafturile cu cărţi
la care mă uit, beat, cu admiraţia tâmpă
a celui care vede pentru prima dată
un cur de femeie în realitate
nu mai e timp pentru astfel de lucruri
dormim spate în spate nu ca doi străini
ci ca doi oameni care se acceptă
noaptea în aerul plin de efluvii bătrânicioase
nu-mi mai este teamă de oglindă
şi nici măcar de ceasul cu afişaj electronic
mă trezesc uneori şi iau o carte la întâmplare
poate că e cel mai trist lucru din lume
adorm curând şi visez că ţin în mâini
cel mai frumos cur de femeie din lume
(Cel mai frumos cur de femeie din lume – Gelu Diaconu)
Sper că s-a remarcat aproprierea de celebrul film românesc, Cea mai fericita fata din lume, regizor Radu Jude.
link permanent
voi incerca o chestie noua pentru mine, sigur absolut uzuala pentru altii: ma voi pisa pe el de post, nu-l voi citi si voi arunca doar comentarii imbecile aiurea. noutatea nu vine din comentariile imbecile.
link permanent
stiam eu ca in cluj exista o ulita principala.
link permanent
@toader – asta o fo tare. Probabil că şi zambila-n brânză e tare, numai că e de o subtilitate pe care eu nu vreau s-o înţeleg…
link permanent
Mana din dreapta e a ta iar cea din stanga PASTAIE!!! Please correct me if I’m wrong!
link permanent
Domnule, nu pot să vă contrazic, aveţi perfectă dreptate!
Vă-ntreb atunci cine, de sex masculin şi nu Moafle, a executat fotografia?
link permanent
Spun eu, spun eu, spun eu… Poza a făcut-o fie mâna stângă colegă a mâinii dreptace, fie mâna dreaptă colegă a mâinii stângace…
link permanent
Eronat!
(Am chiar specificat că este de sex masculin poza, deci jumătate din elucubraţia ta este şi stupidă, pe lângă falsă.)
link permanent
Incepe sa semene cu filmul meu, nu-i asa ?
Peseu pentru bibli: in legatura cu (virgula) curul de femeie, rog a se viziona ultimul meu comentariu de la articolul anterior. Ma asteptam ca macar jimi sa ma laude si sa-mi spuna ca “am rulat“ dar… n-ai cu cine, dom`ne, n-ai cu cine.
link permanent
Vai ce m-ai enervat.
Uite atât de mult m-ai enervat:
http www trilulilu.ro/BeB0o/ad87fd14579eed
link permanent
@ Darius
Poate că o mână, două mâini, e de femeie… dar poza a fost făcută cu un deget, două degete, neutru, dar în singular masculin.
link permanent
Cine-a lăsat zambila-n drum, ăla n-a fost stalker bun.
@mitzy_mo: garantat nu simţi nimic. Că dacă simţeai.. nu mai căutai sensuri ascunse în ce-i scris citeţ, cu gri pe alb.
@jimerino – tu începi să te cenzurezi, de acolo vine noutatea.
link permanent
Şi titlul ăsta se leagă întrucâtva cu un banc de pe vremea când eram tineri. Ăla cu “De-acum doar Zam, că bilele-au rămas pe gard”. Fără nicio legătură cu taurul jegului sau bile reale. În decursul scrierii acestui articol nu a fost emasculat nici un animal, sper.
un trackback
[...] vă mai amintiţi – da’ dacă nu, nici un bai, că vă zic iară – de când am luat autobuzul ăla greşit şi-am ajuns la măsa-n pizdă nu-ştiu-unde şi [...]