[acest post a fost predat dimineaţă, în cadrul unui examen;
cerinţa este o analiză a unei negocieri/medieri de conflict]
Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Ştiinţe politice, Administrative şi ale Comunicării
ANALIZĂ
EU VS. FRATELE MEU
din copilărie şi până la tumultuosul prezent
- un conflict în desfăşurare -
Tehnici de mediere şi negociere
DARIUS Groza
Comunicare/PR, anul IV
Introducere şi context
Pentru că referatul pe care l-am downloadat de pe Internet era mult prea tâmpiţel, cel puţin faţă de ce mi-aş dori eu să găsesc, cu o seară înainte de predare, pe vastul tărâm online al unei ţări, care se vrea civilizată, decid să nu mă folosesc de el şi, în schimb, să mi-l compun pe al meu, fapt care este o premieră de respectat.
Recunosc că una dintre puţinele motivaţii relevante ale acestei activităţi este şi spectrul vinovăţiei ce stagnează ca un nour negru asupră-mi, tunând că trebuie să-mi reîmprospătez conţinutul pe blog, obligaţie care mă constrânge să vă predau această lucrare. Dar vă asigur că, mai mult decât asta, ar conta, la bătrâneţi, să nu mi se asocieze numele cu lucrările din arhiva facultăţii, în urma unui inocent proces de copy-paste, atât de firesc în frageda pruncie.
Aşa că mă înham la această încercare, nu atât fiindcă plătesc bir aspru universităţii ce vă dă salariul, pentru a-i putea trage eu umil în jugul său educativ, cât pentru că vreau să mă şi folosesc de ea, odată ce-am marcat banu’.
Ce este, de fapt, conflictul?
Cum bine se cunoaşte (de către cei care au fost la curs), “conflictul interpersonal este un proces prin care o persoană sau un grup frustrează pe altul, pentru împlinirea unui scop propus”. Nu ştiu eu, personal; aşa scria pe Internet.
***
La Cluj-Napoca se cultivă bicicletarul, un fructifer care iarna naşte biciclete vii.
(această fotografie nu are legătură cu lucrarea, dar nu puteam nici sacrifica buna aranjare a blogului)
***
Cum recunoaştem un conflict?
Chiar dacă Băsescu avea o agendă ascunsă a alegerilor, în 2004, sau dacă războiul din Irak nu este cu adevărat unul al eliberării, mă voi rezuma la exemple mai facile, cum ar fi evoluţia certurilor pentru mers după apă, dus gunoiul, împărţit cartofii prăjiţi şi alte neînţelegeri iscate între doi indivizi, soluţionate apoi odată cu stabilirea unui compromis.
Fiindcă, prin definiţie, cu toate fac obiectul unui conflict, nu-i aşa? Habar n-avem. Vom afla în următoarele paragrafe. Răspunsurile puternice nasc doar mai multe întrebări.
De ce este nevoie de mediere?
În primul rând, să lămurim când este posibilă aplanarea.
În orice conflict, este utilă o sesizare în faza sa incipientă. De pildă, la vârsta de 10, respectiv 12 ani, eu şi fratele meu mai mare, Dacian, ne regăseam învârtindu-ne în jurul mesei de bucătărie, cu părinţii noştri încercând să-mi salveze viaţa în care investiseră fără folos atât de mult, fiindcă eu mâncasem ultimele două felii din tortul de ziua celui ante-menţionat. Dacă ne gândim – oarecum comparabil cu situaţia ieşirii de la Guvernare a PSD, topind ultimele resurse disponibile de furtişag.
Comportamentul unei persoane într-o situaţie de contradicţie este prin sine unul antagonic, negativist, cel puţin raportat la partea opusă, considerată nerezonabilă şi incorectă. Ei bine, la fel şi Moafle (cum îmi place mie să-i spun şi, în acest caz, metafora actualului Marinar de la cârma patriei), se simţea într-un fel nedreptăţit.
Revenim la imaginea expusă mai sus, ce se desfăşura în bucătăria internă a familiei noastre, adică lânga camera mică, imediat cum intri în holul mare: desigur, dacă aş fi ţinut cont de necesitatea jurizării sau diminuării dezacordului, încă din faşă, aş fi văzut sau cel puţin aş fi anticipat lămâia care m-a izbit în nas, spărgându-mi-l, cândva, la finele mult prea târziu conştientizatei dispute. Cam tot aşa şi cu Zambaccian.
Se deduce astfel, foarte simplu, ce înseamnă judecarea (din timp şi eficient) de către o terţă parte sau prin compromis al celor două iniţiale.
***
Care sunt cauzele “ciocnirilor”?
Identificarea şi disocierea de grup. Grupurile în care relaţiile formate după principii mai puţin obiective (o situaţie normală de societate) nasc mereu diverse tipare. Iar cel mai relevant din punctul de vedere discutat de noi este tipul profitorului, adică eu. De obicei, acesta, recte eu, este remarcat cel mai bine când se asociază şi disociază de echipă, în funcţie de alternarea succeselor şi eşecurilor comune.
Acestea sunt doar două din ipostazele propice naşterii unei controverse. Pentru că – învăţăm gratuit tot de pe Internet – nimănui nu-i place să fie certat pentru greşelile altuia sau să-i fie furate laudele bine meritate, cum îi place, de exemplu, profitorului, anume mie, să acţioneze.
Ca să reflect în realitate această teorie, îmi amintesc foarte clar cum, aflat la grădiniţă, jucam fotbal pe linia de mijloc a terenului, unde “jucam” însemnând că pândeam, iar “pe linia de mijloc” însemnând c-o treceam de fiecare dată când cealaltă echipă conducea.
Alt prilej de contradicţii (fiindcă în ce unii văd cauze, alţii văd fericite pretexte) ce se doreşte amintit este interdependenţa, adică atunci când o parte A are forţe subordonate altei părţi B, caz în care este necesar s-o facă dependentă îndărăt, cu diverse mijloace, cum ar fi, să zicem, şantajul emoţional, prin citire şi stocare de SMS-uri compromiţătoare primite de la fata aia din Ungaria ş.a.m.d.; resursele insuficiente sunt şi ele pricini şi, de aceea, pentru evitarea neînţelegerii, trebuie soluţionate cumva, fie cu ajutorul unor tâlhării insesizabile sau alte pârghii meschine. De exemplu, cum face Guvernul Tăriceanu. Zic şi eu, aici, ce-mi vine în minte.
Cum se manageriază un conflict?
Util – ar fi un răspuns corect, dar toţi imbecilii s-ar confrunta cu proaspete dileme, pe când noi nu vrem diferende, aşa că vom detalia.
Teoria ne spune că o cheie în descătuşarea unor cevauri şi a eliberării de nişteuri este compromisul, aducându-ni-se în ajutor diverse tampoane (o mostră la scară fiind Vadim) pentru diverşi factori de risc.
Totuşi, se lasă la puterea fiecaruia de pricepere să îşi dea seama cum pot fi întoarse din condei.
Mie, unul, îmi stau sugestie până şi titlurile metodelor:
- stilul ocolitor (mai poate fi numit şi “metoda struţului cu capul în nisip” – aşa scrie, ce credeţi, că zic din capul meu sec?); stilul îndatoritor (des, eficient, verificat); stilul competitiv (eh… cam scârţa-scârţa, da’ mere); stilul concesiv (subţirel rău); stilul colaborativ (funcţional, dar mai mereu cu ţeluri ascunse).
Există tehnici de negociere?
Ajungând şi eu abia acum, odată cu dumneavoastră, la această nouă întrebare, apuc să citesc că alea de mai sus sunt de fapt numai reacţii nesigure la conflict, deci s-ar putea să mai lase de dorit pe alocuri, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale.
Dar adaptaţi, adaptaţi, că iese. Trecând mai departe…
… ar fi cel mai neinspirat lucru să vi le înşirui, vouă, celor ce citiţi, pe ele, tehnicile, din două raţiuni extrem de simple: profesorii le ştiu, iar cu studenţii şi cititori intru în conflict; deci de ce să-mi sap eu singur groapa, când mi-o poate săpa altcineva sau, mai bine, s-o sape altcuiva?…
Câte pagini mai am?
Iată, avem şi primul caz mai concret, pe lângă acela când m-am bătut cu Dacian, fiindcă nu vroia nici unul dintre noi să aducă punga de rafie cu mâncare de la gară.
Ştiu că cititorii mei nu citesc mai departe de două paragrafe. De asemenea, ştiu că şi unii profesori nu citesc mai mult decât două-trei pagini, adică una de la început, alta de sfârşit şi o eventuală a treia, de la mijloc, ca să nu se trezească prea târziu cu foi pe care scrie bla-bla-bla în continuu şi să se facă de toată cacaoa în faţa studenţilor. Cum rezolv această divergenţă?
În primul rând, scriu cât am chef, fiindcă mereu îmi dezamăgesc cititorii. În al doilea rând, nu scriu nici prea mult, că mereu îmi las cu ochii în soare profesorii, provocându-le dramatice deziluzii. Aşadar, scriu fix cât îmi convine, să mă simt mai bine cu mine, deoarece nu-i în interesul meu să se simtă altcineva mai bine cu mine sau eu cu ei.
Iar, pentru că am început cu fotbal, să încheiem într-o similară metaforă: un conflict e cel mai bine aplanat când cel mai mult câştigă arbitrul.
Bibliografie sau un fel de later edit:
Bibliografia dată în continuare reprezintă o selecţie de lucrări imporante, având ca subiect multe dintre problemele tratate în lucrarea de faţă. Majoritatea titlurilor au apărut pentru prima oară în urmă cu câţiva ani, fiind, deci, destul de actuale, dar ele constituie baza pentru mare parte din practica modernă de management al conflictului, luată în sensul său cel mai larg.
- Darius, GROZA – Cartea vieţii, Editura Jeg, 2004
- Gary, JOHNS – Comportament organizaţional, înţelegerea şi conducerea oamenilor în procesul muncii, Editura Economică (pag. 419 – 449)
- http://www.preferatele.com/docs/psihologie/1/managementul-conflic19.php
- http://old.jeg.stuffo.info/view.php?ID=174
Tweet
71 comentarii
zi si tu cevalink permanent
Si pentru ca asta nu-i un text de G.G. Marquez trebuie sa existe si punctul si virgula
Este cel mai bun ceva in legatura cu nisteuri si chestii formale pe care l-am citit in ultimul timp. Daca nu-ti dau 10 n-au inteles… mare lucru din viata -caci nimicul tine deja de finete.
link permanent
să-ţi deie 10 ?!! sau totuşi da!! că doară io-s victima colaterală imediată; în războiul culturilor, temă tratată de mine şi redactată de iulia japoneza-ca garant al validităţii adevărului pe care-l susţineam io; odată că nu ne-am putut abţine să băgăm citate de mare coloratură literară ca cel ce se referă la căt die greu ni la tăţi aieştia din vestu’ estului die cănd s-or suit pă scenă un miliard die chinezi başca miliaru’ die hinduşi; ş’a doua: oriş’căt cultura coca-cola ne uneşte şi ne poziţionează de pratea bună pîn’ or aqisa şi atemporalii ăia de pe cămile la cultura şi religia pop, şi-i doar o chestiune de timp ce lucrează în favoarea, noastră ăstora converiţii; aceasta a fost soluţia cu care m-am declarat de acord pentru că mi s-a părut mai suportabilă decît, iată, lipsa de voinţă politică în războiul de gherilă domestică ce-l trăisc de 24 de ani
link permanent
Adevarat: “Ştiu că cititorii mei nu citesc mai departe de două paragrafe.”
si stii de ce? Pt ca lumea e grabita, pe net.
Mai vine sefu la birou si nu e buine sa te vada toata ziua pe mess sau pe bloguri.
Deci reteta de succes: scurt si la obiect!
link permanent
Sau lung şi la obiecte. De un’ ai aflat tu de paragrafu’ ăla? Că nu era-n primele două…
Iar un şef adevărat nu vine la birou, că mă cheamă la el şi eu vin cu şapca umil frământată-ntre degete.
link permanent
Eu daca as fi moafle te-as bate non-stop.
link permanent
Ai mai şi dormi, fraiere, veji?! Şi cât ai dormi, te-aş pune pre Internet, să ai motive să te trezeşti dimineaţa, în lumea asta plină de Jeg.
link permanent
si uite asa se naste un conflict nou: intre tine si profesor!
link permanent
interesanta abordarea.
din pacate haotic…
link permanent
Punctoa, nu se naşte, draghe, nimica, ne iubim tainic cu toţii, că de aia plătesc dări la curte.
Toadere – e făcut dupe model, nu m-apuc eu, aşa, cum mi se năzăreşte.
Mă rog, e drept că nu trebuia musai-musai să am inserturi fotografice şi alte chiţibuşerii de blog, da’ sunt şi alte tipuri coerciţie, care se suprapun autorităţii didactice, cum ar fi Jegul.
link permanent
eu te-as pica in locul profului…ii drept, cu felicitari pt originalitate
link permanent
Iubire tainica, ai? Brusc nu mai stiu cine e profitoru’ in cazul asta… Pe langa faptul ca unde-i iubire conflictele-s si mai puternice, nu, Mirmen?
link permanent
Sper ca l-ai sarbatorit ieri pe Bob Marley. Simpatic conflictul intre tine si Dacian. Te-ai ras?
link permanent
Da, în sensul că nu. Şi creşte părul. Mă rog, m-am ras o tură de la magnifica poză, da’ crezi că se vede?… Şi de ce să-l sărbătoresc?… Înc-un an de când îi tot mort? Încep să-mi perd speranţa.
link permanent
@ virgula
m-ai strigat
link permanent
Supermisto … “te-ai ras”!
Eu ma gandeam prima data la o folosire ironica a verbului ” a rade”, dar cred ca aici e vorba de verbul omonim “a rade”.
“RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-şi manifesta veselia sau satisfacţia printr-o mişcare caracteristică a feţei şi a gurii, scoţând în acelaşi timp sunete specifice, succesive şi nearticulate.
RÁDE, rad, vb. III. 1. Tranz. şi refl. A(-şi) tăia cu briciul sau cu maşina de ras părul, barba sau mustăţile de la rădăcină;”
(sursa: dexonline)
link permanent
Iata ca un cititor de-al tau citeste toate paragrafele
link permanent
deci am citit primele 5 paragrafe nu doar primele 2, si ultimul capitol care capitol e foarte de apreciat
link permanent
Mi-i dor de tine.
link permanent
Sunteţi multe.
link permanent
Ce urat. Atunci de ce tu te indragostesti doar de fete gasite prin baruri?
link permanent
CĂCI SUNT PRE UNDE UMBLU EU ÎN CĂTARE! Sâ mă îndrăgostesc de fete din mintea mea? Chit că tot revine visu’ ăla cu fata imaginară.
link permanent
O gasesti tu pan’ la urma, chit ca n-ai conduru’ cu care sa pleci in cautare ei…
link permanent
Musai că tu eşti fată, aşa sensibil.
E drept, am greşit când am presupus că ai sâni, iar tu ai stipulat clar că ai două testicule. DAR! Încă se mai poate!
link permanent
Persoanei mele sensibile i te adresezi? Daca da, confunzi discutiile cu mine cu cele purtate cu punct
link permanent
Vă văd una.
Mă rog… unul. DIMPREUNĂ. Unii.
link permanent
Atat impreuna cat si separat
link permanent
Mirmen, daca tot am ajuns aici, ia mai spune-ne cate o poveste cum stii tu
Un conflict pe seara
cu multa iubire desigur…
link permanent
bună seeearaaa copii!! p’aici nime’ nu-i conflictual, virgulă /:) numa’ (auto)ironic, acu’ noapte buuună copii !!
link permanent
te rog frumos sa faci deferenta intre punct si virgula. e o deiferenta de nuanta. apar doar o singura data impreuna si atunci punctul e deasupra… vechea pozitia a misionarului
link permanent
N-o să mai fac aceeaşi greşeală de două ori.
Mă voi pune la punct şi virgulă cu această problematică.
link permanent
Asa sa faci. Si poate o convingi totusi pe Mirmen sa ne mai povesteasca despre Darius si Dacian cand erau mici
link permanent
Mda. Poate.
link permanent
povesti de pe vremea cand jeg nu exista, nici macar zalau times!
)
link permanent
Hop! Noi indicii!
link permanent
imi fac si eu temele darius! azi sunt punctul de pe i
link permanent
Nu, nici nu presimt ca o sa castigi iara la roblogfest.
link permanent
Din nefericire, Punct, azi e deja mâine.
Vera… ei, ce galant…
! Tura trecută am luat 2-uri şi 3-uri. E drept că vineam de nicăieri, cu 10 ori mai puţini cititori… La “faza pe ţară”, desigur, că la Cluj, sărăcuţii, au fost victime nevinovate, s-a luat tot de suita Stuffo. Dar speranţă! Ahahaha.
link permanent
Mno, asa da! Propozitii, fraze…
Pacat ca numai acum am intrat sa vad ce-ai mai postat, as fi vrut sa fiu primul care comenteaza, in virtutea faptului ca mi-ai urmat sfatul privitor la titlu. Sau cel putin asa imi place sa cred. De fapt, stiu ca era ideea ta, care mi s-a inoculat si mie prin telepatia metempsihotica care ne leaga ca comentator de succes, respectiv ca cititor-admirator. Sau cel putin pe mine. De fapt, ma intreb daca nu cumva eu sunt tot tu care isi comenteaza pe propriul blog. Sau nu.
link permanent
link permanent
Intrebare intrebatoare: lumea scrie pe bloguri pentru a gasi condurul Cenusaresei?
link permanent
Că se cam lungesc, atuncia…
link permanent
am fost pe trafic.ro azi. am tot rasfoit pe acolo si am dat pe link la “libertatea”.
ma oameni buni, eu am plecat de multa vreme si de atunci doar un ziua, un evz … rar.
azi am citit “libertatea”. ma, la puscarie nu dar la psihiatru ar trebui sa mearga.
link permanent
Ce drăgălaş îi Toader, cum arată el probleme ţării, vine să ne zică, mai se aruncă înapoi în mare.
link permanent
lol. nici jeg nu-i departe. libertatea e ziar pentru gospodine cu bac la seral cu pretentii de ‘telectuale in timp ce jegu-i pentru intelectuali cu pretentii de gospodari cu bac la seral.
link permanent
jurnalistica sau PR?
link permanent
Eu? Ambele.
link permanent
ce recomanzi pt un elev de clasa a 12-a inca indecis.
link permanent
Jeg.
link permanent
Ah, dintre alea?… He-he! Eu le-am ales, ambele-s labă, da’-mpreună hai să zicem că s-ar completa reciproc. Dar, dacă vrei să ajungi în publicitate, alege Jurna şi se rezolvă lucrurile cum trebuie până-n final.
Jurna te ţine mai antrenat şi ştii când să renunţi.
Deci reviu şi zic: fă ca mine, ia-le ambele. (Sau caută dacă nu s-a deschis ceva mai concret de atunci, că n-am mai contorizat specializările noi.)
link permanent
i got only one single shot! ma intereseaza cam la fel de mult partea de publicitaeta cu partea de jurnalism… deci care sa fie?
link permanent
Deci ambele. La unii am recomandat comunicare, dar am remarcat că eu am pornit cu jurna şi am ajuns la advertising (mai către comunicare), deci am zis că merge bine, dacă vrei să sfârşeşti în publicitate. Dacă nu s-a auzit încă de tine, you ain’t no prodigy, aşadar, dă-i cu comunicarea/advertising, unde poate eşti prodigy şi nu tre’ia să se audă. Da’ zic caută dacă nu s-a făcut ceva mai specializat decât UBB’s finnest: ŞPOL cu CRP.
link permanent
baiete, daca ai de gand sa o faci cum vad ca face darius nu cred ca are importanta.:)
link permanent
adevarul e ca imi place foarte mult sa scriu, dar sansele sa fac asta ca profesie in romania sunt egale cu zero… eventual dupa cativa ani in care fug ca un disperat dupa persoane cu o cultura indoielnica insa mari vedete. si asta nu am de gand sa fac
link permanent
Asta cu place mult să scriu e cam varză. Deci, depinde… dacă eşti creativ, către publicitate. În rest, vorba lu’ Toderică nene, aci de faţă…
Totuşi, nu-mi pun multe speranţe-n tine. Eşti ambiţios şi cu iniţiativă. Iar, cum am mai zis, oamenii au iniţiativă şi ambiţie nu ajung nicăieri. Doar încep lucruri şi trag speranţă să le termine.
link permanent
Daca-ti place si o faci si bine, poate nu-s chiar zero
Nu-s multi, da’ sunt si din cei care nu alearga dupa vedete dezgolite, analfabete sau si-una si-alta.
link permanent
eu as zice entuziast. ideea cu jurnalismul respectiv PR este relativ nou si urmareste cliseul “fa ce’ti place”. e adevarat ca e cam siropoasa ideea asta, insa cred ca ma voi risca…
link permanent
Daca termina tot ce si-au propus atunci chiar ca e de rau
link permanent
Cine n-a gresit n-a incercat…
link permanent
Să dăm cu proverbele. Dacă te duce capu’. Dacă nu, nu. Dacă nu te poţi decide-ntre jurna sau PR şi nu poţi nici ambele, atunci nu o să regreţi c-ai ales una în detrimentul alteia. Oricare. Nu zic că o să fie situaţia inversă, să pupi monitoru’ în arhivă peste un an căci ce bine-ai ales aia, decât aialaltă.
link permanent
problema este ca nu am avut nici cum sa imi dau seama daca am vreo inclinatie catre acest domeniu sau nu. intr’adevar, am fost apreciat, insa de persoane care stiu la fel de multe in materie de jurnalism/comunicare. cat stiu eu de sanii Pamelei Anderson. am auzit de ei, ba chiar i’am vazut. insa doar in poze. ca oricine altcineava. putini sunt cei care i’au vazut “live”. asadar nu detin toate informatiile necesare unei evaluari competente…
link permanent
Dă cu banu’, că oricum nu pari a fi bun de vreuna.
Glumeeesc. Eşti indecis. Deci n-o tot întoarce. Ia una.
link permanent
punct,baiete, si daca nu se mai da examen de admitere,tu, daca esti din zalau, ia ore de gramatica cu tanti jeni de la cns; daca esti din alta parte-cu o profa care pregateste pentru admitere la drept; asta-i ce ai nevoie, pe linga talent, ca sa nu ajungi jurnalist de tabloid de mina a 7-a si pe deasupra si-n romania sau sa scrii texte publicitare agramate pe vitrine,in romania…deja e cam tirziu daca esti intr-a 12-a…jegstarului aici de fata nu i-a fost de loc simplu la examen, da’ p’atunci erau 15-2o de locuri fara taxa
link permanent
Nici lu’ maică-mea nu-i e “de loc” bine. Mna, oricum, tanti Jeni la gramatică-n particular (chit că nu se ţine examen) e sfatul ce ţi-l dau şi eu. Se merită.
link permanent
ms pentru sfat. nu obisnuiesc sa fac greseli gramaticale, ci de tiparire de la tastatura. am observat ca am facut felurite acorduri sau alte abateri de la normele gramaticale ale limbii romane, insa nu exista optiunea “edit’ asadar a trebuit sa imi asum rusinea asta.
nu sunt din zalau, deci nu am acces la doamna jeni, insa am avut’o profesoara 8 ani consecutivi pe doamna dabija. o legenda a invatamatului preuniversitar din cluj.
link permanent
păi aici nu vorbeam de greşelile tale de p-aici,dacă au fost, ci de necesitatea de a stăpîni gramatica conform standardelor celor care urmează dreptul, dacă nu s-au stricat lucrurile şi p-acolo…
link permanent
@punct
Eu sunt de parere ca este foarte important sa-ti placa ceva: tie iti place sa scrii.
Si mai sunt de parere ca poti face treaba cu scrisul si in Romania, daca esti baiat istet si esti atent la ce se cauta. La inceput poti sa scrii despre fotbal, vip-uri, scandaluri, sex … ca asta se poarta acum. Si apoi, daca mai ai chef si nu ti s-a luat , poti sa scrii despre ce iti place. Dar la inceput , se fac si compromisuri …
Cat despre gramatica, eu nu cred ca asta ar fi o mare problema.
Dac va amintiti, Camil Petrescu, facea o recomandare la un moment dat, conform careia adevarata scriitura e cea care nu respecta gramatica. Ideal pentru el era sa scrii ce-ti trece prin cap, fara a te gandi la punct si virgula, pentru ca lucrul asta ofera mai multa autenticitate textului. Eu am observat ca genul asta de scriitura este practicat de fiul lui Florin Piersic, in fragmentele pe care le mai scrie din cand in cand in revista ‘7 seri’.
Deci, draga’punct’, bafta multa si sa auzim numai de bine!
link permanent
Eu, nu ca opoziţie, dar spre deosebire, consider că a scrie corect nu e o etalare a inteligenţă, ci o convenţie şi o chestiune de deprindere. La fel ca vorbitul în limbi diferite… eu nu vorbesc toate limbile nu fiindcă-s prost, ci fiindcă nu le-am învăţat, nu m-am obişnuit.
Mna, la fel şi scrisu’. Camil Petrescu era, la faza asta, pe din-afară. După deprindere, poţi să-ţi dai frâu la ce vrei, nu te restricţionează scrisu’. Bine, că mai scoţi o dudă, o chestie, intenţionat, dintr-o licenţă poetică sau faci o greşeală, două, tri… admisibil. În rest, să mă “leşe” Camil.
link permanent
Desolee, mon cher, dar nu cred ca ai ca ai priceput ce-a vrut sa zica nea Camil!
Mai citeste o data, dar cu atentie mesajul anterior. Si nu mai lua lucrurile mot-a-mot! Stiu ca poti!
link permanent
“EU VS. FRATELE MEU” suna a conflictul dintre Cain si Abel, am I right?
link permanent
Sună, prin sintagma versus şi că suntem fraţi. Da’ dacă mă pică, bag cu analogia biblică şi zic că-l bate Doamne-Doamne.
link permanent
Ha, ha, ha
!