Ceva

sari la comentarii

[acest post a fost predat dimineaţă, în cadrul unui examen;
cerinţa este o analiză a unei negocieri/medieri de conflict
]

Universitatea Babeş-Bolyai
Facultatea de Ştiinţe politice, Administrative şi ale Comunicării

ANALIZĂ

EU VS. FRATELE MEU

din copilărie şi până la tumultuosul prezent

un conflict în desfăşurare

 

Tehnici de mediere şi negociere
DARIUS Groza
Comunicare/PR, anul IV

 

Introducere şi context

Pentru că referatul pe care l-am downloadat de pe Internet era mult prea tâmpiţel, cel puţin faţă de ce mi-aş dori eu să găsesc, cu o seară înainte de predare, pe vastul tărâm online al unei ţări, care se vrea civilizată, decid să nu mă folosesc de el şi, în schimb, să mi-l compun pe al meu, fapt care este o premieră de respectat.

Recunosc că una dintre puţinele motivaţii relevante ale acestei activităţi este şi spectrul vinovăţiei ce stagnează ca un nour negru asupră-mi, tunând că trebuie să-mi reîmprospătez conţinutul pe blog, obligaţie care mă constrânge să vă predau această lucrare. Dar vă asigur că, mai mult decât asta, ar conta, la bătrâneţi, să nu mi se asocieze numele cu lucrările din arhiva facultăţii, în urma unui inocent proces de copy-paste, atât de firesc în frageda pruncie.

Aşa că mă înham la această încercare, nu atât fiindcă plătesc bir aspru universităţii ce vă dă salariul, pentru a-i putea trage eu umil în jugul său educativ, cât pentru că vreau să mă şi folosesc de ea, odată ce-am marcat banu’.

Ce este, de fapt, conflictul?

Cum bine se cunoaşte (de către cei care au fost la curs), “conflictul interpersonal este un proces prin care o persoană sau un grup frustrează pe altul, pentru împlinirea unui scop propus”. Nu ştiu eu, personal; aşa scria pe Internet.

***

La Cluj-Napoca se cultivă bicicletarul, un fructifer care iarna naşte biciclete vii.

Bicicletarul

(această fotografie nu are legătură cu lucrarea, dar nu puteam nici sacrifica buna aranjare a blogului)

***

Cum recunoaştem un conflict?

Chiar dacă Băsescu avea o agendă ascunsă a alegerilor, în 2004, sau dacă războiul din Irak nu este cu adevărat unul al eliberării, mă voi rezuma la exemple mai facile, cum ar fi evoluţia certurilor pentru mers după apă, dus gunoiul, împărţit cartofii prăjiţi şi alte neînţelegeri iscate între doi indivizi, soluţionate apoi odată cu stabilirea unui compromis.

Fiindcă, prin definiţie, cu toate fac obiectul unui conflict, nu-i aşa? Habar n-avem. Vom afla în următoarele paragrafe. Răspunsurile puternice nasc doar mai multe întrebări.

De ce este nevoie de mediere?

În primul rând, să lămurim când este posibilă aplanarea.

În orice conflict, este utilă o sesizare în faza sa incipientă. De pildă, la vârsta de 10, respectiv 12 ani, eu şi fratele meu mai mare, Dacian, ne regăseam învârtindu-ne în jurul mesei de bucătărie, cu părinţii noştri încercând să-mi salveze viaţa în care investiseră fără folos atât de mult, fiindcă eu mâncasem ultimele două felii din tortul de ziua celui ante-menţionat. Dacă ne gândim – oarecum comparabil cu situaţia ieşirii de la Guvernare a PSD, topind ultimele resurse disponibile de furtişag.

Comportamentul unei persoane într-o situaţie de contradicţie este prin sine unul antagonic, negativist, cel puţin raportat la partea opusă, considerată nerezonabilă şi incorectă. Ei bine, la fel şi Moafle (cum îmi place mie să-i spun şi, în acest caz, metafora actualului Marinar de la cârma patriei), se simţea într-un fel nedreptăţit.

Revenim la imaginea expusă mai sus, ce se desfăşura în bucătăria internă a familiei noastre, adică lânga camera mică, imediat cum intri în holul mare: desigur, dacă aş fi ţinut cont de necesitatea jurizării sau diminuării dezacordului, încă din faşă, aş fi văzut sau cel puţin aş fi anticipat lămâia care m-a izbit în nas, spărgându-mi-l, cândva, la finele mult prea târziu conştientizatei dispute. Cam tot aşa şi cu Zambaccian.

Se deduce astfel, foarte simplu, ce înseamnă judecarea (din timp şi eficient) de către o terţă parte sau prin compromis al celor două iniţiale.

***

Care sunt cauzele “ciocnirilor”?

CalculatorValutarThumbIdentificarea şi disocierea de grup. Grupurile în care relaţiile formate după principii mai puţin obiective (o situaţie normală de societate) nasc mereu diverse tipare. Iar cel mai relevant din punctul de vedere discutat de noi este tipul profitorului, adică eu. De obicei, acesta, recte eu, este remarcat cel mai bine când se asociază şi disociază de echipă, în funcţie de alternarea succeselor şi eşecurilor comune.

Acestea sunt doar două din ipostazele propice naşterii unei controverse. Pentru că – învăţăm gratuit tot de pe Internet – nimănui nu-i place să fie certat pentru greşelile altuia sau să-i fie furate laudele bine meritate, cum îi place, de exemplu, profitorului, anume mie, să acţioneze.

Ca să reflect în realitate această teorie, îmi amintesc foarte clar cum, aflat la grădiniţă, jucam fotbal pe linia de mijloc a terenului, unde “jucam” însemnând că pândeam, iar “pe linia de mijloc” însemnând c-o treceam de fiecare dată când cealaltă echipă conducea.

Alt prilej de contradicţii (fiindcă în ce unii văd cauze, alţii văd fericite pretexte) ce se doreşte amintit este interdependenţa, adică atunci când o parte A are forţe subordonate altei părţi B, caz în care este necesar s-o facă dependentă îndărăt, cu diverse mijloace, cum ar fi, să zicem, şantajul emoţional, prin citire şi stocare de SMS-uri compromiţătoare primite de la fata aia din Ungaria ş.a.m.d.; resursele insuficiente sunt şi ele pricini şi, de aceea, pentru evitarea neînţelegerii, trebuie soluţionate cumva, fie cu ajutorul unor tâlhării insesizabile sau alte pârghii meschine. De exemplu, cum face Guvernul Tăriceanu. Zic şi eu, aici, ce-mi vine în minte.

Cum se manageriază un conflict?

MoafleInChilotiUtil – ar fi un răspuns corect, dar toţi imbecilii s-ar confrunta cu proaspete dileme, pe când noi nu vrem diferende, aşa că vom detalia.

Teoria ne spune că o cheie în descătuşarea unor cevauri şi a eliberării de nişteuri este compromisul, aducându-ni-se în ajutor diverse tampoane (o mostră la scară fiind Vadim) pentru diverşi factori de risc.

Totuşi, se lasă la puterea fiecaruia de pricepere să îşi dea seama cum pot fi întoarse din condei.

Mie, unul, îmi stau sugestie până şi titlurile metodelor:

– stilul ocolitor (mai poate fi numit şi “metoda struţului cu capul în nisip” – aşa scrie, ce credeţi, că zic din capul meu sec?); stilul îndatoritor (des, eficient, verificat); stilul competitiv (eh… cam scârţa-scârţa, da’ mere); stilul concesiv (subţirel rău); stilul colaborativ (funcţional, dar mai mereu cu ţeluri ascunse).

Există tehnici de negociere?

Ajungând şi eu abia acum, odată cu dumneavoastră, la această nouă întrebare, apuc să citesc că alea de mai sus sunt de fapt numai reacţii nesigure la conflict, deci s-ar putea să mai lase de dorit pe alocuri, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale.

Dar adaptaţi, adaptaţi, că iese. Trecând mai departe…

… ar fi cel mai neinspirat lucru să vi le înşirui, vouă, celor ce citiţi, pe ele, tehnicile, din două raţiuni extrem de simple: profesorii le ştiu, iar cu studenţii şi cititori intru în conflict; deci de ce să-mi sap eu singur groapa, când mi-o poate săpa altcineva sau, mai bine, s-o sape altcuiva?…

Câte pagini mai am?

Iată, avem şi primul caz mai concret, pe lângă acela când m-am bătut cu Dacian, fiindcă nu vroia nici unul dintre noi să aducă punga de rafie cu mâncare de la gară.

Ştiu că cititorii mei nu citesc mai departe de două paragrafe. De asemenea, ştiu că şi unii profesori nu citesc mai mult decât două-trei pagini, adică una de la început, alta de sfârşit şi o eventuală a treia, de la mijloc, ca să nu se trezească prea târziu cu foi pe care scrie bla-bla-bla în continuu şi să se facă de toată cacaoa în faţa studenţilor. Cum rezolv această divergenţă?

În primul rând, scriu cât am chef, fiindcă mereu îmi dezamăgesc cititorii. În al doilea rând, nu scriu nici prea mult, că mereu îmi las cu ochii în soare profesorii, provocându-le dramatice deziluzii. Aşadar, scriu fix cât îmi convine, să mă simt mai bine cu mine, deoarece nu-i în interesul meu să se simtă altcineva mai bine cu mine sau eu cu ei.

Iar, pentru că am început cu fotbal, să încheiem într-o similară metaforă: un conflict e cel mai bine aplanat când cel mai mult câştigă arbitrul.

Bibliografie sau un fel de later edit:

Bibliografia dată în continuare reprezintă o selecţie de lucrări imporante, având ca subiect multe dintre problemele tratate în lucrarea de faţă. Majoritatea titlurilor au apărut pentru prima oară în urmă cu câţiva ani, fiind, deci, destul de actuale, dar ele constituie baza pentru mare parte din practica modernă de management al conflictului, luată în sensul său cel mai larg.

  1. Darius, GROZA – Cartea vieţii, Editura Jeg, 2004
  2. Gary, JOHNS – Comportament organizaţional, înţelegerea şi conducerea oamenilor în procesul muncii, Editura Economică (pag. 419 – 449)
  3. http://www.preferatele.com/docs/psihologie/1/managementul-conflic19.php
  4. http://old.jeg.stuffo.info/view.php?ID=174

21 comentarii

zi si tu ceva
  1. Februarie 8, 2008 la 23:50
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Deci ambele. La unii am recomandat comunicare, dar am remarcat că eu am pornit cu jurna şi am ajuns la advertising (mai către comunicare), deci am zis că merge bine, dacă vrei să sfârşeşti în publicitate. Dacă nu s-a auzit încă de tine, you ain’t no prodigy, aşadar, dă-i cu comunicarea/advertising, unde poate eşti prodigy şi nu tre’ia să se audă. Da’ zic caută dacă nu s-a făcut ceva mai specializat decât UBB’s finnest: ŞPOL cu CRP.

  2. Februarie 8, 2008 la 23:51
    link permanent
    toader zice ca:

    baiete, daca ai de gand sa o faci cum vad ca face darius nu cred ca are importanta.:)

  3. Februarie 8, 2008 la 23:55
    link permanent
    punct zice ca:

    adevarul e ca imi place foarte mult sa scriu, dar sansele sa fac asta ca profesie in romania sunt egale cu zero… eventual dupa cativa ani in care fug ca un disperat dupa persoane cu o cultura indoielnica insa mari vedete. si asta nu am de gand sa fac 😀

  4. Februarie 9, 2008 la 00:02
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Asta cu place mult să scriu e cam varză. Deci, depinde… dacă eşti creativ, către publicitate. În rest, vorba lu’ Toderică nene, aci de faţă…

    Totuşi, nu-mi pun multe speranţe-n tine. Eşti ambiţios şi cu iniţiativă. Iar, cum am mai zis, oamenii au iniţiativă şi ambiţie nu ajung nicăieri. Doar încep lucruri şi trag speranţă să le termine. 🙂

  5. Februarie 9, 2008 la 00:06
    link permanent
    virgula zice ca:

    Daca-ti place si o faci si bine, poate nu-s chiar zero 🙂 Nu-s multi, da’ sunt si din cei care nu alearga dupa vedete dezgolite, analfabete sau si-una si-alta.

  6. Februarie 9, 2008 la 00:09
    link permanent
    punct zice ca:

    eu as zice entuziast. ideea cu jurnalismul respectiv PR este relativ nou si urmareste cliseul “fa ce’ti place”. e adevarat ca e cam siropoasa ideea asta, insa cred ca ma voi risca…

  7. Februarie 9, 2008 la 00:09
    link permanent
    virgula zice ca:

    Daca termina tot ce si-au propus atunci chiar ca e de rau 😀

  8. Februarie 9, 2008 la 00:12
    link permanent
    virgula zice ca:

    Cine n-a gresit n-a incercat…

  9. Februarie 9, 2008 la 00:16
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Să dăm cu proverbele. Dacă te duce capu’. Dacă nu, nu. Dacă nu te poţi decide-ntre jurna sau PR şi nu poţi nici ambele, atunci nu o să regreţi c-ai ales una în detrimentul alteia. Oricare. Nu zic că o să fie situaţia inversă, să pupi monitoru’ în arhivă peste un an căci ce bine-ai ales aia, decât aialaltă.

  10. Februarie 9, 2008 la 00:40
    link permanent
    punct zice ca:

    problema este ca nu am avut nici cum sa imi dau seama daca am vreo inclinatie catre acest domeniu sau nu. intr’adevar, am fost apreciat, insa de persoane care stiu la fel de multe in materie de jurnalism/comunicare. cat stiu eu de sanii Pamelei Anderson. am auzit de ei, ba chiar i’am vazut. insa doar in poze. ca oricine altcineava. putini sunt cei care i’au vazut “live”. asadar nu detin toate informatiile necesare unei evaluari competente…

  11. Februarie 9, 2008 la 00:48
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Dă cu banu’, că oricum nu pari a fi bun de vreuna. 🙂 Glumeeesc. Eşti indecis. Deci n-o tot întoarce. Ia una.

  12. Februarie 9, 2008 la 00:55
    link permanent
    mirmen zice ca:

    punct,baiete, si daca nu se mai da examen de admitere,tu, daca esti din zalau, ia ore de gramatica cu tanti jeni de la cns; daca esti din alta parte-cu o profa care pregateste pentru admitere la drept; asta-i ce ai nevoie, pe linga talent, ca sa nu ajungi jurnalist de tabloid de mina a 7-a si pe deasupra si-n romania sau sa scrii texte publicitare agramate pe vitrine,in romania…deja e cam tirziu daca esti intr-a 12-a…jegstarului aici de fata nu i-a fost de loc simplu la examen, da’ p’atunci erau 15-2o de locuri fara taxa

  13. Februarie 9, 2008 la 01:01
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Nici lu’ maică-mea nu-i e “de loc” bine. Mna, oricum, tanti Jeni la gramatică-n particular (chit că nu se ţine examen) e sfatul ce ţi-l dau şi eu. Se merită.

  14. Februarie 9, 2008 la 01:13
    link permanent
    punct zice ca:

    ms pentru sfat. nu obisnuiesc sa fac greseli gramaticale, ci de tiparire de la tastatura. am observat ca am facut felurite acorduri sau alte abateri de la normele gramaticale ale limbii romane, insa nu exista optiunea “edit’ asadar a trebuit sa imi asum rusinea asta.
    nu sunt din zalau, deci nu am acces la doamna jeni, insa am avut’o profesoara 8 ani consecutivi pe doamna dabija. o legenda a invatamatului preuniversitar din cluj.

  15. Februarie 9, 2008 la 01:24
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    păi aici nu vorbeam de greşelile tale de p-aici,dacă au fost, ci de necesitatea de a stăpîni gramatica conform standardelor celor care urmează dreptul, dacă nu s-au stricat lucrurile şi p-acolo…

  16. Februarie 9, 2008 la 14:36
    link permanent
    Punctul pe I zice ca:

    @punct

    Eu sunt de parere ca este foarte important sa-ti placa ceva: tie iti place sa scrii.

    Si mai sunt de parere ca poti face treaba cu scrisul si in Romania, daca esti baiat istet si esti atent la ce se cauta. La inceput poti sa scrii despre fotbal, vip-uri, scandaluri, sex … ca asta se poarta acum. Si apoi, daca mai ai chef si nu ti s-a luat , poti sa scrii despre ce iti place. Dar la inceput , se fac si compromisuri …

    Cat despre gramatica, eu nu cred ca asta ar fi o mare problema.

    Dac va amintiti, Camil Petrescu, facea o recomandare la un moment dat, conform careia adevarata scriitura e cea care nu respecta gramatica. Ideal pentru el era sa scrii ce-ti trece prin cap, fara a te gandi la punct si virgula, pentru ca lucrul asta ofera mai multa autenticitate textului. Eu am observat ca genul asta de scriitura este practicat de fiul lui Florin Piersic, in fragmentele pe care le mai scrie din cand in cand in revista ‘7 seri’.

    Deci, draga’punct’, bafta multa si sa auzim numai de bine!

  17. Februarie 9, 2008 la 15:09
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Eu, nu ca opoziţie, dar spre deosebire, consider că a scrie corect nu e o etalare a inteligenţă, ci o convenţie şi o chestiune de deprindere. La fel ca vorbitul în limbi diferite… eu nu vorbesc toate limbile nu fiindcă-s prost, ci fiindcă nu le-am învăţat, nu m-am obişnuit.

    Mna, la fel şi scrisu’. Camil Petrescu era, la faza asta, pe din-afară. După deprindere, poţi să-ţi dai frâu la ce vrei, nu te restricţionează scrisu’. Bine, că mai scoţi o dudă, o chestie, intenţionat, dintr-o licenţă poetică sau faci o greşeală, două, tri… admisibil. În rest, să mă “leşe” Camil. 🙂

  18. Februarie 9, 2008 la 22:45
    link permanent
    @groza zice ca:

    Desolee, mon cher, dar nu cred ca ai ca ai priceput ce-a vrut sa zica nea Camil! 🙂

    Mai citeste o data, dar cu atentie mesajul anterior. Si nu mai lua lucrurile mot-a-mot! Stiu ca poti!

  19. Februarie 13, 2008 la 11:26
    link permanent
    dada zice ca:

    “EU VS. FRATELE MEU” suna a conflictul dintre Cain si Abel, am I right?

  20. Februarie 14, 2008 la 13:18
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Sună, prin sintagma versus şi că suntem fraţi. Da’ dacă mă pică, bag cu analogia biblică şi zic că-l bate Doamne-Doamne.

  21. Februarie 14, 2008 la 17:30
    link permanent
    dada zice ca:

    Ha, ha, ha 🙂 !

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)