Berea cunoscută din articolul recent mă testează. Hehe, ce bine-am râs.

sari la comentarii

Aţi citit mai deunăzi că m-am înscris la un – feţele – concurs Heineken, ca să îndeplinesc formalitate de a participa, pentru a nu mi se acorda din oficiu. Ei bine, au revenit cu o serie de întrebări. Nu mă obligă vreun regulament să-l public, da’ nici nu-mi interzice, deci mi se pare că merită să le citiţi, că s-au gândit ei că-s drăguţi.

“TEST PROFIL CALATOR”, cică.

1. Crezi ca este posibil sa se poata bea bere Heineken în zone cu gravitatie 0? (Se acorda un punctaj de la 1 – 5 in functie de creativitate si originalitate)

Dacă ar fi să mă iau după formularea întrebării, cu precădere sintagma “e posibil să se poată”, atunci răspunsul meu final este: cu siguranţă eventual poate cred că există o potenţială şansă certă dar vagă să fiu convins că ar fi o ambiguă realizabilitate posibilă, deşi puţin probabilă, totuşi fermă. Însă de unde să ştim? Mai bine încercăm. N-ar avea de ce să nu fie posibil să se poată. Deşi…

Ideea-i că n-o să mori de sete, poţi bea o bere, că nu te trage nimeni pe dreapta.

2. Care este viteza maxima pe care ai atins-o in timpul calatoriilor? (Se acorda un punctaj de la 1 – 5 in functie de creativitate si originalitate)

O să bănuiesc că nu este prea multă creativitate şi originalitate în exprimarea unei număr de kilometri per oră atinşi. Aşa că voi fi respingător de tehnic, estimând că cel mai repede oi fi zburat cu un Boeing 747 Intercontinental jet de la Cape Town la Londra, cu o viteză de croazieră de 0.855 Mach. Ceea ce nu ar fi de mare competitivitate, dacă ar fi să mă întrec cu oricine altcineva care a zburat cu acelaşi avion, în aceleaşi condiţii. Însă deţin un detaliu mai puţin cunoscut şi anume că eu personal am o viteză de mers pe jos ieşită din comun, amplificată de cât sunt de zglobiu după ce am fost la pişu’. Şi ţin minte AIEVEA cum că pe acel zbor am fost la budă, la toaleta din spatele avionului, de unde m-am întors satisfăcut, deplasându-mă, în aceeaşi direcţie cu Boeing-ul, cu vreo 2,(2) m/s (0.0064705882352941 Mach), pe care i-aş adăuga la viteza de la acel moment a aeronavei, însumând un total de 0.86147058823 Mach.

3. Exista locuri cu gravitate 0 pe pamant? (Se acorda un punctaj 5 pentru raspuns corect, 0 puncte in cazul in care raspunsul este gresit)

Nu. Există locuri care simulează gravitaţia 0 (cum ar fi ăla în care o să mă duceţi), unele aeronave, când eşti în săritură sau într-un punct al căderii, depinzând cum vrei s-o iei, etc.

Singurul loc cu gravitaţie 0 în mod natural este fix ÎN centrul Terrei, care tehnic nu este PE pământ, unde voi aţi scris pământ cu “p” mic, deci v-aţi referit la nivelul solului şi nu la planeta Pământ, care se scrie cu majusculă.

4. Care este fructul responsabil pentru descoperirea gravitatiei?

Malus domestica.

5. Care este prima fiinta vie care a calatorit in spatiu? (5 puncte pentru raspunsul corect / 0 puncte dacă răspunsul este incorect)

O drosophila melanogaster, adică o muscă, trimisă cu o rachetă V2, pe 20 februarie, 1946 şi paraşutată înapoi în viaţă, cu 11 ani înainte de mult mai populara Laika, căţeaua rusoaică.

6. Ghicitoare: Călatoresc în jurul lumii, dar îmi păstrez mereu locul. Cine sunt?

Sunt eu. Deşi fac o cârcă de tururi, totuşi mi-am păstrat chiria din Cluj.
Îmi imaginez că vă trebuia ceva răspuns mai ştiinţific, cum ar fi Soarele.

7. Cât costă viza pentru Tanzania pentru cetăţenii români? Raspuns corect?

Deocamdată nu ne trebuie viză pentru Tanzania, dar când o să fie mare cerere de studii sau lucru acolo, o să coste 50 de euro o viză normală, 70 de euro o viză rapidă şi se va da cel mai aproape de la Ambasada Tanzaniei din Berlin.

(Nu-nţeleg întrebarea de follow-up: “Răspuns corect?”)

8. Daca merg 2 zile la Beijing, 2 zile in Hong Kong si 2 zile in Macao, de cate vize voi avea nevoie ca cetatean roman?

De una, aia de China, ca să poţi merge la Beijing, că-n Hong Kong şi Macao ne lasă pe ochi frumoşi, dacă mergem, aşa, să băgăm un lap-tenis de maximum 90 de zile.

9. Care este cel mai nou membru al UE?

Croaţia, de luna asta, chit că i-au băgat cum cu de-a sila, majoritatea nu prea vroiau.


15 comentarii

zi si tu ceva
  1. Iulie 17, 2013 la 14:59
    link permanent
    familia cui? zice ca:

    la 3 ai raspuns gresit, aia intrebau de gravitate 0.

  2. Iulie 17, 2013 la 15:05
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Hăhăhăh, aia nici n-am văzut…

  3. Iulie 17, 2013 la 17:11
    link permanent
    Hudrea zice ca:

    *Bănuiesc

  4. Iulie 17, 2013 la 17:56
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Nu ştiu.

  5. Iulie 17, 2013 la 19:18
    link permanent
    Marian S zice ca:

    Io ţi-am zis că totu-i făcut de rahat, de către nişte piarizde de rahat, la o beţiveală bloggeristică. N-ai vrut să mă crezi, na.

    Poate se trezesc cei cu berea, că e firmă serioasă şi e păcat de ei. Şi de bere.

    Mai am exemple, dacă vrei, de regulamente de-astea, că sunt băiat iubitor de “save as“ (nu, nu save ass). Am şi de-alea pe care le-au schimbat după numai o zi, ca să se potrivească cu greşeala făcută de o adormită.

    Ştiţi voi, figura aia cu “this is not a bug, but a feature“.

  6. Iulie 17, 2013 la 19:23
    link permanent
    Marian S zice ca:

    Iar la punctul 3 ai greşit, mă scuzi.
    E cârciuma, după ce ai băut atâta bere încât să ajungi cu capul în nori.

    Otetefeseeu, ai cuvântul. Nu zic io bine?

  7. Iulie 17, 2013 la 21:07
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Nu fi pricinos.

  8. Iulie 17, 2013 la 23:12
    link permanent
    toader zice ca:

    voiau in loc de vroiau.
    maximum.
    pleonastic : “la budă, la toaleta”.

    “şi se da va cel mai aproape de la Ambasada Tanzaniei din Berlin.”

  9. Iulie 18, 2013 la 07:41
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Pe aia cu voiau n-o accept, mă tăt fute la cap şi Alice.

    La budă e acţiunea, la toaletă e locul.

    Altele.

  10. Iulie 18, 2013 la 16:25
    link permanent
    Sexologu zice ca:

    Ne futem si noi in seara asta?

  11. Iulie 18, 2013 la 16:42
    link permanent
    Marian S zice ca:

    Chestia cu buda şi toaleta e ca diferenţa dintre cadă şi vană. Dar mă abţin, că o luăm pe offtopic. Iar eu prefer să o luăm pe bere. 8O

    Ai luat?

  12. Iulie 18, 2013 la 16:47
    link permanent
    Marian S zice ca:

    6. Ghicitoare: Călatoresc în jurul lumii, dar îmi păstrez mereu locul. Cine sunt?

    Pilotul avionului.

  13. Iulie 22, 2013 la 10:52
    link permanent
    ottffsse zice ca:

    ‘unei număr de kilometri’ mi se pare greşit, dar poate sînt eu mahmur.
    deasemenea, nu m-aş exprima niciodată în genul ‘însumând un total de…’ deoarece sună, vorba omului fără gît ajuns prim-ministru, ca dracu’!
    deci plin de greşeli, dar comic, de vară.
    mă întreb, fără să doresc un răspuns: ăştia care pun asemenea întrebări sînt spălaţi pe creier bine de tot, nu?
    şi cu riscul de-a părea misogin, sînt de acord cu marean (da, bă, le zici bine) că astea sînt femei, sau se pretind măcar. adică au ţîţe şi ce-o mai fi trebuind acolo.

    şi cînd e pronunţarea cîştigătorului, că naşte madam kate tripleţi şi voi tot nu terminaţi odată.

  14. Iulie 22, 2013 la 19:05
    link permanent
    dana's scope zice ca:

    facand abstractie de periplul introfesier ( made up word ) perpetuat p-aci cu adresa directa la un cur de bere desi o beau cand nu-i korona, din aniversarea ta am invatat 10 lucruri: 1. noroc cu tac-tu si-a dumnealui creativitate 2. cainii invitati si-au depasit norma de oameni pe care-i puteau aduce 3. climaxul serii consta in faptul ca n-ai futut nimic 4. cainii nu au suferit din cauza caldurii ci pentru numarul exagerat de mare de hipsteri/hipsterite/mp2 5. nu esti gras deloc 6. s-a simtit lipsa sorei singurului om cool de-acolo, desi detest slapii aia 7. la cati ani iti doresti 8. muie steaua 9. congrats pt raportul femei/barbati/caini 10.

  15. Iulie 23, 2013 la 00:13
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Da’ Corona nu se scrie cu K, oi fi băut tu de vreo două ori la alocaţie, de nu faci diferenţa.

    De asemenea, tu comentezi pe Jeg la un album pe care l-am pus eu pe Facebook?

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)