Aşa, unde eram? A, da: nu s-a mai întâmplat nimic.

sari la comentarii

Mă rog, s-au mai întâmplat lucruri, dar aceleaşi. Le ştiţi, că vi s-au întâmplat şi vouă.

O să ziceţi dar pandemia, însă nu cred că avem noi, ăştia din bula oamenilor care citesc asta, de ce să ne plângem, bine? E greu lucratul de acasă, înţeleg, mai ales că a venit în anul următor faţă de când oricum voiam noi să lucrăm de acasă. Ideea-i că nu ne convine când trebuie. (Înţeleg că poate dintre cititori sunt şi oameni care şi-au pierdut slujbele şi acum le e greu să fie şomeri în fiecare zi de luni pe care o urau că-ncepea săptămâna de lucru şi desigur că empatizez cu ei.)

Plus că măşti purtam şi-nainte, să fim serioşi…

Bun, mai ce? Am mai avut una mai consecventă – Cosmina – probabil aţi văzut-o pe internet. Era mult mai bună decât ce merit, deci am fost şi eu consecvent ş-am pierdut-o. Pe bună dreptate. Mai departe.

Părinţii se ceartă în continuare ca chiorii, dar acum se spală pe mâini înainte şi după, deci sunt într-o toxicitate codependentă funcţională la care ar trebui să aspirăm cu toţii.

Cine-ar fi zis că o să mergem toţi la terapie ca să ne dăm seama că tânjim după mecanismele care să ne faciliteze să ţinem relaţii atât de trainice ca alea din cauza cărora am ajuns la terapie?

– Dar nu-i de despre aia, Darius, este despre a ne iubi fiecare pe noi înşine.

– Păi, mă iubesc.

– A, nu, tu eşti narcisist.

– … Bine. Şi cum să fac să vă iubesc pe voi înşivă?

Toată lumea mă complimentează că “măcar încă-i mai am”. (Am revenit la părinţi, apropo.) Nu ştiu ce să-nsemne, că-s eu deja bătrân sau că la alţii le-au murit timpuriu? Dacă e ultima, aş avea o vorbă de alinare pentru cei care aţi pierdut oameni dragi anul ăsta sau recent: csf ncsf.

De fapt, mai bine: măcar n-aţi murit voi. Heh.

Dacă doar vă referiţi că-s bătrân, aflaţi că frate-miu mai mare s-a căsătorit şi, dacă e s-o credem pe soţie-sa, acum are ş-un copil, deci aţi rămas cu fratele prost, so joke’s on you.

Ziceam că m-am apucat de terapie, da’ m-am lăsat, că face toată lumea-n jurul meu, deci teoretic ar trebui să funcţioneze aia, nu?

Mă duc, că-mi place de-o fată.

***

[Nu uitaţi când plecaţi să vă semnaţi în Registrul diverse!]

3 comentarii

zi si tu ceva
  1. Decembrie 11, 2020 la 14:19
    link permanent
    Magda zice ca:

    Nu mi se pare normal sa nu fie nici un comentariu, am venit sa repar asta. Si-mi place ideea ta antiterapista, doar ca si vaccinul asta la cap mai expira.

  2. Ianuarie 5, 2021 la 12:43
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    A, mersi.

  3. Ianuarie 23, 2021 la 17:38
    link permanent

    Am revenit la părinţi, apropo.

    E haios asa, de cind a disparut orice utilitate practica a pulimii, raminind strict doar aia reproductiva (oarecum, asa putin pe fund), evident ca valoarea unitara a masculului mediu a picat si ea drastic sub zero. Cum era si de asteptat, de altfel, ca ce plm acuma, nime’ chiar n-are nici un chef de carnea lor.

    Asa ca s-a reinventat conceptu’ de spinster de pe vremea Stiintei v1.0, de pe cind ii ziceau “Victorian Morals” pe-atunci, doar ca pe sex schimbat : in loc de pizdutele prea urite/proaste/enervante/lenese/indolente/etcetera sa le bage cineva in seama, is puletii, stau cu parintii acolo intr-o vaga asteptare a unui tren demult plecat si asta e. Iara pentru proaste/urite/enervante/indolente si restu’, se ocupa Mami sa le dea “slujba“, se fac toate receptioniste-n locuri (da’ cu titluri, bun ? sa nu creada “lumea” ca ele-s receptioniste pe-acolo sau ceva) si se cred importante si asa mai departe asteptind acolo cumintele si ele pina cind / daca am io chef sa le leg, bat ori fut.

    Ei, oricum. S-au intimplat destule, bai. Doar ca nu tie.

    PS. Poti s-o lasi linistit pe asta cu “bulele”, ca treaba ie cam asa : tat sugeti zece ani intirziere niste idei de pe Trilema pe care nici nu le stiti cita nici nu le-ati priceput cind erau ele, acum zece ani, o chestie. Nu impresioneaza chiar pe nime’, nefiind pe cine, si nici de predictii nu-s bune, precum se vede.

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)