Aşa, să vadă lumea ce poamă aduce-n casă!

sari la comentarii

N-am mai vorbit de câteva săptămâni bune de “aia”, căreia-i spunem aşa, fiindcă ar fi dizgraţios s-o numim “prietena lui Dacian”, statut cu care nu suntem de acord şi căruia ne opunem cu tărie şi vehemenţă, situaţie temporară căreia publicul a decis într-o votare recentă să îi mai acorde o şansă şi se pare că încrederea ne-a fost trădată.

Ei bine, o readucem acum în discuţie pe ea, cea care ni-l fură pe Dacian şi dup-aia fură idei de pe fotoblogul lui sub pretextul că învaţă, pornind de la câteva argumente solide: Moafle a plecat la Bucureşti, deci ne putem desfăta în răutăţi, dar – mai important – a venit vremea să renunţăm împreună la ea, pentru el şi în numele lui.

Ca să nu fim dramatici şi să-i ardem bunurile, cum ar merita, totuşi, o să ne gândim la câte fiinţe trăiesc lipsite de luxul pe care ea şi-l asumă, de parcă l-ar merita, şi îi vom licita aici, pe Jeg, tot avutul ei nedrept ce l-am putut găsi colea, infestând redacţia Jeg. Ca regulă de pornire, să se consemneze că ea nu-şi poate cumpăra înapoi boarfele, indiferent cât e dispusă să ofere, fie personal sau prin intermediari.

Astfel, cu această festivă ocazie când îi zicem în cor “Iubito, eşti pa!”, gama Jeg vă oferă:

Un minunat tricouaş cu mânecuţe lungi, guleraş şi dunguliţe felurite, pentru ştrengarul tău ce-ncepe clasa-ntâi. Vom porni de la suma modică de 39.000 ROL, constând în valoarea materială a produsului, că sentimente nu-s, şi ne oprim la acest preţ, adjudecând articolul vestimentar primului sosit.

mâncând litere

Continuăm cu o fină ţesătură în varii culori terne, alcătuind această cârpă cu impresii de eşarfă, ideală pentru femeia de serviciu din tine. Pentru că are franjurii ăia debili, se va începe de la proverbialul “2 lei”, că nu poate face mai mult, iar limită maximă nu există. Oricât va fi diferenţa dintre suma oferită şi aceasta de la care s-a mers, banii vor fi donaţi pentru blocarea numărului de telefon al individei pe toate cartelele ce le deţin familia noastră şi apropiaţii.

mâncând litere

Vom încheia această sesiune generoasă de balcon-sale cu ultima inepţie cu care-i cumpără iubirea naivă, o lampă de producţie Ikea, care n-are nici o vină-n sinea ei, dacă nu ar fi procurat-o numita, iar săracul instrument de iluminat n-ar fi ales să-şi dea duhul tragic, la v’o trei zile de uzură. Nici nu-i punem un preţ, daţi, acolo, cât aveţi mărunt.

mâncând litere

Mna. Aştept muşterii. Nu returnăm (proastei) marfa cumpărată.

***

O să vă-mpărtăşesc ce a mai ajuns, dintre lucrurile ce nu sunt îndreptăţite, să-mi provoace mie vomă-n gură: oamenii care “n-au chef”.

De ce? Pentru că trebuie să îţi iroseşti foarte inutil sentimentele ca să te treacă vreodată neavutul chefului. Nu-mi imaginez cât de slabă sau influenţabilă poate să fie o persoană care ajunge să fie nechefuită de către ceva. Că aşa bănuiesc că se-ntâmplă, nu? Altfel nu-mi explic.

Mai citeaţi mai demult pe Jeg despre persoanele care folosesc ora ca scuză, în contextul de “e prea târziu să procesez ce îmi aglutinează simţurile”, de parcă un atac cerebral n-ar funcţiona prea devreme în week-end, sau “eu, dimineaţa, când mă trezesc, abia că reuşesc să fiu homo, sapiens vine pe la prânz”.

Mna, cam aşa şi cu cheful. Sau dispoziţia, cum mai e referită. Fără-ndoială că, pentru cine practică aceste mici tertipuri ale comodităţii “la modă”, se găsesc cele mai tembele şi nesolicitante situaţii. De exemplu: să trimită cineva un ceva pe mail. Sau să-ţi paseze ceva, de pildă, hârtia igienică, de la o distanţă de se ajunge la ea cu un membru, fără să se ridice de pe cur.

De cele mai multe ori, cheful sau dispoziţia ascund, de fapt, un minim efort. Niciodată nu se-ntâmplă să n-ai chef de – să zicem – mers la război. Acolo te caci pe tine de frică şi cam atât. Şi e cam şi una dintre puţinele situaţii în care e acceptabil, cealaltă e când eşti bătrân. Nu tre’ să ai dispoziţia să mergi la budă. Nu există, de altfel, o dispoziţie pentru a merge. Există abilitatea de-a avea două picioare funcţionale alternativ. Deci să n-o ai, pe ea, “dispoziţia de ceva”, te prinde mai des la nevoia de a te scârma în nas sau alte astfel de îndeletniciri sisifice.

Negreşit că persoanele care descoperă aceste breşe extrem de utile, prin care se mai pot beşi ca să-şi întârzie procesele fiziologice de excreţie, nu evită nici să pozeze cu orice ocazie în victimele penibile care se complac a fi. Ba chiar se mândresc, deoarece, pentru majoritatea, “nu am chef azi”-ul reţinut în clasa a 9-a, pe când încă nici că-şi înţelegeau reacţiile trupeşti, da’ noroc că citeau Bravo, e destul pretext să se constrângă la a-l urma.

În acest fel, a nu avea “dispoziţia necesară” este tot o rigoare, doar că auto-impusă, iar ea se face prin mai multă caznă decât înseşi ostenelile pe care-ncearcă să le înlocuiască. Recte, să nu ai chef de ceva faci cu mai multă greutate decât să ai, fiindcă, la fel ca hainele, ceva care te strânge şi-ţi intră-n cur e mai la modă.

7 comentarii

zi si tu ceva
  1. Septembrie 24, 2007 la 23:13
    link permanent
    mirmen zice ca:

    …mda,oana,dari tace mîlc şi nu dă mnică în contu’ zilei lu’ ta-so care fost-a ieri :P…

  2. Septembrie 24, 2007 la 23:24
    link permanent
    Oana zice ca:

    Pentru veoiza. Carpa as putea sa o iau pentru pisoi, dar nu sunt sigura ca merita.

  3. Septembrie 24, 2007 la 23:32
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Veioza, deci, este acum la 80 lei de la Oana versus veioza traforată a lui Canalia. Cârpa e la 60 de lei plus bere, de la rafinatul Adorian. Bluza e dată, pentru umeraşe erau ceva lei, parcă se băteau Fana şi Licuricea pe ele.

  4. Septembrie 25, 2007 la 00:23
    link permanent
    Oana zice ca:

    Darius, ai uitat alea doua beri. 80 ron si doua beri.

  5. Septembrie 25, 2007 la 00:30
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Stai, fomeie, că tu conduci la loampă. 🙂 Ah, da, berile, berile să nu omitem. 😀 Bun. Instanţa va centraliza licitările. Recuperatorii noştri negociază intens cu Dacian, întors din capitală de urgenţă.

  6. Septembrie 25, 2007 la 12:48
    link permanent

    As dori clarificare legat de beuturi: pui accent pe numarul de recipiente, sau pe concentratia totala de alcool?
    Ma gandeam ca poate te-ar interesa, respectiv poate ar interesa Casa de Licitatie, o jumatate de stica de absint ramasa aici de la o petrecere. Plus ceva rachiu turcesc, o posirca nimicitoare.

  7. Septembrie 25, 2007 la 13:01
    link permanent
    Darius Groza zice ca:

    Dacă e veche, eventual doar s-o vindem mai departe. 😀

zi si tu ceva:

(musai)
(musai)