Jurnalul Editorialistic de Groza

Ulterior: VICTORIE! Adelina a izbândit în doar 4 zile să copieze textul de mai jos din mail, perioadă în care a avut timp şi să bage câteva greşeli în loc de diacritice şi să-l pună cu mare autoritate pe mad3.ro. L-a şi semnat, dintr-un motiv sau altul, o să-mi închipui că fiind logată de pe userul ei, i se atribuie tot ce publică.

Şi mai ulterior: Și mai victorie! Aparent, Adelina s-a mai gândit vreo 2 zile şi a şters articolul de pe mad3.

De să tot fie vreo trei săptămâni încoace, o don’şorică care mie aş putea să-mi zic că-mi repugnă cu spume, mă tot somează riguroasă, printre greşeli de scriere, pe diverse căi şi mai anume toate, să îi scriu un editorial pentru publicaţia ei online, aflată la începuturile-i glorioase, axată pe publicitate. Precum mie îmi place să particip, dacă nu cumva mai mult încurc, n-am avut vreo greaţă inspiraţională să îmi dau un text publicului lor, că nu mă durea tastatura.

Am însă o profundă oroare faţă de Adelina, căci despre ea este vorba. Situaţia este cu atât mai dificilă, pentru că îmi place foarte mult de iubitul ei, Vlad, cu care mă aveam bine, până când nu m-am mai avut bine. Toţi trei am fost colegi la Vitrina. Acum sunt doar eu coleg.

Datorită acestor sentimente, nici unul nu ne mai înţelegem luaţi doi câte doi, în afară de ei, deci practic eu cu Vlad, că de ea nici că-mi pasă.

Mai nou, ea s-a destrăbălat online prin acest site de care vă zic, cu a cărui activitate nu are nici în clin, nici în mânecă, însă care, prin meritul binevoitor al contributorilor, există. Mna, acum Adelina se încăpăţânează să colaborăm, chit că am folosit toate şansele să fiu galant în scârba mea.

Aşa că eu, băiat de comitet, am acceptat fără de crâcnire şi i-am redactat articolul de mai jos, alimentat direct din călimara mea cu liberă exprimare de culoare să-mi sugi pula. Pentru că el – previzibil – nu a mai văzut lumina publicării la destinaţia sa iniţială şi fiindcă s-a considerat de cuviinţă de către Adelina însăşi că ea nu poate face subiectul propriei sale incompetenţe, da’ altfel să-i facem content pe de gratis, după ce ne fute la cap fără încetare, mă gândesc că la fel de bine pot să-l pun şi aici, cu un link deontologic către unde trebuia să apară, din condescendenţă pentru cei care până acum au clacat insistenţelor şi s-au chinuit s-o satisfacă, ca să-i tacă pizda aia de gură. Mai jos, în forma în care trebuia să apară, dacă era Internetul liber, după cum se zvoneşte şi nu durea adevărul, după cum suferă cei care încearcă să se trateze de el:

Adelina, mă doare la banană de revista ta de nişă.

Bine? Nu pentru că ar fi dilentantă. Nu pentru că nu mi-ar plăcea mie personal de ea. Nici pentru că m-aş dau eu rotund şi mai deosebit de context, deşi fiecare ar fi îndeajuns motiv.

Însă mă lasă offline mad3.ro-ul tău pentru că tu eşti diletantă şi pentru nu-mi place mie personal de tine şi pentru te dai tu rotundă, niciodată în vreun context care să te avantajeze. Înţelegi odată? Îţi scriu acest editorial exclusiv ca să nu mă mai freci la coacăză de acum încolo, pe toate canalele posibile pe care ai ambiţia să mă seci, de parcă n-am şti foarte clar amândoi că nu te respect şi am cele mai mici intenţii să te tolerez când sunt pus în dificila circumstanţă: să lămurim înainte să-ncep că n-am nici o dispoziţie pentru gărgăunii tăi.

Trecând peste aceste aspecte care, într-o lume mai senină, nu ar fi o piedică în relaţia de bun augur ce-am avea-o – dar care se potrivesc de minune situaţiei noastre – îţi fac concesia să recunosc că m-ar bucura nespus să putem trata un subiect mai de doamne-ajută, dar, Adelina, trebuie să pricepi că nu se face un “IQ Ads pentru publicitatea clujeană”, când tu nu ai publicitate clujeană.

De abia o duce IQ Adsul de capul lui la Bucale, să găsească ceva mai acătării între vodafoanele ălora de două parale şi networkingul lor de mii de like-uri, adunate de pe la conturile în serie ale fomiştilor de plasme.

Deci pentru ce căcat ne-am uita noi, de la ţară, circumspect unii spre alţii, şi ne-ar pătrunde ideea ilustră să facem o şezătoare la rândul nostru despre acelaşi nimic pe care nu-l au nici ei? Nu mai bine – zic! – să facem, să avem despre ce vorbi, decât să vorbim neavând ce face?…

Vezi tu, o să îţi cânt despre degeabismul momentan al MAD3 şi mă bucur în acest sens că nu aveţi funcţia de comentarii pe site, ca ulterior să fiu forţat de împrejurări să-mi irosesc şi mai multă vreme pe dezbaterea mustindă de orgolii şi stupid a opiniei pentru exprimarea căreia am investit deja mai mult decât merita.

Noi nu avem advertising în adevăratul sens, cel de aur, undeva în apropierea palpabilă, că nu este de cumpărat, trebuie să ni-l dezvoltăm singuri, Adelina, de ce eşti toantă?

Ce avem sunt nişte produse şi servicii – în mai toată piaţa – fiecare cam la fel cu următorul, ale unor producători (clienţii noştri) de cele mai multe ori prea speriaţi să se diferenţieze măcar prin comunicare, dacă nu prin obiectul vânzării şi prea limitaţi în bugete şi viziune ca să se rişte.

Ce avem noi sunt nişte creativi cu un oarecare potenţial la (şi prea rar peste) limita confirmării, bine scuzată de o confuzie omogenă între înfrângeri nedreapte şi propria indolenţă, care s-au apucat de treaba asta prea în graba inspiraţiei, nefiind pregătiţi pentru toate muile breslei. Şi ce mai avem sunt nişte accounţi tocaţi între creaţie şi client, da’ altfel plini de bune intenţii şi lipsiţi de reale împliniri în a-i mulţumi desăvârşit pe toţi deodată, cu reflectare imediată în materialul de comunicare final, uneori viciat până la nociv.

Şi avem un public care de cele mai multe ori se va uita tâmp la ceva ce se duce mai departe decât ambalajul de plafar al vreunui ceai sau ţâţoase de stock atârnând pe blocuri de Mănăştur scurgându-li-se call-to-action-uri în scârba briefului printre bucile adunate-un pic cu fotoşopul.

Pornind pe firul ăsta cu tot felul de încâlcituri, nu se-ntâmplă aşa de des pe cât am vrea să se coboare din Ceruri Iisus din dreapta Tatălui la cumpărături.

Aşa că la ce căcat ai mai dat banii pe hosting? Nu mai bine hai începem cu a scoate ideea aia genială, a umbla pe apă până s-o-ntâmpla minunea s-o înţeleagă clientul lucid, nu buimac de la 5-6 propuneri adiacente la kil, să ştie de ce-o cumpără pe bani, nu pe şaorme şi să prindă cu succes la publicul ăla nu prea pretenţios? Nu mai bine hai să fim cât mai profesionişti putem, că sigur n-o să ne iasă din primele încercări şi dup-aia vedem unde ne adunăm la o gură de Internet, să ne batem pe umeri.

Apropo, la mulţi ani, c-am văzut pe Facebook.

***

***