Saga trainerilor de traineri

Nu știu pă ce Internet dați voi scroll, da’ unde hălăduiesc eu se dă o bătălie acerbă, într-un desăvârșit Game of Thrones de marketing. Și costă 149 euro + TVA pătratul de hârtie igienică la intrare.

Și numa’ io o urmăresc. Musai să vedeți și voi.

Prietenu’ Călin Biriș – care a acumulat exagerat de multe bookmarkuri cu bloguri de marketing – a ginit o nișă: oameni care habar n-au despre marketing și nici n-ar trebui, da’ pentru un motiv neștiut de nimeni, ar dori să plătească pentru a afla mai multe.

Majoritatea oamenilor de acest tip lucrează deja în domeniu. Evident – degeaba, variind de la “experți” la “specialiști” în variațiuni pe aceeași temă, după cum cerea fișa postului de îndesat.

Despre aceștia puteți afla mai multe în precedentul articol de pe Jeg.

În sfârșit, Călin, fiindcă-i plac bancnotele de 149 euro + TVA, a conceput un astfel de curs de marketing pentru ei, unde-i dresează ș-apoi îi eliberează în sălbăticie, ca aceștia să facă, desigur, “profit garantat” (de multe bulletpoints, bife încurajatoare și bulletpoints bifate încurajator). În esență, ca să devoreze stârvuri de bugete care nu se pot apăra.

Spre suprinderea mea, am fost întrebat de un număr neașteptat de persoane (cu profil demografic de sau echivalent cu antreprenoriatul zalăuan) dacă să se ducă la acest curs. Mna, eu îl cunosc pe Călin și îmi dau seama că el știe atâtea în domeniu de dă p-afară. Nu văd de ce nu ar lua bani pe informație. Doamne hii lăudat, o vrut s-o ceară în căsătorie pe iubita lui în vârf la turnul Eiffel, da’ era închis, așa că o trebuit să se logodească la etajul întâi, deci el e bine intenționat – deci măcar oameni la curs pot să-i trimit.

Răspunsul meu versat către toate persoanele interesate a fost conturat până aproape de termenul limită de înscrieri în: este un curs bine structurat pentru cine nu știe da’ nimica barat despre marketing și/sau să caute pe Google în mai mult de 1 tab.

Așa că trainerul Călin a băgat bannere de promovare și a băgat de toți banii. În cuvintele unei persoane cu care făceam mai demult naveta – pe tot “mapamondul clujean”. Numa’ io am dat click pe ele de cel puțin jumătate de buget. Și, la fel ca o comedie șachesperiană jucată de trupa de teatru a școlii de copii cu program special, s-au vândut toate locurile. Călin și-a luat sacoașul sidefat, publicul a aflat parola pe WiFi și a-nceput prima zi de școală.

Ei bine, ș-aci începe intriga. O altă persoană pe care n-o cunosc, Bianca Dăncilă, a ginit aceeași nișă. Și a făcut același curs de marketing. Cu aceeași programă. La aceeași oră. Pe aceiași bani.

Fapt lesne de înțeles, considerând că a ginit nișa, cursul, programa, ora și banii de la Călin. Care i le-a zis când le pregătea, cu gura, ea ciordindu-i-le direct de pe limbă, cu mâna. Altfel n-avea șanse să lanseze același proiect literalmente simultan cu el. Cred că numai fusul orar le mai poate delimita primordialitatea.

Însă firește că produsele finite se diferențiază flagrant prin faptul că unul e-n Cluj și celălalt e în Sibiu (deși ambele naționale și, în același timp, primele de acest fel, fiecare) și au pauze de cafea concepute după două doctrine pe care specialiștii încă se ceartă cu experții. Până și identitatea vizuală de brand a cursurilor e contrastantă: a lui Călin este (și se cheamă) alb-negru, iar a Biancăi este – discutabil cea mai colorată culoare, dar suficient de ironic – indigo.

Și poftim eterna problemă de model educațional românesc, reflectat în piață și implicit în rezultate: facem manuale și cursuri, ca să le predăm. Oricum, un procentaj clar sunt proverbialele aplicații practice individuale sau pe perechi, fiindcă – nu-i așa? – viața însăși este un exercițiu. Și la prânz primești cafea. Avem astfel standarde și formatori de opinie. Go-to people. După care le copiem (dacă nu reușim chiar această performanță a concomitenței), le predăm iar (respectiv peste), la alții, care să le copieze și predea mai departe, cu același recursiv uz futil.

De aia la noi succes înseamnă good luck!

***
Uită-i. Parcă-s vii.