jeg.ro: turul țării – Oida!

[dacă vă merge în poze, link direct la Tril sau alternativă YouTube, pentru HD]

HA!

Așa cum v-am promis (mai exact – altfel), la doar prea târziu timp după ce m-ați tot futut la cap că “da’ cââând pleci?”, iată, m-am prăvălit, în sfârșit, scârbelor, în turul țării.

Am zis că merg cu un triciclu Pegas. Știți, pentru că mi-ați și dat bani pentru el. Însă – necaz! – i-am băut. Da’ nu erau bugăți oricum (nici de băut, nici de ce-mi trebuia). Fiindcă aveam nevoie de două țoagle pe atunci, considerând că urma să pedalez și cu iubitul meu amic Florian “Flo” Reisenbichler, din Austria, care a venit anume pentru asta.

Da’ am zis io multe – nu numa’ triciclul – și nu le-am făcut. Asta, însă, da. Am plecat. Printre altele ce le-am zis și nu le-am făcut, însă ba da.

În acest sens, ceilalți iubiți ai mei (fiindcă am mai mulți), de la Low Riders, mi-au livrat fără crâcnire, și chiar cu plăcere aș zice, două modele Gangsta! Biciclete joase, ca IQ-ul meu. Deci avem tot!

Unde eram? A, nu eram nicăieri. Dar voi fi, pentru că Radu Ceuca s-a jurat pe Precistă că-mi pune widget de “unde îs”, cu hartă. Ca să vedeți voi.

***

Așa că iată planul!

PE UNDE!

În afară de punctele/orașele pe care vreau să le ating eu, traseul este făcut de mumă-mea și tată-miu, care-s agenți de turism și mi-au zis ei că pe unde să merg. Da’ nu înseamnă că mă și duc io pă unde vor ei, că io nu-s sclavu’ nimănui. Da’-n principiu cam pe acolo o să merg.

Dacă nu cumva deviez și nu mai merg pe acolo, că pe altundeva. Deci orientativ.

De asemenea, voi trece pe la cei care au donat inițial pentru excursia asta. Pentru că mi-au rămas datori cu a mă hrăni. Că mie nu-mi dați bani pă gratis. Auzitu-m-ați?! Ideea inițială era să aduc banii înapoi, cei pe care-i băusem inițial și n-am mai luat triciclu, fiindcă mi-a intrat salariul fix cu câteva zile înainte să plec. Da’ știți cum câteva zile sunt deja prea multe, i-am spart. Dar i-am spart util: 1 remorcă țogletă – 500 lei (agregat plus drum, de la un domn din Bacău, care s-a oferit să mă și găzduiască și hrănească și veselească); de restu’, diverse alte cheltuieli de protecție și etc.

Mi-am făcut și măgăoaie de aia mică, ciripeala pentru obsedați: http://twitter.com/grozadarius. Mă puteți urma acolo, ca pe-un postfet.

***

IDEI!

VIZITE. Voi trece pe la oricine vrea, dacă nu-i ocol prea mare de la traseu, care-i haotic, deci vujește cu oricine. Numa’ să-mi spuie din timp, pe mail sau la telefon. Așa că dormim în cort, eu și cu Flo.

Am păstrat conceptul de a intra la nunți, căci de aia purtăm costume pe și după noi, nu de tâmpiți. (De tâmpiți facem alte lucruri, printre care că am plecat.) Așa că, pe lângă ce sperăm să găsim noi de pulele noastre, dacă aveți prim preajmă nunți, ale voastre sau ale altora, să ne ziceți, deoarece am dori să intrăm în ele.

HALEALĂ. Gazdele, ca să dormim la ele, se obligă să ne dea după cum urmează: conserve de ananas; conserve de pateu (DE PORC!); conserve de fasole cu cârnați, ciocolate de diverse tipuri pentru energie, biscuiți, alte lucruri. Plus că ne vor hrăni mâncare gătită, la ei acasă. De asemenea, ne vor duce ca să beau diverse alcoale, pe mine și pe coechipierul meu nazist. Și, mai mult, ne vor purta în diverse locuri de interes turistic, unde se vor ocupa de noi. Iar noi îi vom mângia pe creștete și le vom strânge călduros mâinile și le vom fi recunoscători. Bine?

Nu uitați: să ne hrăniți paste. Făinoase. Că au carbohidrați. Și-mi plac mie pastele orișicum. Da’-n principiu mi-a zis Duțu că alea e indicat, să avem ce arde. Sex nu dorim, în mod special. Da’ fiindcă nu-i politicos să refuzăm, secția boli venerice și plăceri carnale la care eu nu mă dedau fiindcă sunt divin se află în subordinea lui Flo, căruia îi cedez și porția mea. O să doresc, totuși, să filmez.

BIȘTĂREI. Scopul îi să nu cheltuim, pe cât posibil, bani sau cel puțin nu ai noștri. În mare măsură pentru că nici nu îi avem.

Dar vom accepta donații! ÎNSĂ! Ele vor fi utilizate exclusiv în scopul unei petreceri finale, cu dat de băut, la întoarcere, unde pot veni donatorii și ființe umane, în general; cu animale de companie, dacă au. Eventual, vom accesa banii pentru urgențe – accidente nesperate, cheltuieli de reparații etc. Dacă NU se strâng destui (bani) pe parcus, cât de-un chef monstru și nu avem cheltuieli pe parcurs, trimitem banii înapoi – câți or fi rămânând, în caz că ne sucim ceva. Banii vor fi contorizați public după extrasul de cont (cu păstrarea confidențialității donatorilor, desigur). Vom alege la final un birt, din obștea Cluj, unde să se ție prosteala. Poate Le Général, poate Irish Music Pub. Să vedem care ne face o ofertă de a nu plăti mai bună.

IBANUL: RO44 BTRL 0130 1201 H987 93XX, Banca Transilvania Cluj, Darius Groza

În Zalău, unde se va ține finish-ul mic, înainte de marea sosire cu pompă, vom organiza chef la Tavernă. De către Pișto și Dorel, care află cu această ocazie de eveniment. Deci să se ocupă, vă iubesc! Să-mi cumpăraț’ albumul!

***

DIVERSE MULȚAMURI!

COMPUPADOR. Sfântului Tudor Ciortea, de la Noumax, fiindcă iubitul de el mi-a împrumutat laptopul lui (deci al lui, de acasă, ăla cu care face de mâncare pentru el și familia sa), un Macbook Pro de 17”, care să-l umilească pe-al meu când îmi editez filmele. Ceea ce-a și făcut, fiindcă fără ramii săi și bateria mai bună, hardu’ mai mare și, în general, bunăvoință, voi ați fi văzut filmele mai târziu. Fapt referitor la care vă doare adânc în fund, da’ pe mine mă-ncurcă rău de tot. Dar de acum, însă, nu. Mulțam, Tudor, cel mai dintre logistică de pe Terră. Deci ce-am zis? Noumax. Cu multe recomandări de bravo pe magazin și pe service. Clic-ce? Noumax.

TRANSPORT. Despre Low Riders și cele pe care le călărim, am mai spus. Mai doresc să-l amintesc pe Radu Gorgu, care ne-a livrat țogletele una-două, nu căăă…

Sergiu Biriș, care s-a spetit pentru o cameră video HD, nu pe miniDV. Chiar dacă n-am reușit s-o ciordim. Da’ măcar de Trilulilu mă poci bucura.

TIMP. De la Vitrina am primit un generos concediu (atât plătit cât și neplătit) și în general primesc tot felul de bani, care-mi sunt extrem de utili de cele mai multe ori. Deci șefei, pentru ei, iar colegilor în general, de la care aștept să-mi mulțumescă înapoi că lipsesc. Sau poate doriți să mă-ntorc mai repede?…

ECHIPAMENT. Lui Bodoki “Laci” Vasile – de la șopul de țoglete Parmenas din Zalău și mecanicilor Gabor și Joska tot de acolo, aș dori să le mulțămiesc pentru echipamentele de călătorile, de la stopuri, la fanion și la pelerine de ploaie. Mulțumim tantii anonime care nu lucrează la Melimelăi, nici la Naichi, pentru pachețoiu’ de călătorie, pe care mi l-a trimis înainte să plec.

***

NEAJUNSURI!

Avem două probleme majore cu care ne confruntăm pe drum. Le dau acilișea, poate se găsește o soluție pe traseu, deși mă îndoiesc.

1. Avem o cameră Canon HV20, HD, foarte bună… însă care filmează pe miniDV, ceea ce face importul video destul de greoi (adică în timp real, cu spațiu pe hard mare, cu putere de editare mai scăzută). O dăm la schimb, garanție sau luăm în gazdă o cameră la fel de HD, da’ pe HDD sau SD.

2. Biciclețelele noastre au o singură viteză: cât poți pedala. Ne-ar folosi viteze atât în sus, pentru când luăm viteză (ș-am putea mai repede), da’ mai ales în jos (pentru urcări). Aruncăm șopurilor de service de țoaglă de pe întinsul țării provocarea de a găsi o soluțuie. Experții de Cluj și mai puțin experții au întâmpinat următoarele imposibilități: pentru butuc cu roți dințate, ne lipsesc câțiva centimetri buni în lățimea furcii pe spate. Care s-ar putea ajusta, dar e nevoie de precizie, deci cineva care știe, deci nu noi. Pentru butuc cu viteze interioare, ne lipsesc cam 1,5 cm și nu se poate fura din despărțitoare. Și aici ar fi ca soluție îndoirea cadrului. Dimensiunea butucului actual este nu-știu-cât. Da’ o să dau niște poze. Dacă știți vreun prodigios într-ale acestea pe traseu, să ne anunțați.

Cine crede că are o soluție, cu îndoirea cadrului, fără etc., suntem receptivi la a ne oferi țoaglele noastre pe gratis, pentru onoarea de a le drege.

***

ALTE SEMNE DE EXCLAMARE!

Pentru că este un tur roșugalbenșialbastru, voi încerca din toate puterile să îl păstrez astfel (chit că vine imbecilu’ de austriac – nu vă faceți griji, nu înțelege o boabă). În sensul că voi face întregul posibil să țiu muzichia din cea românească (partea bună a ei), iar de acolo să pornească restul. Mai puțin când suntem în Secuime, când vom tributa acea zonă.

Hudrea, boule, mi-am luat licența, mânca-mi-ai minju’, cu 10, tâmpitule!

***

Sâmbătă – duminică – luni

Am plecat sâmbătă, pe la să tot fi fost 15:00. Am urcat Feleacu prin forța pasului, împingând țoaglele și căruțu’ pe deal în sus, prin puterea brațelor noastre vânjoase. Ne-am bătut propriul record de 0 km cu unul nou, cunoscut și drept primul, de 55 de km, până seara la 21:00.

Am înnoptat în localitatea Unirea, din județul Alba, pentru că acolo era noaptea când am ajuns într-însa. În afară că ne freacă roțile prelata de la remorcuță, iar frânghia de tracțiune cu care ne unim bițele la urcare este colorată într-un inspirat curcubeu gay, am un ursuleț roz care ne face să părem pedofili, precum și că Flo dorește nespus să vadă neapărat cât prindem pe deal în jos, în timp ce eu doresc foarte spus să cronometrăm, cât timp nu prea murim (și am prins – el 64 virgulă ceva, cu bița liberă, iar eu 77, tăt așa), magnifica excursie pare să se contureze așa cum am încercat să ne-o definim: magnifică. Ah, adăugând și că după ce-am urcat Feleacu’ de ne-a ieșit sufletul din chept, juma’ din timpul total, ca norocul am avut coborâri destul de abrubpte și doar câteva alte urcări.

Unirea este o așezare cu case și oameni care le-au construit ca să locuiască în interiorul lor. Printre ele se află străzi, iar la sfârșitul acestora se regăsește capătul satului, pentru că ce căcat altceva să se întâmple?

Localnici sunt prietenoși, iar locșorul nostru de campare a fost lângă vestiarul oaspeților stadionului clubului sportiv S.C. Florida Impex Unirea și casa domnului Csabi, care ne-a dat o cârcă de castraveți și cafea.

Am pornit a doua zi spre Alba-Sebeș, iar pe drum am primit de la tatăl lui Bobi, nenea Ionel, din Gârbova de jos, clisă și pită. Mâncare ce-mi ajută numa’ bine la a-mi fute bunătate de cură de slăbire deja de trei luni începută. Poate totuși recuperez hămălind căruțoiu’ de 100 de kile, tot la 30 de metri, pe pantă.

Am ajuns în Alba-Iulia, că așa am și vrut, cam pe la după-masă, iar Horvat Cristian ne-a dat 5 lei de ciocolată, pe când Semi ne-a condus în afara orașului și s-a extaziat două zile la rând prin sms, că și el vrea cu noi. Ceea ce nu se poate.

Am “forțat” spre Sebeș, care-i un oraș foarte frumos și curățel, plin de alienați mintal în piațeta centrală, dintr-un motiv sau altul. Și populată de proasta aia cretină, cu pudelul, care mi-a zis că ea nu stă acolo, da’ când am intrat într-o curte să-ntreb dacă ne lasă să le folosim un petec de iarbă de pus sub cort, ghici al cui era? Exact, alt proastei. Care ne-a zis “Ba da, desigur că locuiește cineva aici, dar nu vrem să vă lăsăm.” Imbecila. Însă grăsunul paznic al Primăriei a aranjat cu poliția comunitară, de-am dormit în parcul Arwdaseljfsl, sub pavăza îmbietoare a unei splendide furtuni cu fulgere și torente.

Pe drum ne-am intalnit cu Bungust, care a recunoscut site-ul și a oprit să ne salute. Iubiiitul de el. Și iubita lui.

Luni dimineața ne-am cărat din Sebeș spre Sibiu, către ceea ce se anunța de către cunoscători drept o lină coborâre, dovedindu-se o înfiorătoare urcare. Însă, în mod surprinzător, fiind ziua în care am pornit cel mai târziu, cu traseul cel mai cretin, am urcat kilometri per zi la 65 de kilometri (mă rog, în doar 4-5 ore din acea zi, cu o medie de 10 km pe oră), aducând totalul la 201, când intram în frumoasa Cisnădie, obștea lui Flaviu Comănesc, unde-am mâncat precum niște sparți. Pe drum l-am pescuit pe germanul Robinson, care face și el ceva cu mountainbike-ul spre, nu-știu-unde.

***

Oida este o interjecție din Austria, care se folosește oricând, fiind un fel de “Pfoai!”

Dilema de la finele articolul trecut era cornulețe de alea cu aluat și cu cacao și fără, rulate, cu ciocolată care se topește înăuntru, fie proaspete, fie încălzite la microunde. Și cu cocos, poate, un pic deasupra. Le făcea muma primei iubite, le făcea și mami și bunica și se și găseau în comerț. Mi se pare că astea erau, deși acum când casc și-mi vine gust în gură de ceva dulce, conform descrierii, la ele mă gândesc.