Darius Hero

În opinia mea, Iisus chiar nu trebuia să moară pentru ce până la urmă se rezumă la ouă de ciocolată

Î

… dar sunt destul de credincios să accept fără să cercetez orice motivație pentru ele, acum că asta-i finalitatea sacrificiului divin.

Deci Hristos a-nviat, nu-i așa? Sau cel puțin pentru unii… Da’ altfel Dumnezeu e al tuturor, desigur! Excepție făcând celălalte religii. Pe care, nu-i vorbă, oricum le iubește, doar că nu le mântuiește, cum a scris chiar El, pe blogul personal, acum mai bine de ceva timp în urmă. Deși îl bănui că nu și l-a scris singur și că se ocupă mai mult de hosting. A avut o echipă de copywriteri, iar el doar zicea “cum ar vrea să fie”. Același aspect al nepriceperii sale fiind și cauza problemei cu mântuitul – ar vrea să fie loc de toți, da’ până la urmă trebuie totuși niște conturi premium, dacă-ți trebuie propriul tău norișor fără limită de transfer, aripi la cât vrei tu pe secundă.

oualelorDar de ce să fim răutăcioși (oare pentru că nu există antonim pozitiv pentru acest adjectiv)? N-are sens (ca majoritatea lucrurilor în viață). Haidem mai bine să ne veselim și să practicăm tot felul de obiceiuri ce n-au nici în clin nici în mânecă cu nimica logic.

De exemplu, spălat în lighean din piață, în apă luată din butoiu’ clerimii, adăugând urzică (?), ou, bani (că trebuie) și șters cu prosop de la 39.000.

Am uitat ceva? Că cică n-ar fi bine să uiți ceva din acest aranjament… sau să atingi sare în sfânta zi a Învierii, că-ți merge rău tot anul. Înțelegeți?

ASTEA ne sunt criteriile! Iar când ciocnești tre’ să zici c-a-nviat. CU FĂCUT CRUCE! După care spargi oul, iar cine câștigă e mai egal în ochii lui Dumnezeu.

În caz că nu ne-a ajuns… ați ghicit: turul bisericii cu babe-n frunte de vineri și picurat ceară topită în palmă, să mai treacă timpul.

Dar sunt de părere că ar trebui să sărbătorim așa: Paștele catolic (al ungurilor, pentru noi); apoi Paștele nostru (al ortodocșilor, pentru ei). Toți. După care să sărbătorim un Paște comun, de finalizare. Apoi un after-Paște. Iar apoi paștele mă-sii, respectiv al cailor.

Fiindcă ăstea-s scuipat în sân, nu tre’ să ne schimbăm papucii în față la templu și nici să amestecăm alcool cu pită într-o metaforă, ca să avem motiv să bem. Iar ultima dată când ați dus 2 litri de vin la popă, câtă pască ați mâncat la coadă? Și unde s-a dus restu’? La Dumnezeu, probabil, că preoțimea-i mai pioasă.

***

Altfel, apropo de “fie ca lumina sărbătorilor”, am primit felicitare de la Electrica. Dimpreună cu somația de debranșare, normal.

electricafiecaluminasarbatorilor

***

“iete hristosu de tabla” – Flaviu Comănescu/foto – Dacian “DG” Groza

ietehristosudetabla1

***

Întâmpin mai multe probleme încercând să scap de cine nu-mi place, decât să mă apropiu de cine-mi place. Așa mi-am dat eu seama. Lumea zice că am mulți prieteni. Mă rog, nu zice lumea pe stradă. Zic unii. Și este adevărat. Dar mai mult mă-ngrijorează cum eu sunt prietenul mai multora decât aș fi dispus să număr, variind de la cei pe care nici nu-i cunosc, pânâ la cei pe care nu vreau să-i fi cunoscut.

Dacă-mi place de cineva, nu mă confrunt cu absolut nici un obstacol pentru a ajunge unul lângă altul. E simplu. Ah, pardon: sunt obstacole. Futile. Ridicole. Mai bine ar renunța din prima, împotrivirea doar face înfrângerea mai amară.

În schimb, dacă e cineva cu care nu vreau sub nici o formă nimic… agresiunea mea cea mai înverșunată față de această creatură pare “decât” s-o hrănească.

Eu sunt belicos de la început. Nu “la” început. “De la” început. Cu toată lumea. Nu mi se pare că e distractiv să fiu invers sau oricum altfel. N-am venit pe lume ca să strâng mâini și să zâmbesc trecând prin viață, cu ochii mijiți de amabilitate, ca apoi să mă gândesc “ce cred de fapt”. Și asta apreciază lumea la mine. Sau urăște. Cei cărora nu le convine nici nu mă prea pasionează. Iar cu restul interacționez.

Și de aici se-mpart în două: cei care sunt la fel îndărăt cu mine și ne iubim într-acest sens, coexistând într-o atracție efervescentă și interesantă; și dup-aia ceilalți. Care mă-ntreabă. Care “da’ de ce?”. Care vor să înțeleagă, ca apoi să-mi explice, să înțeleg și eu. Să m-ajute. Să mă iubească. Să iubesc înapoi, să pot să simt. Să-mi arate ce-i dragostea, ce-i buna conviețuire. Cum e să fie bine. Care sunt culorile. Cum se pictează cerul, ce frumoasă este apa și cum curge ea, ca un lichid. De la voi nu doresc nici măcar să-mi sugeți pula. Adelina, de exemplu. Sunteți mai răi decât ăia care măcar își asumă că nu.

***

Binecunoscuții artiști muzicali de prin părtile Clujului, Darius “The Duke of Uke” Groza și Mirona “Veniți Privighetoarea Cântă” Pascu, performând o reinterpretare a șlagărului anilor ’90 de origine americană “Ce-i sus?” (sau “What’s up?”, cum ar spune regina când vine în Colonie), pentru un public larg, asigurat prin minunea tehnologiei care este “Internetul” sau, mai simplu, “Netul”, cum îl numesc între ei internauții. [alternativă YouTube]

***

hairday

249 comentarii

  • că bine zice mirmen… ar trebui să-l rog pe Bibli să mai scrie în japoneză, să-mi mai revizuiesc sfânta limbă maternă… de-asta nu m-o fi invitând dacian la sindrofii… 😕

  • Îi ia lu’ Biblel câte f’o juma’ de oră bună să caute triangulat pe net o traducere, ca să zâmbească Iulia f’o două clipiri.

  • Dar Călin, şeful cel dulce şi talentat… ce mai face. Că nu l-am văzut de mult. Cei de la Vitrina nu intră pe aici, să ne salute?

  • va vad oameni destepti, poate ma mai ajutati cu o nelamurire: daca stai linistit, ca omu’, si-ti faci o laba si fix inainte de a arunca sosul prin coltul camerei suna la usa si deschii si e o otreapa* care tabarles pe tine sa te futa si tu fiind cu iaurtu’ in cap deja il eliberei in 5 secunde, se cheama ca ai stricat o laba marfa pentru un futai cam inexistent sau ca ai ratat un futai din pricina unei labe neterminate?

    *pentru jeg
    otreapa = n-ai tu treaba, sanatos sa fii

  • @ jimerino
    🙂
    Depinde dacă era sau nu “vremea ei”… Cum se spune, “uneori la vremea ei, face cât 10 femei”… La domnia voastră cum e vremea?

    Vorbind serios, eliberarea înseamnă climax, juisând v-aţi pus în practică opera… punct ochit, punct lovit… ce mai contează cum?

    Dicţionar de cuvinte rare:

    CLÍMAX, climaxuri, s.n. 1. Fază finală într-o succesiune ecologică, în care există o relativă stabilitate a biocenozei şi o corespondenţă a ei cu clima şi cu solul 2. Figură de stil care constă în desfăşurarea ascendentă a ideilor, acţiunii etc. dintr-o operă. – Din fr. climax.
    JUISÁ, juisez, vb. I. Intranz. A se bucura de plăcerile vieţii. ♦ A simţi plăcerea sexuală maximă, a avea orgasm. [Pr.: ju-i-] – Din fr. jouir (după juisor).

  • @ Marian S.
    Îmi aduceţi aminte de domnul acela care nu a mai fost publicat… şi el avea aşa ceva… să caut în arhivă textul respectiv, lung da merită.

  • Am sărit amănuntele cu adevărat dure…

    Daca Dante nu a primit un supt regal dupa ‘Divina Comedie’
    inseamna ca a fost un simplu papagal si a murit neinteles. Daca dupa
    scremetul metafizic din “Critica ratiunii pure”, ouale lui Kant au
    ramas la fel de vinete, ce folos?
    Sexul oral. Motorul istoriei, combustibilul imperiilor. Napoleon a
    trebuit sa cucereasca jumatate de Europa pentru a castiga aura de a fi
    supt. Elena trebuie sa fi avut nebanuite skiluri in materie de sex oral
    pentru a starni un asemenea razboi. Adolf in tinerete nu a dat nici o
    muie, insa Fuhrer-ul celui de-al treilea Reich, cu siguranta. Pana si
    Ciorbea a avut parte de felatii dupa ce a ajuns prim-ministru.

    (Adrian Ciubotaru – Producătorii de gresie)

  • Cea la care se referă în citatul pe care l-aţi mai scris o dată, mai demult, dom’ Bibli, este chiar din Troia. Deşi nu îşi aranjează cronologic personajele. Că oricum le-ar pune, tot în timp ce el scrie trăiesc. Dar nu aia vroiam să zic eu.

    Vroiam să întreb de ce aveţi senzaţia că pe-aici se preumblă numai proşti sau inculţi sau oameni cu vocabularul limitat, de simţiţi nevoia ca la fiecare al n-lea (n<10) comentariu să adăugaţi câte un sau mai multe citate din dex, explicând câte un cuvânt sau mai multe cunoscut/e publicului cititor. Dar n-o să întreb. Că iar îmi iau o pară peste cap. “pară” fiind primul cuvânt care mi-a venit în minte când m-am gândit la altceva decât scatoalcă. E mai uşor de pronunţat/scris.

  • @ Andi
    Nu întrebaţi domnia voastră, dar întreb eu… de unde ştiţi atât de sigur că este vorba despre Elena din Troia?

    Sunt un tip dominat de abulie, chiar dacă sunt acribios, aşa că aglutinarea dintre text şi dicţionarul de cuvinte rare nu este un alexandrism, decadent prin definiţie, nici o alteritate, nici o amenitate, doar o metodă de amfibolic urmat, de regulă, de o anagogie. Nu doresc a anamorfoza anomia până la disfuncţie antinomică să ajung astfel la un pseudo text apocrif cu tente de apodictic susţinut de un aparatcik desuet. Dar, pentru a nu apărea o aporie apoftegmă şi pentru a-mi proteja cumva ataraxia dintre atrabilar şi atrabiliar apelez la astuţie. Cuvântul avuabil poate construi o bolgie a bavardajului dacă
    ar exista o bosă pentru calofilie. Deci cuvântul devine categorematic esenţială chiar şi în situaţie de cloroză. Trecând peste circumlocuţiuni, dicţionarul era o glumă cogibundă. O simplă glumă.

  • ai sami bag pula ma luat ameteli depe la aleritate si nam m-ai putut sa citesc … sami bag pula in ia de limba cate cuvinte are si nu cunosc da tot respectu pentru omu care le stie bahto dello dello… daca m-ai beau o bericioaica la meci dupa testul asta ma ametesc dreacu de tot si ma fac manga asa ca va las ciao ciao

  • Le-am verificat toate. N-au nici un sens. Nu înseamnă nimica, puse cap la cap Iar câteva-s greşite, plus un pleonasm, iar unele chiar nu există. Şi s-a grăbit până la D.

  • O glumă rămâne glumă cât timp nu e repetată. Prea des. Mult prea des.

    Nu ştiu dacă aţi citit vreuna dintre pseudopoeziile mele, probabli că da, dar ce aţi scris mai înainte e cam acelaşi lucru. Doar că în proză. Şi eu nu prea gândeam în timp ce scriam chestiile alea. Şi oricum aţi trânti cuvintele, tot n-o să bateţi geniala sintagmă ce-mi aparţine doar parţial (adică doar într-un cuvânt constă contribuţia mea) şi pe care n-o s-o scriu aici, că poate devin şi eu interesantă, cumva, prin voinţa mea. Ăăă, divină…

  • Când eram în clasa a doua, mi s-a sugerat să-mi fac un carneţel de cuvinte. Eu caut destul de des cuvintele în dicţionar, chiar şi pe cele pe care le ştiu, numai pentru a verifica dacă pot construi sensuri duble, ascunse. Uneori, mai ales pe cele pe care nu le găsesc în dicţionar, le notez pentru a le avea la îndemână în caz că le pot găsi cu sensuri derivate sau evoluate. 🙂

    Pe de altă parte… pomenirea acelor cuvinte citate din DEX avea şi un alt sens.

    De exemplu…
    “Vorbind serios, eliberarea înseamnă climax, juisând v-aţi pus în practică opera… punct ochit, punct lovit… ce mai contează cum?”

    CLÍMAX, climaxuri, s.n. 1. Fază finală într-o succesiune ecologică, în care există o relativă stabilitate a biocenozei şi o corespondenţă a ei cu clima şi cu solul 2. Figură de stil care constă în desfăşurarea ascendentă a ideilor, acţiunii etc. dintr-o operă. – Din fr. climax.
    JUISÁ, juisez, vb. I. Intranz. A se bucura de plăcerile vieţii. ♦ A simţi plăcerea sexuală maximă, a avea orgasm. [Pr.: ju-i-] – Din fr. jouir (după juisor).

    “Eliberarea înseamnă climax” loveşte concomitent în ambele sensuri ale cuvântului. Dacă nu spuneam definiţia, nimeni nu s-ar fi gândit la amândouă când ar fi citit aceste rânduri. Iată deci că juisarea se poate traduce astfel şi ea în ambele valenţe ale cuvântului, şi ca plăcere a vieţi, de data aceasta o plăcere intelectuală, culturală, dar şi ca o banală plăcere sexuală, tocmai prin dualitatea unui al treilea cuvânt, operă, care înseamnă fie lucrare sau acţiune (nu-i aşa, şi betonul se pune în operă), dar şi lucrare muzicală. Reuşita era completă folosirea a trei cuvinte cheie care funcţionau ca un comutator şi puteau da două sensuri total diferite întregului. Nimeni nu ar fi sesizat asta dacă nu aş fi dat definiţiile din dicţionar. După câte văd nici aşa nu-mi pare să fi sesizat cineva. Este cu adevărat trist.

  • cogibund: cu un aer ostentativ gînditor

    alexandrinism (în context): manieră artistică savant-decadentă, mod de a practica arta cu subtilităţi şi întortocheri excesive

    acribios: migălos; cu atenţie deosebită

    aparatcik: om al “aparatului” (de partid comunist), activist de partid cu funcţie

    aglutinare (în context): unire, lipire, contopire

    Vă asigur că nici un cuvânt nu este inventat de mine, ele sunt culese de la alţii.

  • Numai două? Şi dacă observi ceva, trebuie neapărat să anunţi în şase zări că “vai, ia uite câte sensuri am găsit eu în această frază mică, dar tare”? Nu e mai comod să te bucuri tu pentru tine şi să nu le faci altora în ciudă că nu s-au prins, după care să-şi trimită toate energiile negative, galopând dezlănţuit, spre creierul tău şi-aşa supraîncărcat? Evident, părerile variază…

  • ați mâncat ouă clocite? sau a luat-o razna toată lumea de stă cu dex-ul în brațe să înțeleagă restul comentariilor? de la bibli a pornit totul! eu zic să-i dăm niște cuvinte din acelea…inventate să vedem cât îi ia să se prindă că nu există

  • @ Darius, Groza

    Aş fi minţit dacă aş fi spus că există în DEX. Eu am spus că sunt cuvinte pe care nu le-am inventat, au folosite de alţii înaintea mea.

  • Ce-i mai tare e că nimeni nu s-a legat de persoana care nu s-a semnat şi care face acest… ahem “forum” să decadă în cel mai jalnic mod. Sau era expresia aia “dacă nu văd/aud/miros/pun mâna pe, nu există”…

  • @ Andi
    Numai două înţelesuri, pe care le-am împărtăşit tuturor… numai că nu le-am găsit ci le-am conceput. Nu am făcut nimănui în ciudă “că nu s-a prins”, am tăcut din gură până nu aţi intervenit să faceţi mişto că pun cuvintele din dicţionar, aşa că am explicat. Dacă nu interveneaţi, lucrurile rămâneau cum am căzut… aţi intervenit şi acum tot pe mine mă acuzaţi?

  • Apropo de DEX, cuvântul normalitate cu sensul de situaţie sau stare normală (pe lângă normalitatea soluţiilor în chimie pe care o învăţăm la scoală) apare doar în 2000 ca neologism… ceea ce nu înseamnă că nu am folosit cuvântul normalitate până la acel moment. 🙂

  • Nu acuz, întreb dacă eu sau oricine altcineva s-a mai prins de sensurile multiple ale vorbelor pe care le tot lăsaţi pe-aici cu anumite intenţii, uneori ascunse, n-ar trebui să facă asta. Nu m-am exprimat clar? Nu mă refeream la autor. Ar fi şi stupid (să fac asta). Pe lângă alte trăsături pe care nu le pot numi acum.

    Numai că n-am vrut să folosesc persoana întâi, să nu pară că numai eu m-aş fi prins. Of, dar tot m-aţi făcut s-o zic. Că eu nu vreau energiile negative ale altora. Şi presupun că nici alţii nu vor energiile negative ale altora.

  • Bibli să nu mai comenteze comentarii diferite la persoane diferite, unele după altele. Să pună totul într-unul. Zic acuma, în timp ce nu se întâmplă.

  • Deşi comentariul va fi cu multe link-uri şi nu cred că va intra… îmi fac datoria de a-l scrie.

    Aici, de exemplu, este folosit cogibund.

    Tînărul, de aspect flegmatic şi cogibund, ar fi fost „consultant de asigurări“ avînd biroul în Cartierul Cotroceni iar graba se explica printr-o „filozofie fiscală“ ce îi poruncise să cumpere, cheltuind bani, pînă la sfîrşitul anului curgător atunci.

    Aici este folosit din nou…
    Intrebarea fundamentala pe care si-ar putea-o formula in mintea sa un om cogibund, sa zicem, ar fi: care este legatura intre timpul MEU si timpul unui LUCRU?

    Cuvântul este un anglicism vechi.
    cogitabund. Deep in thought. Accent on
    the first syllable; it slips to the fourth in
    the alternate form cogitabundous. Used
    in the 17th and 18th centuries; later, to
    give a ponderously humorous effect. Also
    cogitabundation, cogitabundity, cogibund-
    ity, deep meditation. Carey in his POEMS
    (1734) pressed the humor: His cogitative
    faculties immersed In cogibundity of cogi-
    tation. Cog within cogl

  • @ Darius, Groza

    Îmi este greu, pentru că le citesc pe rând pe cele care sunt, dar nu le pot citi pe cele ce vor fi. Când încep să scriu, scriu pentru ultimul comentariu. Până scriu şi-l public, au mai apărut două… ce să fac? De unde să ştiu eu că au mai apărut şi de unde să ştiu ce conţin acele două comentarii cât timp ele nu au apărut încă în faţa mea. Doar dacă mai deschid o fereastră cu acest site pe care să tot dau refresh, ceea ce este foarte greu, pentru că mai am câteva site-uri/bloguri deschise simultan.

  • Da’ “alexandrism” nu. Oricum, ideea ce mai mare, pe lângă incontestabilele erori, era că tot au fost folosite la grămădău, kil.

    Respectiv justificările – nu mă-ncred în surse rezultate din Google. Că s-a folosit acolo cine-ştie-unde…

De Darius Groza

Sociale