… dar sunt destul de credincios să accept fără să cercetez orice motivație pentru ele, acum că asta-i finalitatea sacrificiului divin.
Deci Hristos a-nviat, nu-i așa? Sau cel puțin pentru unii… Da’ altfel Dumnezeu e al tuturor, desigur! Excepție făcând celălalte religii. Pe care, nu-i vorbă, oricum le iubește, doar că nu le mântuiește, cum a scris chiar El, pe blogul personal, acum mai bine de ceva timp în urmă. Deși îl bănui că nu și l-a scris singur și că se ocupă mai mult de hosting. A avut o echipă de copywriteri, iar el doar zicea “cum ar vrea să fie”. Același aspect al nepriceperii sale fiind și cauza problemei cu mântuitul – ar vrea să fie loc de toți, da’ până la urmă trebuie totuși niște conturi premium, dacă-ți trebuie propriul tău norișor fără limită de transfer, aripi la cât vrei tu pe secundă.
Dar de ce să fim răutăcioși (oare pentru că nu există antonim pozitiv pentru acest adjectiv)? N-are sens (ca majoritatea lucrurilor în viață). Haidem mai bine să ne veselim și să practicăm tot felul de obiceiuri ce n-au nici în clin nici în mânecă cu nimica logic.
De exemplu, spălat în lighean din piață, în apă luată din butoiu’ clerimii, adăugând urzică (?), ou, bani (că trebuie) și șters cu prosop de la 39.000.
Am uitat ceva? Că cică n-ar fi bine să uiți ceva din acest aranjament… sau să atingi sare în sfânta zi a Învierii, că-ți merge rău tot anul. Înțelegeți?
ASTEA ne sunt criteriile! Iar când ciocnești tre’ să zici c-a-nviat. CU FĂCUT CRUCE! După care spargi oul, iar cine câștigă e mai egal în ochii lui Dumnezeu.
În caz că nu ne-a ajuns… ați ghicit: turul bisericii cu babe-n frunte de vineri și picurat ceară topită în palmă, să mai treacă timpul.
Dar sunt de părere că ar trebui să sărbătorim așa: Paștele catolic (al ungurilor, pentru noi); apoi Paștele nostru (al ortodocșilor, pentru ei). Toți. După care să sărbătorim un Paște comun, de finalizare. Apoi un after-Paște. Iar apoi paștele mă-sii, respectiv al cailor.
Fiindcă ăstea-s scuipat în sân, nu tre’ să ne schimbăm papucii în față la templu și nici să amestecăm alcool cu pită într-o metaforă, ca să avem motiv să bem. Iar ultima dată când ați dus 2 litri de vin la popă, câtă pască ați mâncat la coadă? Și unde s-a dus restu’? La Dumnezeu, probabil, că preoțimea-i mai pioasă.
***
Altfel, apropo de “fie ca lumina sărbătorilor”, am primit felicitare de la Electrica. Dimpreună cu somația de debranșare, normal.
***
“iete hristosu de tabla” – Flaviu Comănescu/foto – Dacian “DG” Groza
***
Întâmpin mai multe probleme încercând să scap de cine nu-mi place, decât să mă apropiu de cine-mi place. Așa mi-am dat eu seama. Lumea zice că am mulți prieteni. Mă rog, nu zice lumea pe stradă. Zic unii. Și este adevărat. Dar mai mult mă-ngrijorează cum eu sunt prietenul mai multora decât aș fi dispus să număr, variind de la cei pe care nici nu-i cunosc, pânâ la cei pe care nu vreau să-i fi cunoscut.
Dacă-mi place de cineva, nu mă confrunt cu absolut nici un obstacol pentru a ajunge unul lângă altul. E simplu. Ah, pardon: sunt obstacole. Futile. Ridicole. Mai bine ar renunța din prima, împotrivirea doar face înfrângerea mai amară.
În schimb, dacă e cineva cu care nu vreau sub nici o formă nimic… agresiunea mea cea mai înverșunată față de această creatură pare “decât” s-o hrănească.
Eu sunt belicos de la început. Nu “la” început. “De la” început. Cu toată lumea. Nu mi se pare că e distractiv să fiu invers sau oricum altfel. N-am venit pe lume ca să strâng mâini și să zâmbesc trecând prin viață, cu ochii mijiți de amabilitate, ca apoi să mă gândesc “ce cred de fapt”. Și asta apreciază lumea la mine. Sau urăște. Cei cărora nu le convine nici nu mă prea pasionează. Iar cu restul interacționez.
Și de aici se-mpart în două: cei care sunt la fel îndărăt cu mine și ne iubim într-acest sens, coexistând într-o atracție efervescentă și interesantă; și dup-aia ceilalți. Care mă-ntreabă. Care “da’ de ce?”. Care vor să înțeleagă, ca apoi să-mi explice, să înțeleg și eu. Să m-ajute. Să mă iubească. Să iubesc înapoi, să pot să simt. Să-mi arate ce-i dragostea, ce-i buna conviețuire. Cum e să fie bine. Care sunt culorile. Cum se pictează cerul, ce frumoasă este apa și cum curge ea, ca un lichid. De la voi nu doresc nici măcar să-mi sugeți pula. Adelina, de exemplu. Sunteți mai răi decât ăia care măcar își asumă că nu.
***
Binecunoscuții artiști muzicali de prin părtile Clujului, Darius “The Duke of Uke” Groza și Mirona “Veniți Privighetoarea Cântă” Pascu, performând o reinterpretare a șlagărului anilor ’90 de origine americană “Ce-i sus?” (sau “What’s up?”, cum ar spune regina când vine în Colonie), pentru un public larg, asigurat prin minunea tehnologiei care este “Internetul” sau, mai simplu, “Netul”, cum îl numesc între ei internauții. [alternativă YouTube]
***
Biblio s-a prins că dacă scrie comentarii lungi nu i le citeşte nimeni şi acu bagă unele mai scurte, da’ mai multe. La rând. Câte 5, aşa.
sloboz, eu tot lungi le vad. rezolutia pizdii!
@ Darius şi Groza
Am spus încoronat nu încornorat (vezi capul de cerb din chiuvetă) şi, mai ales, am spus geniu. 😀
Coroana este ceva formal, dar documentat. Sigur, simbolic este altceva, multi-recunoscut… dar cum pe alteţa sa regală Principele Radu de România îl cheamă ca atare pentru că formularea asta e mai tare decât alteţa sa regală Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, statul de “geniu” este mai tare decât statutul de “cel mai bun”, pentru că genialitatea instigă la atingerea noului, pe când performanţa instigă la depăşirea recordului pentru ceva vechi.
@ jimerino
Pe tocmai slobozul (adică eliberarea) le face lungi. 🙂
Eliberarea duce în mod implicit la efervescenţă sau alegrie, la nivel uman… Nu-i aşa? Modificarea entropiei este principiul de bază a constrângerilor şi eliberărilor.
Dicţionar de termeni rari:
ENTROPIE, entropii, s.f. 1. Mărime de stare termică a sistemelor fizice, care creşte în cursul unei transformări ireversibile a lor şi rămâne constantă în cursul unei transformări reversibile.. 2. Mărime fundamentală în teoria informaţiei, care indică cantitatea de informaţie raportată la un element al mesajului transmis. 3. P.gener. Măsură care indică gradul de organizare al unui sistem.
EFERVESCÉNŢĂ, efervescenţe, s.f. Degajare rapidă şi zgomotoasă a unui gaz într-o masă lichidă, datorită unei reacţii chimice sau fizice. ♦ Fig. Agitaţie, frământare, fierbere
ALEGRIE Bucurie, jubilaţie… cuvânt provenit din spaniolă/portugheză, neintrodus încă în dicţionare, dar folosit în limba română (semnalat ca atare de profesorul Pruteanu)
pai daca bibliotecaria in zilele noastre inseamna copy paste din ex, atunci ma bag si eu.
Am glumit domnu Bibli, am glumit…
@ Mihai
Domnule Mihai,
Cu toţii învăţăm de undeva, nimeni nu este născut cu un bagaj genetic care să conţină ceea ce ar trebui să învăţăm. Nu este important dacă dai copy/paste sau dacă citeşti, înveţi şi apoi scrii de mână totul. Important este să ştii unde este informaţia, nu-i aşa? Am dat copy/paste la definiţii pentru a se înţelege că nu este vorba de părerea mea ci este un fapt acceptat de mai multă lume. 😀
Mai spun o dată, nu sunt bibliotecaru. Nick-ul are alte conotaţii de nimeni ştiute. 🙂
deci esti un neinteles contemporan? (cu aceasta ocazie intelegi si ce-am vrut sa zic prin forum)
faina freza. 😀 semeni cu asta http://www.clickthecity.com/img2/articles/CTC-2911-image4.jpg
serios, hai sa stabilim cumva un nume de alint pentru bibliotecar: e bibli sau biblio?
@ Mihai
Eu încercam să vă fac să înţelegeţi că nu există o definire a blogului în care comentariile nu ar trebui să aibă forma de chat (sau de forum, dacă vreţi).
Acum câteva zile cineva mi-a spus că sunt un “luzăr trepanat” pentru că scriu o sută de comentarii pe un blog în decurs de o mai mult de o săptămână, poate două… Adică dacă mai toată lumea are un comentariu sau două la fiecare postare, cum am şi eu la blogul meu, de cele mai multe ori nici un comentariu… înseamnă că există o lege nescrisă a blogului care interzice comentariul?
Din câte înţeleg eu, blogul este un punct de prezentare a informaţiilor personale. Cum posibilitatea comentariilor este explicită, atunci de unde această problemă a limitării lor.
@ jimerino
Tocmai ce am spus mai sus, că nu este vorba despre bibliotecaru, nick-ul este Bibliotecaru, cu majusculă şi nearticulat, adică un nick şi nu un nume de meserie. Bibliotecaru nu are nimic de-a face cu o bibliotecă ci cu o singură carte care este mereu în schimbare.
@ Mihai
Rugămintea mea este ca atunci când vorbiţi cu mine să puneţi undeva faptul că vă adresaţi persoanei mele… Dacă se poate.
Am inteles! Asul de Cupe nu se schimba niciodata. Deci e vorba de ceva mai abscons si etilist.
Pardon, etilist.
scuze. si Bibliotecaru va fi alintat Bibli sau Biblio? ca George, de exemplu, se alinta Georgel sau Gica, dupa cum se pun de acord partile.
etilic.
Elitist.Na!
Da’ are nevoie de alintari????
Asul de Cupe? Avem între noi un specialist în cărţi… puţini ştiu acest amănunt că se spune Cupe şi nu Cupă… 😀
Nearticulat ar fi Bibliotecar. Ce zici matale e articulat da’ îi lipseşte ultima literă, motiv pentru care necesită un apostrof, cam aşe ni: Bibliotecaru’.
Aş propune să-l alintăm Ghio. 😆
Specialist în cărţi sau poate doar bucureştean: după-dupe / cupă-cupe.
@ Hudrea
Nu este nici cu apostrof, pentru că numărul de litere este important. 🙂
În plus, cu apostrof este altcineva… De altfel mulţi internauţi mi-au copiat nick-ul, din păcate.
Recunosc. “Dupe” imi este odios urechilor,chiar si cand nu le spal. Da’ lup-lupe mi-e cunoscut.
@ Hudrea
Este vorba de tarot.
De exemplu, Într-o corespondenţă între astrologie şi cartea de Tarot numită “Asul de cupe”, avem că “Neptun/Jupiter, in corespondenta armonioasa cu Soarele, ca expresie a harului implinirii cele mai profunde”.
Trebea sa-l lesi sa schiarba o tara….:))
@ Lupul Alb
“Din şapte văi şi-o vale-adâncă!”, se spune “lupe”, uneori şi “lupchie”. 😀
No, apai vezi,dara……
B., aia ziceam şi eu, că nu e. Dar ar trebui.
Lupule, să şiarbă 😆
Cum dziceti matale.
Da’ ierea in langaju’ oltenesc, nu moldoviniesc.
Ceva bălmăsheet.
Exact. Ca Bucurestiul. Plin de alte neamuri, care ne fac de ras. Recte Mitici. Bucuresteni sadea mai sunt foarte putini. Restul e adunatura flamanda, de aiurea.
sa va trag pe trestie. asta e pe graiul bucurestian. vine de la faimoasa vorba chestii-trestii.
Q.E.D.
@ jimerino
🙂
Chestii/Trestii vine de la poporul lipovean. La ei există o zicere…
Foaie verde trestia
Ţi se vede chestia
Bă, scuzați-mă, dar Hudrea iar vrea să mănînce bătaie? O îndesată de-aia de București…? Mărunt-mărunt, numai la rinichi și ficat, fără de vînătăi, temeinic și așezat – treabă ardelenească 😆
Și acum mă pun să citesc și restul comentariilor.
Gata, le-am citit.
daca preferati un intreg popor lipovean unui singur jimerino…fiecare cu gangbanguiala lui.
@ jimerino
Nu există şi o variantă cumulativă, sau, mai bine spus, copulativă?
Numai să fie copulativus captivus…. 😀
Dicţionar de termen rar:
COPULATÍV, -Ă, -copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncţii) Care leagă părţi de propoziţie sau propoziţii de acelaşi fel. ♢ Verb copulativ = verb care intră în alcătuirea predicatului nominal, făcând legătura dintre subiect şi numele predicativ. Propoziţie copulativă = propoziţie coordonată, legată de coordonata ei printr-un raport de asociere în interiorul unei fraze. 2. (Log.; despre judecăţi afirmative) Care are mai multe subiecte legate de acelaşi predicat. – Din fr. copulatif, lat. copulativus.
Monică, dar tu citeşti mai întâi comentariile mele şi-apoi pe-ale celorlalţi? Şi după asta, citeşti şi articolul de deasupra comentariilor? Şi toate astea pe un blog care nu este al meu. Am înţeles bine?
Nu.
bag sama ca aici se vorbesc numa prostii nu ca pe vremuri
私たちは負け組です
Am impresia ca Bibli tocmai v-a catalogat drept o gloată de luzări… 😮
@ Iulia
Pentru mine cuvântul “luzăr” nu are o semnificaţie. Nu aş putea niciodată să-i spun cuiva “eşti un luzăr!”, acest gest de manifestare este o soluţie la îndemână şi facilă, pentru că nu trebuie demonstrată. Eu nu sunt aşa, am nevoie de certitudini.
Dimpotrivă, scrierea japoneză începe cu “noi” (adică la noi toţi) şi se referă la ceea ce crede sepukku despre noi, adică că suntem rataţii care se scurg în plictiseala cuvintelor inerte. 🙂 (cum musteşte poetul din mine!)
Diferenţa este foarte mare, pentru că “rataţi” înseamnă că ai capacitate dar nu ai noroc, pe când un luzăr înseamnă că nu ai capacitate… Înţelegeţi diferenţa? Dacă sepukku ar fi spus “bag sama ca aici se vorbesc numa prostii”, atunci era vorba despre luzări, dar adăugând imediat (şi fără virgulă) “nu ca pe vremuri”, deja vorbeşte despre oameni care au fost ceva o dată şi s-au ratat sub presiunea timpurilor. (iar musteşte poetismul în mine) 🙂
Există deci o şansă de depăşire a situaţiei… următorul tren.
Realitatea va fi intordeauna diferita de interpretarea ei.
O zi minunata si sarbatori pascale fericite iti doresc
PS.
Evident, totul era şi ironic. 😀
no, iulia, ş-amu dacă ştii japoneză la ce ţ-o folosî dacă nu discerni nuanţele dintre luzări şi rataţi 😛
Biblio a zis cam cum ar zice: Noi suntem români. Sau pe limba lui Baudelaire: we are all doomed.